ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4384/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată inițial Tribunalului Constanța, secția I civilă, Sindicatul A., în numele și pe seama reclamanților B., C., D., E., F., G., H. și I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, obligarea primei pârâte la completarea Ordinului nr. x/23.12.2015 prin emiterea unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii și șoferii din cadrul DSVSA Constanța, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor MADR, de aplicare a alin. (8) și 81 din O.U.G. nr. 83/2014, în cadrul APIA.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei DSVSA Constanța ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile asimilate cuvenite și drepturile efectiv plătite.

Prin sentința civilă nr. 2030 din 31.08.2016 a Tribunalului Constanța, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 233/CA din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Sindicatului A., ca nefondată și a fost admisă excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâta DSVSA Constanța, fiind respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamanților.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Sindicatul A., în numele și pe seama reclamanților B., C., D., E., F., G., H. și I., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea fondului, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate cu reținere spre soluționare, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că prima instanță în mod nelegal a admis excepția inadmisibilității fără a ține cont de cele învederate de reclamanți, care au arătat că procedura prealabilă a fost îndeplinită prin Federația Sindicală a Veterinarilor din România, conform adresei nr. x/21.01.2016, la care s-a răspuns prin adresa nr. x/02.03.2016, documente ce există la dosarul cauzei.

Susține că răspunsul ANSVSA a fost formal și evaziv, aceasta evitând un punct de vedere care să rezolve situația categoriilor de personal avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 1016/23.12.2015.

Consideră că faptul că procedura prealabilă s-a realizat prin Federație nu reprezintă un fine de neprimire, întrucât calitatea acestora de reprezentanți legali ai membrilor de Sindicat este recunoscută în mod expres de lege conform art. 28 din Legea nr. 62/2011, mandatul conferit fiind valabil pentru toate fazele procesuale, inclusiv procedura administrativă prealabilă.

Recurenții-reclamanți consideră că au făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, sens în care se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la prima instanță.

Mai arată că, întrucât reclamanții fac parte din personalul contractual al DSVSA Constanța, structură județeană subordonată Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fiind angajați pe posturi de muncitori calificați și șoferi, în baza unor contracte individuale de muncă, competența materială de soluționare a cauzei aparține secției de conflicte de muncă a Tribunalului Constanța, întrucât, deși pârâtele sunt autorități publice, litigiul vizează drepturi salariale ale personalului contractual angajat, fiind incidente dispozițiile art. 266 și următoarele din Legea nr. 53/2003 și nu dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004.

4.1. Intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciind că în speță nu a fost realizată procedura prealabilă administrativă de către reclamanți.

4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

În ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, apreciază că aceasta aparține Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind determinată în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Sindicatul A., în numele și pe seama reclamanților B., C., D., E., F., G., H. și I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, obligarea primei pârâte la completarea Ordinului nr. x/23.12.2015 prin emiterea unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii și șoferii din cadrul DSVSA Constanța, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor MADR, de aplicare a alin. (8) și 81 din O.U.G. nr. 83/2014, în cadrul APIA.

Au mai solicitat obligarea pârâtei DSVSA Constanța ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile asimilate cuvenite și drepturile efectiv plătite.

Ca urmare a respingerii acțiunii introductive, reclamantul a formulat recurs.

Înalta Curte constată că, deși prin cererea de recurs formulată, Sindicatul A. a invocat doar motivul de casare revăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se subsumează și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel cum, de altfel, s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

În ceea ce privește criticile aduse din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se constată că acestea vizează faptul că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei ar aparține secției de conflicte de muncă a Tribunalului Constanța și nu Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, litigiul vizând drepturi salariale ale personalului contractual.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este fondat, având în vedere următoarele aspecte:

Prezenta cauză a fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, instanță în fața căreia pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța au invocat necompetența materială a tribunalului, iar prin sentința civilă nr. 2030 din 31.08.2016, Tribunalul Constanța, secția I civilă și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Ulterior, în fața Curții de Apel Constanța, necompetența materială a acestei instanțe nu a mai fost invocată de către niciuna dintre părți, aceasta fiind invocată doar prin cererea de recurs formulată.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

În consecință, invocarea excepției de necompetență materială a curții de apel care a pronunțat hotărârea recurată nu poate fi invocată prin cererea de recurs, câtă vreme legiuitorul a prevăzut, cu caracter imperativ, un termen până la care aceasta poate fi invocată, respectiv până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, respectiv aceasta putea fi invocată doar până la termenul din 17.11.2016.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor reținute de către instanța de fond, că procedura prealabilă a fost îndeplinită de către reclamanți prin Federația Sindicală a Veterinarilor din România, conform adresei nr. x/21.01.2016, aflată la dosar recurs.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod eronat asupra neîndeplinirii procedurii prealabile, câtă vreme potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 din 10 mai 2011, a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

De asemenea, potrivit art. 31 din același act normativ:

"La cererea organizațiilor sindicale afiliate, federațiile sau confederațiile sindicale reprezentative, după caz, pot delega reprezentanți care să le asiste ori să le reprezinte interesele în relația cu angajatorii sau organizațiile acestora."

În aceste condiții, se constată că legiuitorul a acordat calitate organizațiilor sindicale și federațiilor să reprezinte interesele salariaților în relația cu angajatorii.

Aceasta presupune că respectivele entități au calitate și în ceea ce privește formularea procedurilor prealabile demersului judiciar, deoarece dacă s-ar aprecia în mod contrar, acțiunile formulate ar fi lipsite de finalitatea dorită în lipsa urmării etapelor precedente înregistrării acțiunii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative.

Pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților și dat fiind că nu a fost soluționat fondul cauzei, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurent urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Sindicatul A. în numele și pe seama reclamanților B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței civile nr. 233/CA din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Sindicatul A. în numele și pe seama reclamanților B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței civile nr. 233/CA din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2018.

GGC - MP