ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 31 martie 2004
reclamantul K.Z.E. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Cluj
Napoca, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul local al Municipiului Cluj
și a solicitat să se constate că apartamentul nr. 94 situat în Cluj, înscris în
C.F. Cluj a trecut în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil și să-i fie
acordate despăgubiri bănești sau prin echivalent la valoarea reală de
circulație a bunului de care a fost deposedat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că imobilul a fost preluat în baza deciziei nr. 303 din 27 iunie 1979 a
fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al județului Cluj, în baza
Decretului nr. 223/1974, fără plată, după plecarea sa definitivă din țară.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin
sentința civilă nr. 537 din 16 martie 2005 a admis acțiunea, în parte, și a
obligat pe Primarul Municipiului Cluj să emită dispoziție de răspuns la
notificare prin acordare de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești.
Acțiunea a fost respinsă față de pârâții Consiliul local al Municipiului Cluj
și Ministerul Finanțelor Publice.
Primarul Municipiului Cluj a fost
obligat să-i plătească reclamantului suma de 10.000.000 lei cheltuieli de
judecată.
S-a reținut că prin decizia nr. 303
din 27 iunie 1979 emisă de fostul Consiliu Executiv al Consiliului popular al
județului Cluj imobilul în litigiu a fost preluat în temeiul Decretului nr.
223/1974 de către Statul Român, fără plată, din patrimoniul reclamantului, ca
urmare a refuzului acestuia de a se înapoia în țară la expirarea vizei de
ședere.
S-a considerat că preluarea
imobilului s-a făcut fără titlu valabil astfel încât, în condițiile art. 12
pct. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri
corespunzătoare valorii actuale a apartamentului, ținându-se seama de faptul că
din preț a rămas nerambursată de către acesta suma de 27.460 lei.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă
de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă
nr. 625 din 8 iunie 2005 a admis apelul declarat de reclamantul K.Z.E. împotriva
sentinței civile nr. 537 din 16 martie 2005 a Tribunalului Cluj pe care a
schimbat-o în parte în sensul că l-a obligat pe Primarul Municipiului Cluj să
emită dispoziție de restituire prin echivalent pentru imobilul în litigiu sub
forma despăgubirilor bănești în sumă de 454.572.000 lei. Apelul declarat de
Primarul Municipiului Cluj împotriva acestei sentințe a fost respins.
S-a arătat că prin raportul de
expertiză valoarea actualizată a apartamentului a fost stabilită la suma de
658.768.022 lei din care urmează să se scadă suma de 204.218.064 lei valoarea
actualizată a creditului nerambursat rezultând suma de 454.572.000 lei
despăgubiri bănești de care reclamantul este îndreptățit să beneficieze în
condițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001.
În termen legal, împotriva deciziei
civile nr. 625 din 8 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă
și asigurări sociale, pentru minori și familie, a declarat recurs Primarul
Municipiului Cluj, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și a susținut, în esență, că greșit a fost obligat să plătească suma de
10.000.000 lei cheltuieli de judecată întrucât a fost de acord cu admiterea
acțiunii și trebuiau să se aplice dispozițiile art. 275 din același cod.
Recursul urmează să fie respins ca
nefondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit art. 275 C.
proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile
reclamantului nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai
dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speță, la prima zi de înfățișare
9 iulie 2004 când pârâtul Primarul Municipiului Cluj a fost legal reprezentat
nu a fost exprimat acordul acestuia în sensul admiterii acțiunii.
Ca atare, prima instanță a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. potrivit cărora partea
care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.
Față de considerentele menționate,
Curtea va respinge recursul Primarului Municipiului Cluj ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 625
din 8 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie, a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice care
a solicitat casarea cu temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în
esență, că:
Ministerul Finanțelor Publice nu
poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești în condițiile art. 19 alin. (2)
și (3) precum și ale titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 10/2001 astfel cum a
fost modificată prin Legea nr. 247/2005;
greșit s-a făcut referire, în
considerentele deciziei recurate, la dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995,
inaplicabile în speță.
Recursul urmează să fie respins ca
nefondat pentru următoarele considerente.
În dispozitivul deciziei recurate,
ca urmare a admiterii apelului reclamantului, s-a prevăzut: „obligă pe Primarul
Municipiului Cluj Napoca să emită în favoarea reclamantului dispoziție de
restituire prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj Napoca, sub forma
despăgubirilor bănești în sumă de 454.572.000 lei.
Față de recurentul Ministerul
Finanțelor Publice acțiunea a fost respinsă în primă instanță, soluție
menținută de instanța de apel.
Cum în sarcina Ministerului nu s-a
stabilit prin dispozitiv nici o obligație, recursul acestuia este lipsit de
interes.
Intr-adevăr, în considerentele
deciziei recurate se face greșit referire la dispozițiile art. 13 din Legea nr.
112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația
de locuințe, trecute în proprietatea statului care stabilesc valoarea
despăgubirilor care se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor acestora,
precum și modul de plată, reglementare inaplicabilă în speță.
Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005
cuprinde norme proprii privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca
și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 625/A
din 8 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.