ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată. reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni

și înregistrată sub nr. 1560/227 din 10 mai 2011, reclamanții I.E.C. și P.P.D.,

au solicitat în contradictoriu cu pârâții P.C.I. și B. SA București, să se

constate nulitatea absolută parțială a contractului de ipotecă, autentificat la

5 martie 2008 cu privire la cotele indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din

imobilul situat în mun. Fălticeni str. Z., compus din casă de locuit, anexă și

din suprafața de 4.334 mp teren, imobil înscris în C.F. nr. x; să se dispună

radierea ipotecii înscrise în C.F. nr. x a imobilului individualizat anterior;

cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 2279 din 27 octombrie 2011, Judecătoria Fălticeni a admis excepția de

necompetență materială, invocată de pârâta B. SA București; a declinat

competența soluționării cauzei comerciale, având ca obiect "constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de ipotecă" privind pe

reclamanții I.E.C., și P.P.D., în contradictoriu cu pârâții P.C.I. și B. SA

București, în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, reținând ca, în

speță, litigiul fiind de natură comercială și având o valoare mai mare de

100.000 RON, valoare determinată de valoarea creanțelor garantate care au fost

acordate prin contractul a cărui nulitate absolută parțială s-a solicitat, prin

prezenta cerere și nu în raport de valoarea cotei de 1/2 din imobilul situat în

mun. Fălticeni, str. Z. - casa de locuit plus anexe gospodărești și din

suprafața de 4.334 mp teren.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1560/227/2011 la data de 29

noiembrie 2011.

Prin Sentința nr. 717

din 19 martie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis acțiunea

reclamanților I.E.C. și P.P.D., în contradictoriu cu pârâții P.C.I. și B. SA

București; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de ipotecă

autentificat la 5 martie 2008 cu privire la cotele reclamanților indivize de

câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul situat în mun. Fălticeni, str. Z., compus

din casă de locuit, anexă și din suprafața de 4.334 mp teren, imobil înscris în

C.F. nr. x; a dispus radierea ipotecii înscrise în C.F. nr. x asupra cotelor

reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul individualizat

anterior și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de

2.904 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de

timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Contractul de ipotecă

cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității parțiale, autentificat

la 5 martie 2008, la B.N.P. R.A.A., privește bunuri aflate în proprietate

comună pe cote părți, semnat de pârâții P.E. și P.C.I. în nume propriu și de

reclamanții I.E.C. prin mandatar P.E. și P.P.D. prin mandatar P.C.I.

Reclamanții, au

contestat faptul că, și-ar fi dat consimțământul la încheierea contractului de

ipotecă.

În ce privește

procurile de la dosar, prima instanță a constatat că acestea au fost încheiate

cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a condițiilor de validitate.

Însă, instanța a

constatat că aceste procuri, așa după cum rezultă din conținutul lor, au fost

date pentru mandatari "să garanteze cu imobilul al cărui

coproprietar" pentru "un împrumut/credit acordat beneficiarei SC S.

SRL Fălticeni", reținându-se astfel că, în cuprinsul procurilor se

vorbește de un singur împrumut și un singur contract de garanție imobiliară;

această situație, rezultând și din folosirea sintagmei ".. mandatarul meu

mă va reprezenta la instituții .. să încheie contracte de credit, ipotecă ..

".

În privința actelor

de înstrăinare, de ipotecare ca și a altor acte ce depășesc administrarea

obișnuită a bunurilor comune este necesar un mandat special. În acest sens sunt

dispozițiile art. 1535 și art. 1536 C. civ.

Prima instanță a

reținut că, procurile invocate ca temei al puterilor conferite pârâților P.E.

și P.C.I., în calitate de mandatari ai reclamanților I.E.C. și P.P.D., în

calitate de mandanți, nu îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 1536 alin.

(2) C. civ., pentru a fi calificate ca mandat special, apte a valida contractul

de ipotecă cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității parțiale.

În ce privește însă

contractul de ipotecă autentificat la 5 martie 2008, de către B.N.P. R.A.A.,

instanța a constatat că acestuia îi lipsește una dintre condițiile de

validitate și anume consimțământul reclamanților I.E.C. și P.P.D. Acest lucru

se datorează faptului că pentru acest contract de ipotecă, nu există un

consimțământ expres al acestora din urmă, în calitate de coproprietari ai

imobilului ipotecat, procurile nefiind valabile decât pentru primul contract de

ipotecă, cel încheiat cu B.L. SA, Sucursala Suceava, autentificat la 12

octombrie 2006 la B.N.P. A.I.

Drept urmare, fiind

semnat în temeiul unui mandat special, a cărui obiect a fost deja executat,

mandat inapt a valida un alt act de înstrăinare, contractul de ipotecă în cauză

este lovit de nulitate în parte. De altfel, potrivit art. 1536 alin. (2) C.

civ., atunci când este vorba de ipotecare, mandatul trebuie să fie unul

special, ori, pentru contractul de ipotecă ce a garantat împrumutul acordat de

pârâta B. SA, București, nu exista un astfel de mandat special.

Potrivit art. 948

pct. 2 din vechiul C. civ., una din condițiile esențiale de valabilitate a

convențiilor este consimțământul valabil al părții ce se obligă.

Cum în cauză,

reclamanții nu și-au exprimat personal consimțământul la încheierea

contractului contestat, iar consimțământul exprimat în numele acestora de

ceilalți coindivizari nu a fost valabil, ca urmare a încetării valabilității

mandatelor anterior încredințate, actul juridic în discuție este lovit de

nulitate pentru neîndeplinirea condiției de valabilitate prev. de art. 948 pct.

2 din vechiul C. civ.

În consecință, prima

instanță a constatat nulitatea parțială absolută a contractului de ipotecă

autentificat la 5 martie 2008, la B.N.P. R.A.A. cu privire la cotele

reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul situat în mun.

Fălticeni, str. Z., compus din casa de locuit, anexă și din suprafața de 4.334

mp teren, imobil înscris în C.F. nr. x și a dispus radierea ipotecii înscrise

în C.F. nr. x asupra cotelor reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2)

din imobilul individualizat anterior.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel reclamanții I.E.C., P.P.D. și pârâta B. SA,

criticând soluția instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data

de 15 iunie 2012, instanța a pus în discuție excepția lipsei de obiect a apelului

declarat de reclamanți.

Prin Decizia nr. 37

din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca rămas fără obiect apelul

reclamanților I.E.C. și P.P.D. împotriva Sentinței nr. 717 din 19 martie 2012 a

Tribunalului Suceava și a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. SA

împotriva aceleiași decizii și a obligat apelanta-pârâtă să plătească

apelanților-reclamanți suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Referitor la apelul

formulat de reclamanți, care cuprinde critica privitoare la cuantumul

cheltuielilor de judecată, instanța de apel a constatat că, în condițiile în

care prin încheierea din 10 mai 2012 a fost admisă cererea de îndreptare a

erorii materiale strecurată în dispozitivul Hotărârii nr. 717/2012 a

Tribunalului Suceava în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum

de 6.408 RON (în loc de 2.904 RON) pentru reclamanți, iar apelul acestora

vizează aceleași aspecte, acesta a rămas fără obiect.

Referitor la apelul

formulat de pârâta B. SA, instanța de apel a reținut că, din conținutul

procurilor autentificate sub nr. x/2006 și y/2006 reiese faptul că mandatul

acordat mandatarilor se limitează la încheierea unui contract/contracte de ipotecă

în vederea garantării unui împrumut, iar nu în vederea garantării mai multor

împrumuturi. În acest sens nu are relevanță faptul că în cuprinsul procurilor

se face vorbire de "contracte de credit, ipotecă, gajare sau contracte de

fidejusiune" având în vedere cele anterior precizate privitoare la

garantarea unui împrumut.

De altfel, în

exercitarea puterilor conferite de aceste procuri, mandatarii au încheiat

contractul de ipotecă nr. x/2006 cu B.L.R. SA pentru garantarea împrumutului de

60.000 RON acordat SC S. SRL.

În aceste

circumstanțe, mandatul acordat mandatarilor a fost executat conform puterilor

conferite, ori alte acțiuni ale mandatarilor după această dată fiind săvârșite

cu depășirea împuternicirilor primite.

Instanța de apel a

constatat faptul că, în condițiile în care actele întocmite de mandatari prin

încheierea contractului de ipotecă autentificat la 5 martie 2008 reprezintă

acte de dispoziție în afara împuternicirii primite, iar mandanții nu le-au

ratificat nici expres și nici tacit conform art. 1546 din C. civ. anterior

(aplicabil speței retionae temporis), pentru aceștia contractul de ipotecă

fiind "res inter alios acta aliis, nec nocet, nec prodest" nu îi

obligă în vreun fel, lipsind consimțământul ca o condiție esențială de validitate

a contractului.

S-a apreciat că în

mod temeinic a reținut prima instanță nulitatea absolută parțială a

contractului de ipotecă, privitor la cotele mandanților reclamanți din bunul

ipotecat.

Curtea de Apel a mai

reținut și faptul că susținerile apelantei referitoare la literatura de

specialitate în legătură cu înstrăinarea bunului de către un coindivizar nu pot

fi primite întrucât vizează chestiuni diferite și nu pot fi aplicate prin

analogie.

Asta pentru că, odată

cu ieșirea din indiviziune, dreptul cumpărătorului fie se consolidează, fie

este rezolvit, după cum bunul cade sau nu în lotul coindivizarului vânzător. În

cadrul contractului de ipotecă, garanția grevează bunul în mâinile oricui s-ar

afla, iar o eventuală executare a ipotecii ar priva de drept, în substanța sa,

pe oricare din proprietari, chiar în lipsa acordului său de voință la

constituirea ipotecii.

De asemenea, instanța

de apel a statuat că nici prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996 nu sunt

aplicabile cauzei, așa cum susține apelanta întrucât aceasta nu este un

dobânditor de drepturi reale care a încheiat contractul de ipotecă bazându-se

cu bună-credință pe înscrisurile din cuprinsul cărții funciare. În fapt,

aceasta a putut constata calitatea de coindivizari a reclamanților asupra

bunului garantat, dar și faptul că procura nu le mai conferea mandatarilor

împuternicirea de a încheia un contract de ipotecă, având în vedere ca în

cartea funciară era deja înscrisă o ipotecă în favoarea B.L.R.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta B. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâta B. SA a criticat decizia instanței de apel, prin

aceea că întinderea mandatului, puterile acestuia și condițiile cuprinse în

cele două procuri, a fost dat "să încheie contracte de credit, ipotecă,

gajare a bunurilor sau contracte de fidejusiune".

Or, în speță, cele

două procuri nu au fost revocate, reclamanții nefăcând dovada notificării

revocării mandatului în conformitate cu art. 1554 C. civ., revocarea nefiind opozabilă

terților, decât după ce a fost adusă la cunoștința acestora. Până la

notificarea revocării mandatului, mandantul răspunde față de terții de

bună-credință (mandat aparent), având drept de regres contra mandatarului

incorect.

Recurenta arată că a

fost de bună-credință la încheierea contractului de ipotecă mai sus menționat,

susținerile instanței în sensul că a cunoscut faptul că imobilul în discuție a

fost ipotecat în favoarea B.L. în baza aceleiași procuri neputând fi reținute,

în extrasul de carte funciară care se solicită la acordarea creditului nefiind

menționată decât instituirea ipotecii în favoarea B.L., nu și procura în baza

căreia a fost acordată.

De altfel, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,

obligația de verificare a dreptului de reprezentare al părților revine

notarului care a încheiat contractul de ipotecă, banca neputând aloca resurse

și personal de specialitate juridică pentru încheierea tuturor acestor

contracte. Astfel, potrivit art. 59 din legea mai sus menționată "(1)

Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică și stabilește, în

prealabil, identitatea părților. (2) Părțile pot fi reprezentate la

autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică. În această situație,

notarul este obligat să verifice în Registrul național notarial dacă acea

procură a fost revocată, iar în cazul revocării va respinge cererea de

autentificare."

Mai mult decât atât,

în caz de încetare a mandatului din orice cauză mandatarul este obligat să

restituie procura primită, contractele încheiate de mandatar cu terții de

bună-credință fiind valabile și opozabile mandantului. (art. 1558 din C. civ.).

De asemenea,

motivarea instanței în sensul că susținerile pârâtei referitoare la înstrăinarea

bunului de către un coindivizar "nu pot fi primite întrucât vizează

chestiuni diferite și nu pot fi aplicate prin analogie" este eronată, în

condițiile în care în ambele situații efectele sunt aceleași.

Chiar în situația în

care s-ar fi aflat în situația unei nulități absolute parțiale cu privire la

consimțământul reclamanților, apreciază că întregul contract de ipotecă nu

poate fi afectat decât, cel mult, de o nulitate relativă caracteristică

ipotecării bunului de un coproprietar fără consimțământul celorlalți. În

consecință, nu s-a făcut dovada efectuării partajului motiv pentru care, ca și

în cazul unei vânzări, contractul de ipotecă trebuie menținut cel puțin până la

momentul la care se va cunoaște efectul partajului, conform principiului ubi

eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet.

A mai precizat că nu

poate fi reținută convenția frauduloasă a băncii sau a reprezentanților

acesteia, întrucât nu s-a făcut o dovadă expresă în acest sens; că obligația

verificării procurilor revenea notarului; chiar din conținutul procurilor,

rezultă fără dubiu că este vorba despre credite.

Conchide prin aceea

că, cauza contractului de ipotecă este garantarea unui contract de credit, care

are caracterul unui contract cu titlu oneros, iar drepturile creditorului dobânditor

al unui drept de ipotecă ar trebui protejate în aceeași manieră în care sunt

protejate cele ale unui dobânditor cu titlu oneros ale unui alt drept real

decât dreptul de ipotecă, acesta din urmă fiind tot un drept real, accesoriu

creanței.

În consecință,

recurenta a precizat că dreptul de ipotecă al băncii a fost înscris cu mai mult

de 3 ani înainte de formularea acțiunii în rectificare.

Astfel, condiția

bunei-credințe rezultă din argumentele arătate anterior, banca efectuând toate

verificările aferente prin concursul notatului, legal abilitat să facă astfel

de verificări.

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat se

constată că recursul este nefondat.

Critica privind

întinderea mandatelor încredințate coindivizarilor P.E. și P.C.I. prin

procurile autentificate vizează o chestiune de fapt, respectiv stabilirea

obiectului celor două mandate m raport de voința exprimată în cuprinsul actelor

autentice și se încadrează în motivul de modificare prevăzut de pct. 8 al art.

304 C. proc. civ.

Înalta Curte reține

că această critică nu este fondată, întrucât în mod corect instanța de apel a

stabilit întinderea obiectelor celor două mandate în concordanță cu clauzele

stipulate în cuprinsul procurilor.

În acest sens, atât prin

procura nr. x/2006, cât și prin procura nr. y/2006 coindivizarii P.C.I. și P.E.

au fost împuterniciți să garanteze cu cotele indivize ale reclamanților I.E.C.

și P.P.D. din imobil, un împrumut/credit acordat beneficiarei SC S. SRL, iar în

finalul celor două procuri s-a menționat explicit că acestea sunt valabile

numai până la realizarea obiectului lor.

Raportat la modul în

care a fost descris obiectul celor două procuri, înțelesul acestora este clar

și neîndoielnic sub aspectul puterilor conferite mandatarilor, care au fost

împuterniciți să garanteze un singur împrumut cu imobilul ai cărui

coproprietari sunt reclamanții, astfel că instanța de apel a interpretat

procurile în concordanță cu natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

ce rezultă din cuprinsul lor, dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

nefiind incidente în cauză.

Susținerea recurentei

privind faptul că puterile conferite mandatarilor nu s-au limitat la garantarea

unui singur împrumut, raportându-se la formularea de la alin. (3) al celor două

procuri potrivit căreia mandatul a fost dat "să încheie contracte de

credit, ipotecă, gajare a bunurilor sau contracte de fidejusiune", este

nefondată.

Termenul de

"contracte" se referă la diferitele tipuri de garanții ce puteau fi

constituite de mandatari, cum au fost exemplificate în cuprinsul procurilor

(ipotecă, gaj, fidejusiune), folosirea pluralului în acest context neputând fi

disociată de enumerarea care îi succed și care se referă la mai multe tipuri de

contracte de garanție, iar nu la un număr de contracte de același tip. Astfel,

nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că mandatarii puteau

încheia un număr nelimitat de contracte de garanție imobiliară, contrar

limitărilor expres formulate în alineatele precedente ale procurilor, care se

referă la garantarea unui singur împrumut/credit.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 1535 și 1536 alin. (2) din vechiul C. civ., aceste dispoziții

legale nu pot fi reținute întrucât în cauză nu a fost contestat caracterul

special al celor două procuri, ci a fost contestată existența valabilă a

procurilor la momentul încheierii contractului de ipotecă cu recurenta în

raport de împrejurarea că obiectul mandatelor era limitat la garantarea unui

singur împrumut și că acest obiect fusese realizat înainte de încheierea

contractului contestat.

De asemenea, nu pot

fi reținute nici susținerile recurentei în sensul că procurile nu au fost

revocate printr-un act care să-i fi fost notificat, întrucât nu s-a pus

problema încetării mandatelor încredințate de reclamanți prin revocare, ci

efectele mandatelor au încetat prin aducerea la îndeplinire a obiectului lor,

conform clauzelor stipulate în cuprinsul procurilor în sensul că mandatele sunt

valabile numai până la realizarea obiectului lor, semnăturile mandatarilor

fiind opozabile reclamanților doar în limita puterilor încredințate.

Nefondate sunt și

susținerile recurentei referitoare la valabilitatea contractului de ipotecă

contestat pe considerentul că acest contract ar fi fost încheiat cu un terț de

bună-credință, care nu ar fi cunoscut cauza de ineficacitate a mandatelor

invocată de reclamanți.

Buna sau

reaua-credință a părților contractante la încheierea unui act juridic

reprezintă o chestiune de fapt și ține de interpretarea probelor, iar modul în

care instanța de apel a dezlegat această problemă nu poate fi cenzurat prin

prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cum

în cauză instanța de apel a reținut reaua-credință a recurentei pe

considerentul că, raportat la înscrisurile din cartea funciară, pârâta a avut

posibilitatea de a constata că obiectul procurilor fusese adus la îndeplinire

prin încheierea unui contract anterior de ipotecă în favoarea L.B. SA, această

chestiune de fapt nu mai poate fi discutată în recurs.

Susținerea

recurentei-pârâte potrivit căreia ar fi fost de buna-credință la încheierea

contractului de ipotecă contestat este nefondată, întrucât din lecturarea

procurilor folosite la încheierea contractului rezultă că mandatarii au fost

împuterniciți să garanteze în numele reclamanților un singur credit, iar din

evidențele de carte funciară și din cuprinsul contractului contestat rezultă că

pârâta a cunoscut faptul ca imobilul mai fusese ipotecat în favoarea L.B. SA în

temeiul acelorași procuri, conform contractului de ipotecă nr. x/2006, depus la

Biroul de carte funciară la data înscrierii ipotecii anterioare. Astfel, pârâta

avea obligația de a solicita originalul procurilor respective care, față de

limitele puterilor încredințate, nu ar fi putut fi folosite în alt scop, ori

neîndeplinirea acestei obligații și încheierea contractului de ipotecă în baza

unor copii ale procurilor relevă neglijența pârâtei, neglijență care exclude

buna-credință invocată.

Contrar susținerilor

recurentei, situația de fapt dedusă judecății nu se circumscrie ipotezelor

prevăzute de art. 1558 raportat la art. 1557 din vechiul C. civ. întrucât

nevalabilitatea mandatelor la data încheierii contractului contestat nu s-a

datorat decesului mandanților sau vreunuia din cazurile de desființare

prevăzute de lege, ci s-a datorat faptului că mandatele încredințate încetaseră

anterior prin aducerea lor la îndeplinire.

Nu este fondată nici

critica potrivit căreia contractul de ipotecă ar fi valabil prin prisma teoriei

condiției rezolutorii, chiar în situația în care reclamanții nu au consimțit în

mod valabil la încheierea contractului.

Teoria valabilității

sub condiție rezolutorie a actului de vânzare-cumpărare încheiat doar de o

parte din coindivizari este fundamentată pe teza potrivit căreia vânzarea poate

avea ca obiect și bunuri viitoare, pe care coindivizarii vânzători le pot

dobândi ca urmare a efectuării partajului ori acest raționament este exclus în

materia contractului de ipotecă, deoarece dispozițiile art. 1775 din vechiul C.

civ. consacră expres regula potrivit căreia bunurile viitoare ale debitorului

nu pot fi ipotecate.

Astfel, împrejurarea

că un coindivizar care a constituit o ipotecă asupra bunului indiviz, fără

acordul celorlalți coproprietari, ar putea dobândi ulterior întregul bun în

urma efectuării partajului, nu este de natură să înlăture nulitatea ce derivă

din nesocotirea art. 1775 din vechiul C. civ., soluția de recunoaștere a

valabilității actului de ipotecă constituit asupra unui bun viitor al

debitorului fiind contrară reglementării menționate.

Soluția pronunțată de

instanța de apel este legală și sub aspectul dispoziției de radiere din cartea

funciară a dreptului de ipotecă înscris cu privire la cotele indivize ale

reclamanților din imobilul în litigiu întrucât dispozițiile art. 36 din Legea

nr. 7/1996 nu sunt incidente speței. Astfel, în mod corect s-a statuat că, în

speță, pârâta nu este un dobânditor de drepturi reale care a încheiat

contractul de ipotecă cu bună-credință pe baza înscrisurilor din cuprinsul

cărții funciare, întrucât înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea sa s-a

întemeiat pe un act juridic încheiat în numele reclamanților, care sunt

proprietarii tabulari ai cotelor indivize de câte 1/4 ce au format obiectul

actului juridic contestat, aceasta având posibilitatea de a constata calitatea

de coindivizari a reclamanților dar și faptul că procura nu conferea

mandatarilor împuternicirea de a încheia un contract de ipotecă.

În acest context se

constată că hotărârea nu este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta B. SA București împotriva Deciziei nr. 37

din 15 iunie pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Față de culpa

procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., aceasta va

fi obligată la plata sumei de 885 RON reprezentând cheltuieli de judecată către

reclamanții I.E.C. și P.P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta B. SA București împotriva Deciziei nr. 37

din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe

recurenta-pârâtă B. SA București la plata sumei de 885 RON reprezentând

cheltuieli de judecată către reclamanții I.E.C. și P.P.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS