ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 183/PI/2013 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.E.K., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la omor calificat prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost arestată provizoriu în Elveția în vederea extrădării către România la data de 07 decembrie 2012 până în data de 16 mai 2013, iar de la această dată până la data pronunțării prezentei hotărâri a fost arestată preventiv în baza încheierilor nr. 4 din 07 decembrie 2013 și respectiv 3 din 22 mai 2013 ambele ale Curții de Apel Oradea.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatei dispusă prin încheierea nr. 3 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Oradea, mandat de arestare preventivă nr. 4 din 21 mai 2013 și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

S-a luat act de renunțarea la acțiunea civilă formulată de partea civilă V.I.Z. împotriva inculpatei P.E.K.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1390 - 1392 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă V.I.Z. și a fost obligat inculpatul M.G.Ș.C. la plata sumelor de 3986 lei cu titlu de daune materiale și 150.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.G.Ș.C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.G.Ș.C. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile, reprezentând onorariul parțial de avocat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 3 decembrie 2012, ora 07:12:02, inculpata P.E.K., folosind postul telefonic personal cu nr. X, a apelat-o, la numărul X1, pe mama sa - V.P. - care își încheia tura de serviciu de noapte din 2 spre 3 decembrie 2012 și pe care a invitat-o la o cafea, la domiciliul ei din Oradea, str. I., nr. 3, ap. 14.

Victima V.P. a ieșit din tura de serviciu la ora 07:31:03, fiind îmbrăcată cu pantaloni, o jachetă de iarnă, având asupra sa poșetă și o plasă și protejându-se de ploaia măruntă cu ajutorul unei umbrele (proces-verbal și imagini).

Conform orelor înregistrate de camerele de supraveghere care au surprins-o pe victimă, rezultă că aceasta a plecat din liceu la ora 07:31, a trecut prin Piața Ferdinand la ora 07:36 și a ajuns pe str. I. la ora 07:46:55.

V.P. a ajuns la imobilul inculpaților, a urcat scările de serviciu și a intrat în apartamentul inculpaților M.G.Ș.C. și P.E.K. Aceștia se aflau la domiciliu.

S-a stabilit că după intrarea victimei în locuință, grilajul ușii de acces a fost pliat peste ușa de acces fără a fi asigurat. Ușa de acces în locuință a fost închisă fără să fie asigurată cu yala.

Coroborând declarațiile celor doi inculpați, în momentul în care victima a ajuns la locuința lor, inculpata P.E.K. se afla în dormitor pentru a se îmbrăca în ținuta de serviciu, inculpatul M.G.Ș.C. fiind cel care a primit-o pe soacra sa. Potrivit susținerilor inculpatului, au început să se certe, ceartă generată de victimă care era nemulțumită de faptul că întârzia prea mult cu depunerea documentelor necesare obținerii cetățeniei maghiare. Apoi cearta s-a transformat în îmbrânceli concretizate prin înghionteli urmate de izbituri și zgârieturi, care apoi au fost urmate de agresiuni progresive mai accentuate, în cadrul cărora inculpatul s-a folosit de un obiect metalic de formă alungită (afirmativ blocator de volan antifurt). Cu acest obiect, inculpatul a aplicat lovituri repetate pe întreaga suprafață a corpului victimei, dintre care cele mai semnificative și de cea mai mare importanță fiind cele două plăgi contuze de formă alungită, cu marginile fin neregulate și infiltrate sanguin în lungime de 5,5 respectiv 6,0 cm și o lățime de 0,3 cm, vizibile în planșa anexă a Raportului medico-legal.

Cele două lovituri masive aplicate victimei, pe regiunea corespunzătoare vertexului (cea mai proeminentă zonă a extremității encefalice ca formațiune anatomică) au cauzat fracturarea parțială a corpului vertebral C2. Aceste lovituri au provocat pierderea de material biologic sanguin fiind plăgi contuze care au determinat secționarea scalpului. Concomitent cu loviturile aplicate de inculpatul M.G.Ș.C. cu ajutorul blocatorului de volan, victima a încercat să iasă din locuință, a tras ușa de acces ce se deschide spre interiorul locuinței și a reușit să pună mâna pe gratiile ușii de acces, pășind spre exterior pe palier, fără însă a reuși să iasă cu corpul pe ușă. Victima a fost trasă înapoi în locuință de către inculpat folosind o priză manuală în părul și pe umărul victimei. Această acțiune a victimei a creat urmele dinamice de sânge din exteriorul locuinței și pentru că victima a țipat puternic acest moment a fost clar perceput de colocatari.

Inculpatul M.G.Ș.C. și-a continuat actele de agresiune într-o manieră mai violentă, aplicând lovituri pe tot corpul victimei, în timp ce aceasta a căzut la sol în holul apartamentului, în zona din dreptul ușii de acces.

În urma acestui nou set de lovituri, victima și-a pierdut cunoștința, iar inculpatul, folosindu-se de un cuțit de bucătărie, a creat două plăgi înțepate în zona gâtului victimei (aceste plăgi înțepate sunt descrise la pct. 10 și 11 și alin. (3) din Raportul medico-legal, fiind vizibile în planșa foto 31).

În final, inculpatul M.G.Ș.C., folosind cuțitul de bucătărie (asemănător cu cele din foto 72-73) a acționat prin tăierea (secționarea) gâtului victimei, care se afla în poziție decubit lateral stâng și astfel, a cauzat o plagă tăiată masivă, care în profunzimea sa a interesat pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotidă internă și externă, vena jugulară și nervul vag - acest nerv controlează activitatea mușchilor laringelui, faringelui și activitatea organelor interne precum: inimă, plămâni, organe abdominale).

În timpul agresiunii, victima a strigat după ajutor, strigăt auzit atât de inculpată cât și de martorii F.G., F.A.S. și B.C.T.R. Toți cei trei martori declară că au auzit strigându-se "ajutor, săriți că mă omoară".

În urma acestui strigăt, inculpata a ieșit din dormitor și l-a surprins pe inculpat în timp ce încerca să taie cu cuțitul gâtul victimei și, potrivit declarației sale, a încercat să-l oprească pe inculpat spunându-i "termină" sau "ajunge" și a încercat să iasă din locuință, fiind trasă înapoi de inculpat.

Declarația sa este susținută de a martorului B.C.T.R. (persoană care locuiește în apartamentul învecinat cu al inculpaților) și care a arătat că prin peretele comun a auzit o voce feminină care a presupus că aparține inculpatei și care spunea "ajunge (...) nu (...) numai". Totodată martorul arată că a văzut că ușa apartamentului inculpaților era deschisă "se vedeau niște mâini, după care persoana respectivă a fost trasă în interior și ușa s-a trântit".

Martora F.A.S. a arătat că după ce a auzit strigătul s-a dus în bucătărie și s-a uitat pe geam, a observat că apartamentul inculpaților este luminat și prin geamul ușii a observat trei umbre care fugeau una după alta. Susținerea acestei martore cu privire la acest ultim aspect este neverosimilă. Astfel, atât din planșele foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului în faza de urmărire penală (dosar urmărire penală), cât și din procesul-verbal încheiat cu ocazia deplasării instanței la apartamentul inculpaților se poate observa că ușa de acces în apartament este o ușă simplă cu porțiuni de sticlă înguste. Mărimea acestora permite sesizarea mișcării în interior dar nu mai mult de atât. Practic este imposibil ca prin acele fante să se observe cele arătate de martoră. Fuga a trei persoane una după alta presupune un spațiu mult mare decât oferă vizibilitate respectiva fantă. Prin urmare, s-a apreciat că este posibil ca martora să fi văzut mișcare în apartament, dar nu mai mult de atât.

Uciderea victimei V.P. a provocat urme de sânge în exteriorul locuinței inculpaților. În jurul orei 08.00, la solicitarea inculpatului M.G.Ș.C., inculpata P.E.K. a șters planul exterior al ușii de acces în apartament folosind material textil pentru această activitate. Apoi, inculpata P.E.K. a ieșit din apartament, a coborât scările secundare aflate într-o poziție diametral opusă cu locuința lor și s-a dus la martora K.M.M. - care locuiește la parterul imobilului - în apartamentul cu nr. 8.

Martora K.M.M. a declarat că ieșise din locuința sa și se afla în curte unde a fumat și a băut cafea. I-a văzut pe cei doi inculpați ieșind din apartament, pe hol inculpatul a lovit-o pe inculpată, aceasta i-a cerut să o lase în pace și i-a spus că-l iubește. Imediat după aceea, inculpata a șters pe exterior ușa (martora a precizat că ea nu a văzut niciun fel de urme pe ușă). Martora a intrat în locuință și la scurt timp la ușa acesteia a venit inculpata și i-a cerut să nu spună nimănui cele văzute, oferindu-i 5000 euro în schimbul tăcerii. Martora a sfătuit-o să reclame agresiunea asupra sa și să ceară ajutorul familiei.

Inculpata a revenit la locuința sa și a continuat să șteargă ușa, gratiile și pardoseala din fața apartamentului și la scurt timp a coborât din nou la martora K.M.M., pentru a doua oară, repetându-i aceleași rugăminți de a nu denunța sau divulga agresiunile observate.

Inculpatul M.G.Ș.C. a luat autoturismul marca R.M. cu nr. de înmatriculare XXX, pe care l-a poziționat lângă scara de urgență din dreptul apartamentului nr. 8, a așezat o folie de polietilenă în portbagajul mașinii unde și-a așezat câinele și împreună cu soția sa, la ora 10:36:32 a părăsit imobilul din Oradea, str. I., nr. 3.

Inculpații s-au deplasat la domiciliul părinților inculpatului M.G.Ș.C., în Oradea, str. N.T., nr. 10/A, ap.2, unde au lăsat, spre supraveghere, câinele lor (rasa Husky, mascul).

În data de 3 decembrie 2012, la ora 18:41:34, inculpatul a revenit cu autoturismul său în curtea locuinței din str. I., nr. 3, unde a rămas până la orele 19:51:31 când părăsește din nou domiciliul, pentru a se întoarce în data de 4 decembrie 2012, ora 02:42:47.

În după-amiaza de 3 decembrie 2012, inculpații l-au apelat pe martorul P.A. Aceasta nu a răspuns, dar a încercat să-i contacteze mai târziu. Întrucât telefonul inculpatului avea ton de ocupat, a apelat-o pe inculpată care i-a cerut să se întâlnească. Inculpata P.E.K. s-a întâlnit, la intrarea principală în Pasajul Vulturul Negru, dinspre Piața Unirii, cu martorul P.A., căruia i-a transmis două lucruri importante din partea lui M.G.Ș.C.: mai întâi i-a cerut ca de urgență să facă toarte demersurile necesare pentru a reface finisajele apartamentului lor de domiciliu prin schimbarea parchetului, a gresiei și a tencuielii, iar în al doilea rând să-i permită inculpatei să stea și să aștepte câteva ore la domiciliul martorului până când inculpatul "va veni de la Cluj".

Declarația martorului dată în fata instanței nuanțează puțin solicitarea inculpatei, precizând că i s-a cerut doar spargerea celor existente, însă acest fapt nu are relevanță.

În jurul orelor 00.30 - 01.00, în data de 4 decembrie 2012, inculpata P.E.K., s-a dus la domiciliul martorului P.A. în Oradea, str. I.M., nr. 38, ap. 13, unde a rămas până la ora 02:32:46.

Între orele 18:41-19:51, inculpatul M.G.Ș.C. s-a aflat în locuința sa și a făcut pregătiri pentru a se descotorosi de cadavrul victimei V.P. În acest scop, mai întâi a dezbrăcat victima de pantaloni și a descălțat-o apoi i-a legat cu sârmă membrele inferioare; i-a așezat mai multe straturi de polietilenă peste extremitatea encefalică, folosind un fular și bandă adezivă la etanșeizarea pungilor de plastic peste zona gâtului. Între straturile de polietilenă inculpatul a așezat o punguță transparentă în care s-a găsit un exemplar al hotărârii de divorț dintre P.I. și V.P. și un prezervativ.

Cadavrul astfel ambalat l-a așezat într-o folie mare neagră de polietilenă cu care l-a transportat din apartament în autoturism. Inculpatul a ieșit din curtea imobilului cu autoturismul personal în care se afla și cadavrul, la ora 19:51. Acesta s-a îndreptat spre Marghita prin localitatea Biharia, de unde a virat pe DN 19E și în dreptul indicatorului Nădar, la o distanță de 253 metri de drumul național, pe un drum neasfaltat, într-o zonă cu desiș vegetal, chiar pe marginea drumului localității Nădar, a abandonat cadavrul victimei pe care l-a basculat din portbagajul mașinii în șanțul drumului.

Localitatea Nădar nu a fost întâmplător aleasă de către inculpat pentru abandonarea cadavrului, ci acest loc se leagă de localitatea Cenaloș, aflată în vecinătatea localității Nădar, unde P.I. deține o casă părintească, dar și de localitatea Fegernic aflată și ea în proximitate, unde locuiește mama victimei - V.E.

Activitatea de abandonare a victimei, inculpatul M.G.Ș.C. a finalizat-o în data de 4 decembrie 2012, în jurul orei 02:32:46, când a revenit în Oradea, pe str. I.M., la martorul P.A., de unde a luat-o pe inculpata P.E.K. și împreună s-au deplasat înapoi la locuință la ora 02:42:47.

În data de 4 decembrie 2012, ora 07:52:52, inculpații au ieșit cu autoturismul din curtea imobilului de domiciliu.

La ora 08.00, inculpații s-au dus la mama inculpatului M.G.Ș.C., căreia i-au încredințat și cățeaua (rasa Husky, femelă). Aceștia i-au cerut sprijin bănesc în condiții de urgență, însă mama inculpatului i-a comunicat că toți banii se află la tatăl său M.G. care este de serviciu.

În intervalul orar 08.30 - 09.00 s-au deplasat în Oradea, pe str. V., nr. 42/B, la o spălătorie auto, unde inculpatul a luat din portbagajul mașinii două covoare mari și a cerut personalului să i le spele sub pretextul că va reveni în 15 minute. În aceste circumstanțe, inculpatul a abandonat cele două covoare fără a aștepta răspunsul personalului de specialitate, dacă aprobă sau nu, respectiv dacă angajează prestarea acestui serviciu.

În intervalul orar 09.40 - 10.00, inculpații s-au deplasat la Oradea Plaza, cu un scop dublu, anume să își spele mașina care avea urme de noroi, iar în al doilea rând să ceară ajutor material de la martorul A.C. - verișor al inculpatului - care își are locul de muncă în incinta acestei clădiri. Inculpații nu au obținut sprijin material de la acest martor, cu toate că i-au relatat că sunt constrânși să părăsească de urgență România, deoarece sunt urmăriți de Direcția Națională Anticorupție, pentru fapte grave.

În intervalul orar 10.30 - 11.00, inculpații s-au întâlnit pe str. Libertății, în dreptul bisericii catolice, cu martorul P.C., cerându-i și acestuia, în regim de urgență, sprijin material, motivând că trebuie să dispară deoarece sunt căutați și urmăriți pentru fapte grave. Acest martor a considerat că solicitarea inculpaților este neserioasă, astfel că nu le-a acordat sprijin financiar.

În jurul orei 11.00, inculpații s-au deplasat la locul de muncă al tatălui inculpatului M.G.Ș.C. - martorul M.G., de la care au obținut suma de 1000 lei și căruia i-au spus că de urgență trebuie să părăsească România, deoarece autoritățile judiciare sunt pe cale de a-l acuza de infracțiuni grave, pentru care el este pasibil la o pedeapsă de detenție pe viață, iar soția sa - inculpata P.E.K. - la o pedeapsă de 25 de ani închisoare.

În data de 4 decembrie 2012, la prânz, în jurul orei 13.00, inculpații s-au întâlnit cu martorul P.A. căruia i-au predat cheile apartamentului pentru a se putea începe, de îndată, la extragerea pardoselii din locuință. Inculpații nu a furnizat foarte multe detalii despre particularitățile lucrării, arătând doar că va fi contactat pentru a primi instrucțiuni și i-au predat un card bancar spunând că va fi alimentat cu banii necesari pentru a face lucrările solicitate.

Inculpații au părăsit România prin Punctul de Frontieră Borș, au traversat teritoriul Republicii Ungare și au trecut frontiera în Slovenia - pentru a ajunge în Italia.

În Italia inculpații au luat legătura în data de 5 decembrie 2012 cu martorii D.A.C. și D.R.A., cetățeni români. Acestora le-au relatat faptul că doresc să părăsească definitiv teritoriul României și în acest scop vor să își vândă autoturismul pentru a-și lua bilete de călătorie spre America. În data de 5 decembrie 2012, partea civilă V.I.Z. și M.G. sesizaseră Poliția Municipiului Oradea despre dispariția celor trei persoane anume: V.P., M.G.Ș.C. și P.E.K. și în baza Raportului, la data de 5 decembrie 2012, prin Ordinul 43167/1/2012, au fost dați în urmărire generală cu statut de persoane dispărute.

Martorii D.A.C. și D.R.A. au luat la cunoștință, prin canalele tv. de limbă română care pot fi recepționate în Italia, despre cercetarea condițiilor în care M.G.Ș.C. și P.E.K. au dispărut din România și este posibil să fie autorii unei crime comise asupra soacrei inculpatului. În acest context, în data de 5 decembrie 2012, au comunicat prezența inculpaților la domiciliul lor - martorului D.A.S.

În data de 25 decembrie 2012, ora 18.40, pe raza comunei Spinuș, sat Nădar, a fost identificat cadavrul victimei V.P., aspecte constatate și consemnate în procesele-verbale de cercetare, ridicare și examinare criminalistică.

S-a procedat la identificarea cadavrului, conform proceselor-verbale, și la examinarea detaliată a tuturor obiectelor găsite la cercetarea la fața locului.

Conform Raportului de constatate medico-legală din 26 decembrie 2012 cu numărul 3653/III/454, victima V.P. a suferit leziuni de violență produse în ziua decesului, după cum urmează:

La nivelul extremității encefalice: plăgi contuze, echimoze, excoriații, care datează din ziua decesului și s-au produs prin loviri repetate, cu corpuri contondente dure, unele de formă alungită și comprimare cu mâna și degetele.

La nivelul gâtului: echimoze, excoriații, plagă tăiată și plagă tăiată-înțepată care datează din ziua decesului și s-au produs prin comprimare cu mâna și degetele, prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător având rol tanatogenerator;

La nivelul membrelor și a toracelui: echimoze ce datează din ziua decesului și s-au produs prin lovire cu corp contondent dur.

Semnele de violență sunt inventariate, măsurate și descrise, în mod particular, pe cele 21 de puncte din Raport.

Examinarea scheletului pune în evidență fractura parțială a corpului vertebral cervical C2, iar buletinul de analiză histopatologică pune în evidență, la nivelul creierului, un edem cerebral, țesuturi cu fibre musculare fragmentate, infiltrate hematie, tegument cu epiteliu pavimentos cu fragmentarea fibrelor musculare, steatoză hepatică, cord cu autoliză, emfizem pulmonar, edem periglomerular.

Moartea numitei V.P. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate profunde ale gâtului cu interesarea pachetului vasculo-nervos al gâtului, compus din arteră carotidă internă, arteră carotidă externă, venă jugulară internă, nerv vag.

Între leziunile descrise și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată, cu mențiunea că moartea victimei s-a instalat cu 3 - 4 săptămâni (aproximativ 23 zile) înaintea autopsiei, data decesului fiind posibilă 3 decembrie 2012, fără a se putea determina ora decesului.

La nivelul membrului superior stâng, mâna dreaptă, membre inferioare drept și stâng și la nivelul pelvisului sunt decelate leziuni produse postmortem și fără rol tanatogenerator, prin mușcătură de animale, fără caracter vital.

Acuza adusă inculpatei de către parchet este aceea de complicitate la omor calificat, complicitatea sa constând în aceea că prin asistență și prezență în câmpul infracțional a înlesnit și ajutat la întărirea hotărârii infracționale a coinculpatului de a suprima viața victimei. Așa cum s-a arătat mai sus conflictul dintre inculpatul M. și victimă s-a iscat în timp ce inculpata se afla în dormitor. Tot în absența acesteia inculpatul a aplicat victimei cele două lovituri cu blocatorul de mașină, intrarea inculpatei în câmpul infracțional realizându-se în momentul în care inculpatul încerca să taie gâtul victimei. Potrivit declarației acesteia coroborată cu cea a martorului B.C.T.R. inculpata a încercat să oprească activitatea coinculpatului spunându-i "ajunge". Complicele, potrivit art. 26 C. pen. este persoana care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală. Este de asemenea complice și persoana care promite înainte sau în timpul săvârșirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. În speța de față nu s-a pus și nici nu se pune problema unei complicități materiale ci doar a uneia morale. Din modul în care a acționat inculpata nu s-a putut reține nici existența acesteia. Chiar inculpatul M.G.Ș.C. a arătat în cuprinsul declarației dată în cauză că, în momentul în care a observat prezența inculpatei în încăpere, victima nu mai mișca, era moartă. Relevant este că această declarație a sa a fost dată în procedura recunoașterii vinovăției și atât instanța de fond cât și instanța de recurs au apreciat ca întemeiată cererea inculpatului și au făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

1

Simpla prezență alături de autorul faptei nu a constituit complicitate morală decât în ipoteza în care a creat autorului o stare psihică favorabilă comiterii acelei infracțiuni dându-i curaj pentru punerea în aplicarea hotărârii infracționale luate, ori pentru continuarea acțiunii. Mai mult, pentru existența complicității morale este necesară să se stabilească că și complicele a realizat că prezența sa constituie un astfel de ajutor deoarece complicitatea nu se poate comite decât cu intenție directă sau indirectă.

Faptul că ulterior comiterii faptei de către inculpat, inculpata P. l-a ajutat pe acesta să șteargă urmele infracțiunii și a fugit împreună cu acesta din țară sunt elemente externe omorului săvârșit care ar fi putut în lipsa relației maritale să constituie elementele constitutive ale altor infracțiuni, ca de exemplu favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni. De asemenea pentru acest comportament al inculpatei se are în vedere o explicație logică, dată de actul medico-legal întocmit în urma efectuării expertizei psihiatrice a inculpatei. Concluziile acesteia arată că inculpata prezintă o tulburare de personalitate dependentă, lăsând total la latitudinea soțului luarea hotărârilor. Așa fiind în mod evident coordonarea acțiunilor ulterioare comiterii faptei de către inculpat s-a realizat cu ușurință.

În consecință s-a apreciat că soluția care se impune în cauză este aceea de achitare a inculpatei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că prin Sentința penală nr. 104 din 22 iulie 2013 a Curții de Apel Oradea s-a stabilit vinovăția inculpatului sub aspect penal. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursurilor. În consecință s-a reținut că aceasta are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește existența faptei, a persoanei vinovată de comiterea ei. S-a reținut de asemenea că sunt îndeplinite și condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale existând o faptă prejudiciabilă, un prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție.

Părții civile V.I.Z. i s-a creat în mod cert un prejudiciu, acesta constând în cheltuielile ocazionate cu înmormântarea prezentate detaliat la dosar fond și dovedite cu înscrisurile aflate la dosar, al căror cuantum se ridică la suma de 3986 lei. De asemenea, martorii audiați în cauză, S.E.I. și O.A., au confirmat că partea civilă este cea care s-a ocupat de înmormântare și a suportat toate cheltuielile legate de aceasta.

Nu s-a considerat întemeiată solicitarea părții civile de a i se plăti suma de 4.000 lei reprezentând venit nerealizat pentru lunile decembrie 2012 și ianuarie 2013 întrucât acest prejudiciu nu a fost dovedit în niciun fel.

În schimb este întemeiată solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale. În mod evident fiul victimei a suferit un prejudiciu moral prin pierderea în această manieră a mamei. Valoarea acestui prejudiciu moral a fost apreciată la suma de 150.000 lei, sumă aptă să îl acopere.

În ceea ce o privește pe inculpată s-a reținut că, față de această parte civilă a renunțat la orice pretenție, de altfel răspunderea sa civilă nici nu poate fi antrenată în condițiile în care s-a stabilit că nu are nicio contribuție la comiterea faptei penale.

Împotriva Sentinței penale nr. 183 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:

În motivarea recursului se arată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea că achitarea inculpatei P.E.K. s-a dispus în baza unei greșite aprecieri a probelor, fiind dată valoare probatorie doar declarațiilor interesate ale inculpaților, cu excluderea - greșită - a întregului ansamblu probator administrat în cursul urmăririi penale, din care rezultă cooperarea morală și materială a inculpaților în săvârșirea infracțiunii de omor, ascunderea corpului victimei, cumpărarea tăcerii martorului, înlăturarea urmelor materiale de la locul comiterii faptei, modificarea câmpului infracțional și asigurarea sustragerii de la răspundere penală prin părăsirea țării.

Ca urmare, prin ignorarea multitudinii de probe indirecte, instanța a reținut o stare de fapt greșită, incompletă și trunchiată, care stabilește un adevăr judiciar ce a permis inculpaților să manipuleze adevărul în propriul beneficiu.

Astfel, achitarea inculpatei P.E.K. s-a bazat pe susținerea unei ipoteze, neverosimile, primită însă de instanța de judecată, ce are ca nucleu comiterea infracțiunii de omor doar de către inculpatul M.G.Ș.C., fără niciun fel de contribuție a inculpatei și fără ca aceasta să-și fi dat seama de cele întâmplate, într-o perioadă scurtă de timp și în relativă liniște, în apartamentul de trei camere în care locuia cuplul format din cei doi inculpați. Apărarea inculpatei este nefondată și nesinceră, încercând să acrediteze teoria, vehiculată mai întâi de inculpatul M., că omorul a fost spontan, intens, de scurtă durată și silențios, comis numai de către inculpat, fără știința sau participarea de orice altă natură a inculpatei.

Or, în opinia acuzării, inculpata l-a asistat în holul locuinței pe soțul său la comiterea infracțiunii de omor, fără a avea o participație materială și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a șterge urmele infracțiunii.

Succesiunea de evenimente din dimineața zilei de 3 decembrie 2012 a debutat la ora 07:12:02, cu o convorbire telefonică de 89 de secunde dintre inculpata P.E.K. și victima V.P., victima fiind invitată la domiciliul inculpaților, urmată apoi de o discuție privată dintre inculpată și inculpatul M.G.Ș.C., purtată în șoaptă în fața apartamentului, după cum au relatat martorii. În opinia parchetului, în holul locuinței, inculpata l-a asistat pe soțul său în comiterea faptei de omor -conform afirmațiilor inculpatului, fără acte de participație materială - și a făcut apoi tot ceea ce i-a stat în putință ca să șteargă urmele infracțiunii, să ascundă omorul la care ea însăși a participat în calitate de complice a soțului ei.

Înșiruirea rapidă de fapte și evenimente din zilele de 3 și 4 decembrie 2012 demonstrează, fără tăgadă, o conduită culpabilă a inculpatei P.E.K. și o participație penală mai amplă decât cea reținută de prima instanță în starea de fapt.

În privința probelor care o plasează și pe inculpată la locul săvârșirii omorului, în timpul actelor de executare, și care înlătura apărarea potrivit căreia omorul a avut loc în absența inculpatei, cea mai mare relevanță și putere probatorie o au declarațiile martorilor F.A.S., B.C.T.R., F.G. și K.M.M.

Pentru a justifica conduita cel puțin stranie a inculpatei de după consumarea omorului, apărarea a mai invocat și o stare de dependență psihologică a inculpatei față de soțul ei, precum și o pretinsă agresiune fizică a inculpatului împotriva inculpatei P.E.K., care ar fi avut loc în dimineața zilei de 3 decembrie 2012, când inculpata ar fi încercat să fugă din apartamentul conjugal.

În susținerea tezei constrângerii morale în care s-ar fi aflat și pe care inculpata a invocat-o doar după ce a avut acces la piesele dosarului, s-a făcut trimitere de către apărare și la declarația martorei K.M.M., martoră care domiciliază la apartamentul 8, parter al blocului de locuințe cu curte comună, și care poate vedea ușa de acces în apartamentul inculpaților.

Fiind audiată în 5 decembrie 2012, martora K. a afirmat că ar fi văzut-o pe "E.", în dimineața de 3 decembrie 2012, când a încercat să iasă din locuință, că avea loc un scandal și că inculpatul M.G.Ș.C. ar fi tras-o înapoi în casă, a lovit-o cu picioarele în timp ce era căzută jos și apoi a trântit ușa.

Această relatare a martorei - martoră care, în realitate, văzuse încercarea disperată a victimei V.P. de a-și salva viața - nu poate fi acceptată ca fiind proba unei eventuale agresiuni suferite de inculpată, nefiind coroborată cu alte probe. S-a considerat că acuitatea vizuală a martorei a fost afectată de condițiile meteo și de luminozitate redusă din dimineața zilei de 3 decembrie 2012, de distanța dintre locul de observație al martorei și ușa de acces în apartamentul inculpaților - aproape 20 de metri -, de timpul foarte scurt în care s-a consumat incidentul agresiv și de prejudecățile martorei - care avea cunoștință de scandaluri conjugale anterioare dintre cei doi inculpați.

La concluzia că martora K. a văzut-o, de fapt, pe victima V.P., se ajunge și pornind de la indiciile consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, care stabilesc existența unor urme de sânge pe ușa, grilajul și exteriorul apartamentului - consecința agresiunilor exercitate de inculpatul M.G.Ș.C. - în mod indubitabil împotriva victimei și nu asupra inculpatei P.E.K. Prin genotiparea urmelor sanguine s-a stabilit că aparțin victimei V.P.

Această concluzie se corelează cu declarația martorei F.A.S., a cărei declarație nu poate fi ignorată sub aspectul detaliilor și acurateții cu care înlătură orice dubiu asupra identității persoanei care, în dimineața de 3 decembrie 2012, a încercat să fugă din locuința inculpaților și a strigat după ajutor.

Martora a arătat că această femeie avea o identitate necunoscută pentru ea, dar cu siguranță nu putea fi vorba de inculpata P.E.K., care nu doar îi era vecină, ci și profesoară la Colegiul Tehnic "M.V.". Această martoră a clarificat, în detaliu, întreaga activitate agresivă percepută în locuința inculpaților și a arătat că, după ce inculpatul M.G.Ș.C. a tras-o pe victimă în locuință, aceasta a căzut în holul locuinței inculpaților și, prin vitraliile ușii, a văzut cum inculpatul a lovit-o cu picioarele.

Nu în ultimul rând, trebuie să fie luate în considerare și declarațiile inculpatului M.G.Ș.C., care respinge categoric orice fel de acuzații cu privire la amenințarea, agresarea, sau constrângerea soției sale pentru a face ceva împotriva voinței proprii, anterior, în timpul sau după comiterea crimei.

Martorii P.A., K.M.M., B.C.T.R., M.G.Ș.C. și A.C. nu au observat leziuni ale fizionomiei inculpatei P.E.K., deși aceștia au avut contact vizual cu ea în datele de 3 și 4 decembrie 2012.

Se mai arată în motivele de recurs că în data de 4 decembrie 2012, la o zi de la comiterea omorului, inculpatul M.G.Ș.C. a făcut mai multor persoane afirmații extrem de importante în economia cazului, care o implică pe soția sa în săvârșirea infracțiunii. Astfel, martorului P.A. inculpatul i-a spus înainte de părăsi țara că "îl așteaptă pușcăria pe viață, iar pe K., pe 30 de ani". Martorului A.C., în aceeași zi de 4 decembrie 2012, inculpatul i-a spus că "riscă atât el cât și soția sa pedepse între 15 și 25 de ani." Martora S.D.F., în declarația dată organelor judiciare în 4 decembrie 2012 a afirmat că, în aceeași zi (4 decembrie 2012), "A. (n.n., martorul P.A.) mi-a mai spus că la finalul discuției lor, C. l-a pupat, a dat noroc cu el și i-a pus că, probabil, este ultima dată când se întâlnesc, deoarece pe el îl așteaptă închisoarea pe viață, iar pe soția sa, 25 de ani de închisoare." Martorului P.C., de asemenea avocat în Baroul Bihor, inculpatul M. i-a spus, în aceeași zi că "în regim de urgență trebuie să dispară deoarece urmează să fie făcut răspunzător de către serviciile secrete pentru o faptă pe care nu el a comis-o și pentru care atât el cât și soția lui urmează să primească ani grei de închisoare, folosind cuvintele "pe viață" și "30 de ani" (...)".

Aceste declarații sunt relevante, pe de o parte, sub aspectul împrejurării că afirmațiile cu privire la pedepsele ce urmau a fi primite de către cei doi inculpați în cazul în care vor fi prinși au fost făcute, în mod repetat, la o zi față de momentul comiterii infracțiunii, de către inculpatul M., care este un profesionist al dreptului, un avocat cu experiență în domeniul dreptului penal, cu suficiente cunoștințe profesionale care să îi permită să facă o corectă încadrare juridică a faptelor pe care le comisese împreună cu soția sa.

Prima instanță nu a observat și, în consecință, nici nu a analizat o altă încercare a inculpaților de a împiedica aflarea adevărului, inculpații inițial încercând să plaseze vinovăția comiterii faptei abominabile în sarcina tatălui inculpatei, martorul P.I., existând o înțelegere între inculpați în acest sens, astfel încât ei să își poată asigura scăparea.

Se mai susține că totodată legătura dintre autor și complice, în prezenta cauză, este una de natură morală și a contribuit la întărirea și menținerea hotărârii infracționale luate de autor în suprimarea vieții victimei V.P. Acest lucru rezultă, nu doar din simpla prezență a complicelui în câmpul infracțional, confirmată de declarația martorei F.A.S., ci și din analiza semnificației afirmației inculpatei în actul crimei, care îi spune inculpatului M. "ajunge, nu mai (...)".

În același context, prezența la locul omorului și vorbele inculpatei P.E.K. trebuie conjugate cu activitățile materiale efective derulate de aceeași inculpată ce au constat în ștergerea urmelor de sânge, rugămințile de nedenunțare adresate martorei K.M.M. sub promisiunea plății unei sume de 5000 euro, consimțirea la abandonarea corpului mamei sale - victima V.P. -, determinarea martorului P.A. la înlocuirea finisajelor apartamentului pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, împachetarea obiectelor personale în scopul sustragerii de la urmărire penală, încercarea de a plasa răspundere săvârșirii faptei în sarcina tatălui ei, martorul P.I. și, nu în ultimul rând, păstrarea tăcerii prin nedenunțarea comiterii omorului, cu toate că inculpata a avut, în nenumărate rânduri, prilejul de a solicita ajutorul unor aparținători, martori sau organe judiciare. Cu toate acestea, a ales să se poziționeze fără dubiu de partea inculpatului în vederea asigurării sustragerii de la urmărirea penală.

La dosar, se află procesul-verbal încheiat în 8 iulie 2013 între primul-grefier al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și grefierul șef al secției penale a Curții de Apel Oradea, prin care au fost predate 3 colete, în care se află plicuri cu probe biologice, o mapă cu imagini imprimate de pe contul de socializare al inculpatului, o pereche de încălțăminte, 2 cuțite de bucătărie, 4 acte, un mop cu cap textil.

Cu privire la aceste bunuri, respectiv probe biologice, instanța de judecată a omis să se pronunțe.

După pronunțarea hotărârii de către prima instanță, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevedea calea de atac a apelului se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă referitoare la apel.

În raport cu dispozițiile legale invocate, recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea urmează a fi soluționat potrivit dispozițiilor din noul C. proc. pen. referitoare la judecarea apelului.

În conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea inculpatei P.E.K.

Totodată, au fost audiați martorii K.M.M., B.C.T.R. și M.G.Ș.C.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Hotărârea instanței de fond prin care aceasta a dispus achitarea inculpatei P.E.K. pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. anterior în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în vigoare la data soluționării cauzei este temeinică și legală.

Prin rechizitoriul nr. 652/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost trimisă în judecată inculpata P.E.K. pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. anterior, constând în aceea că, prin asistarea și prezența sa în câmpul infracțional, a înlesnit și ajutat la întărirea hotărârii inculpatului M.G.Ș.C. de a suprima viața victimei V.P. - mama inculpatei.

În fapt, din probele administrate în cauză rezultă că în dimineața zilei de 3 decembrie 2012, ora 7:12:02, inculpata P.E.K., folosind postul telefonic personal, a apelat-o pe mama sa - victima V.P. și a invitat-o la o cafea în domiciliul său din Oradea, str. I. nr. 3, ap. 14, unde locuia împreună cu soțul său M.G.Ș.C.

Conform procesului-verbal existent la d.u.p. victima a ieșit de la serviciu la orele 7:31:03, a trecut prin Piața Ferdinand la ora 7:36 și a ajuns în str. I., în dreptul Pasajului Vulturul Negru - Banca Italo Romena la ora 7:46:55.

Victima a ajuns la imobilul în care locuia inculpata, a urcat scările de serviciu și a intrat în apartamentul inculpatei unde se aflau inculpata P.E.K. și inculpatul M.G.Ș.C.

După intrarea victimei în locuință, ușa a fost închisă fără a fi asigurată cu yala, iar grilajul ușii de acces a fost pliat peste ușa de acces fără a fi asigurat.

Întrucât inculpata P.E.K. se afla în dormitor pentru a se îmbrăca, victima a fost primită în locuință de M.G.Ș.C. Între acesta și victimă a izbucnit mai întâi un conflict verbal, legat de împrejurarea că victima era nemulțumită de faptul că M.G.Ș.C. întârzia cu depunerea actelor necesare obținerii cetățeniei maghiare.

Potrivit declarațiilor inculpatului M.G.Ș.C., victima i-a reproșat că acesta ar avea interesul să nu depună acele acte, cearta dintre cei doi degenerând în îmbrânceli urmate de izbituri și zgârieturi, după care M.G.Ș.C. a lovit-o pe victimă cu un obiect metalic de formă alungită, respectiv cu blocatorul de volan antifurt, la întâmplare, pe întreaga suprafață a corpului acesteia.

În timp ce inculpatul M.G.Ș.C. aplica lovituri victimei cu blocatorul de volan, victima a încercat să iasă din locuință, a tras ușa de acces ce se deschide în interiorul locuinței, a pus mâna pe grilajul exterior și a încercat să iasă pe palier, fără însă a reuși acest lucru întrucât inculpatul a tras-o înapoi în locuință, folosind o priză manuală în părul și pe umărul victimei.

În această modalitate au fost create urmele dinamice de sânge din exteriorul locuinței. Atunci când a încercat să iasă pe palier, victima a țipat puternic fiind auzită de către ceilalți locatari prezenți în imobil la ora respectivă și anume de către martorii F.G., F.A.S. și B.C.T.R., dar și de către inculpata P.E.K.

Inculpatul M.G.Ș.C. după ce a tras-o pe victimă înapoi în locuință a continuat să o lovească într-o manieră mai agresivă, aplicându-i lovituri pe top corpul, în timp ce victima era căzută în interiorul apartamentului, în hol, în dreptul ușii de acces.

Urmare loviturilor primite, victima și-a pierdut cunoștința, iar inculpatul M.G.Ș.C., cu ajutorul unui cuțit de bucătărie i-a produs acesteia două plăgi înțepate în zona gâtului, după care a secționat gâtul victimei care se afla în poziție decubit lateral stâng, cauzând astfel o plagă tăiată masivă, care în profunzimea sa a interesat pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotidă internă și externă, vena jugulară și nervul vag).

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 3653/III/454 din 26 decembrie 2012 întocmit de S.M.L. Bihor Oradea moartea victimei V.P. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe consecutivă unor plăgi tăiate profunde ale gâtului, cu interesarea pachetului vasculo-nervos al gâtului (arteră carotidă internă, arteră carotidă externă, venă jugulară internă, nerv vag).

Leziunile de violență descrise cu ocazia autopsiei datează și s-au produs după cum urmează:

- cele de la nivelul extremității cefalice: plăgi contuze, echimoze, excoriații datează din ziua decesului și s-au produs prin loviri repetate cu corpuri contondente dure, unele de formă alungită și comprimare cu mâna și degetele;

- cele de la nivelul gâtului: echimoze, excoriații, plagă tăiată și plagă tăiată-înțepată datează din ziua decesului s-au produs prin comprimare cu mâna și degetele, prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător având rol tanatogenerator;

- cele de la nivelul membrelor și a toracelui: echimoze, datează din ziua decesului și s-au produs prin lovire cu corp contondent dur.

Între aceste leziuni și decesul victimei există legătură de cauzalitate directă necondiționată.

În ceea ce privește succesiunea leziunilor se apreciază că victima a fost întâi lovită la nivelul extremității cefalice, iar apoi s-a acționat cu un obiect tăietor în regiunea gâtului.

Așa cum s-a arătat anterior, strigătele de ajutor ale victimei au fost auzite și de inculpata P.E.K., care în acel moment se afla în dormitorul locuinței, aspect recunoscut de către aceasta în declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței.

În urma strigătelor auzite, inculpata a ieșit din dormitor și l-a surprins pe inculpat în timp ce acesta încerca să taie cu cuțitul gâtul victimei. Inculpata i-a spus acestuia "ajunge" potrivit propriilor susțineri.

În acest sens sunt și declarațiile martorului B.C.T.R., ce locuiește în apartamentul învecinat cu cel al inculpaților care a arătat că, prin peretele comun, a auzit-o pe inculpată spunând "ajunge (...) nu (...) nu mai".

În jurul orelor 8:00, la solicitarea inculpatului M.G.Ș.C., inculpata P.E.K. a șters planul exterior al ușii de acces în apartament de urmele de sânge, folosind un material textil, după care a mers la locuința martorei K.M.M., la parterul imobilului, cerându-i acesteia să nu spună nimic din cele auzite, oferindu-i suma de 5.000 euro în schimbul tăcerii.

Inculpata a revenit la locuința sa, a continuat să șteargă ușa, gratiile și pardoseala din fața apartamentului, iar ulterior, la scurt timp, a coborât din nou la martora K.M.M. și i-a repetat aceeași rugăminte, de a nu divulga agresiunile observate.

La ora 10:36:32 inculpații au părăsit imobilul din Oradea, str. I. nr. 3 deplasându-se cu autoturismul marca R.M. cu nr. de înmatriculare XXX la domiciliul părinților inculpatului M.G.Ș.C. unde au lăsat spre supraveghere câinele lor.

În aceeași zi, la ora 18:41:34, inculpatul a revenit cu autoturismul său în curtea locuinței din str. I. nr. 3 unde a rămas până în jurul orelor 19:51:31 când părăsește din nou domiciliul pentru a se întoarce în data de 4 decembrie 2012 ora 2:42:47.

În intervalul de timp 18:41:34 - 19:51:31, cât inculpatul M.G.Ș.C. s-a aflat în locuința sa, acesta a făcut pregătiri pentru a scăpa de cadavru, respectiv a dezbrăcat victima de pantaloni și a descălțat-o, i-a legat cu sârmă membrele inferioare, i-a așezat mai multe straturi de polietilenă peste extremitatea cefalică, folosind un fular și bandă adezivă la etanșeizarea pungilor de plastic peste zona gâtului. Între straturile de polietilenă, inculpatul a așezat o punguță transparentă în care s-a găsit un exemplar al hotărârii de divorț dintre P.I. și V.P. și un prezervativ.

Cadavrul a fost așezat într-o folie mare neagră de polietilenă cu care l-a transportat din apartament în autoturism. La ora 19:51 inculpatul a ieșit din curtea imobilului cu autoturismul personal în portbagajul căruia se afla cadavrul. Inculpatul s-a îndreptat spre Marghita, prin localitatea Biharia, de unde a virat pe DN 19E și în dreptul indicatorului Nădar, la o distanță de 253 metri de drumul național, pe un drum neasfaltat, într-o zonă cu desiș vegetal, chiar pe marginea drumului localității Nădar, a abandonat cadavrul victimei.

La data de 3 decembrie 2012, inculpata P.E.K. s-a întâlnit cu martorul P.A. căruia i-a transmis din partea inculpatului M.G.Ș.C. ca de urgență să facă demersurile necesare pentru a reface finisajele apartamentului lor, respectiv să schimbe parchetul, gresia, tencuiala și i-a solicitat să-i permită să stea câteva ore la domiciliul său până când inculpatul "va veni de la Cluj".

Astfel, în jurul orelor 00,30 - 1,00 în 4 decembrie 2012, inculpata P.E.K. s-a prezentat la domiciliul martorului și a stat acolo până la ora 2:32:46, când a fost luată de inculpatul M.G.Ș.C. și s-au deplasat împreună în locuința din str. I. nr. 3.

La data de 4 decembrie 2012, ora 7:52:52, inculpații au părăsit domiciliul și s-au deplasat la părinții inculpatului cărora le-au încredințat și celălalt câine.

Inculpații i-au cerut mamei inculpatului M.G.Ș.C. să le acorde un sprijin bănesc însă mama inculpatului le-a comunicat faptul că toți banii se află la tatăl inculpatului care este de serviciu.

Ulterior, între orele 8,30 - 9,00 inculpații s-au deplasat în Oradea, pe str. V. nr. 42B la o spălătorie auto, unde inculpatul a luat din portbagajul mașinii două covoare mari și a cerut personalului să le spele sub pretextul că va reveni în 15 minute. Inculpatul a abandonat cele două covoare fără a aștepta răspunsul personalului în sensul dacă angajează sau nu prestarea acestui serviciu.

În intervalul orar 9,40 - 10,00, inculpații s-au deplasat la Oradea Plaza cu scopul de a-și spăla mașina și de a solicita ajutor bănesc de la martorul A.C. - verișor al inculpatului. Inculpații nu au obținut ajutor material de la martor, deși i-au relatat acestuia că trebuie să părăsească de urgență România deoarece sunt urmăriți de D.N.A. pentru fapte grave.

În încercarea de a obține bani pentru a părăsi România, în jurul orelor 10,30 - 11,00 inculpații s-au întâlnit cu martorul P.C., căruia i-au spus că au nevoie de bani pentru a dispărea întrucât sunt urmăriți pentru fapte grave.

Martorul a refuzat să le acorde sprijin financiar, astfel că în jurul orelor 11,00, inculpații s-au deplasat la locul de muncă al tatălui inculpatului M.G.Ș.C., de la care au obținut suma de 1000 lei și căruia i-au spus că trebuie să părăsească de urgență România deoarece autoritățile judiciare urmează să-l acuze de infracțiuni grave pentru care el este pasibil de o pedeapsă cu detenția pe viață, iar soția sa - de o pedeapsă de 25 ani închisoare.

La data de 4 decembrie 2012, în jurul orelor 13,00, inculpații s-au întâlnit cu martorul P.A. căruia i-au predat cheile apartamentului pentru a începe schimbarea finisajelor. Inculpații nu i-au furnizat martorului toate detaliile privind lucrările ce urmau a fi efectuate, spunându-i că va primi instrucțiuni pe parcurs.

Totodată, inculpații i-au predat martorului un card bancar precizându-i că va fi alimentat cu banii necesari pentru a face lucrările solicitate.

Inculpații au părăsit România prin Punctul de Frontieră Borș, au traversat teritoriul Republicii Ungare și au trecut frontiera în Slovenia pentru a ajunge în Italia.

În Italia, la data de 5 decembrie 2012, inculpații au luat legătura cu martorii D.A.C. și D.R.A., cetățeni români, cărora le-au spus că vor să părăsească definitiv România, sens în care vor să-și vândă autoturismul pentru a-și lua bilete de călătorie spre America.

Martorii au luat la cunoștință prin canalele TV în limba română care pot fi recepționate în Italia despre cercetarea condițiilor în care M.G.Ș.C. și P.E.K. au dispărut din România și despre faptul că este posibil să fie autorii unei crime, comunicând prezența inculpaților la domiciliul lor martorului D.A.S.

Situația de fapt descrisă anterior a fost stabili

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-07-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2392/2013
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la 10 iulie 2013 în baza art. 300 1 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea, secția penală și
ÎCCJ 2013-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1873/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 3/PI din 22 mai 2013 Curtea de Apel Oradea, în baza art. 136 alin. (5), art. 148 alin. (1) lit. f), art. 149 1 alin. (9) - (11) C. proc. pe
ÎCCJ 2013-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 353/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 315 din data de 7 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1731/2013
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 244/P din 17 decembrie 2012 a Tribunalului Bihor s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părțile civile
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3935/2013
de 1 an și 8 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 8 luni. În temeiul art. 359 C. proc. pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a ex
Sursă