ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 9580/111/2012, având pe rol judecarea apelurilor formulate de inculpații

B.F.F., B.P.P.M. și G.F.D. împotriva Sentinței penale nr. 220/P/2012 din data de

23 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, verificând din oficiu în condițiile

prevăzute de art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen. măsura arestării preventive a inculpaților a constatat că subzistă

temeiurile de drept și de fapt care au determinat luarea măsurii, fiind

întrunite cerințele prevăzute de art. 160

b

C. proc. pen., art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen., faptele pentru care inculpații au fost

urmăriți penal și condamnați de prima instanță fiind grave, în sarcina acestora

reținându-se săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 pentru inculpatul B.F.F. și de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. pentru

inculpații, B.P.P.M. și G.F.D.

Pentru a dispune

astfel Curtea de Apel a reținut că prin Sentința penală nr. 220/P/2012 din data

de 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, inculpata G.F.D. a fost condamnată

la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, se reține

că inculpata a fost arestată preventiv în cursul urmăririi penale, instanța

constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerințele art. 143 și

art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei

persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit

o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica

să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară pentru apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și pentru

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Împotriva încheierii

a declarat recurs, în termen legal, inculpata G.F.D., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au

stat la baza luării acestei măsuri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Oradea a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile

de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei,

apreciază că lăsarea acesteia în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Oradea.

De altfel, în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a admis că,

prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice,

anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus

la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului

urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reține

și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale

ale inculpatei atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul

verificării legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive.

Astfel că, la acest

moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru

punerea în libertate a inculpatei, ci apreciază că întregul material probator

administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo

altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

În ce privește durata

arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului,

nu s-a depășit termenul rezonabil, iar inculpata a fost condamnată, chiar

nedefinitiv, la o pedeapsă privativă de libertate. Această condamnare nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

Ca atare, subzistând

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind

și condamnarea inculpatei, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive,

încheierea recurată fiind legală și temeinică.

Pentru motivele

expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de inculpata G.F.D. va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din

același cod, inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata G.F.D. împotriva încheierii din 17

ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 9580/111/P/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV