ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1807/2014

HOTĂRÂRE
10.06.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1807/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Fălticeni la 26 mai 2003, reclamantul M.M. i-a chemat în judecată

pe pârâții C.I., C.C. și B.E., solicitând ca, prin hotărârea ce instanța va

pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale ce

au aparținut defunctului C.I. (decedat), cu ultimul domiciliu în comuna Vadu

Moldovei, județul Suceava.

Prin sentința civilă nr.

1471 din 24 noiembrie 2005, Judecătoria Fălticeni a admis acțiunea având ca

obiect partaj succesoral, iar masa succesorală, moștenitorii și cotele ce li se

cuvin acestora au fost stabilite prin încheirea de admitere în principiu pronunțată

la data de 23 iunie 2004, irevocabilă prin Decizia nr. 234/2005 a Curții de

Apel Suceava.

Prin aceeași hotărâre

s-a dispus sistarea stării de indiviziune, atât reclamantul cât și pârâții

primind în natură terenuri în valoare de câte 7.102,50 lei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții B.E. și C.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin decizia nr. 428

din 4 aprilie 2006, Tribunalul Suceava, secția civilă, a anulat ca netimbrate

apelurile declarate în cauză, constatând incidente dispozițiile art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva deciziei nr.

428/2006 a Tribunalului Suceava au declarat recurs pârâții B.E. și C.I.,

criticând-o pentru nelgalitate, iar prin Decizia nr. 1386 din 20 iunie 2006,

Curtea de Apel Suceava-Secția civilă a admis recursul declarat de pârâți.

A casat decizia nr. 428

din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Suceava, reținând în esență că, în raport de valoarea obiectului

litigiului (284.100.000 lei), tribunalul era competent a se pronunța în recurs.

Prin decizia nr. 1983

din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții B.E. și C.I. împotriva sentinței civile nr. 1471 din 24

noiembrie 2005 a Judecătoriei Fălticeani.

La data de 14

septembrie 2010, sub nr. 6501/1/2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel

Suceava, recursul declarat de C.I.I. împotriva sentinței civile nr. 1471 din 24

noiembrie 2005 a Judecătoriei Fălticeni.

Recurentul a precizat

și în fața instanței faptul că a înțeles să atace hotărârea pronunțată în primă

instanță în dosarul ce are ca obiect partajul judiciar.

Față de cele reținute

și, având în vedere dispozițiile art. 282

1

și 299 alin. (3) C. proc.

civ., Curtea a constatat că, în speță, competența de soluționare a recursului

declarat împotriva sentinței civile nr. 1471 din 24 noiembrie 2005 a

Judecătoriei Fălticeni aparține altei instanțe, respectiv Tribunalului Suceava.

Astfel, prin Decizia

nr. 293 din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Suceava.

Împotriva Deciziei civile

nr. 293 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs C.I.I.,

criticând-o pentru nelegalitate, cale de atac ce a fost trimisă spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din

20 septembrie 2011 (fila 26 dosar), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecății cauzei,

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă

pe rol, din oficiu, iar prin încheierea din 5 martie 2013, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei, în

temeiul art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța a

apreciat că au fost indicate mai multe căi de atac, solicitându-se ,,anularea/casarea

Deciziei nr. 2187/2007 și Deciziei nr. 1471/2005” (…), așa încât, partea care a

exercitat calea de atac avea obligația de a se conforma dispozițiilor instanței

și a preciza care este aceasta și hotărărea împotriva căreia a fost exercitată

calea de atac.

Prin rezoluția din 6

mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus repunerea cauzei pe rol,

în vederea discutării excepției perimării, în raport de dispozițiile art. 248 alin.

(1) C. proc. civ.

Recursul se constată perimat.

De la data de 5 martie

2013, când s-a dispus ultima suspendare a judecății recurentul nu a mai

efectuat vreun act de procedură lăsând în nelucrare pricina și nici nu s-a

conformat obligației stabilită de instanță de a indica calea de atac și

hotărârea pe care a înțeles să o atace, astfel că, instanța supremă, din

oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluția de la 06 mai 2014, în vederea

discutării perimării, acordând termen la data de 10 iunie 2014, pentru când a

citat legal părțile.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește

în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.

În accepțiunea

textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca

o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora,

manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea

litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de

la judecată.

În definirea

perimării, culpa părții este esențială și rezidă, în speță, din neîndeplinirea

obligațiilor stabilite de instanță, în sarcina recurentului.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la

data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care recurentul nu s-a

conformat dispozițiilor instanței de a preciza calea de atac și hotărârea

atacată, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata din

oficiu, perimat recursul.

Constată perimat

recursul declarat de C.I.I. împotriva Deciziei nr. 293 din 03 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4137/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată, la data de 15 februarie 2001 pe rolul Tribunalului București, reclamantul P.R.R. a chemat în judecată pe pârâta, P.M., solicit
ÎCCJ 2014-12-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3432/2014
Asupra cauzei de față reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 392 din 16 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei T.E. cât și cererea reconvențională și a fost constatată că după
ÎCCJ 1996-03-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2006
cinii, Judecătoria Rădăuți și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, sens în care a pronunțat sentința civilă nr. 381 din 29 ianuarie 1999. Prin încheierea din 9 noiembrie 1999, Tribunalul Suceava a introdus în cauză și pe
ÎCCJ 2005-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5002/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 11 august 2003, O.E. a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ev
ÎCCJ 2015-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2015
tele E.I., P.S. și B.S., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii de admitere în principiu și a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar, în subsidiar, admiterea recursului,
Sursă