ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
contestației în anulare de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația adresată acestei
instanței la data de 8 august 2011, contestatorul V.A. a solicitat desființarea
deciziei penale nr. 2792 din 29 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6174/1/2011.
A invocat disp
art. 386 lit. a) si b) C. proc. pen. susținând, în esență, că dosarul a fost
soluționat fără să fie îndeplinită procedura de citare, întrucât se află în
stare de arest și nu a fost prezent în instanță, și totodată, că a fost în
imposibilitate de a se prezenta din motive independente de voința sa, întrucât
nu a fost transferat.
În
conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de
Casație și Justiție, la termenul din 9 aprilie 2012, a examinat admisibilitatea
cererii de contestație, fără citarea părților, și prin încheiere, a admis în
principiu contestația în anulare, a fixat termen de judecată pentru contestația
în anulare, cu citarea părților, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev.
de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că a fost introdusă în
termenul legal, iar motivele invocate se încadrează formal în cazurile prev. de
art. 386 lit. a) si b) C. proc. pen.
Din examinarea
actelor și lucrărilor cauzei se constată următoarele:
Prin decizia
penală nr. 2792 din 29 iulie 2011, pronunțată în dosarul nr. 6174/1/2011 Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondate recursurile
declarate de inculpații V.A., ș.a., împotriva încheierii din 21 iulie 2011 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 702/57/201
l/a7 și a obligat recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu
de cheltuieli judiciare către stat. Prin încheierea din 21 iulie 2011 Curtea de
Apel Alba Iulia, printre altele, a respins cererea de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de
inculpatul V.A. și în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen., a
menținut starea de arest a acestuia.
Împotriva
acestei decizii contestatorul a formulat contestație în anulare, invocând
dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., arătând, în esență, că se
află în stare de arest și nu a fost prezent la data judecării recursului,
nefiind astfel procedura de citare îndeplinită și, totodată, că fost în imposibilitate
de a se prezenta din motive independente de voința sa, întrucât nu a fost
transferat.
Analizând
contestația în anulare, fată de motivele invocate de contestator și față de
dispozițiile art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile
în care se poate face contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta
este nefondată.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise
de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții
legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în
deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Contestația în anulare este
calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din
cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.
Pentru a
asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești
definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în
care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința
soluționării cererii.
Astfel,
dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor
penale definitive se poate face contestație în anulare, când procedura de
citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de
recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Dispozițiile art.
386 lit. b) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se
poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care
s-a judecat cauza de instanța de recurs a fost în imposibilitate de prezentare
și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Față de
motivele invocate de contestatorul V.A., în sensul că nu a fost legal
îndeplinită procedura de citare și faptul că a fost în imposibilitate de
prezentare, întrucât se află arestat și nu a fost transferat și adus la
termenul de judecată, Înalta Curte constată că la data la care s-a judecat
recursul formulat de contestator împotriva încheierii din 21 iulie 2011 a
Curții de Apel Alba Iulia, într-adevăr contestatorul nu a fost prezent, însă
instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 385/11 alin.
(3) C. proc. pen., dat fiind adresa trimisă la dosarul cauzei de către
Penitenciarul Aiud prin care se precizează că inculpații nu pot fi aduși în
instanță, datorită lipsei mijloacelor de transport.
Astfel,
potrivit disp art. 385/11 C. proc. pen. „1) Judecarea recursului se face cu
citarea părților. 2) Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența
inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. 3) Dispozițiile alin.
(2) nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva încheierilor privind
măsurile preventive".
Față de
dispozițiile mai sus menționate, codul de procedură penală permite ca în
anumite situații inculpatul deținut să nu fie prezent la judecarea recursului,
una dintre aceste situații fiind judecarea recursurilor împotriva încheierilor
privind măsurile preventive, cum este și speța de față, astfel că, în mod
corect a constatat instanța de recurs că în cauză sunt aplicabile disp. art. 385/11
alin. (3) C. proc. pen.
Așa fiind,
motivele invocate de conte stator nu se încadrează în cazurile de contestație
prevăzute de disp. art. 386 lit. a) si b) C. proc. pen., astfel, Înalta Curte
constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică, iar
drept urmare, va respinge, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de
contestatorul V.A.
În baza art.
192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul V.A. împotriva
deciziei penale nr. 2792 din 29 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6174/1/2011.
Obligă
contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul
interpretului de limba italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație
si Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 5 iunie 2012.