ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2016

Decizia nr. 608/2016

Asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 22 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis contestația la executare formulată de condamnatul A., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.

A constatat că pedeapsa pe care condamnatul o are de executat în baza Sentinței din 14 iunie 2013 pronunțată de Curtea Penală cu Jurați din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 și x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, recunoscută prin Sentința penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulației publice și coacțiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elvețian și art. 181 și 237 C. pen. elvețian, fapte care au corespondent în infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) și alin. (2) C. pen. român, este de 10 ani închisoare, potrivit Mandatului de executare a pedepsei nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2015.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2015 sub nr. x/42/2015, condamnatul A. a formulat contestație la executare cu privire la Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploiești, urmare Sentinței penale nr. 16 CC din 8 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2015.

În motivarea scrisă a contestației și prin susținerile orale ale apărătorului ales, contestatorul condamnat a arătat că prin Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, din care s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive și perioada executată de la 7 mai 2012 la zi, cu toate că în cuprinsul Sentinței penale nr. 16 CC din 8 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2015 și în cuprinsul minutei din același dosar, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea Dosarului nr. x/42/2015 al Curții de Apel Ploiești.

Analizând actele și lucrările dosarului atașat, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/42/2015, Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere de recunoaștere și executare a unei hotărâri judecătorești, formulată de către autoritățile judiciare din Confederația Elvețiană prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin aceeași sentință, în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, a fost recunoscută Sentința din data de 14 iunie 2013 pronunțată de Curtea Penală cu Jurați din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 și x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, prin care a fost condamnat cetățeanul român A., cu antecedente penale, respectiv contestatorul din prezenta cauză, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulației publice și coacțiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elvețian și art. 181 și 237 C. pen. elvețian, fapte care au corespondent în infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) și alin. (2) C. pen. român.

Totodată, s-a dispus executarea acestei pedepse în România, iar în baza art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român și în condițiile Convenției.

Din durata pedepsei de 10 ani închisoare s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive și perioada executată de la 7 mai 2012 la zi.

În alin. (5) al dispozitivului sentinței s-a menționat din eroare că pedeapsa de executat este de 2 ani și 8 luni închisoare, în loc de 10 ani închisoare.

Curtea a constatat, însă, că pedeapsa pe care condamnatul trebuie să o execute este de 10 ani închisoare, așa cum s-a stabilit prin dispozitivul aceleiași sentințe la alin. (2) și alin. (4), Mandatul de executare a pedepsei nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 fiind emis corect pentru această pedeapsă.

Argumente în favoarea susținerii potrivit căreia este vorba de o eroare de redactare strecurată în cuprinsul dispozitivului Sentinței penale nr. 16 CC din 8 iunie 2015 s-au considerat a fi chiar actele din Dosarul nr. x/42/2015 trimise de autoritățile din Confederația Elvețiană, respectiv Sentința din 14 iunie 2013 pronunțată de Curtea Penală cu Jurați din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 și x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, prin care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulației publice și coacțiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elvețian și art. 181 și 237 C. pen. elvețian, fapte care au corespondent în infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) și alin. (2) C. pen. român.

Prin urmare, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că este întemeiată numai în parte contestația la executare formulată de condamnatul A., astfel că, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis-o în sensul de a se constata că pedeapsa pe care condamnatul o are de executat în baza Sentinței din 14 iunie 2013 pronunțată de Curtea Penală cu Jurați din Lugano în Dosarul nr. x2.2013.9 și x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, recunoscută prin Sentința penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, perturbarea circulației publice și coacțiune, prevăzute de art. 22 rap. la art. 111, 112 C. pen. elvețian și art. 181 și 237 C. pen. elvețian, fapte care au corespondent în infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), h) și alin. (2) C. pen. român, este de 10 ani închisoare, potrivit Mandatului de executare a pedepsei nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2015, și nu de 2 ani și 8 luni închisoare, așa cum din eroare s-a menționat în alin. (5) din dispozitivul sentinței.

Împotriva Sentinței penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 martie 2016.

În motivarea scrisă a contestației a arătat că a contestat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015 emis de Curtea de Apel Ploiești, susținând că în cuprinsul mandatului se menționează că se dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 2 ani și 8 luni, iar Curtea de Apel Ploiești, deși a admis contestația la executare, în mod eronat a stabilit că mandatul de executare privește pedeapsa de 10 ani.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în raport cu motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația la executare formulată de A. se întemeiază pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, se poate formula contestație la executare când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat cauza în fond, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive, în cauză neexistând vreo nelămurire a dispozitivului.

Prin Sentința penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Confederația Elvețiană, dispunându-se, printre altele, deducerea din durata pedepsei de 10 ani închisoare a perioadei reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată de la 7 mai 2012, la zi, în acest sens fiind emis și Mandatul de arestare nr. x/426/42/2015 din 21 iulie 2015.

În mod just judecătorul Curții de Apel a reținut că este vorba despre o eroare de fapt, din cuprinsul sentinței emise de autoritățile elvețiene, aflată la Dosarul nr. x/42/2015, reiese că pedeapsa la care a fost condamnat contestatorul este de 10 ani, și nu de 2 ani și 8 luni. De asemenea, în cauză acesta nu a solicitat o conversie a pedepsei, și nici nu ar fi avut aplicabilitate, în condițiile în care pedeapsa stabilită de autoritățile elvețiene este în limitele de pedeapsă stabilite de C. pen. român pentru infracțiunea reținută în sarcina lui A.

Soluția instanței de fond a fost judicios argumentată, pe documentele aflate la dosar, în mod corect fiind admisă contestația în sensul de a se constata că pedeapsa pe care condamnatul o are de executat în baza sentinței din 14 iunie 2013 pronunțată de Curtea Penală cu Jurați din Lugano în Dosarul nr. x.2013.9 și x.2013.62, definitivă la data de 27 august 2013, recunoscută prin Sentința penală nr. 16 CC din 8 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, pedeapsa fiind de 10 ani închisoare și nu de 2 ani și 8 luni închisoare.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 22 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2016.

Procesat de GGC - N