ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația adresată acestei instanței la data de 8 august 2011, contestatorul V.A. a solicitat desființarea deciziei penale nr. 2792 din 29 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6174/1/2011. A invocat disp art. 386 lit. a) si b) C. proc. pen. susținând, în esență, că dosarul a fost soluționat fără să fie îndeplinită procedura de citare, întrucât se află în stare de arest și nu a fost prezent în instanță, și totodată, că a fost în imposibilitate de a se prezenta din motive independente de voința sa, întrucât nu a fost transferat. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 9 aprilie 2012, a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților, și prin încheiere, a admis în principiu contestația în anulare, a fixat termen de judecată pentru contestația în anulare, cu citarea părților, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că a fost introdusă în termenul legal, iar motivele invocate se încadrează formal în cazurile prev. de art. 386 lit. a) si b) C. proc. pen.

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei se constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2792 din 29 iulie 2011, pronunțată în dosarul nr. 6174/1/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații V.A., ș.a., împotriva încheierii din 21 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 702/57/201 l/a7 și a obligat recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Prin încheierea din 21 iulie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, printre altele, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul V.A.

și în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestuia. Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., arătând, în esență, că se află în stare de arest și nu a fost prezent la data judecării recursului, nefiind astfel procedura de citare îndeplinită și, totodată, că fost în imposibilitate de a se prezenta din motive independente de voința sa, întrucât nu a fost transferat. Analizând contestația în anulare, fată de motivele invocate de contestator și față de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi. Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii.

Astfel, dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs a fost în imposibilitate de prezentare și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Față de motivele invocate de contestatorul V.A., în sensul că nu a fost legal îndeplinită procedura de citare și faptul că a fost în imposibilitate de prezentare, întrucât se află arestat și nu a fost transferat și adus la termenul de judecată, Înalta Curte constată că la data la care s-a judecat recursul formulat de contestator împotriva încheierii din 21 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, într-adevăr contestatorul nu a fost prezent, însă instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 385/11 alin. (3) C. proc. pen., dat fiind adresa trimisă la dosarul cauzei de către Penitenciarul Aiud prin care se precizează că inculpații nu pot fi aduși în instanță, datorită lipsei mijloacelor de transport.

Astfel, potrivit disp art. 385/11 C. proc. pen. „1) Judecarea recursului se face cu citarea părților. 2) Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. 3) Dispozițiile alin. (2) nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive". Față de dispozițiile mai sus menționate, codul de procedură penală permite ca în anumite situații inculpatul deținut să nu fie prezent la judecarea recursului, una dintre aceste situații fiind judecarea recursurilor împotriva încheierilor privind măsurile preventive, cum este și speța de față, astfel că, în mod corect a constatat instanța de recurs că în cauză sunt aplicabile disp.

art. 385/11 alin. (3) C. proc. pen. Așa fiind, motivele invocate de conte stator nu se încadrează în cazurile de contestație prevăzute de disp. art. 386 lit. a) si b) C. proc. pen., astfel, Înalta Curte constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică, iar drept urmare, va respinge, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de contestatorul V.A. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul V.A. împotriva deciziei penale nr. 2792 din 29 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6174/1/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație si Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2012.