ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2376/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 iunie 2012 Curtea de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

1370/111/2011, în baza articolului 300

2

cu referire la articolul 160

b

C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de

inculpatul B.A.I.G., fiul lui I. și Z., deținut în Penitenciarul Oradea.

Pentru a se hotărî

astfel s-a reținut că inculpatul B.A.I.G. a fost trimis în judecată pentru

comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și condamnat prin Sentința penală nr. 69/P

din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor la pedeapsa de 10 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a reținut că

examinând actele și lucrările dosarului în raport de aceste dispoziții legale,

că, în mod corect instanța de fond a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au determinat arestarea inculpatului subzistă și în prezent,

impunând în continuare privarea de libertate a acestuia și că, în cauză, există

motive verosimile de a bănui că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată.

Măsura arestării

inculpatului este legală și se justifică întrucât cerința inclusă în art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen. poate fi considerată existentă, cât timp se

demonstrează pe bază de indicii temeinice că lăsarea în libertate a

inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Textul de lege

menționat se referă la două condiții ce justifică arestarea, ambele trebuind să

fie întrunite cumulativ, săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unui pericol pentru ordinea

publică în cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate, ori, în speță,

aceste condiții sunt realizate. În speță, există motive verosimile pentru a susține

că asupra inculpatului planează acuzația săvârșirii infracțiunii de tentativă

la omor, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, dedus din rezonanța socială profund negativă a faptelor sale.

Gradul de pericol social

al infracțiunii avut în vedere prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei

dar și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, impune

menținerea măsurii arestării preventive. În plus, rezonanța negativă în rândul

societății civile că o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni de viol

este cercetat în stare de libertate, precum și faptul că împotriva unor astfel

de persoane legea nu este aplicată cu hotărâre, că împotriva unor fapte care

proliferează în ultima perioadă de timp, organele de stat nu acționează

suficient, justifică detenția preventivă.

Temeiurile de fapt și

de drept care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea

de libertate a acestuia, față de care s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni

cu un grad ridicat de pericol social.

De asemenea, se

apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului s-ar putea crea temerea

în societate că organele judiciare nu au reacție promptă creând astfel o stare

de insecuritate socială.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul B.A.I.G. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând

admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la

acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru

ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare

de libertate.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. impun în

continuare privare de libertate a acestuia.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a

săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul

de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de

săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de

libertate.

Cu privire la pericolul

concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului,

Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost

săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța

asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate

inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de

insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de

repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că

inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost

scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a

acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului

B.A.I.G.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.I.G. împotriva încheierii din 21

iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul 1370/111/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba arabă se va plăti din fondul

Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA