ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2016

Decizia nr. 684/2016

Deliberând asupra contestației, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 27 din 10 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 598 C. proc. civ. a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de către condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 3/CC din data de 2 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 3/CC din data de 2 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia nr. 194/A din 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind persoana condamnată A. și recunoscută hotărârea (sentința) nr. 4 din 28 februarie 2011 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Torino, secția I-a, Dosar nr. x/08 RGNR, definitivă la data de 15 mai 2011, prin care a fost contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor. prev. de art. 575 C. pen. italian.

Potrivit Certificatului privind situația executării, emis de Ministerul Justiției din Italia - Departamentul de Afaceri de Justiție - Direcția Generală a Justiției Penale, cel în cauză este deținut în vederea executării acestei pedepse din data de 09 martie 2008, perioadă ce se scade din pedeapsa stabilită și conform legislației Statului emitent, ar trebui să fie în întregime executată până la data de 13 decembrie 2020.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., aflat în Penitenciarul "Lo Russo & Cutugno" - Torino - Italia, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare, stabilită prin hotărârea penală mai sus menționată.

Deși contestatorul nu a invocat nici un temei legal al cererii sale, menționând numai că există o nelămurire cu privire la pedeapsa ce se execută în țară, prima instanță a considerat că față de motivul de fapt invocat, aceasta nu poate fi întemeiată decât pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care se referă la „orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei".

Analizând contestația, curtea a constatat că situația invocată de contestator a făcut obiectul unei hotărâri preliminare a instanței supreme, care, pe această cale, a tranșat chestiunea juridică a deducerii din pedeapsa ce se execută în România, a perioadei deduse de statul de condamnare pe baza muncii prestate, motiv pentru care a apreciat că nu mai sunt necesare relații de la autoritate judiciară italiană.

Astfel, prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, a statuat în mod obligatoriu că „în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: După transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A., solicitând deducerea din pedeapsa de executat a perioadei de lan și 9 luni, beneficiu câștigat potrivit legislației italiene.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că prin sentința nr. 4 din 28 februarie 2011 a Curții cu Juri de Apel din Torino, secția I-a, Dosar nr. x/08/RGNR, definitivă la data de 15 mai 2011 A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 14 ani, această hotărâre fiind recunoscută în ordinea juridică internă, prin sentința penală nr. 3/CC din data de 2 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești.

Contestatarul apreciază că beneficiul de 1 an și 9 luni închisoare, câștigat pe perioada executării pedepsei pe teritoriul statului italian, ar fi trebuit scăzut din durata pedepsei de executat.

În aceste condiții, contestatorul consideră că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Potrivit practicii judiciare, prin „nelămurire se înțelege neclaritatea, imprecizia dispozitivului, ca parte a hotărârii care urmează a fi pusă în executare.

Înalta Curte reține că beneficiul de 1 an și 9 luni reprezintă un drept pe care condamnatul l-a câștigat într-o perioadă când se afla în custodia exclusivă a autorităților judiciare italiene, iar executarea pedepsei era guvernată de legea internă a statului italian.

Procedura instituită prin Legea nr. 302/2004 prevede că după transferarea condamnatului, executarea pedepsei este supusă exclusiv legilor statului român. însă legislația națională nu cuprinde dispoziții care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare.

Ca efect al recunoașterii hotărârii străine de condamnare și al transferării contestatorului într-un penitenciar din România, prin începerea executării pedepsei pe teritoriul statului român, statul străin a renunțat la executarea pedepsei pe teritoriul său, lucru ce a avut drept consecință renunțarea implicită la recunoașterea acelor instituții accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiționată prin luarea în considerare a duratei pedepsei considerată ca executată pe baza muncii prestate.

De altfel, așa cum a reținut și prima instanță, această chestiune a fost tranșată în mod definitiv și cu titlu obligatoriu, de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, care prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 a statuat că "după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".

Ca atare, se constată că nu există nicio nelămurire cu privire la pedeapsa ce se execută.

Celelate critici vizând solicitarea de executare a pedepsei într-un penitenciar din Italia, în regim semideschis, țară în care se află și familia condamnatului contestator, exced prezentei analize, având în vedere obiectul prezentei contestații.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 27 din 10 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2015.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 mai 2016.