ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 487/2016

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 487/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 487/2016

Deliberând asupra contestației formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a dispus, în baza disp. art. 597 alin. (1) - (7) C. proc. pen., raportat la disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respingerea contestației la executare formulată de contestatorul - condamnat A., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 24/CC din data de 13 iulie 2015 pronunțată în Dosarul penal nr. x/42/2015 de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată

prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., cu datele de stare civilă precizate și executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția - Republica Italia și în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 88/507/42/2015 din data de 08 septembrie 2015 de aceeași instanță, pentru executarea pedepsei arătate, ca ne fondată.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a avut în vedere următoarele:

Prin sentința penală nr. 24/CC din 13 iulie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/42/2015 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Ploiești și în baza art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a fost recunoscută Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția - Republica Italia, privind condamnarea numitului A., în prezent deținut în Penitenciarul din Verona - Italia, la pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, săvârșită la data de 03 februarie 2008 în Padova - Republica Italia, prev.de art. 110, 575 și 577 C. pen. italian, faptă descrisă în considerentele prezentei hotărâri și având drept corespondent în disp. art. 188 - 189 C. pen. Român.

În baza art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus executarea în România și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția - Republica Italia și menționată de statul emitent.

S-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, timpul executat de la 24 mai 2008 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, săvârșită la data de 03 februarie 2008 în Padova - Republica Italia, prev.de art. 110, 575 și 577 C. pen. italian, faptă descrisă în considerentele prezentei hotărâri și având drept corespondent în disp. art. 188 - 189 C. pen. român.

S-a dispus comunicarea prezentei sentințe, autorității competente a statului emitent, precum și instituțiilor prevăzute la art. 154 alin. (1)

din Legea nr. 302/2004 modificată.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de 400 lei, onorariu apărător din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin Ordonanța nr. 4134/II/5 din 02 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a transmis acestei instanțe solicitarea autorităților judiciare din Italia, privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței de condamnare a cetățeanului român A., arătându-se în cuprinsul ordonanței de sesizare, că Republica Italia a solicitat prin intermediul Ministerului Justiției din România - Direcția de Drept Internațional și Tratate, recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Italia și transferarea numitului A. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin Decizia nr. 16/10 Reg.Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția.

Au fost efectuate verificări asupra persoanei condamnatului, din care a reieșit faptul că acesta este cetățean român, nu este cercetat pentru aceleași infracțiuni și în România, persoana condamnată se află în executarea pedepsei în Penitenciarul din Verona - Republica Italia și este de acord cu transferul.

Cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia a fost însoțită de hotărârea de condamnare a persoanei transferabile A.; relații referitoare la stadiul executării pedepsei ; acordul condamnatului și certificatul privind legislația aplicată.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin adresa nr. 61140/2014/13c/909/JAI din 09 iunie 2015 Ministerul Justiției din România prin Direcția de specialitate, după ce a efectuat controlul de regularitate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a se dispune în conformitate cu disp. art. 134 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală asupra cererii de recunoaștere a hotărârii și de transfer a persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepsei închisorii în România, ca organ competent să efectueze verificări și să sesizeze instanța competentă, potrivit art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013.

În cadrul măsurilor premergătoare, prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 modificată, procurorul a constatat îndeplinite cerințele legale și a sesizat instanța de judecată pentru a se dispune asupra cererii de recunoaștere și transfer a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești a data de 06 iulie 2015 sub nr. x/42/2015, cu termen de judecată la data de 07 iulie 2015 și repartizată aleatoriu prin sistemul „Ecris" completului 9/FPa VI.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 16 din 10 Reg.Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă din data de 03 februarie 2008 comisă în Padova, prevăzută de art. 110, 575 și 577 C. pen. italian, constând în aceea că în concurs cu doi conaționali, inculpatul, a cauzat din motive josnice și neînsemnate, moartea unui cetățean albanez, lovindu-l cu două lovituri de cuțit, dintre care una i-a atins partea stângă a abdomenului, determinând o eviscerare parțială, în timp ce, cu cealaltă lovitură i-a penetrat toracele, trecând prin inimă.

Potrivit ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și mai sus menționată, Republica Italia prin declarația dată, folosindu-se de dreptul acordat de dispoziția art. 3 parag. 3 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a exclus procedura conversiei pedepsei, așa cum se arată la art. 9 parag. 1 lit. b) și art. 11 din același act normativ.

De asemenea, statul emitent a transpus Decizia - cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, cu următoarea declarație : „În relația cu România, Republica Italia va continua aplicarea dispozițiilor Acordului dintre România și Republica Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră", semnat la Roma la 13 septembrie 2013.

Din verificările efectuate de procuror, a rezultat că față de condamnat sunt îndeplinite cerințele legale, în sensul că:

- condamnatul A. este cetățean român;

- nu este condamnat ori urmărit penal pentru aceleași fapte, pentru care s-a dispus condamnarea de către autoritățile judiciare din Republica Italia și nici pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost condamnat de către acestea;

- nu există niciun motiv de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată și modificată;

- condamnatul se află în executarea pedepsei de 14 ani închisoare în Penitenciarul din Verona - Republica Italia și este de acord cu transferul.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată și modificată, astfel că a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a recunoscut Decizia nr. 16/10 Reg.Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția prin care A. a fost condamnată la o pedeapsă de 14 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, comisă la data de 03 februarie 2008 în Padova - Italia, faptă prev.de art. 110, 575 și 577 C. pen. italian, corespondent în art. 188 - 189 C. pen. român.

În baza art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Italia, urmând ca pedeapsa să fie executată într-un penitenciar din România prin transferul persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei de 14 ani închisoare și menționată de statul emitent.

S-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, timpul executat de la 24 mai 2008 la zi.

Pe cale de consecință, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă din data de 03 februarie 2008 comisă în Padova - Italia și prevăzută de art. 110, 575 și 577 C. pen. italian, având drept corespondent dispozițiile art. 188 - 189 C. pen. român.

S-a dispus comunicarea prezentei sentințe, autorității competente a statului emitent, precum și instituțiilor prevăzute la art. 154 alin. (1)

din Legea nr. 302/2004 modificată.

Împotriva executării acestei sentințe a formulat contestație la executare, condamnatul A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât, din pedeapsa aplicată acestuia nu a fost dedusă și perioada de liberare anticipată de care a beneficiat acesta, potrivit sentinței penale pronunțată în statul italian, care a fost recunoscută și pentru care s-a dispus transferul în România, în scopul executării acesteia.

Contestatorul a întemeiat cererea pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că cele 540 de zile liberare anticipată, acordate de statul italian prin sentința penală de condamnare ar trebui să fie scăzută din perioada ce urmează a fi executată de acesta în România.

În dovedirea cererii sale, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, inclusiv traduceri de pe sentințe penale pronunțate în Italia, din care reiese perioada de liberare anticipată a acestuia.

Mai întâi, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze prezenta cauză ca și instanță de executare, aceasta reieșind din interpretarea disp. art. 597 alin. (1) C. proc. pen., raportat la disp. art. 597 alin. (6) și respectiv art. 598 alin. (2) C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat mai sus, prin sentința penală nr. 24/CC din data de 13 iulie 2015 a Curții de Apel Ploiești, în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a dispus transferarea persoanei condamnate A., cu datele de stare civilă precizate și executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată acestuia prin decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția - Republica Italia și în baza acesteia s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii cu

nr. 88/507/42/2015 din data de 08 septembrie 2015 de aceeași instanță, pentru executarea pedepsei arătate.

Împotriva sentinței arătate, persoana transferabilă A. a formulat apel, care a fost respins prin Decizia nr. 445 din 02 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a precizat că persoana transferabilă a fost de acord cu transferul în România, pentru executarea pedepsei arătate (această situație reieșind din acordul acestuia exprimat în fața autorităților italiene și consemnat în certificatul existent la dosar (fila 20) iar din același certificat, reiese că la data arătată, potrivit legislației statului de emitere, acesta nu avea o perioadă de liberare anticipată.

Este adevărat că ulterior rămânerii definitive, contestatorul a depus la dosarul cauzei acte din care reiese că potrivit statului de emitere (statul italian) acesta ar beneficia de un număr de 540 zile de liberare anticipată și a solicitat scăderea acestei perioade din pedeapsa de 14 ani închisoare, urmare transferului în România, ca și perioadă executată.

Examinând susținerile contestatorului, în sensul criticilor formulate de acesta, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, potrivit motivelor următoare.

Art. 17 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de liberate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, prevede următoarele:

Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autoritățile statului de executare sunt singurele competente, cu excepțiile prevăzute de lege să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționat.

Autoritatea competentă a statului de executare, deduce întreaga perioadă privativă de libertate, deja executată, în legătură cu pedeapsa în privința căruia s-a pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

Statele membre pot prevedea că orice hotărâre cu privire la eliberare înainte de termen sau condiționată să poată lua în considerare din dreptul național indicate de statul emitent, în temeiul cărora, persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiționată, într-un anumit moment.

Potrivit disp. art. 144 salin. (1) din Legea nr. 302/2004, „atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicată printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de legea română, este guvernată de legea română.

Durata perioadei privative de libertate, executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate, care trebuie executată în România, iar atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare este guvernată de legea statului de executare.

Potrivit art. 73 alin. (1) C. pen. „în cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, 9, 10 sau 11 C. pen., partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România.

Din analiza dispozițiilor legale precizate anterior, art. 17 alin. (2) din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, durata perioadei privative de libertate, executate în statul emitent, se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate, executată în România, iar potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeași in infracțiune în România, potrivit art. 73 alin. (1) C. pen. și deci, nu se va proceda la deducerea din durata pedepsei a altei perioade executate în statul de condamnare, decât prin privare de libertate în modalitatea arătată.

Ca atare, potrivit reglementării europene transpusă în legislația română, din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce exclusiv durata perioadei executate în statul emitent.

Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menționat nu constituie executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberarea anticipată din durata pedepsei, ca urmare a muncii prestate și a bunei conduite în timpul detenției din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare străine, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei sau de înlăturare a consecințelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Cu toate acestea, s-a arătat că sistemul eliberării anticipate nu este incompatibil cu dreptul național, dar această perioadă ar putea fi luată în considerare, potrivit art. 100 alin. (3) C. pen. și a disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, cu ocazia analizei părții din pedeapsa închisorii care poate fi executată pe baza muncii prestate în vederea acordării liberării condiționate, însă, așa cum s-a arătat, nu poate fi considerată o cauză de reducere sau de micșorare a pedepsei ori de înlăturare a consecințelor condamnării.

Potrivit disp. art. 137 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, hotărârile penale străine recunoscute și executate în România, produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române.

Începerea executării pedepsei pe teritoriul României, are ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acesteia.

Renunțând la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunță implicit și la recunoașterea acelor instituții accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiționată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Ca atare, s-a apreciat că, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România (Decizia nr. 15 pronunțată în Dosarul penal nr. x/1/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Făcând aplicarea în speță a dispozițiilor legale, precizate mai sus, cât și a deciziei instanței supreme prin care a fost rezolvată cu caracter obligatoriu, pentru instanțele de judecată această problemă de drept, s-a apreciat că numărul de zile de liberare anticipată (540 zile), acordate contestatorului de către statul italian, nu pot constitui o cauză de micșorare sau de înlăturare a consecințelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a pedepsei, putând fi luată în considerare numai cu ocazia liberării condiționate a acestuia, potrivit argumentelor expuse pe larg mai sus.

S-a constatat că în cauză a fost dedusă în întregime perioada executată de către contestator din pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru care s-a dispus transferul acestuia în vederea executării în România și anume : de la data de 24 mai 2008 la zi.

Având în vedere cele arătate, instanța a apreciat că solicitările inculpatului de a scădea din pedeapsa aplicată, perioada liberării sale anticipate, acordată de statul emitent, nu se încadrează în disp. art. 598 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu pot constitui o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

II. Împotriva sentinței penale nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație condamnatul A., arătând că din pedeapsa aplicată acestuia nu a fost dedusă și perioada de liberare anticipată de care a beneficiat acesta, potrivit sentinței penale pronunțată în statul italian, care a fost recunoscută și pentru care s-a dispus transferul în România, în scopul executării acesteia.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În susținerea contestației condamnatul A. a înțeles să invoce dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. apreciind că nu a fost dedusă și perioada de liberare anticipată de care a beneficiat prin sentința penală pronunțată în statul italian.

Se constată că prin sentința penală nr. 24/CC din data de 13 iulie 2015 a Curții de Apel Ploiești, în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a dispus transferarea persoanei condamnate A., cu datele de stare civilă precizate și executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată acestuia prin Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Veneția - Republica Italia și în baza acesteia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 88/507/42/2015 din data de 08 septembrie 2015 de aceeași instanță, pentru executarea pedepsei arătate.

Condamnatul A. a considerat că cele 540 de zile liberare anticipată, acordate de statul italian prin sentința penală de condamnare ar trebui să fie scăzută din perioada ce urmează a fi executată de acesta în România.

Înalta Curte reamintește că sediul materiei referitoare la posibilitatea luării în considerare a perioadei considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate și a bunei conduite) după transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, se regăsește în articolul 17 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, ci care prevede următoarele:

Conform art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, ulterior recunoașterii hotărârii judecătorești pronunțate în statul emitent, "executarea pedepsei este reglementată de legea statului de executare.

Autoritățile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) și (3), să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată".

(2) Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privința căreia s-a pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

(4) Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiționată să poată lua în considerare acele dispoziții din dreptul național indicate de statul emitent, în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiționată într-un anumit moment."

Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 a fost transpusă în dreptul intern prin dispozițiile Legii nr. 300/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Sediul materiei este actualmente art. 144 alin. (1), ce prevede următoarele: "atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română (s.n.). Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior se observă că legea face trimitere la "perioada privativă de libertate" - art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, "durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România" - art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, durata măsurilor preventive privative de libertate executată în afara teritoriului țării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România - art. 73 alin. (1) C. pen., și nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

Astfel, raportat la dispozițiile legale mai sus evidențiate se reține că din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în

străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menționat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Decizia-cadru are rolul de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate, asigurând că aceasta își execută pedeapsa în țara de origine.

În prezenta cauză, începerea executării pedepsei de către condamnatul A. pe teritoriul României, are ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acesteia.

Instanța are în vedere și faptul că prin Decizia nr. 15 pronunțată în Dosarul penal nr. x/1/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a decis ca după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Înalta Curte apreciază că sistemul eliberării anticipate nu este incompatibil cu dreptul național, dar această perioadă ar putea fi luată în considerare, potrivit art. 100 alin. (3) C. pen. și a disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, cu ocazia analizei părții din pedeapsa închisorii care poate fi executată pe baza muncii prestate în vederea acordării liberării condiționate.

Astfel, se reține că perioada de liberare anticipată de care a beneficiat condamnatul A. ca urmare a sentinței penale pronunțată în statul italian recunoscută în România nu poate fi considerată o cauză de reducere sau de micșorare a pedepsei ori de înlăturare a consecințelor condamnării, aceasta putând fi valorificată prin intermediul altor instituții, precum cea referitoare la liberarea condiționată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate;

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 aprilie 2016.

Cu opinie separată:

În sensul admiterii căii de atac și respingerii sesizării

Chestiunea de drept din prezenta cauză ce a generat opinia separată se referă la faptul că persoana condamnată beneficiază de liberare anticipată, beneficiu pe care îl va pierde prin transferarea sa și continuarea executării într-un penitenciar din România.

Potrivit Deciziei nr. 15/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept s-a statuat în sensul că: după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

În legislația italiană, eliberarea anticipată este reglementată în Legea nr. 354 din 26 iulie 1975, care, în art. 54 alin. (1), prevede că persoana condamnată la pedeapsa închisorii care dovedește că a participat la activitatea de reintegrare poate beneficia, ca recunoaștere a acestei participări și în scopul reintegrării sale eficiente în societate, de o reducere a pedepsei de 45 de zile pentru fiecare semestru de pedeapsă executată. Odată recunoscut acest beneficiu data liberării

sau considerării pedepsei ca executate se devansează. în acest context, stabilită prin act jurisdicțional, liberarea anticipată va produce efecte în privința datei considerării pedepsei ca executate.

Legea nr. 254/2013 stabilește partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiționate. Ca urmare, transferat în România condamnatul va pierde acest beneficiu cert, însă va câștiga "vocația" de a se evalua buna sa conduită în penitenciarul din România.

Amintim că dispozițiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nu se referă la obligativitatea evaluării sau recunoașterii actului jurisdicțional al autorității străine prin care s-a dispus liberarea anticipată însă stabilesc ca regulă sau principiu în materia recunoașterii hotărârii străine și transferului executării neagravarea situației persoanei condamnate.

De asemenea, potrivit art. 140

alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată: Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța de judecată, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoașterii, o forță probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.

Pierderea beneficiului liberării anticipate generează însă indubitabil agravarea situației condamnatului.

Potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, in vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;

b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;

d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar;

e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;

f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate.

Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau grațierea poate fi aplicată atât de statul român, cât și de statul emitent.

Art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate.

Ca urmare, în cadrul cooperării judiciare în materie penală, actul emis într-un stat membru al Uniunii Europene privitor la liberarea anticipată trebuie să facă obiectul recunoașterii de către instanțele române cu consecința menținerii datei considerării pedepsei ca executate.

În prezenta cauză recunoașterea era posibilă, ulterior transferării condamnatului în România în vederea executării pedepsei, în faza contestației la executare.

§ Cauze similare