ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 204/2017

Decizia penală nr. 204/2017 Prin Sentința penală nr. 127 din 14 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de către condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 80 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată, condamnatul A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 80 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești. În motivarea contestației, condamnatul a susținut că din pedeapsa aplicată de instanțele de judecată din Italia, hotărâre recunoscută de autoritățile judiciare române, trebuia scăzută și perioada câștigată ca urmare a muncii prestate în perioada detenției.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că prin Sentința penală nr. 80 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind persoana condamnată A. și a fost recunoscută Hotărârea nr. x/09 din 26 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/07 NRPM - Nr. 9030/08 RG GIP pronunțată de Tribunalul Roma - definitivă la data de 2 decembrie 2010 prin care a fost condamnată la pedeapsa principală de 10 ani, 2 luni închisoare și 5.000 euro amendă și Hotărârea nr. y/10 din 29 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/09 NR - 33577/09 RG GIP - rămasă definitivă la 22 septembrie 2012, prin care a fost condamnată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

Totodată, potrivit certificatului privind situația executării emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale s-a dispus reunirea (cumulul) pedepselor concurente, cel în cauză având de executat pedepsele de 15 ani, 2 luni închisoare și 5.000 euro amendă. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. aflat în Penitenciarul din Lecce - Italia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 15 ani și 2 luni închisoare aplicate prin cele 2 hotărâri penale mai sus menționate. S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 25 septembrie 2007 la zi și s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 15 ani și 2 luni închisoare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Curtea de reținut că deși contestatorul nu a invocat nici un temei legal al cererii sale, menționând numai că există o greșeală de deducere cu privire la pedeapsa ce se execută în țară, instanța a considerat că față de motivul de fapt invocat, aceasta nu poate fi întemeiată decât pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care se referă la "orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei". În analiza contestației, instanța de fond a constatat că situația invocată de contestator a făcut obiectul unei hotărâri preliminare a instanței supreme, care, pe această cale, a tranșat chestiunea juridică a deducerii din pedeapsa ce se execută în România, a perioadei deduse de statul de condamnare pe baza muncii prestate, motiv pentru a apreciat că nici nu mai sunt necesare relații de la autoritate judiciară italiană.

Sub acest aspect s-a reținut că prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, a statuat în mod obligatoriu că "în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România". Cum contestatorul invocă tocmai această chestiune juridică în susținerea cererii sale, respectiv deducerea unei perioade considerată executată de statul italian pe baza muncii prestate și bunei conduite conform legislației acestei țări, în aplicarea disp.

art. 477 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora, dezlegarea asupra chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe, Curtea a constatat că prezenta contestație este neîntemeiată și a dispus respingerea acesteia. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de contestație formulate, s-a susținut că instanța de fond nu era competentă material să soluționeze prezenta contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 594 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci Judecătoria Moreni, în circumscripția căreia se află Penitenciarul Mărgineni, unde își execută, în prezent pedeapsa contestatorul.

Cel de-al doilea motiv invocat în susținerea contestației, a vizat împrejurarea că Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de dezlegare a unor chestiunilor de drept, care a dezlegat chestiunea de drept privind luarea în calcul a unor beneficii acordate de statele din care provine condamnatul nu putea fi aplicată în cauză, având în vedere că hotărârea contestată este din anul 2014, deci anterioară deciziei pronunțată de instanța supremă, iar conform principiului legii penale mai favorabile, în speță, erau aplicabile dispozițiile art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că în situația în care statul emitent în condamnarea respectivă a aplicat beneficii și alte deduceri din pedeapsa aplicată, statul român, în aplicarea acestei sentințe a statului străin nu trebuie să agraveze situația condamnatului, și pe cât pe posibil să respecte prevederile respectivei decizii de condamnare din statul emitent.

Analizând contestația formulată de contestatorul condamnat A. prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 80 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, invocând în drept dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că din pedeapsa aplicată de instanțele de judecată din Italia, hotărâre recunoscută de autoritățile judiciare române, trebuia scăzută și perioada câștigată ca urmare a muncii prestate în perioada detenției. Relativ la primul motiv invocat în contestație de către condamnat referitor la competența de soluționare a cererii formulate în sensul că aceasta este de competența Judecătoriei Moreni, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., contestația împotriva executării hotărârii se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, iar potrivit alin. (2) din aceluiași text de lege, în cazul alin. (1) lit. d), contestația se face, după caz, la instanța de executare sau la instanța egala în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, referitoare la legea care guvernează executarea, atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română.

Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau grațierea poate fi aplicată atât de statul român, cât și de statul emitent. În același sens sunt și dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent este de competența curții de apel în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competența aparține Curții de Apel București.

Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competența recunoașterii și punerii în executare aparține curții de apel, în a cărei circumscripție teritorială se află instanța locului de deținere. În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica apărării, instanța competentă să judece contestația la executare formulată de condamnatul A. este Curtea de Apel Ploiești. În ceea ce privește critica formulată referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, privind neagravarea situației condamnatului, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, întrucât în mod corect a constatat instanța de fond că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, având în vedere dispozițiile art. 477 alin. (3) C. proc.

pen., care prevăd că dezlegarea chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.

Prin Decizia nr. 15/22 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, a statuat "după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România". De altfel, susținerea apărării că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 15/2015, întrucât Sentința nr. 80, prin care au fost recunoscute hotărârile autorităților italiene a fost pronunțată la data de 4 aprilie 2014, anterior publicării deciziei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în M. Of., este neîntemeiată, întrucât decizia mai sus menționată are aplicabilitate în raport de obiectul prezentei cereri formulate - contestație la executare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 3 octombrie 2016 - ulterior publicării acesteia în M. Of.

la data de 24 iunie 2015. Totodată, Înalta Curte reține că, în cauză, condamnatului nu i s-a agravat situația, întrucât nu a fost transferat în vederea continuării unei pedepse mai mari, fiindu-i dedusă toată perioada executată anterior transferului în Italia. Față de aceste considerente, constatând că hotărârea contestată este legală și temeinică, conformitate cu dispozițiile art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 127 din data de 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2016. În temeiul art. 275 alin. (2) și (6) C. proc.

pen. va obliga contestatorul - condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 127 din data de 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2016. Obligă contestatorul - condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 februarie 2017. Procesat de GGC - N