ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1314/2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1314/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1314/2016

Deliberând

asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin

sentința

penală nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de contopire a pedepselor

formulată de condamnatul A. cu privire la pedepsele recunoscute prin

sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A

din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

A fost

obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 130 lei, a fost avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2016

la data de 04 februarie 2016, condamnatul A. a formulat o cerere de contopire a

pedepselor recunoscute prin sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia

penală nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție. Cererea nu a fost motivată în

fapt.

În vederea

soluționării cererii, a fost atașat Dosarul nr. x/42/2014 în

care a fost pronunțată sentința penală nr. 2/CC din 19

ianuarie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală

nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a

reținut că, prin sentința penală nr. 2CC din 19 ianuarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 150 alin.

(1) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, au fost recunoscute

următoarele hotărâri: din 9 februarie 2009 a Tribunalului din

Brescia, definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare

și 300 euro; din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novara,

definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni

închisoare și 344 euro; din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli,

definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare și 500

euro; din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato,

definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare și 900 euro; Decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013

din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul

ordinar din Vercelli în pedeapsa totală de 7 ani și 28 zile

închisoare și 2044 euro amendă, prin care pedepsele arătate

anterior au fost contopite.

Toate aceste

hotărâri se referă la condamnatul A., petentul din prezenta

cauză.

Prin

aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 154 alin. (6) din

Legea nr. 302/2004, executarea de către condamnatul A. a pedepsei totale

de 7 ani și 28 zile închisoare aplicată de instanța statului

emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de

condamnare așa cum au fost recunoscute, într-un penitenciar din România,

din pedeapsa aplicată fiind dedusă perioada executată de la data

de 20 iunie 2012 la zi.

Această

sentință a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului

declarat de condamnat, ca tardiv formulat, prin Decizia penală nr. 490/A

din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Curtea

de Apel Ploiești a mai reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 585 alin. (1) C.

proc. pen., o pedeapsă definitiv aplicată poate fi modificată în

faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei

alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită,

existența unui concurs de infracțiuni, a stării de

recidivă, pluralitatea intermediară sau a

cte care

intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

În cauza de față, pedeapsa

totală de

7 ani și de 28 zile de închisoare

este rezultatul contopirii pedepselor

aplicate de autoritățile judiciare din Italia și a fost

recunoscută

prin sentința penală nr. 2/CC din 19

ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În faza de

executare, ulterioară realizării transferului condamnatului în

România, nu s-a constatat existența vreunei hotărâri definitive

distincte de condamnare pentru alte infracțiuni concurente, ceea ce face

inaplicabile dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, potrivit dispozițiilor art.

154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, schimbarea unei condamnări prin

conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate, poate

avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau

durata acesteia este incompatibilă cu legislația română.

Curtea

de Apel Ploiești a

constatat

însă că atât felul pedepsei rezultante aplicate, aceea cu

închisoarea, cât și durata acesteia sunt compatibile cu legislația

română, astfel că nu se poate dispune modificarea acesteia. Chiar

dacă persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă

rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de

autoritățile judiciare italiene, aceasta nu depășește

maximul general prevăzut de legea română, astfel că nu

există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.

În același sens s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009, pronunțată într-un

recurs în interesul legii, decizie prin care s-a stabilit că

instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea

condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate

pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este

incompatibilă cu legislația română, fără a putea

înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului

aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a

cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.

Față

de aceste considerente, în baza art. 597 alin. (7) raportat la

art. 585 alin. (1) C.

proc. pen.,

Curtea de Apel Ploiești a respins, ca

nefondată cererea de contopire formulată de condamnatul A.

Împotriva

sentinței

penale nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie

, a formulat

contestație

condamnatul A.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, la data de 15 iunie 2016.

În motivarea

căii de atac, contestatorul condamnat a susținut, în

esență, că la fila 27 din dosarul Curții de Apel

Ploiești se află o adresă a Procuraturii de pe lângă

Tribunalul din Vercelli, prin care se comunică noua pedeapsă de

executat (respectiv 6 ani, 28 zile închisoare și 1.844 euro), cu începere

de la 20 iunie 2012 până la 04 august 2018, tradusă și

legalizată, cuprinzând o corectură la sfârșitul pedepsei, în

sensul că data corectă nu este 04 august 2018, ci 04 aprilie 2018.

În

această comunicare vizând noua pedeapsă rămasă de executat

s-a menționat și faptul că, în conformitate cu Ordonanța nr.

671 C. proc. pen. și 81 C. pen., emisă la 16 iunie 2014 de Tribunalul

Vercelli, se declară unificate sentințele din data de 09 februarie 2009

a Tribunalului Brescia și din data de 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din

Vercelli și se stabilește o pedeapsă cumulativă de 3 ani

și 1 lună închisoare și 600 euro. În final, se arată

că se scad 4 luni închisoare și 200 euro, astfel încât pedeapsa

rămasă de executat este de 6 ani și 8 luni închisoare și 1.844

euro.

Pentru aceste

considerente, s-a solicitat admiterea contestației, urmând a se stabili că

pedeapsa rămasă de executat este de 6 ani și 8 luni și 28

zile închisoare și 1.844 euro și nu cea din mandatul de executare a

pedepsei nr. 2/858/42/2014, care stabilește că pedeapsa de executat

este de 7 ani și 28 zile închisoare și 2.044 euro.

Analizând

hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Conform

prevederilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., „(1) Pedeapsa

pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în

executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se

constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența

vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de

infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care

intră în conținutul aceleiași infracțiuni.”

Dispozițiile

menționate anterior se referă la situațiile în care, fie la

punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării

pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit

condamnări definitive pentru infracțiuni concurente sau pentru alte

acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași

infracțiuni.

Condițiile

cerute pentru modificarea pedepsei și a executării sunt: i)

existența unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa

închisorii, gata să fie pusă în executare sau chiar pusă în

executare; ii) constatarea, pe baza unei alte hotărâri definitive, a

existenței unui concurs de infracțiuni, a recidivei, a unei infracțiuni

continuate ori complexe în sarcina aceluiași condamnat sau a

pluralității intermediare; iii) modificarea pedepsei respective, în

sensul aplicării unei pedepse mai severe, adică o pedeapsă

pentru concursul de infracțiuni, pentru recidivă, pentru

infracțiunea continuată sau complexă ori pentru pluralitatea

intermediară.

Înalta Curte constată, în acord cu prima

instanță, că pedeapsa totală de

7 ani și

de 28 zile de închisoare

reprezintă rezultatul contopirii pedepselor aplicate de

autoritățile judiciare din Italia și a fost recunoscută

prin

sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A

din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În faza de executare a acestei pedepsei nu s-a constatat existența vreunei

hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracțiuni

concurente.

Referitor la schimbarea unei condamnări

prin conversiune, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (8) din Legea nr.

302/2004, fie și după transferarea persoanei condamnate, aceasta

poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate

sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română,

ceea ce nu este cazul în speță.

Chiar dacă pedeapsa rezultantă

aplicată persoanei condamnate a rezultat în urma unui cumul aritmetic al

pedepselor aplicate de autoritățile judiciare italiene, aceasta nu

depășește maximul general prevăzut de legea română,

neimpunându-se, astfel, conversiunea condamnării. În acest sens este

și Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009, pronunțată într-un

recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite.

În fața

Înaltei Curți, contestatorul a invocat și faptul că din

înscrisul aflat la filele 27-28 din dosarul Curții de Apel Ploiești

(comunicarea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din

Vercelli - Biroul de Execuții Penale, privind noua pedeapsă

rămasă de executat - recalcularea pedepsei urmare a ordonanței

conform art. 671 C. proc. pen. și art. 81 C. pen.) rezultă că

pedeapsa rămasă de executat este de 6 ani, 8 luni și 28 zile

închisoare.

Înalta Curte

reține că în cadrul unei contestații formulate împotriva unei

hotărâri prin care s-a soluționat o cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu se poate schimba

obiectul cererii inițiale de contopire a pedepsei. Raportat la motivul

invocat de contestator pentru prima dată în fața instanței de

control judiciar, acesta poate formula o contestație la executare, în

temeiul altor dispoziții legale, respectiv art. 598 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., cu privire la existența unei cauze de micșorare a

pedepsei.

Având în

vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței

penale nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform

dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat

contestatorul

condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Conform

dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.,

onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va

rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva

sentinței penale nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei,

rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 11 octombrie 2016.