ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3075/2011

Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.V.D., împotriva Deciziei penale nr. 80/A din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul H.V.D., solicitând anularea contestației în anulare. În motivarea contestației în anulare, contestatorul condamnat a arătat că în perioada 11 aprilie 2011 - 15 aprilie 2011 a fost internat într-un spital din Olanda unde a suferit o intervenție chirurgicală, fiind imobilizat la pat.

Având în vedere că judecata recursului său a avut loc la data de 12 aprilie 2011, inculpatul a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Temei de drept al contestației în anulare invocat de contestator în constituie dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul H.V.D., în raport de motivul ce a fost invocat întemeiat pe dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare formulată. Legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestație în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a. când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b. când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d. când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e. când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Potrivit cazului de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen., partea poate face contestație în anulare dacă dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, cele două cerințe impuse de legiuitor fiind cumulative, așa cum rezultă pe calea interpretării gramaticale, în condițiile folosirii conjuncției „și". La dosar recurs există un înscris transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție prin fax și semnat olograf de către inculpatul H.V.D. și în care se menționează data termenului de judecată din 01 martie 2011 cât și numărul dosarului, ceea ce relevă împrejurarea că inculpatul personal a avut la cunoștință despre judecarea cauzei la Înalta Curte.

Prin acest înscris, inculpatul a solicitat amânarea judecării recursului în vederea angajării unui avocat și pregătirii apărării. Din analiza cauzei ce a avut ca obiect recursul inculpatului H.V.D., rezultă că la termenul de judecare a recursului de la data de 12 aprilie 2011 când au avut loc dezbaterile, avocatul ales al inculpatului, a transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin fax, un înscris intitulat „concluzii scrise", fără însă a se prezenta la judecată, cu mențiunea, împrejurarea că are delegație numai pentru „redactare recurs și înscrisuri". În partea introductivă a deciziei instanței de recurs s-a consemnat faptul că la apelul nominal a lipsit recurentul inculpat pentru care a răspuns apărătorul desemnat din oficiu, magistratul asistent făcând referire asupra cererii depuse de apărătorul ales al inculpatului, prin care se depune un memoriu și nu se solicită un nou termen de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând cauza în stare de judecată și întrucât nu a fost depus niciun act care să ateste imposibilitatea de prezentare a inculpatului, nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de ridicat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea recursului. Concluziile părților fiind evidențiate în mod corect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în contextul prezentării cauzei față de condițiile impuse de legiuitor pentru incidența cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

și în raport de motivul invocat de contestatorul condamnat, respectiva imposibilitate a prezentării sale la data judecării recursului, nu sunt îndeplinite condițiile legale ale cazului de contestație în anulare, menționat, deoarece cerința dovezii imposibilității de prezentare și de încunoștințare a instanței despre această împiedicare la termenul când s-a judecat cauza la instanța de recurs, ce incumbă părții, nu s-a făcut dovada că în calitatea de recurent ce o avea la data judecării cauzei, s-ar fi aflat în imposibilitate de prezentare și de încunoștințare a instanței, despre această împiedicare, ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de contestator. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat H.V.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul H.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5232/111/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2011.