ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 908/2016

Decizia nr. 908/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., anularea parțială a Adresei din 11 februarie 2014 raportat la anii 2010-2013; obligarea pârâților la plata sumei de 106.904,82 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, aferente suprafeței de teren forestier de 96,70 ha situat în zona de conservare totală a Parcului Național Apuseni; obligarea la plata dobânzilor începând cu 11 februarie 2014, calculate asupra debitului principal (în cuantum de 106.904,82 lei), până la plata efectivă a acestuia.

Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 283 din 27 iunie 2014, a calificat excepția prematurității invocată de B., ca fiind o apărare de fond, a admis excepția inadmisibilității petitului cererii de chemare în judecată privind anularea Adresei din 11 februarie 2014, invocată din oficiu, și a respins acest capăt de cerere.

A admis în parte acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 106.904,82 lei și dobânda legală aferentă acestui debit începând de la data de 11 februarie 2014 și până la achitarea integrală a debitului și a obligat pârâții să plătească reclamantului sume de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul B., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a sa cu consecința respingerii acțiunii reclamantului în ceea ce privește B.

2.1. Motivele de casare;

În susținerea recursului, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate;

Susține recurentul-pârât că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, cu ignorarea prevederilor legale incidente.

Arată că, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea B. și pentru modificarea unor acte normative în domeniul B., „B. realizează politicile naționale, corelate cu cele la nivel european și internațional, în domeniile mediului, schimbărilor climatice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție și control”.

Astfel, domeniile față de care are calitate de autoritate publică centrală și ordonator principal de credite sunt cele ale B., și nu domeniul pădurilor, în care se regăsește silvicultura.

Prin H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013, se indică în mod expres calitatea de autoritate publică centrală în domeniul pădurilor cât și cea de ordonator principal de credite în acest domeniu a departamentului.

Prin urmare, silvicultura este doar a ramură în domeniul pădurilor aflat sub autoritatea departamentului, fiind evidentă identitatea între sintagma folosită de C. silvic de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură și sintagma folosită de H.G. nr. 428/2013 de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură, situație de natură a justifica, fără echivoc, competența exclusivă a Departamentului în acordarea eventualelor compensații întemeiate pe prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, cât și lipsa calității procesuale pasive pe același considerent a ministerului.

De asemenea, departamentul are proprie personalitate juridică, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 428/2013, îndeplinește funcția de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură.

Continuă recurentul-pârât că instanța de fond în mod greșit a apreciat aspectul privind prematuritatea formulării acțiunii, pentru că reclamanta nu a înțeles să parcurgă toate etapele premergătoare obținerii compensațiilor și nu a făcut dovada realizării cerințelor impuse de legiuitor, respectiv a condițiilor cerute de art. 97 și urm. C. silvic și de H.G. nr. 861/2009.

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare.

Intimatul-pârât C., prin întâmpinarea formulată, a arătat că adresa contestată de reclamant, din perspectiva prevederilor Legii nr. 46/2008 privind C. silvic, H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, Ordinul ministrului nr. 625 din 25 iulie 2006 și Decizia nr. C(2012)5166 final din 19 iulie 2012 a Comisiei Europene, nu poate fi apreciată ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Prin adresă s-a comunicat reclamantului imposibilitatea acordării compensațiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a acestora.

Astfel, în măsura în care au fost demarate procedurile în vederea aprobării normelor metodologice necesare, fiind redactată integral hotărârea de guvern ce le vizează, care se află în fază de proiect supus spre aprobare, nu se poate vorbi de o culpă a instituției publice și nici de ilegalitate.

De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform celor cuprinse în Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final din 19 iulie 2012 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privați din categoria de funcție de protecție T1 și/sau T2 și nu și-au probat pretențiile în mod temeinic.

Referitor la motivele de recurs formulate de B. privind excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a arătat că, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 428/2013, C. se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în cadrul B. îndeplinind funcția de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură, fiind finanțat prin bugetul ministerului.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 decembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2016, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului;

4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate;

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentul-pârât D., precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând respingerea, de către prima instanță, a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, Înalta Curte reține că acesta este nefondat.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în același raport juridic.

În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, sumele pentru acordarea de compensații reprezintă contravaloarea produselor pe care proprietarul nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, se alocă de către stat anual, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens, la data formulării acțiunii, erau dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 428/2013

privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea B. și pentru modificarea unor acte normative în domeniul B., potrivit cărora C. se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul B.

Prin urmare, nu se poate reține că doar departamentul ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de împrejurarea că acesta nu are buget propriu pentru sumele privind compensațiile și, implicit, calitatea de ordonator principal de credite, astfel că se justifică chemarea în judecată a ambelor autorități.

De altfel, aceste aspecte sunt întărite de faptul că, la data de 23 ianuarie 2015, H.G. nr. 428/2013 a fost abrogată prin H.G. nr. 38/2015.

Astfel, în prezent, potrivit art. 3 din H.G. nr. 38/2015, D. (care a fost citat în cauză în calitate de pârât în cursul soluționării recursului) se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al B. și C. sunt părți.

Mai mult, menținerea în cauză se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 38/2015.

Prin urmare, ministerul menționat este implicat în raportul juridic generat de problema sumelor pentru acordarea compensațiilor, având, deci, calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la soluția instanței de fond vizând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Adresei din 11 februarie 2014, instanța de recurs apreciază că această adresă reprezintă un refuz nejustificat al autorității de a da curs solicitării petentului, constituind materializarea refuzului nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Reclamantul, apreciind că răspunsul pârâtului prin adresa menționată este nejustificat, s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând obligarea pârâtului la avizarea și acordarea despăgubirilor, instanța putându-se pronunța asupra cererii formulate și să constate dacă refuzul acordării despăgubirilor este sau nu nejustificat. Astfel, se impunea respingerea excepției inadmisibilității, ca neîntemeiată.

Analizând motivul de recurs invocat de recurentul-pârât D., privind greșita soluționare a excepției prematurității, pe care instanța de fond a calificat-o ca fiind o apărare de fond, Înalta Curte reține că acesta este fondat.

Astfel, prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Or, absența normelor metodologice anterior menționate a fost motivul refuzului de plată a compensațiilor, prin adresa contestată comunicându-se reclamantului imposibilitatea acordării compensațiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a acestora.

Astfel, prin Adresa din 11 februarie 2014, C. a comunicat faptul că proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesară acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, se află în circuit de avizare externă.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționate, hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în condițiile art. 521 C. proc. civ., plata compensațiilor este condiționată de adoptarea normelor metodologice, contrar celor reținute de către prima instanță.

În concordanță cu considerentele Deciziei nr. 36/2015, instanța de control judiciar reține că măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.

E. a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).

Până la data de 31 decembrie 2009, nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 „Agricultura” lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca „ajutoare existente”, în înțelesul art. 3 - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, „până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării”.

Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente” până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, nr. 319 din 27 decembrie 2006), și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, „Comisia va declara compatibile cu art. 87 alin. (1) alin. (3) lit. c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la art. 43-49 din Regulamentul (Comisia Europeană) nr. 1698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate.”

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referință (2010-2013), prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora „ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat.”

De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că „toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”

Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că „normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control.”

Așadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control.

În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C/(2012)/5166 final din data de 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Prin pct. 5 al deciziei, se arată că „temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor.”

La pct. 6 din aceeași decizie, se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea „Statistica activităților din silvicultură în 2010”, iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că „schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României (...).”

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, nu se poate aprecia că ar exista, în cadrul legislativ național, un act care reglementează domeniul specific al acordării, utilizării și controlului sumelor anulare destinate gestionării durabile a fondului forestier.

Nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensațiilor cuvenite proprietarilor de suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

Procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în M. Of. al României H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Ca atare, în prezent, nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat, fiind întemeiată excepția prematurității acțiunii.

În altă ordine de idei, după cum s-a reținut și în decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept invocată anterior, este real faptul că situația juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiții suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuție, este aptă să lezeze dreptul la compensații pe care îl au proprietarii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar.

4.2.2. Soluția instanței de recurs;

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul D., va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a D. și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate, va admite excepția prematurității și va respinge acțiunea reclamantului A. ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară;

Admite recursul declarat de D. împotriva sentinței nr. 283 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a D. și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate.

Admite excepția prematurității și respinge acțiunea reclamantului A. ca prematur formulată.

Cu opinia separată a d-nului judecător F. în sensul admiterii recursului formulat de D., în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2016.

OPINIA SEPARATĂ

Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia nr. 908 din 24 martie 2016, considerăm că pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare, în mod succint, soluția legală și temeinică este aceea de admitere a recursului formulat de D., în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități și respingerii acțiunii ca atare.

Astfel, prin recursul formulat, ministerul pârât a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția invocată cu privire la lipsa calității procesuale pasive, susținând că instanța de fond a reținut în mod greșit că acest minister ar fi avut competențe/ atribuții privind refuzul nejustificat de avizare și acordare a despăgubirilor aferente anului 2008, potrivit prevederilor art. 97 lit. b) din Legea nr. 46/2008 și H.G. nr. 1071/2006.

Ministerul recurent a susținut că potrivit prevederilor art. 1 din H.G. nr. 428/2013 structura care avea atribuțiile respective era C., structură care trebuia chemată în judecată ca subiect al raportului juridic dedus judecății.

Într-adevăr, prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. x/33/2014, la data de 28 martie 2014, reclamantul a chemat în judecată B., deși invoca drept temei de fapt refuzul nejustificat concretizat în comunicarea făcută cu Adresa din 11 februarie 2014 de către C., atașată la dosar (fila 93).

Or, potrivit prevederilor art. 1 din H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, această structură administrativă a fost organizată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, pentru domeniile ape, păduri și piscicultură, îndeplinind rolul de autoritate a statului în aceste domenii.

Însă, instanța de fond a pronunțat sentința nr. 283 din 20 iunie 2014, în contradictoriu cu ministerul recurent, autoritate care nu era subiect al raportului juridic dedus judecății.

Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, astfel încât recursul formulat de ministerul pârât, în această cauză, la data de 5 august 2014 este întemeiat pe acest motiv, ceea ce făcea de prisos/superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs.

Este adevărat că, între data de 29 august 2014, când recursul/dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții și data de 24 martie 2016, când a fost judecat, a fost adoptată H.G. nr. 58/2015 care a abrogat H.G. nr. 428/2014, iar actualul D., potrivit art. 3 din H.G. nr. 58/2015, s-a substituit în toate litigiile în care fostul Minister al B., precum și C. sunt părți.

Această reglementare, însă, nu a prevăzut că în litigiile în care C. trebuia să aibă calitate procesuală pasivă putea fi înlocuit, la aprecierea instanței, cu B.

Altfel spus, art. 3 din H.G. nr. 58/2015, abrogând H.G. nr. 428/2014, nu a conferit B. calitate procesuală pasivă în cauza de față.