ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6401/2006

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 713 din 14

martie 2004 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis plângerea formulată de

reclamantul J.I.G. împotriva pârâților Primarul municipiului Cluj-Napoca și

Consiliul local Cluj-Napoca, a anulat parțial dispoziția nr. 3714 din 11

noiembrie 2003 emisă de primar și a dispus restituirea în natură, în favoarea

reclamantului, a cotei de ½ din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris

în C.F. colectiv, nr. top. 23231/3/S/CXXXII, astfel că în final întreg apartamentul

va fi restituit ambilor soți, reclamantul și G.E.B., ca bun comun; totodată,

i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 30 000 000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 270 din 2

septembrie 1989, dată în baza Decretului nr. 223/1974, s-a trecut în

proprietatea statului, cu plată, cota parte de ½ din imobilul în litigiu

aparținând reclamantului.

Reclamantul a declarat pe propria

răspundere că la plecarea din țară nu a primit nici o sumă de bani drept

despăgubire pentru apartament.

Conform art. 2 lit. g) din Legea nr.

10/2001, sunt imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate de stat, cu

titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Tribunalul a considerat că imobilele

trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 au fost

preluate abuziv, consimțământul proprietarului fiind viciat, deoarece era

obligat să accepte o despăgubire modică pentru a i se aproba plecarea din țară.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil este

condiționată de rambursarea sumei reprezentând despăgubirea primită,

reactualizată cu indicele de inflație.

Cum în cauză reclamantul a declarat

pe proprie răspundere că nu a primit nici o despăgubire și la dosar nu s-a

depus vreun document care să ateste o asemenea plată, reclamantul este

îndreptățit la restituirea în natură a cotei sale din apartament, fără a fi

obligat la plata despăgubirilor reactualizate.

Prin decizia civilă nr. 2584 din 17

decembrie 2004 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale a admis apelurile declarat de pârâți, a schimbat în parte sentința și

l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 21 546 lei reactualizată la data

plății, cu titlul de despăgubire.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

În decizia de preluare a cotei de

½ din imobil, decizia nr. 270 din 2 septembrie 1989 a fostului Comitet

Executiv al Consiliului Popular al jud. Cluj, s-a menționat că, în vederea

lichidării debitului existentă față de sucursala C.E.C. Cluj, din despăgubirea

de 40 000 lei stabilită de comisia județeană de evaluare prin procesul-verbal

nr. 7625/1989, se va vira în contul creditorului suma de 18 454 lei, diferența

de 21 546 lei plătindu-se fostului coproprietar.

În conformitate cu dispozițiile art.

11 din Legea nr. 10/2001, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire,

restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând

valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației.

Cum obligația persoanei îndreptățite

de a rambursa suma rezultă din dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu se poate

reține, așa cum afirmă intimatul-reclamant, că aceasta ar fi o cerere nouă, în

sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța trebuie să dispună

restituirea, indiferent dacă pârâtul a formulat sau nu cerere reconvențională.

Împotriva deciziei au declarat

recurs pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca, pârâtul Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca și reclamantul.

nelegalitate, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurenții arată că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza

unui titlu valabil, printr-o decizie care a respectat toate dispozițiile unui

act normativ în vigoare, astfel încât se impune respingerea în întregime a

plângerii reclamantului.

În acest sens, recurentul susține că

împotriva deciziei de preluare a imobilului se putea face plângere la

instanțele judecătorești în condițiile Legii nr. 1/1967, că necomunicarea

deciziei date în aplicarea Decretului nr. 223/1974 nu afectează valabilitatea

titlului statului și că instanța nu poate cenzura constituționalitatea

Decretului nr. 223/1974 prin raportare la Constituția din 1965.

aspectul obligării sale la plata sumei de 21 546 lei reactualizată și solicită

modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.

2.1 Sub un prim aspect, recurentul

reclamant susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece fost

dată cu încălcarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd

că motivarea apelului se poate face până la prima zi de înfățișare, or

apelanții au de pus la dosar la al treilea termen o așa-zisă completare a

motivelor de apel, care în realitate reprezentau motive noi, ce nu mai puteau

fi depuse la acel termen. Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu

se pot folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și

dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului.

2.2 Recurentul invocă, totodată și

încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora în

apel nu se pot face cereri noi, or intimații au solicitat obligarea

reclamantului la plata despăgubirilor abia în faza apelului.

2.3 Pe fond, recurentul susține că

soluția este greșită, deoarece la dosar nu s-a făcut dovada că el ar fi încasat

vreo sumă de bani cu titlul de despăgubire, în decizia de preluare a imobilului

făcându-se vorbire doar despre necesitatea ca această despăgubire să fie

plătită reclamantului.

Pârâții au depus la dosar și

întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând recursurile declarate

împotriva deciziei, Înalta Curte constată următoarele:

1.Recursurile declarate de pârâți

sunt nefondate și vor fi respinse.

Motivul pentru care instanțele au

considerat că preluarea imobilului în litigiu a avut un caracter abuziv a fost

acela că predarea imobilului către stat în schimbul unei despăgubiri modice nu

a avut la bază un consimțământ valabil, ci un consimțământ viciat, exprimat

numai pentru că altminteri reclamantului nu i s-ar fi permis să părăsească

țara.

Prin urmare, instanțele au

considerat că preluarea efectuată în baza Decretului nr. 223/1974 intră sub

incidența dispozițiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate de recurenți

potrivit cărora preluarea a fost legală, deoarece s-a făcut în baza și cu

respectarea unui act normativ în vigoare la acea dată, nu au legătură cu

motivul pentru care instanțele au reținut aplicabilitatea legii speciale de

reparație.

Astfel, instanțele stabilit

caracterul abuziv al preluării, ținând seama de distincția făcută de art. 2 din

Legea nr. 10/2001 între diferitele preluări abuzive: cu titlu sau fără tiltu

valabil, din perspectiva dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și au

considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea

nr. 10/2001.

În atare situație, critica

recurenților nu ar putea conduce la o altă soluție decât cea pronunțată în

cauză, deoarece legiuitorul a înțeles să prevadă acordarea de măsuri

reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate cu titlu valabil, în înțelesul

art. 6 din Legea nr. 213/1998.

este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

2.1 Apelanții pârâți au declarat

apel împotriva sentinței tribunalului, arătând în cerere motivele de fapt și de

drept ale acesteia.

Criticile apelanților au vizat

exclusiv greșita reținere a caracterului abuziv al preluării imobilului, în

condițiile în care, după opinia lor, preluarea s-a făcut în baza și cu

respectarea întocmai a unui act normativ în vigoare la acea dată.

La data de 3 august 2004, apelanții

au depus la dosar o cerere intitulată „completare a motivelor de apel”, prin

care au solicitat, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul obligării

reclamantului la plata sumei de 21 546 lei, primită cu titlul de despăgubire

pentru imobil, reactualizată.

Potrivit art. 287 alin. (2) cu

referire la art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., motivele de fapt și de

drept pe care se întemeiază apelul se depun la dosar până cel mai târziu la

prima zi de înfățișare.

Conform art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage

decăderea.

În speță, prima zi de înfățișare în

apel avut loc la data de 4 iunie 2004, când părțile, deși legal citate au

lipsit, iar instanța a dispus suspendarea judecății.

Până la această dată apelanții

puteau să completeze motivele de apel formulate prin cerere.

Primind completarea motivelor de

apel după prima zi de înfățișare, abia la al doilea termen după repunerea cauzei

pe rol și în ciuda opoziției intimatului-reclamant, curtea de apel a încălcat

dispozițiile art. 287 alin. (2) și art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de apel, care a

modificat hotărârea primei instanțe, s-a întemeiat exclusiv pe motivele de apel

depuse la dosar peste termenul legal.

Cum aceste motive nu puteau face

obiect de analiză în apel, nefiind formulate în termenul legal, decizia prin

care s-au admis apelurile este dată cu depășirea limitelor devoluțiunii acestei

căi de atac.

2.2 Întrucât instanța de apel

trebuia să analizeze legalitatea sentinței exclusiv prin prisma caracterului

abuziv sau neabuziv al preluării imobilului, în limitele motivelor de apel

depuse în termenul legal, nu mai avea a se pronunța asupra temeiniciei cererii

de obligare a reclamantului la restituirii sumei reprezentând despăgubirea,

reactualizată.

Chiar dacă instanța de apel a

considerat că obligarea reclamantului la plata de despăgubiri nu este

consecința unei cereri noi a pârâților, ci o obligație care derivă din lege, în

lipsa unei critici formulate în termenul legal la adresa sentinței, prin care

s-a reținut că reclamantul nu datorează suma, instanța nu se putea pronunța

asupra acestui aspect.

Astfel, posibilitatea ca

reclamantului să i se restituie imobilul în natură condiționat de restituirea

pretinsei despăgubiri a făcut obiect de analiză și în fața primei instanțe,

care s-a pronunțat motivat supra acestui aspect.

Fără a fi o cerere nouă, formulată

pentru prima dată în faza apelului, așa cum susține reclamantul, obligarea sa

la plata sumei de bani reactualizată nu se încadrează însă nici în dispozițiile

art. 294 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în apel se pot cere dobânzi,

rate, venituri ajunse la termen și orice despăgubiri ivite după darea hotărârii

primei instanțe ori compensația legală.

Greșita obligare pârâților la

restituirea imobilului în natură, necondiționat de restituirea sumei pretins

achitate reclamantului ca despăgubire, putea să constituie numai motiv de apel,

care însă, așa cum s-a arătat mai înainte, nu a fost formulat în termenul legal

și, prin urmare nu trebuia analizat.

2.3 Considerentele expuse anterior

fac inutilă analiza celei de a treia critici formulate de recurentul-reclamant.

Pentru considerentele arătate,

decizia curții de apel apare ca fiind dată cu încălcarea legii, ceea ce va

determina admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

modificarea deciziei, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.

Deși recursul reclamantului va fi

admis, cererea acestuia de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de

judecată nu poate fi primită, deoarece recurentul nu a depus la dosar dovezi

care să ateste efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul J.I.G. împotriva deciziei civile nr. 2584/A

din 17 decembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică

decizia în sensul că respinge ca nefondate apelurile formulate de pârâții Primarul

municipiului Cluj Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca

împotriva sentinței civile nr. 713 din 24 martie 2004 a Tribunalului Cluj,

secția civilă.

Respinge

ca nefondate recursurile formulate de pârâți împotriva aceleiași decizii.

Respinge

ca neîntemeiată cererea de cheltuieli de judecată a recurentului-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2006.