ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3117/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3117/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 22

decembrie 2011, inculpatul H.V.F. a formulat cerere de contestație în anulare

împotriva deciziei penale nr. 4091 in 24 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 477/1/2011.

În susținerea cererii

a arătat că la momentul soluționării recursului era împlinit termenul

prescripției cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat iar

partea civilă S.N.P. P. SA s-a transformat pe parcursul procesului în O.M.V. P.

SA, persoană juridică de drept privat, situația în raport de care devin

incidente dispozițiile art. 258 C. pen. și, în consecință, limita maximă prevăzută

de art. 248

1

C. pen., se reduce prin efectul legii cu o treime de la

15 la 10 ani, aceasta din urmă fiind limita de pedeapsă pentru faptele pretins

comise în cursul anului 1999, astfel încât a considerat că termenul de

prescripție s-a împlinit la data de 1 septembrie 2011, deci anterior datei

soluționării recursului.

Constatând că în

cauză este incident cazul de contestație în anulare prevăzută de art. 386 lit.

c) C. pen., în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze

de încetare a procesului penal cu privire la care erau probe la dosar, Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 1715 din 23 mai 2012, a

admis contestația în anulare formulată de contestatorul H.V.F. împotriva

deciziei penale nr. 4091 din 24 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție pe care a desființat-o în parte numai cu privire la contestator și a

fixat termen pentru soluționarea recursurilor declarate de Parchet și de

inculpatul H.V.F.

Din actele dosarului

rezultă că doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat recurs

în cauză împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 14 decembrie 2010 a Curții de

Apel Oradea astfel încât reține Înalta Curte de Casație și Justiție că în mod

eronat prin admiterea contestației în anulare s-a dispus rejudecarea

recursurilor declarate de parchet și inculpat, în cauză urmând a fi analizat

doar recursul declarat de parchet.

De altfel, inculpatul

H.V.F. nu avea interes să declare recurs în cauză având în vedere că soluția

dată de instanța de apel îi este favorabilă, fiind achitat de orice penalitate.

Procedând la

rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

numai în ceea ce îl privește pe inculpatul H.V.F., împotriva deciziei penale nr.

91/ A din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte constată că

este întemeiat urmând a fi admis ca atare în limitele ce urmează a fi

menționate în continuare.

Prin sentința penală nr.

212/ P din 11 iulie 2007, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C.

pen., l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., la:

- 5 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) și c) C.

pen., pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C.

pen., a dedus reținerea din 20 iunie 2002 și arestul preventiv de la 21 iunie 2002

la 18 iulie 2003.

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 122 lit. d) și art. 124

C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 248 raportat

la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., au fost condamnați inculpații:

- H.V.F.,

- D.D.I.,

- C.A., la câte o

pedeapsă de câte:

- 3 ani închisoare

fiecare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) și c) C. pen. fiecare, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 86

1

și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de mai sus precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art.

71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata unui termen de încercare

de 5 ani stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., au fost obligați inculpații să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere pe durata termenului de încercare:

a) să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de probațiune a infractorilor, de pe lângă

Tribunalul Bihor;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență.

A atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor art. 86/4 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 122 lit. d) și art. 124

C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.A. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen., au fost obligați inculpații B.C.D., H.V.F., D.D.I., C.A., în

solidar, la despăgubiri civile în sumă de 14.678.232.138 lei către partea

civilă S.N.P. P. SA București, Calea Dorobanților.

În baza art. 348 C.

proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului

B.C. asupra autoturismului marca Peugeot 405, precum și sechestrul asigurător

instituit în sarcina inculpatului H.V.F. asupra imobilului situat în Oradea,

str. Gh. Doja.

În baza art. 348 și

445 C. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat, fiecare inculpat în parte, la câte 700 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

S-a dispus virarea

din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor a sumei de

600.000 lei onorariul apărătorului din oficiu av. F.A., conform delegației nr. .4845/2004.

În urma analizării

întregului ansamblu probator instanța de fond a reținut în fapt că în cursul

anului 1999, având în vedere că produsele petroliere reprezintă o marfă foarte

solicitată, S.N.P. P. SA a luat o serie de măsuri pentru a reduce riscul de

afaceri, măsuri ce au fost comunicate tuturor sucursalelor din țară în

vederea aplicării lor în activitatea curentă.

Printre măsurile

dispuse de S.N.P. P. SA amintim obligativitatea încheierii de contrate pentru

toate actele de comerț, urmărirea riguroasă a executării tuturor contractelor

în baza unei evidențe stricte iar prin adresa nr. 3275 din 31 iulie 2000 s-a

instituit obligativitatea efectuării vânzărilor de produse petroliere numai cu

plata la livrare.

În pofida acestor

măsuri, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a acestor măsuri stabilite

și impuse de S.N.P. P. SA București, inculpații, în calitate de persoane cu

funcții de conducere și angajați ai Sucursalei P. Bihor în perioada iunie-iulie

1999 au livrat produse petroliere către SC R.I. SRL Oradea, SC O.I. SRL Oradea,

SC M.C. SRL București și SC M.M.T. SRL Oradea în valoare de 14.678.232.138 lei

pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanții

asiguratorii și în condițiile neachitării produselor petroliere livrate

anterior.

Pentru crearea unor

aparențe de legalitate inculpatul B.C. a achiziționat produsele petroliere atât

prin firma sa SC R.I. SRL cât și prin celelalte firme pune la dispoziție de

inculpatul M.G. ai căror administratori erau cetățeni străini, plecați din țară

sau care nu figurau intrați pe teritoriul României, ori persoane care nu mai

desfășuraseră activități prin intermediul firmelor respective de mult timp.

În actele întocmite

cu prilejul recepționării mărfurilor au fost înserate fictiv nume de persoane

care nu aveau nicio legătură cu operațiunile respective sau numere de

înmatriculare ale unor autoturisme care, din punct de vedere tehnic, erau

improprii transportului produselor petroliere.

Accesul inculpatului B.C.

la persoanele din conducerea Sucursalei Bihor a S.N.P. P. SA, a fost favorizată

de faptul că în perioada 1985-1992 acesta a lucrat în cadrul sucursalei și a avut

posibilitatea de a-i cunoaște pe inculpați.

Față de modul în care

s-au desfășurat acestei activități comerciale, precum și față de modul

defectuos în care și-au desfășurat activitatea inculpații, angajați în

conducerea S.N.P. P. SA Bihor, s-a creat un prejudiciu în sumă de

14.678.232.138 lei după cum urmează:

- I. În anul 1994

inculpatul B.C.D. a înființat SC R.I. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie a Județului Bihor – O.R.C. nr. J05/2289/1994, în cadrul acestei

societăți, inculpatul cumulând calitățile de asociat unic și administrator.

La început,

inculpatul a derulat activități de comerț și de transport, pentru ca în luna

martie 1999 să desfășoare activități de comercializare și intermediere cu

produse petroliere achiziționate în principal de la S.N.P. P., sucursala P. Bihor.

Astfel, inculpatul

știind că are asigurată desfacerea, s-a ocupat în exclusivitate de

aprovizionare.

Achiziționarea

produselor petroliere de la unitatea menționată era facilitată de faptul că

inculpatul B.C. era cunoscut în cadrul ei de către persoanele care aveau putere

de decizie în ceea ce privește livrarea.

În cadrul sucursalei,

ca și în toate subunitățile S.N.P. P. SA, existau reguli stricte de acces în

interiorul depozitelor și de circulație a documentelor ce se întocmeau cu

prilejul vânzării produselor petroliere.

Astfel, reprezentanții

solicitanților unor astfel de produse, având delegații de ridicare completate

cu datele societăților pe care le reprezentau, se prezentau pentru aprobarea

livrării la persoanele abilitate să facă acest lucru: directorul general al

sucursalei, directorul depozitului, adjunctul șefului de depozit sau persoana

desemnată în acest sens de către conducere, în lipsa șefului sau adjunctului de

depozit.

Delegațiile aprobate

erau apoi prezentate compartimentului „facturări” din cadrul depozitului care

întocmea factura de livrare, cuprinzând și cantitatea de produs petrolier

aprobată de conducere.

Ulterior, facturile

și delegațiile de livrare erau prezentate gestionarului, care, după ce încărca

în mijloacele de transport cantitatea de combustibil trecută în factură,

întocmea avizul de însoțire a mărfii.

Toate aceste

documente erau suspuse controlului de poartă la ieșirea din depozit, precum și

verificării calității produsului din mijlocul de transport. În registrul de

poartă se evidenția numărul mașinii, numele delegatului, cantitatea livrată,

numărul facturii sau avizului de însoțire a mărfii, precum și ora intrării și

ieșirii din unitate. Acest circuit era obligatoriu în condițiile în care

livrările se efectuau până la orele 15,00.

Când acest lucru se

realiza după-amiază, posibilitate oferită de faptul că gestionarii de depozit

lucrează în ture de 12 ore, factura de livrare se întocmea de către

compartimentul de specialitate a doua zi, după datele înscrise în delegațiile

de livrare și avizele de însoțire a mărfurilor.

Pentru a eluda acest

circuit, inculpatul B.C. a propus atât inculpatului H.V., cât și inculpatului C.A.,

șeful depozitului P. Oradea și gestionarului coordonator, ca livrările făcute

către firma sa să se efectueze numai după-amiază.

Aceștia, încălcându-și

atribuțiile de serviciu cuprinse în fișa postului, potrivit cărora șeful de

depozit era obligat să „organizeze primirea, recepția, descărcarea,

depozitarea, manipularea, livrarea și transportul produselor petroliere în

condițiile respectării stricte a reglementărilor specifice în vigoare”, iar

gestionarul coordonator „să elibereze și să livreze produsele petroliere în

baza actelor prevăzute în legislația în vigoare și instrucțiunile avute în

acest sens”, au acceptat propunerea inculpatului.

Acest lucru a fost

favorizat și de faptul că acordul de principiu fusese obținut de la inculpatul

A.O., directorul Sucursalei Bihor, care, în cursul cercetărilor, s-a demonstrat

că s-a implicat efectiv în livrările de produse petroliere către inculpatul B.C.D.

Inculpatul C.A., deși

își desfășura activitatea numai în tura de dimineață (până la orele 15,00),

dată fiind calitatea sa de gestionar coordonator, în zilele în care inculpatul B.C.

urma să ridice produse petroliere rămânea să se ocupe de toate formalitățile,

completând dispozițiile de livrare, deși acest lucru cădea în sarcina

solicitantului și le aproba.

Constatările

tehnico-științifice grafice efectuate în cauză au pus în evidență faptul că

dintre toate delegațiile prezentate de inculpatul B.C., numai una dintre

acestea a fost completată de el, respectiv cea din data de 9 aprilie 1999,

celelalte fiind completate de inculpatul C.A., unele dintre acestea având

trecut pe verso inițialele A.O.

Cu prilejul audierii,

cei doi inculpați au explicat semnificația acestor inițiale. Erau situațiile în

care inculpatul A.O. suna personal la depozit și dădea dispoziție să se livreze

combustibil inculpatului B.C.

Datorită faptului că

delegațiile au fost completate de inculpatul C.A., la numele inculpatului B.C.

a fost adăugată litera „a”, astfel încât acesta apare ca „B.C.”. De asemenea,

în cuprinsul acestora au fost inserate, în mod fictiv, ca delegați sau

conducători auto, persoane care în timpul urmăririi penale au declarat că nu au

avut niciun fel de raporturi juridice cu SC R.I. SRL, cu S.N.P. P. SA, sucursala

P. Bihor sau cu inculpatul B.C., necunoscând persoanele implicate în aceste

activități.

De asemenea, au fost

trecute numerele de înmatriculare ale unor autovehicule care, ulterior, s-a

dovedit că nu au efectuat transportul produselor petroliere achiziționate de

inculpat, deoarece erau improprii acestei activități, fiind autoturisme (Dacia,

Mercedes, etc.) sau deși erau apte pentru acest lucru, în zilele respective

efectuaseră alte curse, sens în care conducătorii auto au prezentat documente

doveditoare.

Acest lucru a fost

posibil și datorită faptului că inculpatul C.A. se ocupa de toate

formalitățile, documentația neparcurgând traseul menționat întrucât livrările

erau făcute după-amiază.

Rolul inculpatului C.A.

nu s-a limitat la cele mai sus menționate, ci acesta întocmea și avizele de

însoțire a mărfii, îi însoțea pe delegați la locurile de încărcare și dădea

dispoziții gestionarilor să încarce cantitățile de combustibili înscrise în

delegații.

La poartă, unde

trebuia efectuat ultimul control înainte de părăsirea unității, inculpatul C.A.

le solicita controlorilor de poartă sau pompierilor de serviciu să înscrie în

registrul de poartă datele pe care el le furniza sau îi trimitea să execute

rondul, făcând el însuși mențiunile în registru.

Tot din declarațiile

acestora a rezultat că inculpatul B.C. era prezent frecvent în incinta

depozitului, în compania inculpaților C.A. și H.V., de mai multe ori

întâlnindu-se și cu inculpatul A.O.

Acest procedeu a fost

uzitat de inculpatul B.C. și de ceilalți inculpați atât înainte cât și după

încheierea contractului nr. 106/1999 între S.N.P. P. SA Sucursala P. Bihor și

SC R.I. SRL.

Cu privire la

livrările efectuate către SC R.I. SRL s-a constatat că inculpații A.O., H.V. și

C.A. și-au încălcat atribuțiile de serviciu deoarece au avizat și aprobat

livrarea de produse petroliere în lipsa unui contract, deși prin adresa 496 din

29 ianuarie 1999, S.N.P. P. SA stabilise obligativitatea încheierii de

contracte juridice cu toți agenții economici care solicitau livrarea de produse

petroliere.

Nici prin încheierea

contractului nr. 106/1999 nu s-a intrat în legalitate, întrucât nici după

această dată nu au fost respectate măsurile impuse de S.N.P. P. SA și anume:

- contractul nu avea

inserată în cuprinsul său data încheierii;

- deși a fost semnat

de inculpații H.V. și A.O., nu s-au solicitat beneficiarului măsuri

asigurătorii care să garanteze plata prețului sau recuperarea c/v mărfurilor

livrate;

- prin încheierea

contractului s-au făcut livrări către SC R.I. SRL, deși produsele livrate

anterior nu fuseseră achitate;

În maniera arătată,

în perioada 31 martie - 29 iulie 1999, inculpatul B.C. a achiziționat de la

Sucursala P. Bihor a S.N.P. P. SA, în numele SC R.I. SRL, produse petroliere în

valoarea totală de 3.415.223.825 lei, din care 2.643.916.165 în baza

contractului nr. 106/1999.

Produsele au fost refacturate

și livrate către SC M. SA (în valoare de 1.611.700.000 lei), către SC O.I. SRL

(în valoare de 405.100.000 lei) și către SC M.M.T. SRL (în valoare de

132.000.000 lei), firme reprezentate de numitul M.G.

Din valoarea totală a

mărfurilor livrate către SC R.I. SRL, inculpatul B.C. a achitat numai

707.000.000 lei, pentru diferența de 2.608.223.825 lei, S.N.P. P. SA, sucursala

P. Bihor constituindu-se parte civilă.

Cu privire la neplata

prețului produselor livrate, inculpatul B.C. a declarat că această împrejurare

s-a datorat faptului că mărfurile nu au fost plătite de către firmele cărora

le-au fost livrate, afirmație infirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, de la început

inculpatul nu a intenționat să plătească integral produsele achiziționate, din

moment ce, conform înțelegerii inițiale avute cu inculpatul M.G., le-a livrat

la rândul său firmelor acestuia fără a mai solicita contravaloarea lor, deși

cunoștea că ele au fost revândute mai departe altor clienți, mulțumindu-se

numai cu încasarea pentru sine a comisionului convenit.

Mai mult, a permis ca

de contabilitatea firmei sale să se ocupe angajații firmei inculpatului M.G.,

singura preocupare fiind aceea de a se prezenta la sediul Sucursalei P. Bihor

cu delegațiile pentru a fi vizate de către inculpatul A.O. sau, în lipsa

acestuia, de către H.V.F.

Deși partea civilă a

făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului, obținând chiar o hotărâre

judecătorească de obligare a SC R.I. SRL la plata contravalorii mărfurilor

livrate, acest fapt nu a fost posibil, debitorul intrând în procedura de

lichidare judiciară.

Ca urmare, S.N.P. P.

SA, sucursala Bihor, s-a constituit parte civilă cu suma de 2.704.245.539 lei.

II.

SC O.I. SRL Oradea a

fost una dintre firmele care, conform înțelegerii inițiale dintre inculpatul B.C.

și M.G., a fost utilizată pentru achiziționarea de produse petroliere de la

Sucursala P. Bihor.

Societatea

a fost înființată de către martorul M.F. în calitate de asociat unic, fiind

înregistrată la O.R.C. Bihor sub nr. J05/1541/1997. Din declarațiile martorului

rezultă că societatea a fost înființată la îndemnul inculpatului M.G., în

același timp el fiind încadrat și la SC M. SA, societate administrată tot de

inculpat. De aceea, activitatea SC O.I. SRL a fost extrem de redusă, conform

declarației martorului limitându-se la o singură tranzacție având ca obiect

produse alimentare. În legătură cu firma SC M., martora I.E. audiată la dosar

arată că inițial ea a fost administratorul firmei, după care a intrat și M.G.,

cu care trăia în concubinaj, ca titular de părți sociale. Din 1997, martora

afirmă că s-a certat cu inculpatul M.G., care i-a interzis accesul la

activitatea firmei, aducând un alt bărbat, iar peste un an a obligat-o să se

prezinte la un notar unde s-au întocmit actele necesare pentru cesionarea

firmei către cetățeanul arab, S.S. În mod cert, martora arată că a cesionat

firma fără să cunoască persoana cesionarului.

Conform indicațiilor

inculpatului M.G., la 26 ianuarie 1998, părțile sociale ale SC O.I. SRL au fost

cedate de către asociatul M.F., cetățenilor sirieni M.L.K. și C.C.

Totodată, sediul

societății a fost mutat în Oradea, str. Rogerius, într-un bloc aparținând

inculpatului M.G. și în care își aveau sediul și celelalte firme administrate

de către acesta.

Cesiunea firmei către

cetățenii sirieni a avut un caracter formal, din moment ce la 2 martie 1998

aceștia l-au împuternicit pe inculpatul M.G. să se ocupe de activitatea SC O.I.

SRL. Din verificările efectuate la D.G.E.I.P. – D.S.P.M. a rezultat că în timp

ce M.L.K. a intrat în țară la 16 noiembrie 1997 și a plecat la 15 mai 1998, C.C.

a intrat în România la 29 noiembrie 1999 și a ieșit la 6 februarie 1998. Însuși

M.F.O., care a cesionat firma către cetățenii străini, audiat în calitate de

martor la f.118 și fără să recunoască implicarea inculpatului M.G. în această

cesionare, arată că până în luna februarie 1998 când s-a desesizat total de

firmă, aceasta a avut o singură activitate comercială având ca obiect produse

alimentare, dar nu a întocmit niciun document în numele acestei firme după

februarie 1998, ceea ce dovedește implicarea inculpaților M.G. și B.C. în

derularea activității comerciale a firmei după această dată.

Cu privire la

aspectul legat de condițiile în care a fost emisă procura pentru inculpatul M.G.,

deși C.C. era ieșit din România la data întocmirii acesteia, s-a dispus

disjungerea în vederea continuării cercetărilor.

Cum inițiatorul SC O.I.

SRL și al modificărilor intervenite în acționariatul acesteia a fost inculpatul

M.G., se trage concluzia că scopul urmărit de acesta a fost acela al obținerii

unei societăți pe care să o utilizeze în afacerile sale, dar care, aparent, să

nu aibă legătură cu acesta.

După începerea

colaborării cu inculpatul B.C., în circuitul afacerilor cu produse petroliere a

fost introdusă și SC O.I. SRL prin încheierea contractului nr. 424/1999 cu

Sucursala P. Bihor.

Ca și în cazul SC R.I.

SRL, la încheierea contractului au fost încălcate de către semnatarii acestuia,

inculpații A.O. și H.V., toate dispozițiile S.N.P. P. SA privitoare la

încheierea și derularea contractelor economice, analizate anterior în sensul

că:

- contractul nu avea

dată, deși din registrul de contracte rezultă că a fost încheiat la 7 iunie

1999.

- contractul nu purta

semnătura beneficiarului și ștampila rotundă, fiind aplicată numai o ștampilă

dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;

- nu s-a solicitat

beneficiarului și ștampila rotundă, fiind aplicată numai o ștampilă

dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;

- nu s-au solicitat

beneficiarului garanții bancare care să garanteze recuperarea contravalorii

mărfurilor livrate sau plata prețului;

- nu s-au făcut

verificări cu privire la existența firmei sau bonitatea acesteia. Așa se

explică de ce în cuprinsul contractului a fost trecut ca reprezentant al SC O.I.

SRL martorul M.F., care în realitate nu mai avea nici o calitate în cadrul

acesteia din 26 ianuarie 1998;

- în timpul derulării

contractului nu au luat măsuri de încasare a contravalorii mărfurilor livrate.

De formalitățile

legate de încheierea contractului s-a ocupat inculpatul B.C., datorită

relațiilor pe care acesta le avea în cadrul Sucursalei P. Bihor, inculpatul M.G.

necunoscându-l nici pe inculpatul A.O. și nici pe ceilalți inculpați.

Ca și în cazul SC R.I.

SRL Oradea, inculpatul B.C. a fost cel care a adus delegațiile de ridicare a

mărfurilor, ocupându-se de obținerea avizului de livrare de la inculpatul D.D.I.,

adjunctul șefului de depozit.

Fiind audiat,

inculpatul D.D. a precizat că avizarea delegațiilor prezentate de inculpatul B.C.

a făcut-o cu aprobarea inculpaților H.V. și A.O., care aveau cunoștință de

livrările efectuate la firmele pentru care se prezenta B.C.D.

Ca și în cazul

precedent, în delegații au fost evidențiate în fals numele unor persoane care

în realitate nu s-au prezentat niciodată pentru ridicarea de produse petroliere

și numerele unor autovehicule improprii transportului unor astfel de produse.

Delegațiile au fost

completate de inculpatul C.A., fapt recunoscut de către acesta și atestat de

raportul de constatare tehnico-științifică grafică întocmit în cauză.

De asemenea,

inculpatul C.A. a făcut consemnări în registrul de poartă cu ocazia livrării de

produse petroliere către SC O.I. SRL, livrări care erau efectuate după orele de

program.

În derularea

contractului, în perioada 9 iunie 1999 - 12 iulie 1999, SC O.I. SRL a

achiziționat de la S.N.P. P. SA, sucursala P. Bihor, produse petroliere în

valoare de 5.304.508.373 lei, pe care nu le-a achitat în termenul de 30 zile

stipulat în contract.

Singura plată făcută

în contul mărfurilor livrate a fost realizată la 9 august 1999, după sistarea

livrărilor și a constat în 50 milioane lei, ordonată de SC M. SA în contul SC O.I.

SRL

Acest lucru

demonstrează că produsele petroliere au fost destinate firmei inculpatului M.G.,

SC M. SA, aspect confirmat și de controlul efectuat la această firmă la 26

iulie 2002 și care a concluzionat că de la SC O.I. SRL au fost achiziționate

mărfuri în valoare de 8,4 miliarde lei, din care au fost achitate numai 1,4

miliarde lei.

Suma achitată de SC M.

SA societății O.I. SRL a fost ridicată din conturile acesteia de către

inculpatul M.G. și cu privire la care declară că a dat-o administratorilor

societății.

Această apărare este

infirmată de faptul că la data efectuării acestor operațiuni, administratorii

SC O.I. SRL nu se mai aflau în țară.

S.N.P. P. SA, sucursala

P. Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.252.488.669 lei.

În perioada

1998-2001, SC O.I. SRL nu a depus deconturile TVA și declarațiile privind

obligațiile de plată la bugetul de stat și nu a transmis A.F.P. Oradea acte de

control, în prezent, aflându-se în procedură de lichidare judiciară.

III.

O altă firmă

utilizată de inculpații B.C. și M.G. pentru achiziționarea de produse

petroliere este SC M.C. SRL București. Societatea a fost înființată în luna

februarie 1998, fiind înregistrată la O.R.C. București sub nr. J40/1074/1998 și

având ca asociat unic și administrator pe cetățeanul irakian K.J.G.

La data de 13

ianuarie 1999, inculpatul M.G. a intrat în posesia unei „împuterniciri” din

partea asociatului unic al societății, prin care era abilitat să efectueze

operațiuni bancare pentru SC M.C. SRL București.

Împuternicirea nu

este semnată de K.J.G., având aplicată numai o ștampilă dreptunghiulară în

interiorul căreia se află o semnătură indescifrabilă.

Pe de

altă parte, verificările efectuate cu privire la persoana asociatului unic al

SC M.C. SRL București, au pus în evidență faptul că în perioada 1 ianuarie 1996

- 13 decembrie 1999, K.J.G. nu figurează cu intrări/ieșiri în și din România.

Cu privire la acest

aspect s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor penale.

Ca și în cazul

societăților anterioare, inculpatul M.G. l-a mandatat pe inculpatul B.C. să

încheie, în numele SC M.C. SRL, un contract cu Sucursala P. Bihor în aceleași

condiții cu cele precedente.

Ca urmare, la 7 iulie

1999 a fost încheiat contractul nr. 423/1999, semnat din partea furnizorului de

către inculpații A.O. și H.V.F.

Pe contract este

aplicată, la rubrica „beneficiar”, aceeași ștampilă dreptunghiulară a cărei

impresiune se află și pe împuternicirea emisă pentru inculpatul M.G. și, deși

este semnat, semnătura este diferită de cea aflată în interiorul ștampilei

dreptunghiulare.

În contract a fost

trecută o persoană fictivă (C.G.) ca administrator al societății beneficiare,

deși această calitate o avea, conform mențiunilor de la O.R.C. București,

cetățeanul irakian K.J.G.

Ca și în cazul

societăților precedente, deși au semnat contractul prin încălcarea atribuțiilor

de serviciu și normelor impuse de S.N.P. P. SA, inculpații A.O. și H.V. nu au

solicitat beneficiarului prezentarea de garanții bancare.

De asemenea, au

permis livrarea de produse petroliere către SC M.C. SRL înainte de încheierea

contractului, acest lucru debutând la 9 iunie 1999, în timp ce contractul a

fost încheiat la 7 iulie 1999.

În executarea

contractului, avizarea delegațiilor prezentate de inculpatul B.C. și completate

de inculpatul C.A. a fost făcută de inculpatul D.D.

Acest lucru s-a

datorat faptului că inculpatul H.V., sesizând contradicția dintre dispozițiile

verbale ale inculpatului A.O. privind livrarea de produse petroliere către

inculpatul B.C. (chiar în adresele emise de Sucursala P. Oradea și semnate de

către directorul comercial R.C., prin care conducerea depozitului era

atenționată de neîncasarea produselor livrate), a refuzat să mai avizeze

livrările către inculpatul B.C.

Astfel de adrese au

fost semnate și de către inculpatul A.O., dar numai după încetarea livrărilor

către firmele reprezentate de B.C.

Și în acest caz,

livrările au fost efectuate după orele de program, iar consemnările în

registrul de poartă au fost făcute de inculpatul C.A.

Conform documentelor

emise de Sucursala P. Bihor și concluziilor expertizei financiar-contabile

efectuate în cauză, în perioada 9 iunie - 12 iulie 1999, SC M.C. SRL a

achiziționat produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 lei, pe care le-a

livrat către SC M. SA

Deși SC M.C. SRL a

încasat de la SC M. SA în contul produselor petroliere suma de 1.559.400.000

lei, Sucursalei P. nu i-au fost achitate mărfurile ridicate.

Această plată a fost

formală, întrucât banii au fost ridicați din conturile societății de către

inculpatul M.G. Cu privire la destinația lor, inculpatul afirmă că i-a predat

administratorului societății, deși acesta, așa cum s-a arătat, nu a fost

niciodată prezent în România.

Singura plată făcută

în contul Sucursalei P. Bihor a fost de 499.000.000 lei efectuată la 9 august 1999,

în baza unui ordin de plată prin care SC R.I. SRL a plătit în numele SC M.C. SRL.

Acest lucru

demonstrează încă o dată faptul că între toate firmele implicate în aceste

tranzacții comerciale există legături foarte strânse.

De altfel, toate

firmele aveau sediul în blocul deținut de inculpatul M.G., iar contabilitatea

lor era ținută de aceleași persoane, angajate ale SC M. SA.

În cauză, Sucursala P.

Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.077.754.551 lei, reprezentând

c/v mărfurilor neachitate.

Cu privire la sumele

de bani ridicate din conturile SC O.I. SRL și SC M.C. SRL, inculpatul M.G. a

fost cercetat, trimis în judecată și condamnat pentru evaziune fiscală la o

pedeapsă de 4 ani 10 luni închisoare, prin sentința penală nr. 14 din 15

ianuarie 2002 a Judecătoriei Sighișoara.

IV.

SC M.M.T. SRL a fost

înființată în anul 1993 de către administratorul B.F., fiind înregistrată la O.R.C.

Bihor sub nr. J5/3675/1993.

La data de 25 iulie 1996

a fost încheiat actul adițional la contractul de societate prin care părțile

sociale au fost cesionate martorei G.A.M., concubina inculpatului M.G.

Preluarea SC M.M.T. SRL

a fost făcută de către martoră la propunerea inculpatului M.G., intenția

acestuia fiind aceea de a putea controla activitatea unei alte societăți prin

intermediul căreia să-și deruleze afacerile comerciale.

În

realizarea acestui scop, la data de 14 martie 1997 inculpatul M.G. a solicitat

și a obținut de la martora G.A.M. o procură care îi conferea dreptul de a se

ocupa de întreaga activitate a SC M.M.T. SRL.

În aceste condiții,

în anul 1999, după debutul „colaborării” cu inculpatul B.C., inculpatul M.G. a

convenit cu acesta ca și societatea concubinei sale să fie utilizată pentru

achiziționarea de produse petroliere de la S.N.P. P. SA Sucursala P. Bihor.

Martora G., audiată în cauză la f.136, arată că a avut calitatea de

administrator al acestei firme, dar nu își poate aduce aminte nici măcar

obiectul de activitate, pentru că nu ea era cea care a înființat-o, ceea ce

denotă implicarea inculpaților M.G. și B.C. și în activitatea acestei firme, pe

ultimul dintre ei martora susținând că îl și cunoaște, cu atât mai mult cu cât,

chiar înainte de arestare, M.G. i-a cerut acesteia să vândă firma.

Ca și în cazurile

precedente, inculpatul B.C. s-a ocupat de formalitățile legate de încheierea

contractului nr. 366/1999 între Sucursala P. Bihor și SC M.M.T. SRL.

Deși contractul nu

are înscrisă data încheierii, din registrul de evidență a contractelor încheiate

de sucursală rezultă că perfectarea acestuia a avut loc la 19 aprilie 1999.

Spre deosebire de

celelalte contracte, acesta poartă semnătura rotundă a beneficiarului, dar nici

în acest caz nu s-au solicitat garanții asigurătorii care să garanteze plata

prețului.

Din partea Sucursalei

P. Bihor, contractul a fost semnat de către inculpatul H.V. și, în lipsa

inculpatului A.O., de către directorul comercial R.C. care, în afară de

semnarea contractului, nu a mai avut nicio altă contribuție la derularea afacerii

comerciale cu SC M.M.T. SRL.

Ca și în celelalte

cazuri, inculpatul A.O. a dat dispoziții să se facă livrări și către această

societate, chiar și în condițiile în care a fost avertizat de către șeful de

depozit că datoria acumulată de SC R.I. SRL, reprezentată de inculpatul B.C.,

depășește 2 miliarde lei.

Ca urmare, pe

delegațiile de ridicare marfă avizate de inculpatul H.V., acesta a făcut

mențiunea „fără gaj”, intenționând să confirme astfel faptul că a primit

dispoziții în acest sens de la directorul A.O. și, în același timp, să-și

exprime dezacordul față de ordinul primit.

Și în acest caz,

delegațiile au fost completate de către inculpatul C.A., numele

administratorului este trecut „G.A.”, deși numele corect este „G.A.”.

Deși inculpatul B.C.

a negat achiziționarea produselor petroliere pentru SC M.M.T. SRL, din

cercetări rezultă că el a fost cel care s-a ocupat de încheierea contractului,

de avizarea delegațiilor și cel care s-a prezentat la Depozitul P. Oradea în

zilele în care se livrau mărfuri către societatea respectivă, fapt confirmat de

către personalul depozitului.

În condițiile

arătate, SC M.M.T. SRL a achiziționat în perioada 29 aprilie - 25 mai 1999 de

la S.N.P. P. SA Sucursala P. Bihor, produse petroliere în valoare de

1.643.743.379 lei, care au fost valorificate de către inculpatul M.G. către

alte societăți comerciale și fără a se achita furnizorului contravaloarea

acestora.

Deși Sucursala P.

Bihor a acționat societatea debitoare în instanță, obținând o hotărâre

judecătorească de obligare la plata contravalorii mărfurilor neachitate,

hotărârea nu a putut fi pusă în executare, întrucât debitorul a intrat în

procedură de lichidare judiciară.

Acest lucru a fost

posibil și datorită faptului că, după achiziționarea de produse petroliere, la

12 iulie 1999 inculpatul M.G. a determinat-o pe concubina sa, administrator la

SC M.M.T. SRL, să cesioneze părțile sociale numitei A.E.

După cesiune, practic

activitatea societății a încetat, întrucât A.E. a părăsit țara, stabilindu-se

în Ungaria.

În aceste condiții,

Sucursala P. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.643.743.379 lei.

V.

Prin încălcarea

atribuțiilor de serviciu, inculpatul A.O. l-a favorizat pe inculpatul B.C. în

detrimentul instituției pe care o reprezenta și al cărei patrimoniu era dator

să-l apere conform fișei postului, nu numai prin încheierea și derularea

contractelor susmenționate, dar și prin aprobarea dată SC R.I. SRL de a lăsa în

custodia Depozitului P. Oradea cantități mari de combustibil, în condițiile în

care această unitate nu efectua în mod normal și uzual astfel de servicii,

neavând stabilite tarife pentru acestea.

Astfel, la datele de

17 iunie 1999, 9 iulie 1999 și 20 iulie 1999, inculpatul C.A. a întocmit trei

procese verbale de custodie, în baza cărora inculpatul B.C., în numele SC R.I.

SRL, a lăsat în custodia depozitului P. Oradea 141.000 litri benzină.

Prin aprobarea

custodiilor, inculpatul A.O. a angajat răspunderea Sucursalei P. Bihor în

schimbul sumei modice de 300.000 lei, încasată de depozit pentru serviciul

prestat.

Pe de altă parte,

aprobând aceste procese-verbale, a legitimat existența unor raporturi

contractuale ilegale, întrucât perfectarea de astfel de raporturi cu agenți

economici și angajarea răspunderii prin intermediul acestora era atributul

sucursalei și în niciun caz al depozitului.

În cauză,

procesele-verbale de custodie au fost încheiate pe perioade nedeterminate,

ulterior benzina a fost ridicată de către inculpatul B.C., inculpatul C.A.

întocmind procesele verbale de recepție nr. 214 A, 244 și 249/1999.

Fiind audiat pe

parcursul procesului penal inculpatul H.V.F. nu a recunoscut comiterea faptei

ce i se reține în sarcină.

Probele administrate

în cauză, respectiv declarațiile martorilor, conturează situația de fapt

stabilită de instanța de fond, rezultând că inculpatul H.V.F., în calitate de

șef al depozitului P. Oradea prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a

măsurilor dispuse de S.N.P. P. SA a încheiat contracte cu cele 4 societăți

comerciale respectiv SC R.I. SRL Oradea, SC O.I. SRL Oradea, SC M.C. SRL

București și SC M.M.T. SRL Oradea și a avizat livrări de produse petroliere

către SC R.I. SRL Oradea și SC M.M.T. SRL fără a verifica bonitatea acestora,

fără a solicita garanții asiguratorii și fără a sista livrările în caz de

depășire a termenului de plată, cauzând sucursalei un prejudiciu în sumă de

14.129.232.138 lei faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat

la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Reținând că

inculpatul H.V.F. se face vinovat de comiterea infracțiunii ce i se reține în

sarcină, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii

la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C.

pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații H.V.F.,

C.A. și B.C.D.

Parchetul a criticat

sentința pentru netemeinicie sub aspectul modalității de executare a pedepselor

aplicate inculpaților H.V.F., D.D.I. și C.A. solicitând ca pedepsele să fie

executate în condițiile art. 57, art. 71 C. pen.

Inculpatul H.V. a

solicitat achitarea, în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit.

a) C. proc. pen. și, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

cerând a se constata că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există,

respectiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, cu

consecința înlăturării obligării sale la plata despăgubirilor civile către S.N.P.

P. SA și a ridicării măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra

imobilului proprietatea sa, situat în municipiul Oradea, str. Gh. Doja. Într-un

ultim subsidiar, susnumitul inculpat a solicitat trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond pentru nelegala citare a părților și

neintroducerea în cauză a părților responsabile civilmente.

În esență, inculpatul

H.V. a invocat ca prim motiv de apel, nelegalitatea actelor de urmărire penală,

precum și a măsurilor asigurătorii, arătând cu privire la acestea din urmă, că

au fost nelegal dispuse de către organele de urmărire penală din cadrul I.G.P.R.

București în sensul că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul se află

în Oradea, iar urmărirea penală a fost efectuată de către organele de urmărire

penală din cadrul I.P.J. Argeș, respectiv, I.P.J. Bihor.

A mai arătat

inculpatul că a deținut funcția de șef al Depozitului P. Oradea în anul 1999,

având atribuțiile enumerate în fișa postului, potrivit cărora organiza livrarea

de produse petroliere doar în baza și în limitele unui program de livrare

stabilit de conducerea sucursalei, respectiv, directorul Sucursalei Bihor,

numitul A.O., al cărui subordonat era și că a refuzat să semneze dispozițiile

de livrare pentru SC O. SRL și SC M.C. SRL pentru că spre deosebire de SC R.I.

SRL și M.M.T. SRL a bănuit că aceste livrări sunt suspecte.

Totodată, inculpatul

a arătat că la efectuarea expertizelor contabile dispuse în cauză, experții au

avut în vedere doar actele contabile, pe care le-au analizat superficial, nu și

stocurile de marfă, deși a adus la cunoștința experților faptul că este posibil

să existe minusuri în gestiune acoperite cu facturi emise de firmele fantomă, O.

și M.; că nu s-a urmărit ce s-a întâmplat efectiv cu produsul petrolier, unde a

ajuns și cum a fost livrat, că nu s-a analizat existența sau inexistența

raportului de cauzalitate între faptele cercetate și prejudiciul cauzat în

patrimoniul sucursalei, participarea sau neparticiparea, în concret, a fiecărui

inculpat la crearea prejudiciului, cuantumul acestuia pentru fiecare inculpat

în parte, atât expertiza, cât și rechizitoriul făcând doar o analiză globală și

concluzionând, în mod expres că persoanele răspunzătoare sunt doar A.O. și M.G.

A mai arătat

inculpatul că atât actul de inculpare, cât și sentința au fost întocmite

tendențios și superficial și conțin serioase erori asupra stării de fapt

reținute în sarcina sa. În calitatea sa de șef depozit a dispus livrări reale

de marfă, aspecte ce pot fi verificate, iar simpla neexecutare a unui contract

nu poate constitui infracțiune. Semnăturile de pe delegații, care îi aparțin,

nu sunt cauzatoare de prejudicii pentru că SC R.I. SRL este o societate reală,

iar livrările de produse petroliere au fost reale.

În altă ordine de

idei, inculpatul a susținut că deși a fost prezent constant la dezbateri, deși

a fost singurul care a luat atitudine față de livrările suspecte către

societățile „M.” și „O.”, a fost incriminat la fel cu celelalte părți implicate

în cauză, fiind ținut să răspundă solidar cu ceilalți inculpați pentru întreg

prejudiciul cauzat sucursalei S.N.P. P. SA, prejudiciu care a fost creat prin

neexecutarea unor contracte, fapt care în opinia sa nu este de natură a atrage

răspunderea penală.

Prin decizia penală nr.

91/ A din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpatul H.V.F., a desființat

în parte sentința penală nr. 212/ P din 11 iulie 2007 și, în consecință: a

înlăturat interdicția dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C.

pen., cuprinsă în conținutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate

inculpatului B.C., precum și dispoziția de condamnare a inculpatului H.V.F. la

pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 248

raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., infracțiune pentru care a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, instanța de

apel a dispus ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra

imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F. situat în Oradea, str.

Ghe Doja, dispus de I.G.P. București prin ordonanța din 8 februarie 2002 și

adus la îndeplinire prin procesul-verbal de sechestru din 6 septembrie 2002 al

I.G.P. București.

Neconstatând din

oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate,

instanța de apel a menținut în rest dispozițiile acesteia.

Apelurile declarate

de inculpații B.C.D. și C.A. au fost respinse ca nefondate prin decizia penală

susmenționată.

Examinând hotărârea

atacată, prin prisma motivelor de apel invocate atât oral, cât și în scris, dar

și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a

reținut următoarele:

Cauza se află în al

doilea ciclu procesual, hotărârea instanței de fond fiind analizată anterior

prin decizia penală nr. 53/ A din 2 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Oradea

a apreciat că sentința pronunțată de tribunal este lovită de nulitate absolută

deoarece judecătorul fondului, respingând o cerere de extindere a procesului

penal, s-a antepronunțat.

În recursul declarat

de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia nr. 4254/2009, a casat decizia pronunțată în apel,

apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.,

trimițând cauza pentru continuarea judecății Curții de Apel Oradea.

Probatoriul

administrat în cauză, deosebit de vast, a fost în mod corect și pertinent

interpretat de către prima instanță. Participarea fiecărui inculpat la

activitatea infracțională trebuie privită, în primul rând, prin rolul pe care

fiecare și l-a arogat în circuitul infracțional, iar, în al doilea rând, prin

contribuția efectivă la realizarea scopului acestei activități, de vânzare a

produselor petroliere.

Întreaga stare de

fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,

dar și al cercetării judecătorești, configurându-se, începând cu anul 1999,

desfășurarea unor activități de vânzare a unei cantități însemnate de produse

petroliere, în dauna Sucursalei P. Bihor, prin largul concurs al unor persoane

cu funcții de conducere și execuție a acestei unități economice.

Prin încălcarea

atribuțiilor de serviciu precum și a măsurilor stabilite și impuse de S.N.P. P.

SA București, persoane cu funcții de conducere, dar și angajați ai sucursalei P.

Bihor au facilitat în perioada iunie – iulie 1999, livrarea de produse

petroliere către diferite societăți comerciale, pe baza unor contracte

nesemnate de beneficiari, lipsite de garanții asiguratorii și în condițiile

neachitării produselor petroliere livrate anterior, în valoare totală de

14.678.232.138 ROL.

În ceea ce privește

rolul inculpatului H.V.F. în angrenajul de livrare a produselor petroliere,

Curtea a considerat că, din punct de vedere juridic, contribuția acestuia nu se

circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu

reținută în sarcina sa.

Din probele

administrate în cauză și declarațiile persoanelor audiate se evidențiază

angajarea Sucursalei P. Bihor de către conducerea acesteia, reprezentată prin

director A.O., în raporturile comerciale cu terții. S-a dovedit că, potrivit

regulamentului de organizare și funcționare a S.N.P. P. SA București, aprobat

în ședința A.G.A. din data de 28 iulie 1998, directorul de sucursală angajează

cu directorul economic, sub semnătură, unitatea în relațiile cu terții, în

limitele competenței aprobate de Consiliul de Administrație al S.N.P. P. Este

evident că, în sarcina directorului sucursalei se aflau și obligații de

asigurare a patrimoniului acesteia și de recuperare a unor eventuale

prejudicii. De asemenea, cu toate că inculpatul H.V.F. putea să exercite în

calitatea sa de șef depozit, atribuții privind semnarea unor contracte

comerciale, nu exista posibilitatea, în situația neexecutării acestora, decât

să sesizeze conducerea sucursalei.

După cum rezultă din

probele administrate în cauză și aceste chestiuni sunt evidențiate în chiar

actul de sesizare a instanței, singura persoană care a invocat nereguli în derularea

contractelor comerciale a fost inculpatul H.V.F.

Astfel, la data de 7

iulie 1999, a fost încheiat un contract de livrare produse petroliere cu SC M.C.

SRL. În executarea contractului, avizarea delegațiilor prezentate de inculpatul

B.C. și completate de către inculpatul C.A. a fost făcută de către inculpatul D.D.I.

Acest demers s-a datorat împrejurării că inculpatul H.V.F., șef depozit,

sesizând contradicțiile dintre dispozițiile verbale ale directorului sucursalei

A.O. privind livrarea de produse petroliere, chiar în condițiile neachitării

cantităților livrate anterior, a refuzat să mai livreze vânzări ulterioare

către inculpatul B.C. În acest sens, există dovada unor adrese emise de

Sucursala P. Oradea și semnate de către directorul comercial R.C., care

atenționau conducerea depozitului asigurată de inculpatul H.V.F. privind

neîncasarea vânzării unor produse livrate anterior.

Un alt aspect

deosebit de relevant în conturarea rolului avut de inculpatul H.V.F. în

angrenajul activității sucursalei a fost relația pe care unitatea a avut-o cu

SC M.M.T. SRL Oradea. Sucursala P. Bihor a încheiat cu această societate un

contract de livrare produse petroliere și, în contextul în care lipsea

directorul A.O., contractul a fost semnat de inculpatul H.V.F. și de R.C., în

calitate de director comercial.

S-a dovedit că

directorul A.O. a dat dispoziții să se facă livrări către această societate în

condițiile în care inculpatul H.V.F. îl avertizase că datoria acumulată de una

din societățile administrate de inculpatul B.C. se ridicase la peste 2 miliarde

lei vechi. Cu toate acestea, deși a îndeplinit dispozițiile verbale ale

directorului A.O., pe delegațiile de ridicare marfă avizate de către inculpatul

H.V.F., acesta a făcut mențiunea „fără gaj”, intenționând astfel să confirme

împrejurarea că își exprimă dezacordul față de ordinul primit.

Raportat la cele

anterior descrise, Curtea a apreciat că din punct de vedere juridic,

contribuția inculpatului H.V.F. nu se poate circumscrie elementelor

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută și

pedepsită de art. 248 – art. 248

1

C. pen.

Din punct de vedere

al laturii subiective, infracțiunea se comite atât cu intenție directă cât și

indirectă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa se va cauza o tulburare

însemnată bunului mers al unui organ sau instituții de stat sau că va produce o

pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau acceptând acest lucru. În ciuda

faptului că inculpatul a semnat contracte de livrare produse petroliere,

îndeplinind în unele situații dispoziții nelegale ale șefului ierarhic, nu se

poate reține că a avut intenția de a prejudicia în vreun fel societatea. În

acel context în care într-un mod haotic au fost încheiate contracte,

livrându-se produse petroliere fără garanții, este nejustificată reținerea în

sarcina unei persoane, care a sesizat acest lucru, exprimându-și dezacordul, a

unei intenții infracționale.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că inculpatul H.V.F. a acționat fără intenția de a prejudicia în vreun

fel unitatea și a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., achitarea acestuia.

Ca o consecință a

acestei soluții s-a dispus și ridicarea măsurii asigurătorii constând în

sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F., situat

în Oradea, str. Ghe. Doja, dispus de I.G.P. București prin ordonanța din 08

februarie 2002 și adus la îndeplinire prin procesul verbal de sechestru din 06

septembrie 2002 al I.G.P. București.

Instanța de apel a

reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a invocat în motivele scrise

de apel depuse cu ocazia primului ciclu procesual, un motiv de nelegalitate

constând în aplicarea nelegală a pedepsei prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C.

pen., inculpatului B.C.

Sub acest aspect

critica parchetului a fost apreciată ca justificată, fiind nelegală, raportat

la circumstanțele concrete ale cauzei și la circumstanțele personale ale

inculpatului, inserarea dispoziției de aplicare a pedepsei prev