ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2376/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul 1370/111/2011, în baza articolului 300 2 cu referire la articolul 160 b C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul B.A.I.G., fiul lui I. și Z., deținut în Penitenciarul Oradea. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul B.A.I.G. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și condamnat prin Sentința penală nr. 69/P din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a reținut că examinând actele și lucrările dosarului în raport de aceste dispoziții legale, că, în mod corect instanța de fond a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului subzistă și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia și că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

Măsura arestării inculpatului este legală și se justifică întrucât cerința inclusă în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. poate fi considerată existentă, cât timp se demonstrează pe bază de indicii temeinice că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Textul de lege menționat se referă la două condiții ce justifică arestarea, ambele trebuind să fie întrunite cumulativ, săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unui pericol pentru ordinea publică în cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate, ori, în speță, aceste condiții sunt realizate. În speță, există motive verosimile pentru a susține că asupra inculpatului planează acuzația săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dedus din rezonanța socială profund negativă a faptelor sale.

Gradul de pericol social al infracțiunii avut în vedere prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei dar și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, impune menținerea măsurii arestării preventive. În plus, rezonanța negativă în rândul societății civile că o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni de viol este cercetat în stare de libertate, precum și faptul că împotriva unor astfel de persoane legea nu este aplicată cu hotărâre, că împotriva unor fapte care proliferează în ultima perioadă de timp, organele de stat nu acționează suficient, justifică detenția preventivă. Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, față de care s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.

De asemenea, se apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului s-ar putea crea temerea în societate că organele judiciare nu au reacție promptă creând astfel o stare de insecuritate socială. Împotriva acestei încheieri, inculpatul B.A.I.G. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. impun în continuare privare de libertate a acestuia.

Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului B.A.I.G. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.I.G. împotriva încheierii din 21 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul 1370/111/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012. Procesat de GGC - AA