ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1807/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la 26 mai 2003, reclamantul M.M. i-a chemat în judecată pe pârâții C.I., C.C. și B.E., solicitând ca, prin hotărârea ce instanța va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale ce au aparținut defunctului C.I. (decedat), cu ultimul domiciliu în comuna Vadu Moldovei, județul Suceava. Prin sentința civilă nr. 1471 din 24 noiembrie 2005, Judecătoria Fălticeni a admis acțiunea având ca obiect partaj succesoral, iar masa succesorală, moștenitorii și cotele ce li se cuvin acestora au fost stabilite prin încheirea de admitere în principiu pronunțată la data de 23 iunie 2004, irevocabilă prin Decizia nr. 234/2005 a Curții de Apel Suceava.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus sistarea stării de indiviziune, atât reclamantul cât și pârâții primind în natură terenuri în valoare de câte 7.102,50 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții B.E. și C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 428 din 4 aprilie 2006, Tribunalul Suceava, secția civilă, a anulat ca netimbrate apelurile declarate în cauză, constatând incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Împotriva deciziei nr. 428/2006 a Tribunalului Suceava au declarat recurs pârâții B.E. și C.I., criticând-o pentru nelgalitate, iar prin Decizia nr. 1386 din 20 iunie 2006, Curtea de Apel Suceava-Secția civilă a admis recursul declarat de pârâți.

A casat decizia nr. 428 din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, reținând în esență că, în raport de valoarea obiectului litigiului (284.100.000 lei), tribunalul era competent a se pronunța în recurs. Prin decizia nr. 1983 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții B.E. și C.I. împotriva sentinței civile nr. 1471 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei Fălticeani. La data de 14 septembrie 2010, sub nr. 6501/1/2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, recursul declarat de C.I.I. împotriva sentinței civile nr. 1471 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei Fălticeni. Recurentul a precizat și în fața instanței faptul că a înțeles să atace hotărârea pronunțată în primă instanță în dosarul ce are ca obiect partajul judiciar.

Față de cele reținute și, având în vedere dispozițiile art. 282 1 și 299 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a constatat că, în speță, competența de soluționare a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1471 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei Fălticeni aparține altei instanțe, respectiv Tribunalului Suceava. Astfel, prin Decizia nr. 293 din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Împotriva Deciziei civile nr. 293 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs C.I.I., criticând-o pentru nelegalitate, cale de atac ce a fost trimisă spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 20 septembrie 2011 (fila 26 dosar), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar prin încheierea din 5 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța a apreciat că au fost indicate mai multe căi de atac, solicitându-se ,,anularea/casarea Deciziei nr. 2187/2007 și Deciziei nr. 1471/2005” (…), așa încât, partea care a exercitat calea de atac avea obligația de a se conforma dispozițiilor instanței și a preciza care este aceasta și hotărărea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac.

Prin rezoluția din 6 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării excepției perimării, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Recursul se constată perimat. De la data de 5 martie 2013, când s-a dispus ultima suspendare a judecății recurentul nu a mai efectuat vreun act de procedură lăsând în nelucrare pricina și nici nu s-a conformat obligației stabilită de instanță de a indica calea de atac și hotărârea pe care a înțeles să o atace, astfel că, instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluția de la 06 mai 2014, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 10 iunie 2014, pentru când a citat legal părțile.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”. În accepțiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, culpa părții este esențială și rezidă, în speță, din neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, în sarcina recurentului. În raport de aceste considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a preciza calea de atac și hotărârea atacată, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de C.I.I. împotriva Deciziei nr. 293 din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.