ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2016

Decizia nr. 264/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 446 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. x/120/2011, în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. a) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 33 C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a Scut aplicarea disp. art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, care s-a dispus a se executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. c) teza I și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 33 C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, care s-a dispus a se executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 85 C. pen. anterior s-a anulat suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/42/2006.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 2 ani, 8 luni și 6 luni închisoare pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul disp. art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/42/2006, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 86

1

rap. la disp. art. 86

5

alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul disp. art. 86

2

C. pen. anterior, s-a stabilit termen de încercare de 8 ani.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul A. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior rap. la art. 83 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 346 C. proc. pen. anterior, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat, printre alții, pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Târgoviște la plata sumei de 10.239.927 lei (conform raportului de expertiză financiar-contabilă judiciară înregistrată la 6 septembrie 2012 întocmită de expert C.), din care suma de 6.548.726 lei reprezentând accize datorate bugetului de stat, suma de 2.697.268 lei repezentând T.V.A. și suma de 993.933 lei reprezentând impozit pe profit, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data expirării termenului legal de plată a obligațiilor fiscale către stat până la data plății efective.

În conformitate cu art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus desființarea anumitor înscrisuri falsificate.

S-a menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A. instituit de către organele de urmărire penală prin procesele verbale de aplicare a sechestrului din 25 mai 2011.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli care vor fi suportate în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Târgoviște.

Împotriva acestei sentințe contestatorul a formulat apel.

Prin Decizia penală nr. 929 din 03 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2011, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva sentinței penale nr. 446 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița privind, printre alții, pe inculpatul A.

S-a desființat în parte, în latură penală, sentința primei instanțe și rejudecând cauza, s-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., în componentele sale, respectiv două pedepse a câte 3 ani închisoare, stabilite pentru două infracțiuni de evaziune fiscală, deduse judecății în prezenta cauză, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-au înlăturat de la încadrarea juridică a infracțiunilor de evaziune fiscală dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969.

S-au reținut dispozițiile art. 5 C. pen. la încadrarea juridică a celor două infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) teza I și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și s-a majorat cuantumul pedepselor principale aplicate inculpatului A. prin sentința apelată, de la câte 3 ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

S-au menținut dispozițiile privind anularea suspendării executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 286 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin Decizia penală nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 33 lit. a) și art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele de câte 5 ani închisoare stabilite pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală, deduse judecății în prezenta cauză, cu pedepsele de 2 ani închisoare, 8 luni închisoare și 6 luni închisoare stabilite prin sentința penală anterior menționată, conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. stabilindu-se pedeapsa cea mai grea la 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat, printre alții, de inculpatul A. și a fost obligat la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație în anulare inculpatul A.

Prin încheierea pronunțată la 17 februarie 2016, în Dosarul nr. x/42/2015, Curtea de Apel Ploiești a admis, în principiu, conform art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat împotriva Deciziei penale nr. 929 din 3 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr. x/120/2011.

A fost respinsă cererea condamnatului privind suspendarea executării deciziei penale contestate și a fost fixat termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare la 15 martie 2016, cu citarea părților.

Prin Decizia penală nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 929 din 03 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2011.

A fost obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 530 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că toate cazurile de contestație în anulare invocate de condamnatul contestator nu sunt întemeiate, mai mult decât atât, acestea au fost supuse dezbaterilor și discuțiilor în cadrul căilor ordinare de atac, finalizate cu pronunțarea deciziei contestate, constituind apărări de fond care au fost apreciate ca neîntemeiate și înlăturate de instanța de apel.

Reverificând toate aceste aspecte, s-a constatat că nu este fondată calea extraordinară de atac, neexistând în fapt niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., în măsură să determine retractarea soluției de condamnare și reluarea judecății căii ordinare de atac, astfel încât, contestația în anulare a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii penale, A. a formulat apel prin care a solicitat desființarea Deciziilor penale nr. 445 din 06 aprilie 2016 și nr. 929 din 03 octombrie 2014 ale Curții de Apel Ploiești și suspendarea executării acestei din urmă decizii până la judecarea definitivă a contestației în anulare.

În motivarea apelului, în esență, au fost invocate următoarele motive:

- neascultarea condamnatului și a părții civile, contrar art. 432 alin. (1) C. proc. pen.

- condamnarea inculpatului, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale (art. 426 lit. b) C. proc. pen.).

- aplicarea greșită a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 unor fapte săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei legi, încălcând principiul nula poena sine legem consacrat de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (nicio pedeapsă fără lege).

- aplicarea a două pedepse diferite pentru aceeași faptă de folosire a 80 de facturi fiscale pretins false și înregistrarea acestora în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale (art. 426 lit. i din C. proc. pen.).

- constituirea de parte civilă s-a efectuat pe baza unei expertize contabile efectuată de expertul C., interesat în cauză, fiind incompatibil conform art. 432 lit. d) rap. la art. 174 și art. 64 din C. proc. pen.

- încălcarea principiului neretroactivității legii penale prin aplicarea prev. art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 unor fapte săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, având ca scop agravarea situației condamnatului.

- persoana care a participat la săvârșirea pretinselor fapte de care inculpatul A. este acuzat este fratele său D.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac a apelului, contestatorul a considerat că, în mod greșit, Curtea de Apel s-a pronunțat printr-o decizie definitivă și nu printr-o sentință care poate fi atacată cu apel câtă vreme contestația în anulare a fost respinsă, ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a fixat termen pentru judecată la data de 22 iunie 2016.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 929 din 03 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2011 prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și s-a respins, în mod definitiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 446/28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

De asemenea, în dispozitivul deciziei pronunțate se menționează faptul că aceasta este definitivă.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. în interpretarea Deciziei nr. 3 publicată în M.Of. din 02 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu poate fi supusă căii de atac a apelului hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare împotriva unei hotărâri care nu are prevăzută vreo cale de atac.

Având în vedere că A. a declarat cale de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, inculpatul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulează că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză contestatorul A. a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de câte 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 445 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de câte 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2016.