ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 204/2017
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 204/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Decizia penală nr. 204/2017
Prin Sentința penală nr. 127
din 14 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 C. proc.
pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare
formulată de către condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr.
80 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești.
Pentru a
dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea
formulată, condamnatul A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, a
formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 80
din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești. În motivarea
contestației, condamnatul a susținut că din pedeapsa
aplicată de instanțele de judecată din Italia, hotărâre
recunoscută de autoritățile judiciare române, trebuia
scăzută și perioada câștigată ca urmare a muncii
prestate în perioada detenției.
Examinând
actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat
că prin Sentința penală nr. 80 din 4 aprilie 2014 a Curții
de Apel Ploiești, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind persoana condamnată
A. și a fost recunoscută Hotărârea nr. x/09 din 26 martie 2009
pronunțată în Dosarul nr. x/07 NRPM - Nr. 9030/08 RG GIP
pronunțată de Tribunalul Roma - definitivă la data de 2
decembrie 2010 prin care a fost condamnată la pedeapsa principală de
10 ani, 2 luni închisoare și 5.000 euro amendă și Hotărârea
nr. y/10 din 29 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/09 NR -
33577/09 RG GIP - rămasă definitivă la 22 septembrie 2012, prin
care a fost condamnată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
Totodată,
potrivit certificatului privind situația executării emis de Parchetul
Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări
Penale s-a dispus reunirea (cumulul) pedepselor concurente, cel în cauză
având de executat pedepsele de 15 ani, 2 luni închisoare și 5.000 euro
amendă.
S-a dispus
transferarea persoanei condamnate A. aflat în Penitenciarul din Lecce - Italia
într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de
15 ani și 2 luni închisoare aplicate prin cele 2 hotărâri penale mai
sus menționate.
S-a dedus din
pedeapsă perioada executată de la 25 septembrie 2007 la zi și
s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 15 ani și 2 luni
închisoare, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Curtea de
reținut că deși contestatorul nu a invocat nici un temei legal
al cererii sale, menționând numai că există o greșeală
de deducere cu privire la pedeapsa ce se execută în țară,
instanța a considerat că față de motivul de fapt invocat,
aceasta nu poate fi întemeiată decât pe dispozițiile art. 598 alin.
(1) lit. d) C. proc. pen., care se referă la "orice altă
cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei".
În analiza
contestației, instanța de fond a constatat că situația
invocată de contestator a făcut obiectul unei hotărâri
preliminare a instanței supreme, care, pe această cale, a
tranșat chestiunea juridică a deducerii din pedeapsa ce se
execută în România, a perioadei deduse de statul de condamnare pe baza
muncii prestate, motiv pentru a apreciat că nici nu mai sunt necesare
relații de la autoritate judiciară italiană.
Sub acest
aspect s-a reținut că prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 Înalta
Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor
probleme de drept, a statuat în mod obligatoriu că "în aplicarea art.
17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind
aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor
judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din
Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare,după transferarea persoanei condamnate de
autoritățile judiciare străine, în vederea continuării
executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată
ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a
bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de
autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din
pedeapsa ce se execută în România".
Cum
contestatorul invocă tocmai această chestiune juridică în
susținerea cererii sale, respectiv deducerea unei perioade
considerată executată de statul italian pe baza muncii prestate
și bunei conduite conform legislației acestei țări, în
aplicarea disp. art. 477 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora,
dezlegarea asupra chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe,
Curtea a constatat că prezenta contestație este neîntemeiată
și a dispus respingerea acesteia.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul
A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele
de contestație formulate, s-a susținut că instanța de fond
nu era competentă material să soluționeze prezenta
contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 594
alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci Judecătoria Moreni, în circumscripția
căreia se află Penitenciarul Mărgineni, unde își
execută, în prezent pedeapsa contestatorul. Cel de-al doilea motiv invocat
în susținerea contestației, a vizat împrejurarea că Decizia nr.
15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul
de dezlegare a unor chestiunilor de drept, care a dezlegat chestiunea de drept
privind luarea în calcul a unor beneficii acordate de statele din care provine
condamnatul nu putea fi aplicată în cauză, având în vedere că
hotărârea contestată este din anul 2014, deci anterioară deciziei
pronunțată de instanța supremă, iar conform principiului
legii penale mai favorabile, în speță, erau aplicabile
dispozițiile art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, care prevăd
că în situația în care statul emitent în condamnarea respectivă
a aplicat beneficii și alte deduceri din pedeapsa aplicată, statul
român, în aplicarea acestei sentințe a statului străin nu trebuie
să agraveze situația condamnatului, și pe cât pe posibil să
respecte prevederile respectivei decizii de condamnare din statul emitent.
Analizând
contestația formulată de contestatorul condamnat A. prin prisma
motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este
nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Condamnatul
A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr.
80 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, invocând în drept
dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând
că din pedeapsa aplicată de instanțele de judecată din
Italia, hotărâre recunoscută de autoritățile judiciare
române, trebuia scăzută și perioada câștigată ca
urmare a muncii prestate în perioada detenției.
Relativ la
primul motiv invocat în contestație de către condamnat referitor la
competența de soluționare a cererii formulate în sensul că
aceasta este de competența Judecătoriei Moreni, Înalta Curte are în
vedere că potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,
contestația împotriva executării hotărârii se poate face când se
invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză
de stingere ori de micșorare a pedepsei, iar potrivit alin. (2) din
aceluiași text de lege, în cazul alin. (1) lit. d), contestația se
face, după caz, la instanța de executare sau la instanța egala
în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se
află locul de deținere.
Potrivit dispozițiilor
art. 144 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, referitoare la legea
care guvernează executarea, atunci când România este stat de executare,
executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate
printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de
instanța română, este guvernată de legea română. Durata
perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din
durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care
trebuie executată în România. Amnistia sau grațierea poate fi
aplicată atât de statul român, cât și de statul emitent.
În
același sens sunt și dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea
nr. 302/2004, care prevăd că atunci când România este stat de
executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României,
recunoașterea și punerea în executare a hotărârii
judecătorești transmise de statul emitent este de competența
curții de apel în a cărei circumscripție teritorială
domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana
condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competența
aparține Curții de Apel București. Atunci când persoana
condamnată se află în România, în executarea unei pedepse,
competența recunoașterii și punerii în executare aparține
curții de apel, în a cărei circumscripție teritorială se
află instanța locului de deținere.
În aplicarea
acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că este
neîntemeiată critica apărării, instanța competentă
să judece contestația la executare formulată de condamnatul A.
este Curtea de Apel Ploiești.
În ceea ce
privește critica formulată referitoare la aplicabilitatea
dispozițiilor art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, privind
neagravarea situației condamnatului, Înalta Curte apreciază că
este neîntemeiată, întrucât în mod corect a constatat instanța de
fond că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 15/2015 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea
unor probleme de drept, având în vedere dispozițiile art. 477 alin. (3) C.
proc. pen., care prevăd că dezlegarea chestiunilor de drept este
obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.
Prin Decizia
nr. 15/22 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, a statuat "după
transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare
străine, în vederea continuării executării pedepsei în România,
durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de
condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca
beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară
străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută
în România".
De altfel,
susținerea apărării că în cauză nu este
aplicabilă Decizia nr. 15/2015, întrucât Sentința nr. 80, prin care
au fost recunoscute hotărârile autorităților italiene a fost
pronunțată la data de 4 aprilie 2014, anterior publicării
deciziei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în M. Of., este
neîntemeiată, întrucât decizia mai sus menționată are aplicabilitate
în raport de obiectul prezentei cereri formulate - contestație la
executare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data
de 3 octombrie 2016 - ulterior publicării acesteia în M. Of. la data de 24
iunie 2015.
Totodată,
Înalta Curte reține că, în cauză, condamnatului nu i s-a agravat
situația, întrucât nu a fost transferat în vederea continuării unei
pedepse mai mari, fiindu-i dedusă toată perioada executată
anterior transferului în Italia.
Față
de aceste considerente, constatând că hotărârea contestată este
legală și temeinică, conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca
nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva
Sentinței penale nr. 127 din data de 14 noiembrie 2016 a Curții de
Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2016.
În temeiul
art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen. va obliga contestatorul -
condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva
Sentinței penale nr. 127 din data de 14 noiembrie 2016 a Curții de
Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2016.
Obligă
contestatorul - condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 RON, se
plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi, 28 februarie 2017.
Procesat de