ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2015

Decizia nr. 490/A/2015

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul de executări penale al Curții de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 2 CC din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, privind persoana condamnată A. (la acel moment deținut în Penitenciarul Cantiello e Gaeta din Alessandria - Republica Italia).

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 2 CC din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești privind persoana condamnată A., s-a dispus, în baza art. 150 alin. (1) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată, s-au recunoscut hotărârile din 9 februarie 2009 a Tribunalului din Brescia definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare și 300 euro; din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novară definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 344 euro, din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare și 500 euro, din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 900 euro-pedepse contopite prin decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli în pedeapsa totală de 7 ani și 28 zile închisoare și 2044 euro amendă - aplicată spre executare persoanei condamnate A.

În baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată, s-a dispus executarea pedepsei totale de 7 ani și 28 zile închisoare aplicată de instanța statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare așa cum au fost recunoscute mai sus, persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.

În baza art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată rap. la art. 155 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei iar în conformitate cu art. 73 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat, perioada executată de la 20 iunie 2012 la zi.

Curtea a constatat că A. este cetățean român și a fost condamnat definitiv în Italia pentru comiterea mai multor infracțiuni prin:

1) sentința nr. 452 din 9 februarie 2009 definitivă la 19 mai 2009 a Tribunalului din Brescia la pedeapsa de 5 luni închisoare și 300 euro amendă;

2) sentința nr. 1147 din 17 decembrie 2009 definitivă la 29 martie 2010 a Tribunalului din Novară la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 344 euro amendă;

3) sentința nr. 40 din 13 ianuarie 2012 definitivă la 6 mai 2012 a Tribunalului din Vercelli, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 500 euro amendă;

4) sentința nr. 85 din 25 octombrie 2012 definitivă la 17 iunie 2013 a Tribunalului din Casale Monferrato, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 900 euro amendă.

Aceste hotărâri de condamnare au făcut obiectul certificatelor emise în conformitate cu anexa 4 (devenită anexa 5 conform Legii nr. 300/2013 din 26 decembrie 2013 de modificare a Legii nr. 302/2004) și se referă la natura și descrierea în fapt și în drept a infracțiunilor, pedepsele aplicate și stadiul executării lor.

Cum Republica Italia a implementat în legislația sa națională Decizia-cadru 2008/909/JAI privind transferul și preluarea executării pedepsei, Curtea a constatat incidente în cauză dispozițiile Titlului VI, capitolul II, secțiunea a II-a, art. 153-158 din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată.

În egală măsură, potrivit art. 3 parag. 3 din Convenția de la Strasbourg din 21 martie 1983 asupra transferării persoanelor condamnate, Republica Italia a exclus procedura conversiei pedepsei.

Drept urmare, în aceste circumstanțe legale, Curtea a verificat îndeplinirea cerințelor art. 155 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată, respectiv dacă hotărârea este definitivă și executorie; dacă fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil, reținând că, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte avându-se în vedere și dacă persoana condamnată are cetățenie română și este de acord să execute pedeapsa în România.

Curtea a constatat îndeplinite toate aceste condiții, deoarece persoana condamnată A. este cetățean român și prin declarația dată la 6 decembrie 2013 în fața magistratului cu atribuții de supraveghere din cadrul Biroului desemnat cu supravegherea din Alessandria, fiind deținut în Penitenciarul Don Soria a fost audiat în prezența unui avocat, declarând că cere să continue executarea în România a pedepsei indicate în sentința judecătorului pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Casale Monferrato din 25 octombrie 2012" raportat și la celelalte condamnări definitive indicate în decizia de cumul a Ministerului Public din Vercelli".

S-a reținut că prin această decizie de cumul având nr. 71/2013 SIEP și care a fost emisă la data de 16 ianuarie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli/Oficiul de executări penale, s-au contopit cele 4 pedepse stabilite prin hotărârile de condamnare mai sus menționate în pedeapsa "de ispășit complexiv" de 7 ani și 28 zile închisoare și 2044 euro amendă.

Prin același act, s-a ordonat executarea pedepsei închisorii de mai sus începând cu data de 20 iunie 2012, când persoana condamnată A. a fost arestată în România în scopul predării pentru executarea mandatului european de arestare indicat într-o sentință pronunțată de această Curte de Apel, la 22 iunie 2012.

Cum în cazul când pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune, Curtea a constatat că toate faptele pentru care s-au aplicat pedepsele din cele 4 sentințe de condamnare, ar fi constituit infracțiuni în situația în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, iar autorul ar fi fost tras la răspundere penală, în condițiile legislației penale naționale.

Astfel, infracțiunile prevăzute de art. 416, art. 110, art. 624, art. 624 bis și n.3, art. 625 n.2,5,7 și art. 61 n.5, art. 648 C. pen. italian precum și art. 4 din Legea nr. 110/1975 referitoare la constituirea unui grup infracțional organizat, la furtul calificat comis prin violență, de 3 sau mai multe persoane și în concurs de infracțiuni precum și la tăinuire și la portul fără autorizație de arme sau obiecte de natură să vatăme se regăsesc prevăzute ca fapte penale și în C. pen. român în art. 367, art. 228, 229, art. 270 și art. 372, cerința prevăzută de art. 155 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată este îndeplinită.

În egală măsură, deoarece, potrivit art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri, Curtea a stabilit că amenda totală de 2044 euro nu face obiectul procedurii de față, astfel că a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în baza art. 150 alin. (1) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată, în sensul recunoașterii hotărârilor din 9 februarie 2009 a Tribunalului din Brescia definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare și 300 euro, sentința nr. 452 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novară definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 344 euro, sentința nr. 1147 din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare și 500 euro sentința nr. 40 din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 900 euro sentința nr. 85 - pedepsele aplicate fiind contopite prin decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli în pedeapsa totală de 7 ani și 28 zile închisoare și 2044 euro amendă - ce va fi executată de persoana condamnată A.

În baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată, Curtea a dispus executarea pedepsei totale de 7 ani și 28 zile închisoare aplicată de instanța statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare așa cum au fost recunoscute mai sus, persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.

Totodată, în baza art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată rap. la art. 155 C. proc. pen., Curtea a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei iar în conformitate cu art. 73 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de executat, perioada executată de la 20 iunie 2012 - la zi, persoana condamnată fiind deținută actualmente într-un penitenciar din Italia .

Prin contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul de executări penale al Curții de Apel Ploiești, s-a cerut clarificarea situației amenzii totale de 2044 euro, la care face referire decizia de executare a pedepsei nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli-Italia, în pedeapsa totală concurentă de 7 ani și 28 zile închisoare și 2044 euro amendă.

Curtea a constatat că, prin considerentele hotărârii nr. 2 CC pronunțată la 19 ianuarie 2015, de recunoaștere și executare a pedepsei totale aplicate persoanei condamnate A., aceea de 7 ani și 28 zile închisoare, s-a stabilit că, potrivit art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri, reținându-se că amenda totală de 2044 euro nu a făcut obiectul procedurii de recunoaștere și executare desfășurate în Dosarul nr. x/42/2014.

De aceea, prin dispozitivul hotărârii ce s-a cerut a fi lămurită, s-a dispus executarea pedepsei totale de 7 ani și 28 zile închisoare aplicată de instanța statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare așa cum au fost recunoscute, persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, apreciindu-se că pedeapsa amenzii totale de 2044 euro nu poate fi executată de această curte de apel ca instanță de executare pe de o parte, iar pe de alta, s-a opinat că nici nu era în competența procedurii de recunoaștere a unei curți de apel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 republicată, modificată și completată.

Împotriva sentinței penale nr. 46 din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel condamnatul A., din memoriul depus la dosar rezultând, în esență, că acesta este nemulțumit de modalitatea în care s-a dispus contopirea pedepselor de către Curtea de Apel Ploiești.

Apelul formulat de către condamnatul A. este tardiv și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Deși poziția condamnatului cu privire la obiectul prezentei proceduri a fost echivocă, Înalta Curte constată că apelantul condamnat a înțeles să atace, aparent, sentința penală nr. 46 din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul de executări penale al Curții de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 2 CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În conformitate cu dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., termenul în care hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate la instanța superioară este de 3 zile de la comunicare.

În speță, așa cum rezultă din relațiile transmise Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Curtea de Apel Ploiești la data de 29 decembrie 2015, minuta sentinței penale nr. 46 din 24 iunie 2015 a fost comunicată condamnatului la data de 25 septembrie 2015, termenul de exercitare a căii de atac expirând, prin urmare, la data de 29 septembrie 2015. Prin urmare, calea de atac formulată de condamnatul A. abia la data de 11 decembrie 2015 apare ca fiind declarată cu mult după expirarea termenului legal de 3 zile în care putea fie exercitată, ceea ce impune respingerea sa ca tardivă.

Față de precizările orale ale condamnatului din ședința din data de 30 decembrie 2015 (referitoare la contestarea modului în care s-a realizat contopirea pedepselor), chiar dacă s-ar considera că apelul acestuia ar viza, în realitate, însăși sentința penală nr. 2 din 16 ianuarie 2015 a Curții de Apel Ploiești (prin care s-a dispus asupra recunoașterii hotărârii străine), iar nu sentința dată în contestația la executare, calea de atac ar fi, și în acest caz, tardivă.

Aceasta deoarece hotărârea inițial menționată putea fi atacată de condamnat în termen de 10 zile de la comunicare (procedură realizată la data de 11 februarie 2015), termen împlinit cu mult anterior datei de 11 decembrie 2015, la care condamnatul a formulat cererea de față.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 46 din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avanseaă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 30 decembrie 2015.