ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 9580/111/2012, având pe rol judecarea apelurilor formulate de inculpații B.F.F., B.P.P.M. și G.F.D. împotriva Sentinței penale nr. 220/P/2012 din data de 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, verificând din oficiu în condițiile prevăzute de art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpaților a constatat că subzistă temeiurile de drept și de fapt care au determinat luarea măsurii, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 160 b C. proc. pen., art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.
pen., faptele pentru care inculpații au fost urmăriți penal și condamnați de prima instanță fiind grave, în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru inculpatul B.F.F. și de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. pentru inculpații, B.P.P.M. și G.F.D. Pentru a dispune astfel Curtea de Apel a reținut că prin Sentința penală nr. 220/P/2012 din data de 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, inculpata G.F.D. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.
art. 33 lit. a) C. pen. Totodată, se reține că inculpata a fost arestată preventiv în cursul urmăririi penale, instanța constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerințele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, inculpata G.F.D., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Oradea a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei, apreciază că lăsarea acesteia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Oradea. De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. Înalta Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatei atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive. Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatei, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.
pen. În ce privește durata arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a depășit termenul rezonabil, iar inculpata a fost condamnată, chiar nedefinitiv, la o pedeapsă privativă de libertate. Această condamnare nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Ca atare, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind și condamnarea inculpatei, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, încheierea recurată fiind legală și temeinică. Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., recursul declarat de inculpata G.F.D. va fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.F.D. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 9580/111/P/2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.