Decizia nr. 946/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară și procedura derulată de prima instanță; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., prin C., a solicitat instanței: - anularea Adresei din 11 februarie 2014 emisă de pârât; - obligarea pârâtului la plata sumei de 48.757,71 lei - reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în anul 2008 în calitate de proprietar, pentru suprafața de pădure de 107,50 ha, situată în zona de conservare totală a Parcului Natural Apuseni, în zona/tipul funcțional TI și T2, respectiv în raza localității Răchițele, jud. Cluj -, precum și a dobânzilor calculate asupra debitului principal, de la data la care creanța a devenit exigibilă, respectiv 11 februarie 2014; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Pârâtul C. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea ca prematură și netemeinică a acțiunii formulate de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 245 C. proc. civ., respingerea acțiunii reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei entități lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind prematură, în lipsa efectuării demersurilor premergătoare de întocmire a documentației complete și a propunerii din partea structurilor teritoriale de specialitate. Reclamanta a depus concluzii scrise prin care a reiterat cele menționate în cuprinsul acțiunii introductive referitoare la netemeinicia refuzului de acordare a compensațiilor, refuz exprimat prin adresa din 11 februarie 2014 emisă de pârât.

Soluția instanței de fond; Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 281 din 27 iunie 2014: - a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să achite acesteia suma de 48.747,71 lei, cu titlu de compensații/ despăgubiri pentru anul 2009, cu dobânda prevăzută de art. 124 din C. fisc., începând cu data de 11 februarie 2014 și până la achitarea efectivă a debitului; - a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a adresei din 11 februarie 2014 emisă de pârât; - a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul C.; - a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2.550,11 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. - Instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 48/2013, în care se menționează în mod explicit faptul că B. “realizează politicile naționale, corelate cu cele la nivel european și internațional, în domeniile mediului, schimbărilor climatice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție și control.” Relevante în soluționarea excepției sunt prevederile H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea C., precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea B., act normativ în cuprinsul căruia se indică în mod expres calitatea de autoritate publică centrală în domeniul pădurilor cât și pe cea de ordonator principal de credite în acest domeniu în ceea ce privește Departamentul. C. silvic nu stabilește nominal o anume entitate publică centrală care să acorde aceste compensații, ci instituie obligația respectivă în sarcina acelei entități publice centrale care răspunde de silvicultură, condiționând astfel acordarea despăgubirilor de domeniul de activitate în concret a respectivei autorități. Prin O.U.G. nr. 96/2012 au fost restrânse atribuțiile B. în domeniul pădurilor prin înființarea Departamentului în favoarea căruia au fost instituite aceste competențe. Departamentul are propria personalitate juridică, este ordonator principal de credite în domeniul său de activitate, iar ministrul delegat care îl conduce reprezintă această autoritate publică în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și persoanele fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție. - Curtea de apel a soluționat greșit excepția prematurității acțiunii, în condițiile în care reclamanta nu a putut proba faptul că a parcurs toate etapele premergătoare obținerii compensațiilor și că îndeplinește condițiile impuse de art. 97 și urm. C. silvic, precum și pe cele ale H.G. nr. 861/2009.

Apărările formulate în cauză; Intimatul A. a formulat note scrise în care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca netimbrat, iar în subsidiar, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 25-35 dosar.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Intimatul a formulat un punct de vedere la raport (filele 95-97 dosar), dar și concluzii scrise în care a invocat excepția tardivității recursului (filele 107-108 dosar). Prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2015, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 25 martie 2016.

Soluția instanței de recurs; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în concluziile scrise depuse de intimat, cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil în cauză și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât B. (în prezent, D.) de acordare către intimatul-reclamant a despăgubirilor, cuvenite pentru anul 2008, în sumă de 48.747,71 lei, cu dobânda aferentă, pentru suprafața de pădure de 107,50 ha, situată în zona de conservare a Parcului Național Apuseni. Prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantului, apreciind că acesta are dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, având categoria de folosință păduri, amplasat într-o arie naturală protejată, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, de cele ale H.G. nr. 861/2009, precum și de faptul că, prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19 iulie 2012, a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat pentru titularii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în cadrul siturilor Natura 2000. Această concluzie este corectă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reevaluând de întregul ansamblu probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate de recurent, dar și la excepțiile invocate de intimat, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Referitor la excepția de netimbrare a recursului; Excepția este nefondată, deoarece recurentul D. este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. 6.2. Referitor la excepția de tardivitate a recursului; Excepția este nefondată, în raport de dispozițiile art. 485 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen. În speță, intimatul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția aflată în discuție, iar din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că memoriul de recurs a fost depus cu încălcarea termenului legal. 6.3. Referitor la calitatea procesuală pasivă a D.; Într-adevăr, prin H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea C., precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea B., s-a indicat în mod expres calitatea de autoritate publică centrală în domeniul pădurilor cât și pe cea de ordonator principal de credite în acest domeniu în ceea ce privește Departamentul. Însă, acest act administrativ cu caracter normativ a fost abrogat prin H.G. nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea D., care, la art. 3 prevede în mod explicit faptul că: “D. se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul B. și C. sunt părți.” Ca atare, recurentul are calitate procesuală în cauza de față. 6.4. Referitor la refuzul nejustificat de soluționare a cererii; Cu titlu preliminar, Înalta Curte consideră că se impun a fi făcute câteva precizări cu privire la cadrul normativ aplicabil în speța de față. În Anexa nr. 1 la Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate este menționat Parcul național Apuseni, ca arie protejată. Potrivit Anexei nr. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, “Parcurile naționale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, prevenirea și excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naționale corespund categoriei II IUCN "Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere” (sn). În compensarea restricțiilor aduse proprietății prin instituirea regimului de arie naturală protejată, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 prevede că: „Pentru terenurile din ariile naturale protejate, deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate". Conform art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic: „în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.” Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1 la hotărâre. Intimatul A. a solicitat autorității recurente acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, având categoria de folosință păduri, amplasat într-o arie naturală protejată, în temeiul dispozițiilor normative anterior citate. După cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv prin titlul de proprietate din 30 ianuarie 2003 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, intimatul a dovedit că este proprietarul terenului în suprafață de 321,70 ha și 7000 mp. teren, iar din totalul acestei suprafețe 107,50 ha sunt cuprinse în aria protejată a Parcului National „Apuseni". Cu toate acestea, prin adresa din 11 februarie 2014, C. din cadrul B., a comunicat intimatului refuzul de acordare a compensațiilor aferente anului 2008 pentru terenul mai sus arătat, cu motivarea că acestea pot fi solicitate doar după primirea deciziei Comisiei Europene de avizare a ajutorului de stat și după adoptarea proiectului hotărârii de guvern având ca obiect aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații, reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000. Înalta Curte constată că refuzul recurentului de a soluționa favorabil cererea intimatului de acordare a despăgubirilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl dă acestei noțiuni. Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - „Agricultura” lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca „ajutoare existente”, în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, „până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării”. Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente” până la sfârșitul anului 2009. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora. În speța de față, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2008 se înscriu în categoria „ajutoarelor existente” pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010. Prin urmare, cererea intimatului nu poate fi considerată prematură, după acum se susține de către recurent. Cu privire la suma efectiv solicitată, Înalta Curte constată că la filele 48-49 dosar fond s-a depus un tabel cuprinzând calculul sumelor ce se cuvin intimatului, calcul ce nu a fost contestat de către recurent. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere soluția pronunțată pe cererea principală, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs; Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.