ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2014

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
16.06.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului în casație constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149/P din 05 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost condamnat, printre alții, inculpatul S.G. la pedepse de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. anterior și respectiv, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. anterior și a infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de un an, rezultând, în final, o pedeapsă de 11 ani închisoare.

Împotriva sentinței penale a declarat apel, printre alții, inculpatul S.G. și a criticat hotărârea cu privire la greșita sa condamnare pentru săvârșirea ambelor infracțiuni în. loc de a fi achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, susținând că nu a participat la comiterea faptelor.

Prin Decizia penală nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul inculpatului S.G., a fost descontopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente de 10 ani închisoare, 2 ani închisoare și sporul de 1 an închisoare.

Totodată, au fost reținute în favoarea inculpatului S.G. circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și au fost reduse pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. anterior de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. anterior de la 2 ani închisoare la 1 an 6 luni închisoare.

Au fost recontopite pedepsele astfel reduse în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, fără a-i mai aplica vreun spor, astfel că s-a dispus ca inculpatul S.G. să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, la data de 28 ianuarie 2014, a formulat recurs inculpatul S.G.

Termenul de declarare a recursului pentru inculpat expira la data de 04 februarie 2014, după data intrării în vigoare a C. proc. pen., situație în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor tranzitorii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 care prevăd că deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

Astfel, prin aplicarea dispozițiilor art. art. 11 alin. (2), (3) și (4) din aceeași Lege, cererea de recurs formulată de inculpatul S.G. la data de 28 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a legii noi, împotriva deciziei pronunțate în apel, a fost calificată ca fiind cerere de recurs în casație, apreciindu-se, potrivit normelor tranzitorii menționate, că soluționarea recursului în casație este supusă dispozițiilor noului Cod de procedură penală iar decizia din apel a devenit definitivă la data intrării în vigoare a C. proc. pen., respectiv la 01 februarie 2014.

Prin încheierea nr. 6/RC din 28 martie 2014, în procedura reglementată de art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs . în casație formulată de inculpatul S.G. împotriva Deciziei penale nr. 22/A din data de 24 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și a trimis cauza completului care judecă recursul în casație respectiv, C10, în compunere de 3 judecători stabilind termen de judecată la 02 mai 2014.

În procedura admisibilității căii de atac, Înalta Curte a apreciat că cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen. și nu este vădit nefondată prin raportare la cazul de casare invocat și motivele recursului în casație formulate.

La termenul din 02 mai 2014 a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul S.G., aflat în executarea pedepsei aplicate în cauză, de suspendare a executării Deciziei penale nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Totodată, la solicitarea inculpatului, s-a făcut aplicarea art. 364 C. proc. pen., luându-se act manifestarea de voință a acestuia de a nu mai fi prezent la dezbateri.

Examinând cauza în limitele prev. de art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul a formulat recurs în casație invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că s-au aplicat pedepse în alte limite, în sensul că după intrarea în vigoare a C. proc. pen. la 1 februarie 2014, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. sunt de la 1 la 5 ani închisoare și respectând principiul proporționalității pedepsei prin aplicarea legii penale mai favorabile se impune stabilirea unei pedepse în aceste limite.

În esență, a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că pedeapsa aplicată este greșit stabilită raportat la noile limite de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că la data pronunțării, respectiv la 24 ianuarie 2014, erau în vigoare dispozițiile vechiului C. pen.

Totodată, constată că decizia din apel a devenit definitivă la data intrării în vigoare a C. proc. pen., respectiv la 01 februarie 2014, în condițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 255/2013.

Ca atare, legalitatea pedepselor aplicate va fi analizată prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal anterior.

Astfel, potrivit legii vechi, infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. anterior, era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

În condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. care prevedeau că pedeapsa se coboară sub minimul special putând fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, respectiv până la 3 ani și 4 luni închisoare, se constată că instanța de apel a aplicat acestuia, o pedeapsă de 6 ani închisoare, în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, prin decizia atacată, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, este legală, critica sa sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Aplicarea legii penale mai favorabile pentru persoanele condamnate definitiv sub hnperiul;legii vechi la pedepse privative de libertate, astfel cum a solicitat inculpatul, este reglementată prin dispozițiile art. 6 . C. pen. și se poate solicita pe calea contestației la executare și nu a recursului în casație.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că motivul de recurs în casație privind aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lese este întemeiat prin raportare la sancțiunea aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior.

Astfel, potrivit legii vechi, infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior, când înscrisurile erau oficiale se sancționa cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani

În condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și ca efect al aplicării art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. care prevedeau că pedeapsa se coboară sub minimul special putând fi redusă până la minimul general, instanța de apel a aplicat acestuia o sancțiune de 1 an 6 luni închisoare.

Prin urmare, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante se impunea ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special de 3 luni închisoare or, prin decizia atacată s-a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, de 1 an 6 luni închisoare, critica sa sub acest aspect fiind întemeiată. .

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, va admite recursul în casație declarat de inculpatul S.G. împotriva Deciziei penale nr. 22/A din data de 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 7111/lll/P/2012.

Va casa, în parte, decizia penală mai sus menționată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și înlătură greșita aplicare a legii, astfel:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatalui S.G. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior,

- 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. anterior de la 1 an și 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedepsele de 6 ani închisoare și 2 luni închisoare și va aplica inculpatului S.G. pedeapsa cea mai grea de. 6 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

În; baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va stabili din fondul Ministerului Justiției.

Admite recursul în casație declarat de inculpatul S.G. împotriva Deciziei penale nr. 22/A din data de 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 7111/1 ll/P/2012.

Casează, în parte, decizia penală mai sus menționată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și înlătură greșita aplicare a legii, astfel:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului S.G. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior,

- 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. anterior de la 1 an și 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopește pedepsele de 6 ani închisoare și 2 luni închisoare și aplică inculpatului S.G. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se stabilește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #112546)
această categorie de decizii, aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de Codul penal anterior. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 66/RC din 16 iunie 2014 Prin sentința penală nr. 149/P din 5 iulie 2013 pronunțată de Tribuna
ÎCCJ 2014-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2014
de partea civilă I.G. și a fost admis apelul penal declarat, printre alții de S.G. împotriva sentinței penale nr. 149 din 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că a descontopit pedeapsa de 11 ani în
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 469/2013
legal și temeinic, desființarea sentinței apelate și în urma reaprecierii materialului probatoriu administrat să se dispună achitarea inculpatului deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția. Examinând s
ÎCCJ 2012-07-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2376/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul 1370/111/2011, în baza articolului 300 2
ÎCCJ 2013-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 266/2013
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1370/111/2011/a14, având pe rol
Sursă