ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2016

Decizia nr. 719/2016

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor dosarului, constata următoarele:

Prin Sentința penală nr. 20 din data de 19 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 394 din 22 octombrie 2014 a Tribunalului Prahova, ca inadmisibilă.

În esență, s-a reținut că, prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Văleni de Munte, la data de 09 septembrie 2014. în Dosarul nr. x/331/2014 , în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimații B. și C. și s-a menținut Ordonanța nr. 2191/P/2013 din data de 19 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, hotărâre care, conform dispozițiilor C. proc. pen., este definitivă.

Revizuentul A. a formulat contestație împotriva acestei hotărâri ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 octombrie 2014.

Prin Sentința penală nr. 394 din 22 octombrie 2014 a Tribunalului Prahova pronunțată în Dosarul nr. x/331/2014  a fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte, avându-se în vedere dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care s-a pronunțat Judecătoria Vălenii de Munte nu este supusă cu nici unei căi de atac.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire petentul A., ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția penală, sub nr. x/105/2015.

Tribunalul Prahova a apreciat că cererea de revizuire formulată de petentul A. este inadmisibilă, față de împrejurarea că petentul a solicitat revizuirea unei sentințe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în baza art. 278

1

din vechiul C. proc. pen., hotărâre ce nu face parte dintre cele ce pot face obiectul unei cereri de revizuire.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin Decizia penală nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/105/2015, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 20 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca inadmisibil și a obligat apelantul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că Sentința penală nr. 20 din 19 iunie 2015 are caracter definitiv, dat fiind faptul că sentința penală de revizuire este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea la care se referă, aspect față de care exercitarea căii ordinare de atac a apelului împotriva sentinței penale de revizuire a unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, apare ca inadmisibilă, deoarece nu este prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat "contestație" apelantul-revizuent A.

În motivarea "contestației" A. a arătat că, în conformitate cu art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel. Față de aceste aspecte, a apreciat că apelul formulat împotriva Sentinței penale nr. 20 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova este admisibil.

Pe fondul căii de atac, apelantul revizuent a susținut că rectifică cererea de revizuire datorită apariției unor situații noi și a precizat, în esență, următoarele:

- numiții B. și C. au intervenit la instanțele din jud. Vrancea pentru a modifica hotărârile judecătorești având ca obiect dezbaterea succesiunii părinților lui D., fapt pentru care a sesizat DNA Ploiești;

- în cursul lunii ianuarie 2016 sus-numiții au adus și au vândut în mod ilegal lemne din punctele Valea Cernii și Valea Adâncă, sat Coțofenești, fapt pentru care a solicitat intervenția poliției la 15 ianuarie 2016, și 25 ianuarie 2016, fapt ce demonstrează că folosesc veniturile de pe loturile pe care le au în administrare din 2001 și pe care le-au lăsat în paragină, contrar declarațiilor false cum că nu au calitatea de moștenitori.

- încheierea din 09 septembrie 2014 a fost pronunțată în baza art. 278 din C. proc. pen. anterior, calificare ce îi permitea exercitarea căii de atac a recursului, însă în mod greșit aceasta a fost calificată drept contestație.

- revizuirea este o cale de atac care se exercită împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, iar Sentința penală nr. 394 din 22 decembrie 2014 este probabil o hotărâre definitivă, însă nu îi este opozabilă.

Calea de atac exercitată de A. a fost calificată de Înalta Curte ca fiind apel, față de dispozițiile art. 425 C. proc. pen., potrivit cărora calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

În ședința publică din data de 09 februarie 2016, Ministerul Public a ridicat excepția inadmisibilității căii de atac declarate de apelantul-revizuent A.

Analizând admisibilitatea apelului declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte constată următoarele:

Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. în exercitarea acestei atribuții, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 452 - 465 C. proc. pen. dispozițiile aplicabile căii extraordinare de atac a revizuirii.

Conform art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Totodată, atât la nivel constituțional (art. 129 din Constituția României), cât și în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a statuat că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege este inadmisibilă.

Înalta Curte a constatat că Tribunalul Prahova a fost învestit de către apelantul A. cu cererea de revizuire a încheierii din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Prahova, având alocat în baza de date Ecris nr. 394 (nu Sentința penală nr. 394 din 22 octombrie 2014, cum de eroare s-a menționat în hotărârea atacată), pronunțată în Dosarul nr. x/331/2014 , care la rândul său a avut ca obiect soluționarea contestației pe care acesta o declarase împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Văleni de Munte, la data de 09 septembrie 2014, în Dosarul nr. x/331/2014 .

Prin această din urmă hotărâre, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, Judecătoria Văleni de Munte a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimații B. și C. și s-a menținut Ordonanța nr. 2191/P/2013 din data de 19 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, hotărâre care, conform dispozițiilor C. proc. pen., este definitivă, având în vedere că plângerea petentului, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/331/2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Văleni de Munte la data de 08 iulie 2014, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală (la data de 01 februarie 2014).

S-a reținut că într-adevăr, în dispozitivul încheierii contestate se menționează ca și temei de drept art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, însă aceasta reprezintă o evidentă eroare materială, având în vedere că dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 care prevăd că doar "plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi. continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege"',

S-a mai avut în vedere că soluțiile de netrimitere în judecată cu privire la care termenul de formulare a plângerii la instanță nu a expirat la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse plângerii la judecătorul de cameră preliminară, în condițiile prevăzute de art. 340 C. proc. pen., conform prevederilor alin. (3) al art. 15 din Legea nr. 255/2013, iar plângerea se soluționează potrivit legii noi.

Or, în noua reglementare legiuitorul urmărit ca în materia soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului în cadrul special al procedurii prevăzută de art. 340 - 341 C. proc. pen., procedură care, în cazul respingerii plângerii, nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac, stipulându-se expres, în dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., că hotărârea în această materie este definitivă, fapt ce determină și caracterul definitiv al sentinței prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul A., în conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că Decizia penală nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/105/2015 este la rândul său definitivă, dat fiind că în legislația națională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecință, această hotărâre nici nu poate fi supusă controlului instanței superioare, indiferent de denumirea dată de către revizuent căii de atac formulate, fapt ce determină inadmisibilitatea acesteia.

Totodată, față de motivele concrete ale căii de atac exercitate, Înalta Curte a constatat că la acest moment procesual nu se poate reține abuzul de drept prin exercitarea consecutivă a unor căi de atac inadmisibile, apreciind că în speță nu se poare reține reaua-credință a revizuentului.

Față de aceste considerente și constatând că această cale de atac exercitată de revizuent a fost calificată apel, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/105/2015.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

La data de 01 aprilie 2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2016, cererea de contestație la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. fiind stabilit termen de judecată la data de 03 mai 2016.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este nemulțumit de modul în care instanța a calificat calea de atac pe care acesta a exercitat-o împotriva Deciziei penale nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca fiind apel. A susținut că obiectul cererii sale era contestație împotriva hotărârii evocate, întemeiată pe dispozițiile art. 425

1

C. proc. pen. și pe cale de consecință, ar fi trebuit să aibă calitatea de contestator și nu de apelant revizuent așa cum, în mod greșit, instanța de control judiciar a calificat calitatea sa procesuală.

De asemenea, contestatorul a mai arătat în motivarea cererii că este nemulțumit și de faptul că în dispozitivul minutei Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. Consideră că există o contradicție în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că, deși prin această hotărâre fost respins,. ca inadmisibil apelul, instanța de control judiciar, dispunând majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată a procedat de fapt la rejudecarea cauzei.

La termenul de judecată din 03 mai 2016 prin încheierea din aceeași dală s-a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea contestatorului în vederea stabilirii obiectului cauzei.

La termenul de judecată din 17 mai 2016, prin memoriul scris depus la dosar prin Serviciul registratură al Înaltei Curți de Casație și Justiție, denumit "Note scrise", contestatorul a precizat obiectul cererii sale ca fiind "contestație la executare împotriva dispozitivului minutei nr. 49 din 09 februarie 2016".

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 598 C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă:

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.

Prin urmare, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția pronunțată în cauză care a dobândit autoritate de lucru judecat, aceasta beneficiind de o prezumție de legalitate și temeinicie.

Contestatorul A. a invocat cazul de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În concret, contestatorul este nemulțumit de faptul că instanța de control judiciar, în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat greșit obiectul cererii sale ca fiind apel și nu contestație, cale de atac pe care acesta a înțeles să o exercite împotriva Deciziei penale nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

De asemenea, contestatorul a mai criticat și cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat de instanța de control judiciar pe care le consideră excesive.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea ".

Astfel, ceea ce a invocat contestatorul nu ține de vreo nelămurire privind hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare a Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuentul A. . respectiv greșita calificare dată căii de atac formulată de acesta și greșita sa obligare la plata cheltuielilor judiciare, precum și cuantumul acestora, nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

În consecință, contestația la executare formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din data de 09 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/105/2015, este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din data de 09 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/105/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 mai 2016.

Procesat de GGC - GV