ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2016

Decizia nr. 354/2016

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 01 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în Dosarul nr. x/42/2015/al, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, în Dosarul penal nr. x/42/2015.

Totodată, a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Ploiești a reținut că, în speță, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii din ședința din Camera de Consiliu din data de 18 ianuarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești în Dosarul penal nr. x/42/2015. prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de acesta împotriva Ordonanței nr. 323/P/2013 emisă la data de 18 decembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin Ordonanța nr. 9/II/2/2015 din 04 februarie 2015 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În esență, s-a argumentat că, încheierea din cauza penală de față prin care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat asupra plângerii formulată de petent împotriva unor rezoluții și ordonanțe ale procurorului de netrimitere în judecată, nu poate forma obiectul unei revizuiri, în raport cu natura acestei cai extraordinare de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, invocând totodată Decizia nr. 9/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, precum și Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători și Decizia nr. 21/2006 pronunțată de același complet, prin care instanța supremă a stabilit că pot fi atacate cu revizuire, numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare, sau încetarea procesului penal, iar cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă.

De asemenea, s-a precizat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul disp.art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. din 1968, respectiv hotărârile pronunțate în procedura plângerii împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în prezent prev. de disp. art. 341 alin. (6) și (7) pct. 1 și 2 lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite - Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 542 din 17 iulie 2008).

Prin urmare, în baza disp. art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la disp.art. 453 C. proc. pen. și la disp. art. 453 și art. 452 C. proc. pen., cât și la disp. art. 341 alin. (5) și (6) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 18 ianuarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2015.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat prezenta cale de atac,

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 iulie 2016, când s-a fixat termen pentru soluționare la data de 16 septembrie 2016.

Prioritar, Înalta Curte constată că, deși petentul și-a intitulat calea de atac ca fiind „recurs la cererea de revizuire", instanța are în vedere dispozițiile art. 40 C. proc. pen. care reglementează competența funcțională a Înaltei Curți de Casației și Justiție. Astfel, potrivit art. 40 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive, precum și recursurile în interesul legii. Prin urmare, instanța va considera calea de atac de față ca fiind apel.

Examinând apelul formulat în cauză de revizuentul petent A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente

:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie încheierea din data de 01 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, în Dosarul penal nr. x/42/2015, prin care, în baza disp. art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului împotriva Ordonanței nr. 323/P/2013 din 18 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin Ordonanța nr. 9/II/2/2015 din data de 04 februarie 2015 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Hotărârea împotriva căreia petentul a formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin. (6) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Soluția atacată în prezenta cauză prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petent este definitivă, conform dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Din interpretarea dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. rezultă că în situația în care hotărârea la care se referă revizuirea nu este supusă niciunei căi de atac, pe cale de consecință, hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva încheierii penale pronunțate la data de 01 iunie 2016 de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A., întrucât a fost formulată împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare.

Așadar, prin promovarea acesteia, petentul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de cele arătate, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte va constata că apelul fonnulat în cauză de revizuentul petent A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele anterior

expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 01 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 01 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2016.