ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată. reține următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr. 1560/227 din 10 mai 2011, reclamanții I.E.C. și P.P.D., au solicitat în contradictoriu cu pârâții P.C.I. și B. SA București, să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de ipotecă, autentificat la 5 martie 2008 cu privire la cotele indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul situat în mun. Fălticeni str. Z., compus din casă de locuit, anexă și din suprafața de 4.334 mp teren, imobil înscris în C.F. nr. x; să se dispună radierea ipotecii înscrise în C.F. nr. x a imobilului individualizat anterior; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2279 din 27 octombrie 2011, Judecătoria Fălticeni a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâta B. SA București; a declinat competența soluționării cauzei comerciale, având ca obiect "constatarea nulității absolute parțiale a contractului de ipotecă" privind pe reclamanții I.E.C., și P.P.D., în contradictoriu cu pârâții P.C.I. și B. SA București, în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, reținând ca, în speță, litigiul fiind de natură comercială și având o valoare mai mare de 100.000 RON, valoare determinată de valoarea creanțelor garantate care au fost acordate prin contractul a cărui nulitate absolută parțială s-a solicitat, prin prezenta cerere și nu în raport de valoarea cotei de 1/2 din imobilul situat în mun.

Fălticeni, str. Z. - casa de locuit plus anexe gospodărești și din suprafața de 4.334 mp teren. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1560/227/2011 la data de 29 noiembrie 2011. Prin Sentința nr. 717 din 19 martie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis acțiunea reclamanților I.E.C. și P.P.D., în contradictoriu cu pârâții P.C.I. și B. SA București; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de ipotecă autentificat la 5 martie 2008 cu privire la cotele reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul situat în mun. Fălticeni, str. Z., compus din casă de locuit, anexă și din suprafața de 4.334 mp teren, imobil înscris în C.F. nr. x; a dispus radierea ipotecii înscrise în C.F.

nr. x asupra cotelor reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul individualizat anterior și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 2.904 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Contractul de ipotecă cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității parțiale, autentificat la 5 martie 2008, la B.N.P. R.A.A., privește bunuri aflate în proprietate comună pe cote părți, semnat de pârâții P.E. și P.C.I. în nume propriu și de reclamanții I.E.C. prin mandatar P.E. și P.P.D. prin mandatar P.C.I.

Reclamanții, au contestat faptul că, și-ar fi dat consimțământul la încheierea contractului de ipotecă. În ce privește procurile de la dosar, prima instanță a constatat că acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a condițiilor de validitate. Însă, instanța a constatat că aceste procuri, așa după cum rezultă din conținutul lor, au fost date pentru mandatari "să garanteze cu imobilul al cărui coproprietar" pentru "un împrumut/credit acordat beneficiarei SC S. SRL Fălticeni", reținându-se astfel că, în cuprinsul procurilor se vorbește de un singur împrumut și un singur contract de garanție imobiliară; această situație, rezultând și din folosirea sintagmei ".. mandatarul meu mă va reprezenta la instituții .. să încheie contracte de credit, ipotecă .. ". În privința actelor de înstrăinare, de ipotecare ca și a altor acte ce depășesc administrarea obișnuită a bunurilor comune este necesar un mandat special.

În acest sens sunt dispozițiile art. 1535 și art. 1536 C. civ. Prima instanță a reținut că, procurile invocate ca temei al puterilor conferite pârâților P.E. și P.C.I., în calitate de mandatari ai reclamanților I.E.C. și P.P.D., în calitate de mandanți, nu îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 1536 alin. (2) C. civ., pentru a fi calificate ca mandat special, apte a valida contractul de ipotecă cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității parțiale. În ce privește însă contractul de ipotecă autentificat la 5 martie 2008, de către B.N.P. R.A.A., instanța a constatat că acestuia îi lipsește una dintre condițiile de validitate și anume consimțământul reclamanților I.E.C. și P.P.D. Acest lucru se datorează faptului că pentru acest contract de ipotecă, nu există un consimțământ expres al acestora din urmă, în calitate de coproprietari ai imobilului ipotecat, procurile nefiind valabile decât pentru primul contract de ipotecă, cel încheiat cu B.L.

SA, Sucursala Suceava, autentificat la 12 octombrie 2006 la B.N.P. A.I. Drept urmare, fiind semnat în temeiul unui mandat special, a cărui obiect a fost deja executat, mandat inapt a valida un alt act de înstrăinare, contractul de ipotecă în cauză este lovit de nulitate în parte. De altfel, potrivit art. 1536 alin. (2) C. civ., atunci când este vorba de ipotecare, mandatul trebuie să fie unul special, ori, pentru contractul de ipotecă ce a garantat împrumutul acordat de pârâta B. SA, București, nu exista un astfel de mandat special. Potrivit art. 948 pct. 2 din vechiul C. civ., una din condițiile esențiale de valabilitate a convențiilor este consimțământul valabil al părții ce se obligă.

Cum în cauză, reclamanții nu și-au exprimat personal consimțământul la încheierea contractului contestat, iar consimțământul exprimat în numele acestora de ceilalți coindivizari nu a fost valabil, ca urmare a încetării valabilității mandatelor anterior încredințate, actul juridic în discuție este lovit de nulitate pentru neîndeplinirea condiției de valabilitate prev. de art. 948 pct. 2 din vechiul C. civ. În consecință, prima instanță a constatat nulitatea parțială absolută a contractului de ipotecă autentificat la 5 martie 2008, la B.N.P. R.A.A. cu privire la cotele reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul situat în mun. Fălticeni, str. Z., compus din casa de locuit, anexă și din suprafața de 4.334 mp teren, imobil înscris în C.F.

nr. x și a dispus radierea ipotecii înscrise în C.F. nr. x asupra cotelor reclamanților indivize de câte 1/4 (în total 1/2) din imobilul individualizat anterior. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții I.E.C., P.P.D. și pârâta B. SA, criticând soluția instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din data de 15 iunie 2012, instanța a pus în discuție excepția lipsei de obiect a apelului declarat de reclamanți. Prin Decizia nr. 37 din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca rămas fără obiect apelul reclamanților I.E.C. și P.P.D. împotriva Sentinței nr. 717 din 19 martie 2012 a Tribunalului Suceava și a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. SA împotriva aceleiași decizii și a obligat apelanta-pârâtă să plătească apelanților-reclamanți suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Referitor la apelul formulat de reclamanți, care cuprinde critica privitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de apel a constatat că, în condițiile în care prin încheierea din 10 mai 2012 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul Hotărârii nr. 717/2012 a Tribunalului Suceava în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.408 RON (în loc de 2.904 RON) pentru reclamanți, iar apelul acestora vizează aceleași aspecte, acesta a rămas fără obiect. Referitor la apelul formulat de pârâta B. SA, instanța de apel a reținut că, din conținutul procurilor autentificate sub nr. x/2006 și y/2006 reiese faptul că mandatul acordat mandatarilor se limitează la încheierea unui contract/contracte de ipotecă în vederea garantării unui împrumut, iar nu în vederea garantării mai multor împrumuturi.

În acest sens nu are relevanță faptul că în cuprinsul procurilor se face vorbire de "contracte de credit, ipotecă, gajare sau contracte de fidejusiune" având în vedere cele anterior precizate privitoare la garantarea unui împrumut. De altfel, în exercitarea puterilor conferite de aceste procuri, mandatarii au încheiat contractul de ipotecă nr. x/2006 cu B.L.R. SA pentru garantarea împrumutului de 60.000 RON acordat SC S. SRL. În aceste circumstanțe, mandatul acordat mandatarilor a fost executat conform puterilor conferite, ori alte acțiuni ale mandatarilor după această dată fiind săvârșite cu depășirea împuternicirilor primite. Instanța de apel a constatat faptul că, în condițiile în care actele întocmite de mandatari prin încheierea contractului de ipotecă autentificat la 5 martie 2008 reprezintă acte de dispoziție în afara împuternicirii primite, iar mandanții nu le-au ratificat nici expres și nici tacit conform art. 1546 din C. civ.

anterior (aplicabil speței retionae temporis), pentru aceștia contractul de ipotecă fiind "res inter alios acta aliis, nec nocet, nec prodest" nu îi obligă în vreun fel, lipsind consimțământul ca o condiție esențială de validitate a contractului. S-a apreciat că în mod temeinic a reținut prima instanță nulitatea absolută parțială a contractului de ipotecă, privitor la cotele mandanților reclamanți din bunul ipotecat. Curtea de Apel a mai reținut și faptul că susținerile apelantei referitoare la literatura de specialitate în legătură cu înstrăinarea bunului de către un coindivizar nu pot fi primite întrucât vizează chestiuni diferite și nu pot fi aplicate prin analogie. Asta pentru că, odată cu ieșirea din indiviziune, dreptul cumpărătorului fie se consolidează, fie este rezolvit, după cum bunul cade sau nu în lotul coindivizarului vânzător.

În cadrul contractului de ipotecă, garanția grevează bunul în mâinile oricui s-ar afla, iar o eventuală executare a ipotecii ar priva de drept, în substanța sa, pe oricare din proprietari, chiar în lipsa acordului său de voință la constituirea ipotecii. De asemenea, instanța de apel a statuat că nici prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996 nu sunt aplicabile cauzei, așa cum susține apelanta întrucât aceasta nu este un dobânditor de drepturi reale care a încheiat contractul de ipotecă bazându-se cu bună-credință pe înscrisurile din cuprinsul cărții funciare. În fapt, aceasta a putut constata calitatea de coindivizari a reclamanților asupra bunului garantat, dar și faptul că procura nu le mai conferea mandatarilor împuternicirea de a încheia un contract de ipotecă, având în vedere ca în cartea funciară era deja înscrisă o ipotecă în favoarea B.L.R.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta B. SA a criticat decizia instanței de apel, prin aceea că întinderea mandatului, puterile acestuia și condițiile cuprinse în cele două procuri, a fost dat "să încheie contracte de credit, ipotecă, gajare a bunurilor sau contracte de fidejusiune". Or, în speță, cele două procuri nu au fost revocate, reclamanții nefăcând dovada notificării revocării mandatului în conformitate cu art. 1554 C. civ., revocarea nefiind opozabilă terților, decât după ce a fost adusă la cunoștința acestora. Până la notificarea revocării mandatului, mandantul răspunde față de terții de bună-credință (mandat aparent), având drept de regres contra mandatarului incorect.

Recurenta arată că a fost de bună-credință la încheierea contractului de ipotecă mai sus menționat, susținerile instanței în sensul că a cunoscut faptul că imobilul în discuție a fost ipotecat în favoarea B.L. în baza aceleiași procuri neputând fi reținute, în extrasul de carte funciară care se solicită la acordarea creditului nefiind menționată decât instituirea ipotecii în favoarea B.L., nu și procura în baza căreia a fost acordată. De altfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, obligația de verificare a dreptului de reprezentare al părților revine notarului care a încheiat contractul de ipotecă, banca neputând aloca resurse și personal de specialitate juridică pentru încheierea tuturor acestor contracte.

Astfel, potrivit art. 59 din legea mai sus menționată "(1) Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică și stabilește, în prealabil, identitatea părților. (2) Părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică. În această situație, notarul este obligat să verifice în Registrul național notarial dacă acea procură a fost revocată, iar în cazul revocării va respinge cererea de autentificare." Mai mult decât atât, în caz de încetare a mandatului din orice cauză mandatarul este obligat să restituie procura primită, contractele încheiate de mandatar cu terții de bună-credință fiind valabile și opozabile mandantului. (art. 1558 din C. civ.).

De asemenea, motivarea instanței în sensul că susținerile pârâtei referitoare la înstrăinarea bunului de către un coindivizar "nu pot fi primite întrucât vizează chestiuni diferite și nu pot fi aplicate prin analogie" este eronată, în condițiile în care în ambele situații efectele sunt aceleași. Chiar în situația în care s-ar fi aflat în situația unei nulități absolute parțiale cu privire la consimțământul reclamanților, apreciază că întregul contract de ipotecă nu poate fi afectat decât, cel mult, de o nulitate relativă caracteristică ipotecării bunului de un coproprietar fără consimțământul celorlalți. În consecință, nu s-a făcut dovada efectuării partajului motiv pentru care, ca și în cazul unei vânzări, contractul de ipotecă trebuie menținut cel puțin până la momentul la care se va cunoaște efectul partajului, conform principiului ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet.

A mai precizat că nu poate fi reținută convenția frauduloasă a băncii sau a reprezentanților acesteia, întrucât nu s-a făcut o dovadă expresă în acest sens; că obligația verificării procurilor revenea notarului; chiar din conținutul procurilor, rezultă fără dubiu că este vorba despre credite. Conchide prin aceea că, cauza contractului de ipotecă este garantarea unui contract de credit, care are caracterul unui contract cu titlu oneros, iar drepturile creditorului dobânditor al unui drept de ipotecă ar trebui protejate în aceeași manieră în care sunt protejate cele ale unui dobânditor cu titlu oneros ale unui alt drept real decât dreptul de ipotecă, acesta din urmă fiind tot un drept real, accesoriu creanței.

În consecință, recurenta a precizat că dreptul de ipotecă al băncii a fost înscris cu mai mult de 3 ani înainte de formularea acțiunii în rectificare. Astfel, condiția bunei-credințe rezultă din argumentele arătate anterior, banca efectuând toate verificările aferente prin concursul notatului, legal abilitat să facă astfel de verificări. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat se constată că recursul este nefondat. Critica privind întinderea mandatelor încredințate coindivizarilor P.E. și P.C.I. prin procurile autentificate vizează o chestiune de fapt, respectiv stabilirea obiectului celor două mandate m raport de voința exprimată în cuprinsul actelor autentice și se încadrează în motivul de modificare prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că această critică nu este fondată, întrucât în mod corect instanța de apel a stabilit întinderea obiectelor celor două mandate în concordanță cu clauzele stipulate în cuprinsul procurilor. În acest sens, atât prin procura nr. x/2006, cât și prin procura nr. y/2006 coindivizarii P.C.I. și P.E. au fost împuterniciți să garanteze cu cotele indivize ale reclamanților I.E.C. și P.P.D. din imobil, un împrumut/credit acordat beneficiarei SC S. SRL, iar în finalul celor două procuri s-a menționat explicit că acestea sunt valabile numai până la realizarea obiectului lor.

Raportat la modul în care a fost descris obiectul celor două procuri, înțelesul acestora este clar și neîndoielnic sub aspectul puterilor conferite mandatarilor, care au fost împuterniciți să garanteze un singur împrumut cu imobilul ai cărui coproprietari sunt reclamanții, astfel că instanța de apel a interpretat procurile în concordanță cu natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic ce rezultă din cuprinsul lor, dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză. Susținerea recurentei privind faptul că puterile conferite mandatarilor nu s-au limitat la garantarea unui singur împrumut, raportându-se la formularea de la alin. (3) al celor două procuri potrivit căreia mandatul a fost dat "să încheie contracte de credit, ipotecă, gajare a bunurilor sau contracte de fidejusiune", este nefondată.

Termenul de "contracte" se referă la diferitele tipuri de garanții ce puteau fi constituite de mandatari, cum au fost exemplificate în cuprinsul procurilor (ipotecă, gaj, fidejusiune), folosirea pluralului în acest context neputând fi disociată de enumerarea care îi succed și care se referă la mai multe tipuri de contracte de garanție, iar nu la un număr de contracte de același tip. Astfel, nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că mandatarii puteau încheia un număr nelimitat de contracte de garanție imobiliară, contrar limitărilor expres formulate în alineatele precedente ale procurilor, care se referă la garantarea unui singur împrumut/credit.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1535 și 1536 alin. (2) din vechiul C. civ., aceste dispoziții legale nu pot fi reținute întrucât în cauză nu a fost contestat caracterul special al celor două procuri, ci a fost contestată existența valabilă a procurilor la momentul încheierii contractului de ipotecă cu recurenta în raport de împrejurarea că obiectul mandatelor era limitat la garantarea unui singur împrumut și că acest obiect fusese realizat înainte de încheierea contractului contestat.

De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile recurentei în sensul că procurile nu au fost revocate printr-un act care să-i fi fost notificat, întrucât nu s-a pus problema încetării mandatelor încredințate de reclamanți prin revocare, ci efectele mandatelor au încetat prin aducerea la îndeplinire a obiectului lor, conform clauzelor stipulate în cuprinsul procurilor în sensul că mandatele sunt valabile numai până la realizarea obiectului lor, semnăturile mandatarilor fiind opozabile reclamanților doar în limita puterilor încredințate. Nefondate sunt și susținerile recurentei referitoare la valabilitatea contractului de ipotecă contestat pe considerentul că acest contract ar fi fost încheiat cu un terț de bună-credință, care nu ar fi cunoscut cauza de ineficacitate a mandatelor invocată de reclamanți.

Buna sau reaua-credință a părților contractante la încheierea unui act juridic reprezintă o chestiune de fapt și ține de interpretarea probelor, iar modul în care instanța de apel a dezlegat această problemă nu poate fi cenzurat prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cum în cauză instanța de apel a reținut reaua-credință a recurentei pe considerentul că, raportat la înscrisurile din cartea funciară, pârâta a avut posibilitatea de a constata că obiectul procurilor fusese adus la îndeplinire prin încheierea unui contract anterior de ipotecă în favoarea L.B. SA, această chestiune de fapt nu mai poate fi discutată în recurs.

Susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia ar fi fost de buna-credință la încheierea contractului de ipotecă contestat este nefondată, întrucât din lecturarea procurilor folosite la încheierea contractului rezultă că mandatarii au fost împuterniciți să garanteze în numele reclamanților un singur credit, iar din evidențele de carte funciară și din cuprinsul contractului contestat rezultă că pârâta a cunoscut faptul ca imobilul mai fusese ipotecat în favoarea L.B. SA în temeiul acelorași procuri, conform contractului de ipotecă nr. x/2006, depus la Biroul de carte funciară la data înscrierii ipotecii anterioare. Astfel, pârâta avea obligația de a solicita originalul procurilor respective care, față de limitele puterilor încredințate, nu ar fi putut fi folosite în alt scop, ori neîndeplinirea acestei obligații și încheierea contractului de ipotecă în baza unor copii ale procurilor relevă neglijența pârâtei, neglijență care exclude buna-credință invocată.

Contrar susținerilor recurentei, situația de fapt dedusă judecății nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 1558 raportat la art. 1557 din vechiul C. civ. întrucât nevalabilitatea mandatelor la data încheierii contractului contestat nu s-a datorat decesului mandanților sau vreunuia din cazurile de desființare prevăzute de lege, ci s-a datorat faptului că mandatele încredințate încetaseră anterior prin aducerea lor la îndeplinire. Nu este fondată nici critica potrivit căreia contractul de ipotecă ar fi valabil prin prisma teoriei condiției rezolutorii, chiar în situația în care reclamanții nu au consimțit în mod valabil la încheierea contractului.

Teoria valabilității sub condiție rezolutorie a actului de vânzare-cumpărare încheiat doar de o parte din coindivizari este fundamentată pe teza potrivit căreia vânzarea poate avea ca obiect și bunuri viitoare, pe care coindivizarii vânzători le pot dobândi ca urmare a efectuării partajului ori acest raționament este exclus în materia contractului de ipotecă, deoarece dispozițiile art. 1775 din vechiul C. civ. consacră expres regula potrivit căreia bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi ipotecate. Astfel, împrejurarea că un coindivizar care a constituit o ipotecă asupra bunului indiviz, fără acordul celorlalți coproprietari, ar putea dobândi ulterior întregul bun în urma efectuării partajului, nu este de natură să înlăture nulitatea ce derivă din nesocotirea art. 1775 din vechiul C. civ., soluția de recunoaștere a valabilității actului de ipotecă constituit asupra unui bun viitor al debitorului fiind contrară reglementării menționate.

Soluția pronunțată de instanța de apel este legală și sub aspectul dispoziției de radiere din cartea funciară a dreptului de ipotecă înscris cu privire la cotele indivize ale reclamanților din imobilul în litigiu întrucât dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 nu sunt incidente speței. Astfel, în mod corect s-a statuat că, în speță, pârâta nu este un dobânditor de drepturi reale care a încheiat contractul de ipotecă cu bună-credință pe baza înscrisurilor din cuprinsul cărții funciare, întrucât înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea sa s-a întemeiat pe un act juridic încheiat în numele reclamanților, care sunt proprietarii tabulari ai cotelor indivize de câte 1/4 ce au format obiectul actului juridic contestat, aceasta având posibilitatea de a constata calitatea de coindivizari a reclamanților dar și faptul că procura nu conferea mandatarilor împuternicirea de a încheia un contract de ipotecă.

În acest context se constată că hotărârea nu este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. SA București împotriva Deciziei nr. 37 din 15 iunie pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Față de culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., aceasta va fi obligată la plata sumei de 885 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanții I.E.C. și P.P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. SA București împotriva Deciziei nr. 37 din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurenta-pârâtă B. SA București la plata sumei de 885 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanții I.E.C. și P.P.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - AS