ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2392/2013

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la 10 iulie 2013 în baza art. 300

1

alin. (3) din C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat, între altele, ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatei P.E.K., aflată în Arestul I.P.J. Bihor, măsură pe care a menținut-o.

S-a menționat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. 652/P/2012 emis la data 5 iulie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: M.G.Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 174 C. pen. și P.E.K. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 26 C. pen. raportat la articolul 174 combinat cu articolul 175 lit. c) C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reținut că coinculpatul M.G.Ș.C., în data de 3 decembrie 2012, în intervalul orar 7:40 - 8:00, a suprimat viața victimei V.P., în timp ce inculpata P.E.K. a înlesnit și ajutat la întărirea hotărârii inculpatului M.G.Ș.C. de a suprima viața victimei, prin asistarea acestuia și prezența sa în câmpul infracțional.

Prin încheierea nr. 4 din 7 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.G.Ș.C. și P.E.K. pe o durată de 10 zile de la data prinderii și punerii în executare a mandatelor, iar prin încheierea din 17 mai 2013 și încheierea din 18 mai 2013 s-a dispus confirmarea mandatelor de arestare preventivă pentru învinuitul M.G.Ș.C., până la 26 mai 2013 și, respectiv, până la 25 mai 2013 pentru învinuita P.E.K.

Ulterior, prin Încheierea penală nr. 3/I/P din 22 mai 2013 a Curții de Apel Oradea, în baza articolului 136 alin. (5), art. 148 lit. f) și art. 149 alin. (9) - (11) C. proc. pen. s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pe câte 20 de zile, începând cu data de 26 mai 2013 până la data de 14 iunie 2013, inclusiv, emițându-se mandatele de arestare preventivă nr. 3 și 4 din 21 mai 2013.

În ambele, ca și în încheiere, a fost invocat ca temei art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Prin încheierea penală nr. 4/P/P din 11 iunie 2013 s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, în baza art. 155 și următoarele C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților pe o durată de 29 de zile, pentru M.G.Ș.C., începând cu data de 16 iunie 2013 până la data de 14 iulie 2013 inclusiv și, pe o durată de 30 de zile, pentru P.E.K., începând cu data de 15 iunie 2013 până la data de 14 iulie 2013 inclusiv.

În momentul arestării preventive a inculpaților s-au reținut, ca temeiuri ale arestării preventive, dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a arătat, de asemenea, că sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

Analizele ulterioare realizate în speță, atât referitor la starea de fapt a generării infracțiunilor imputate, cât și asupra temeiurile menținerii arestării preventive a inculpaților au relevat caracterul legal și temeinic al acestei măsuri și necesitatea menținerii acesteia, în continuare, pentru ca prin punerea lor în libertate să nu se creeze un nou pericol concret pentru ordinea publică.

În esență s-a reținut că, în data de 3 decembrie 2012, ora 07:12:02, inculpata P.E.K., folosind postul telefonic personal cu nr. 000, a apelat-o, la numărul 001, pe mama sa - V.P. - care își încheia tura de serviciu de noapte din 2 spre 3 decembrie 2012 și pe care a invitat-o la o cafea, la domiciliul ei din Oradea, str. I.

V.P. a ajuns la imobilul inculpaților, a urcat scările de serviciu și a intrat în apartamentul inculpaților M.G.Ș.C. și P.E.C., care se aflau la domiciliu.

Între inculpatul M.G.Ș.C. și victima V.P. s-a declanșat o ceartă, care inițial a îmbrăcat doar forma verbală, care apoi s-a transformat în îmbrânceli concretizate prin înghionteli urmate de izbituri și zgârieturi, ulterior urmate de agresiuni progresiv accentuate, în cadrul cărora inculpatul s-a folosit de un obiect metalic de formă alungită (afirmativ blocator de volan antifurt). Cu acest obiect, inculpatul a aplicat lovituri repetate pe întreaga suprafața a corpului victimei, dintre care cele mai semnificative și de cea mai mare importanță fiind cele două plăgi confuze de formă alungită, cu marginile fin neregulate și infiltrate sanguin în lungime de 5,5 respectiv 6,0 cm și o lățime de 0,3 cm, vizibile în planșa anexă a Raportului medico legal.

Cele două lovituri masive aplicate victimei, pe regiunea corespunzătoare vertexului (cca mai proeminentă zonă a extremității encefalice ca formațiune anatomică au cauzat fracturarea parțială a corpului vertebral C2. Aceste lovituri au provocat pierderea de material biologic sanguine, fiind plăgi confuze care au determinat secționarea scalpului. Concomitent cu loviturile aplicate de inculpatul M.G.Ș.C., cu ajutorul blocatorului de volan victima a încercat să iasă din locuință, a tras ușa de acces ce se deschide spre interiorul locuinței și a reușit să pună mâna pe gratiile ușii de acces pășind spre exterior pe palier, fără însă a reuși să iasă cu corpul pe ușă. Victima a fost trasă înapoi în locuință de către inculpat folosind o priză manuală în părul și pe umărul victimei. Această acțiune a victimei a creat urmele dinamice de sânge din exteriorul locuinței și pentru că victima a țipat puternic acest moment a fost clar perceput de colocatari.

Inculpatul M.G.Ș.C., și-a continuat actele de agresiune într-o manieră mai violentă, aplicând lovituri pe tot corpul victimei, în timp ce aceasta a căzut la sol în holul apartamentului, în zona din dreptul ușii de acces.

În urma acestui nou set de lovituri, victima și-a pierdut cunoștința, iar inculpatul, folosindu-se de un cuțit de bucătărie, a creat două plăgi înțepate în zona gâtului victimei.

În final, inculpatul M.G.Ș.C., folosind cuțitul de bucătărie a acționat prin tăierea (secționarea) gâtului victimei, care se afla în poziție decubit lateral stâng și astfel, a cauzat o plagă tăiată masivă, care în profunzimea sa a interesat pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotid internă și externă, vena jugulară și nervul vag - acest nerv controlează activitatea mușchilor laringelui, faringelui și activitatea organelor interne precum: inimă, plămâni, organe abdominale).

Deoarece uciderea victimei V.P. a provocat urme de sânge în exteriorul locuinței inculpaților, înjurai orei 08.00, P.E.K. a șters planul exterior al ușii de acces în apartament folosind material textile. Apoi inculpata P.E.K. a ieșit din apartament, a coborât scările secundare aflate într-o poziție diametral opusă cu locuința lor și s-a dus la martora K.M.M. - care locuiește la parterul imobilului - în apartamentul cu nr. 8.

Acestei martore i-a adresat rugăminți să nu spună nimănui despre incidentul văzut și perceput, arătând că nimeni nu trebuie să afle și să cunoască despre cele întâmplate, iar dacă va fi cazul îi va plăti martorei tăcerea cu suma de 5000 euro. Inculpata a revenit în locuința sa și a continuat să șteargă ușa, gratiile și pardoseala din fața apartamentului și la scurt timp a coborât din nou la martora K.M.M., pentru a doua oară repetându-i aceleași rugăminți de a nu denunța sau divulga agresiunile observate.

Prin actul de inculpare s-a reținut că nu se poate admite că inculpatul a ucis victima în deplină liniște, într-o fracțiune de secundă sau în câteva secunde, împrejurări în care inculpata P.E.K. nu putea lua la cunoștință despre uciderea mamei sale și, doar ulterior să intre în scena crimei, câtă vreme întreaga activitate agresivă a inculpatului a fost însoțită de zgomote acute atât de puternice încât au fost percepute de toți martorii colocatari, inculpata P.E.K. aflându-se mai aproape de sursa acestor zgomote decât martorii care au auzit țipetele victimei. În acest sens s-a arătat faptul că declarațiile martorilor K.M.M., K.F., B.C.R. și F.A. au pus în evidență starea de șoc a acestora pe fondul perceperii ororii comise de către inculpați și exprimate de către strigătele disperate ale victimei. Astfel s-a arătat, că este greu de crezut că inculpata P.E.K. nu a reacționat de fel și nu a fost prezentă în holul locuinței conjugale, unde soțul ei, inculpatul M.G.Ș.C., exercita acte de agresiune tot mai accentuate până a suprimat viața soacrei sale, V.P.

S-a menționat declarația inculpatului M.G.Ș.C. prin care acesta și-a însușit vinovăția, în calitate de autor al omorului comis asupra victimei V.P., însă a arătat că nu a fost asistat sau sprijinit de inculpata P.E.K.

Cât privește dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților este închisoare mai mare de 4 ani și în actualul stadiu al procesului penal se pot identifica probe certe care să justifice existența unui pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta pentru ordinea publică.

S-a considerat că noțiunea de ordine publică, în înțelesul legii penale, trebuie înțeleasă ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, cu impact imediat asupra opiniei publice. În cauză, un astfel de impact imediat și mediatic a existat neîndoielnic în rândul opiniei publice la data săvârșirii presupusei fapte de care sunt bănuiți inculpații, iar de atunci și până în prezent acest impact se menține și se apreciază că se poate vorbi de existența unei temeri colective în sensul că față de faptele pentru care sunt cercetați inculpații, lăsarea în libertate a acestora, ar produce oprobriul public.

În speță, instanța a constatat că se poate reține existența unui pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta pentru ordinea publică, împrejurare ce rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză, care au relatat aspecte surprinse sau auzite de ei în dimineața zilei de 3 decembrie 2013.

S-a precizat că natura faptelor presupus a fi săvârșite, circumstanțele reale și modalitatea în care se rețin a fi comise acestea prin actul de inculpare, valorile sociale și umane lezate, impun o reacție adecvată și proporțională a organelor judiciare în fața unor infracțiuni de o asemenea gravitate.

Curtea a considerat că măsura este în acord cu dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, consacrat ca drept fundamental de art. 23 din Constituție, care garantează dreptul celui arestat de a fi eliberat în cursul procedurii. În acest sens s-a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, criteriile utilizate pentru a determina caracterul rezonabil al duratei arestării sunt durata efectivă a detenției și durata arestării preventive în raport cu natura infracțiunii, cuantumul pedepsei în caz de condamnare și sistemul legal, de imputare al arestării preventive, efectele de ordin material, moral pe care lipsirea de libertate le produce asupra persoanei arestate, conduita inculpatului.

La aceste criterii Curtea Europeană a analizat și adăugat în jurisprudența sa și alte criterii precum gravitatea faptelor și sancțiunea pe care o riscă persoana deținută, pericolul de sustragere de la anchetă sau judecată (în speță inculpații au încercat să se sustragă urmăririi penale, fiind prinși pe teritoriul Elveției, fiind predați autoritățile judiciare naționale de către autoritățile elvețiene, urmare unor cereri de extrădare a acestora), săvârșirea unei noi presiuni asupra martorilor, necesitățile anchetei și protecția ordinii publice.

Din perspectiva criteriilor enunțate, instanța de fond a apreciat că o prezumție legală relativă de periculozitate nu este contrară scopurilor art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, s-a considerat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și nu impun înlocuirea acesteia cu altă măsură alternativă, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii cu privire la săvârșirea faptei comise de către inculpați și constituie un temei care justifică legalitatea privării de libertate.

Totodată, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, în acord cu prevederile art. 136 C. proc. pen. este necesară menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, deoarece aceștia nu au fost audiați încă de către instanța de judecată, urmând a fi administrate probele din actul de acuzare.

În ce privește aspectele referitoare la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei P.E.K. și la temeinicia acuzațiilor, acestea urmează să facă obiectul verificării instanței de fond în cadrul cercetării judecătorești a cauzei.

În consecință, Curtea, în baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării, preventive a inculpaților M.G.Ș.C. și P.E.K., pe care a menținut-o.

Împotriva hotărârii Curții de Apel a declarat recurs în termenul legal inculpata P.E.K. susținând, în esență, că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., astfel că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 14 iulie 2013, deoarece recursul nu a fost soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive - dispusă prin Încheierea nr. 4 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea.

În subsidiar, a considerat că, în ceea ce o privește, starea de pericol pentru ordinea publică n-ar mai subzista și a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.

I. Cu referire la susținerea inculpatei privind incidența cazului de casare prevăzut, de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul că în realitate, măsura arestării preventive ar fi încetat de drept la data de 14 iulie 2013 întrucât recursul nu a fost soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive a acesteia, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpații sunt trimiși în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în situația în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate va menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Se mai menționează, de asemenea, că dispozițiile art. 159 alin. (3), (4), (5) și (11) se aplică în mod corespunzător.

Prin Decizia nr. 25/2008 (publicată în M. Of. nr. 372/3.06.2009) - invocată de către apărătorul inculpatei - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 159 alin. (8) teza a II-a C. proc. pen., recurs referitor la termenul de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale și a decis că dispozițiile textului menționat se interpretează în sensul că un asemenea recurs, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat, întotdeauna, înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

În speță, însă, recursul este declarat împotriva unei încheieri pronunțate în temeiul art. 300 C. proc. pen., cu ocazia verificărilor realizate de către instanță la înregistrarea dosarului, nu a unei încheieri dispuse în baza art. 159 C. proc. pen., prin care s-a admis sau respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatei în cursul urmăririi penale.

Mai mult, din lectura textului art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., invocat de către apărare în susținerea criticii sale, nu rezultă o concluzie contrară celei de mai sus, acest alineat menționând că în speță sunt aplicabile prevederile alin. (3), (4), (5) și (11) ale art. 159 C. proc. pen., care privesc aspecte procedurale referitoare la modul de soluționare de către instanță a propunerii de arestare preventivă și care nu implică aplicabilitatea Deciziei nr. 25/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

Prin urmare, critica de nelegalitate a inculpatei va fi respinsă, ca neîntemeiată, constatându-se inaplicabile dispozițiile Deciziei nr. 25/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

II. Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

În conformitate cu dispozițiile art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În considerarea probatoriului administrat până la acest moment procesual, rezultă că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., astfel că Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel Craiova.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererilor formulate de aceasta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei, în raport de natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii acesteia (inculpata P.E.K. a înlesnit și ajutat la întărirea hotărârii coinculpatului M.G.Ș.C. de a suprima viața victimei, mama inculpatei, prin asistarea acestuia și prin prezența sa aprobatoare în câmpul infracțional, în timpul în care coinculpatul exercita acte de agresiune tot mai accentuate asupra victimei până la suprimarea vieții acesteia).

Se reține, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri, suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În plus, se consideră că, raportat la gravitatea faptelor, circumstanțele personale favorabile inculpatei rămân fără relevanță la momentul procesual analizat.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, fiind în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu ambele sale condiții, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetată inculpata este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, așa cum s-a argumentat anterior.

Pentru aceleași considerente, nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, neprivativă de libertate, motivat, în primul rând, de menținerea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării.

Toate considerentele de mai sus justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive astfel că, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată împotriva încheierii penale atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.E.K. împotriva încheierii din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 251/35/P/2013.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 iulie 2013.

Procesat de GGC - NN