ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2061/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 25 mai

2012

pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul

1370/111/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

B.A.I.G. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 42 din 7

octombrie 2009 emis de Tribunalul Bihor.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin.

(1)

lit. f)

C. proc. pen., constatând

că măsura arestării preventive a inculpatului B.A.I.G. se situează pe

coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat,

de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere

specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul B.A.I.G., solicitând punerea sa

în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art.

160

b

alin. (1)

C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar,

este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză,

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la

efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte

în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază

că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol real, concret și actual

pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

În fapt, s-a

reținut că în luna septembrie acesta a indus în eroare partea vătămată SC

A.T.R. SRL Oradea cu prilejul încheierii a două contracte de închiriere a unor

autoturisme cunoscând că acestea nu vor mai fi restituite întrucât fuseseră

valorificate cu complicitatea numiților S.G. și M.A.

Pe de altă

parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința

penală nr. 69/P din 27 martie 2012 a Tribunalului Bihor, la o pedeapsă de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și constituire de grup infracțional

organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea 39/2003 și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit.

a)

teza a

II-a

și b) C. pen.,

ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat,

constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

În același

sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția

de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b)

C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.A.I.G. împotriva încheierii din

data de 25 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 1370/ 111/2011

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

pentru interpretul de limbă arabă, echivalentul a două ore de traducere se va

plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 12 iunie 2012.