ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.
11057/2/2011, reclamanta SC H.S.F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), pronunțarea unei hotărâri
judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei CNA nr. 693 din 29
noiembrie 2011, prin care s-a dispus intrarea de îndată în legalitate în
privința spoturilor publicitare H.S., în sensul respectării regulilor de
difuzare a publicității în audiovizual.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința civilă
nr. 4985 din 17 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea acțiunii
formulate de reclamanta SC H.S.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul
Național al Audiovizualului, și anularea Deciziei nr. 639 din 29 noiembrie 2011
emisă de Consiliul Național al Audiovizualului.
Prin încheierea
pronunțată la data de 28 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a dispus, în temeiul art. 281 C. proc.
civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul
Sentinței civile nr. 4985 din 17 septembrie 2012, pronunțate în Dosarul nr.
11057/2/2011, în sensul că numărul deciziei emise de CNA la data de 29
noiembrie 2011 este 693 și nu 639, cum din eroare s-a menționat.
Pentru a dispune
anularea Deciziei CNA nr. 693 din 04 noiembrie 2011, prima instanță de reținut,
în esență, următoarele:
În baza sesizării
înregistrate la CNA sub nr. 15060 din 09 noiembrie 2011, cu privire spoturile
publicitare H.S. difuzate în ziua de 6 noiembrie 2011, s-a întocmit un raport
de Direcția Monitorizare, pe care Consiliul l-a analizat în ședința publică din
data de 29 noiembrie 2011.
Membrii Consiliului
au constatat că spoturile publicitare H.S. nu respectă dispozițiile referitoare
la regimul difuzării publicității în audiovizual prevăzute de art. 93 și 101
din Decizia nr. 220/2001 privind Codul de reglementare a conținutului
audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta invocă, pe
de o parte, pretinsa nelegalitate a deciziei contestate din perspectiva lipsei
competenței legale a pârâtului CNA de a analiza și decide asupra încălcării
dispozițiilor Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și
publicitatea comparativă, în condițiile în care sesizarea SC "G.T."
SRL a vizat exclusiv pretinsa încălcare a dispozițiilor acestui act normativ,
iar pe de altă parte, netemeinicia reținerii încălcării dispozițiilor art. 93
și 101 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a
conținutului audiovizual și imposibilitatea aducerii la îndeplinire a măsurii
dispuse, în condițiile epuizării campaniei publicitare anterior dispunerii ei.
În privința primei
categorii de critici, Curtea apreciază că nu are relevanță în cauză, întrucât
în cuprinsul Deciziei nr. 639 din 29 noiembrie 2011 nu s-a făcut vreo referire
la dispozițiile Legii nr. 158/2008, iar pârâtul nu a stabilit măsura în sarcina
reclamantei ca urmare a constatării încălcării vreunei dispoziții din cuprinsul
acestui act normativ, ci exclusiv a dispozițiilor art. 93 și 101 din Decizia
CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
În ceea ce privește
cea de-a doua categorie de critici, Curtea reține că acestea sunt întemeiate și
de natură să determine anularea deciziei contestate.
Pentru o justă
apreciere a măsurii în care materialele publicitare promovate de către
reclamantă au avut aptitudinea de a aduce atingere principiilor enumerate în
cuprinsul art. 93 sau să încalce interdicția din cuprinsul art. 103, se impun a
fi subliniate următoarele:
- sesizarea SC
"G.T." SRL a fost înregistrată la pârât la data de 04 noiembrie 2011,
fiind emisă încă de la data de 03 noiembrie 2011, astfel încât analizarea
sesizării exclusiv în privința spoturilor difuzate în data de 06 noiembrie
2011, fără a se specifica faptul că pârâtul a procedat la o analiză din oficiu
și pentru perioada ulterioară sesizării, apare ca fiind săvârșită cu exces de
putere, prin depășirea limitelor competențelor cu care fusese învestit prin
sesizare;
- în condițiile în
care există un act normativ special, Legea nr. 158/2008, care transpune
integral prevederile Directivei 2006/114/CE din data de 12 decembrie 2006, cu o
autoritate specială de reglementare în domeniu, care a analizat aceeași
sesizare a SC "G.T." SRL, pârâtul CNA trebuia să aibă în vedere
Decizia nr. 438 din 14 noiembrie 2011, prin care Consiliul Român pentru
Publicitate a reținut că "2. În ceea ce privește comparația de preț pentru
cele două produse promovate, spoturile TV difuzate după data de 5 noiembrie
2011 încalcă prevederile art. 10 lit. a) din Codul RAC, întrucât potrivit
documentelor puse la dispoziție de G., de la această dată prețul de
comercializare menționat pentru I. nu mai era valabil, iar din această cauză
comparația poate induce în eroare consumatorul cu privire la prețurile
practicate. Totodată, se reține faptul că afișele sesizate care au fost
tipărite și distribuite la data la care elementele comparației erau corecte nu
încalcă prevederile Codului RAC".
Or, în condițiile în
care compania publicitară a avut ca perioadă de desfășurare 01 noiembrie 2011 -
09 noiembrie 2011, iar modificarea prețurilor de către G. a avut loc începând
cu data de 06 noiembrie 2011, în cuprinsul materialelor publicitare ale
reclamantei făcându-se referire concretă la data la care cele două produse
identice aveau prețurile diferite ce constituia elementul esențial de
comparație, respectiv 23 octombrie 2011, Curtea apreciază că nu se poate reține
că materialele publicitare aveau aptitudinea de a aduce atingere principiului
informării corecte a publicului.
De asemenea, nici
principiului concurenței loiale nu i se poate aduce atingere, în condițiile în
care informațiile prezentate, dovedite ca fiind reale, și de altfel,
necontestate în substanța lor, făceau referire concretă la prețul practicat de
către cei doi comercianți la data de 23 octombrie 2011, informând astfel
publicul cu privire la această împrejurare esențială și permițându-i să
verifice realitatea menținerii acestei împrejurări în orice moment.
Materialele
publicitare ale reclamantei conțineau suficiente date care să conducă la o
corectă informare a publicului, nu conțineau date eronate sau omisiuni ale unor
informații importante sau relevante, care să afecteze obligația de loialitate,
în condițiile în care exact aceleași produse (așadar, produse identice, nu
similare sau asemănătoare), comercializate prin magazine aparținând acelor doi
competitori, aveau la data prezentată ca dată de referință prețuri diferite.
În aceste condiții,
reținerea încălcării dispozițiilor art. 101 din Decizia CNA nr. 220/2011
privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual este profund greșită,
întrucât produsele pentru care reclamanta a întocmit materialele publicitare nu
erau similare sau asemănătoare, ci ele erau identice, aparținând aceluiași
producător, astfel încât nu se impunea relevarea caracteristicilor acestora.
În concluzie, prima
instanță a constatat nelegalitatea Deciziei CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011
și a dispus admiterea acțiunii în anulare formulată de reclamanta SC H.S.F.
SRL.
Calea de atac
exercitată în cauză.
Împotriva Sentinței
civile nr. 4985 din 17 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în
termen legal, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, susținând că este
nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. În ceea ce
privește respingerea excepției lipsei procedurii prealabile pe care
intimata-reclamantă ar fi fost obligată să o parcurgă înainte de declanșarea
acțiunii în instanță, soluția primei instanțe este dată cu interpretarea
greșită a legislației audiovizuale.
Astfel, Legea
audiovizualului prevede două tipuri de sancțiuni care pot fi aplicate de
Consiliu radiodifuzorilor care nu respectă reglementările din Legea
audiovizualului, din Codul audiovizualului ori din actele normative subsecvente
emise în aplicarea legii.
Primul tip de
sancțiuni este cel prevăzut de art. 90 și 91 din Legea audiovizualului, care
pot fi somații sau amenzi contravenționale ale căror limite se situează între
5.000 și 200.000 lei.
Cel de al doilea tip
de sancțiuni ce poate fi aplicat de Consiliu este reprezentat de sancțiunile
specifice domeniului audiovizualului și sunt reglementate de art. 95 și 95
1
din Legea audiovizualului, putând fi: obligarea radiodifuzorului de a difuza pe
post, timp de 10 minute sau, după caz, 3 ore, numai textul stabilit de CNA prin
decizia de sancționare, reducerea cu până la jumătate a termenului de
valabilitate a licenței audiovizuale și retragerea licenței audiovizuale.
Decizia ce face
obiectul cauzei nu este o decizie de sancționare din categoria celor prezentate
și, nefăcând parte din categoria actelor administrative exceptate de legiuitor
prin art. 93 din Legea audiovizualului de la formularea unei plângeri
prealabile, urmează regimul juridic reglementat de Legea contenciosului
administrativ, dreptul comun în materie.
Astfel, reclamanta
avea obligația ca, înainte de întocmirea acțiunii în instanță, să formuleze, în
temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, plângere prealabilă, fapt ce nu s-a
întâmplat, astfel că acțiunea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, raportat
la prevederile art. 109 C. proc. civ.
3.2. Prima instanță a
considerat, în mod vădit greșit, că decizia contestată a fost emisă cu exces de
putere, întrucât CNA ar fi procedat la o analiză din oficiu a publicității
difuzate de intimata-reclamantă în ziua de 6 noiembrie 2011, respectiv după
data înregistrării sesizării adresate Consiliului, respectiv la 04 noiembrie
2011.
Din parcurgerea
sesizării înregistrate la CNA sub nr. 15060 din 04 noiembrie 2011 se observă că
petenta SC "G.T." SRL a investit Consiliul cu analizarea spoturilor
de promovare a produselor H.S., a căror difuzare pe posturile de televiziune
începuse în data de 01 noiembrie 2011 și care continua zi de zi, după acest moment.
Raportul de
monitorizare ce a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost întocmit la
data de 07 noiembrie 2011 și a avut în vedere monitorizarea făcută în ziua de
06 noiembrie 2011.
Față de această
situație de fapt, se impune a se constata că CNA nu a emis decizia contestată
cu exces de putere și că în mod greșit prima instanță a reținut nelegalitatea
deciziei sub acest aspect.
3.3. Cu privire la
afirmația primei instanțe, potrivit căreia CNA "trebuia să aibă în
vedere" Decizia nr. 438 din 14 noiembrie 2011 a Consiliului Român pentru
Publicitate, se impune a se avea în vedere că această decizie a unui organism
neguvernamental, ce are încheiat un protocol de colaborare cu CNA, are doar
caracterul unei recomandări în relația cu CNA, neexistând nicio obligație legală
în sarcina CNA de a ține cont de punctele de vedere exprimate de această
organizație.
3.4. Prima instanță a
făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 93 și 101 din Codul
audiovizualului, întrucât spoturile publicitare pentru produsele H.S. au fost
difuzate pe posturile de televiziune într-o manieră care sugera și îndemna
publicul să renunțe la un produs în favoarea altuia, pe motiv că este mai
ieftin, fără însă să precizeze și caracteristicile esențiale ale acestuia, în
raport de cel comparat la preț.
Prima instanță își
bazează întreaga argumentație pe faptul că produsele ce au fost prezentate prin
comparație ar fi fost identice, iar nu "similare ori asemănătoare
identificabile", cum prevede art. 101 din Codul audiovizualului.
Spotul cu privire la
trening face mențiunea "același trening", iar instanța consideră că
acest fapt elimină fără echivoc aplicabilitatea art. 101 din Codul
audiovizualului, fără să-și pună întrebarea, care "același trening"?
Același trening
pentru bărbați, același trening pentru femei, același trening de vară etc.
despre ce trening e vorba?
Or, dacă ar fi fost
respectate prevederile legale și ar fi fost făcute minime mențiuni cu privire
la caracteristicile esențiale ale produsului era clar pentru consumator că,
mergând la un magazin H.S., are posibilitatea să achiziționeze respectivul
trening (același cu cel comercializat și în alte magazine) la un preț mai mic,
aceasta fiind de fapt mesajul ce s-a dorit a fi transmis telespectatorilor.
În ceea ce privește
spotul cu privire la încălțămintea sport N.E.L., în mod greșit prima instanță
își asumă să clarifice ea însăși presupusa identitate a produselor promovate de
intimata-reclamantă la preț mai mic decât cele comercializate de alte companii
de pe piața articolelor sportive, în condițiile în care în acest spot nu se
face nicio referire la faptul că produsele comercializate, având aceeași marcă,
ar fi și identice, așa cum s-a întâmplat în primul spot.
Astfel, pe de o
parte, publicul spectator nu a beneficiat de o informare corectă cu privire la
produsele promovate, iar, pe de altă parte, alți comercianți au fost
prejudiciați de difuzarea acestei publicități, dovadă în acest sens fiind chiar
sesizarea cu care Consiliul a fost învestit de către o societate concurentă cu
reclamanta din prezenta cauză.
În concluzie, pentru
motivele prezentate recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului,
modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, în
principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În drept cererea de
recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ.
Apărările
formulate în cauză
Intimata SC H.S.F.
SRL a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului promovat de Consiliul
Național al Audiovizualului, ca neîntemeiat, și menținerea ca legală și
temeinică a încheierii de ședință și a hotărârii primei instanțe atacate, cu
cheltuieli de judecată.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentința
recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările
dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit
considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Reclamanta SC H.S.F.
SRL a supus controlului de legalitate Decizia CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011
prin care s-a dispus, "cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea
audiovizualului nr. 504/2002, intrarea de îndată în legalitate în privința spoturilor
publicitare H.S., în sensul respectării regulilor de difuzare a publicității în
audiovizual".
Este neîntemeiată
critica recurentului privitoare la greșita soluționare de către prima instanță
a excepției lipsei procedurii prealabile invocate de autoritatea pârâtă.
Astfel actul
administrativ contestat a fost emis de Consiliul Național al Audiovizualului în
îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor ce îi revin potrivit Legii
audiovizualului nr. 504/2002, invocându-se ca temei legal prevederile art. 15 din
acest act normativ.
Potrivit alin. (1) al
acestui text de lege, Consiliul emite "decizii, instrucțiuni și
recomandări (...)".
În speța de față, în
soluționarea sesizării formulate de SC "G.T." SRL, Consiliul a emis o
"decizie", prin care a dispus "intrarea de îndată în
legalitate". Norma legală care instituie posibilitatea Consiliului de a
dispune o astfel de măsură nu poate fi reprezentată decât de art. 90 alin. (3),
Capitolul VII - Contravenții și sancțiunii, al Legii nr. 504/2002, chiar dacă nici
acest text de lege și nici termenul de "somație" nu se regăsesc în
conținutul deciziei de intrare în legalitate.
Actele emise de
Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 și art. 91 din Legea nr.
504/2002 sunt calificate de art. 93 alin. (2) din același act normativ ca fiind
"decizii de sancționare", iar în privința acestora, dispozițiile art.
93 alin. (3) prevăd posibilitatea de a fi atacate "direct la instanța de
contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei
plângeri prealabile".
În condițiile în care
procedura de atacare a acestor acte administrative la instanță este
reglementată de legea specială, aplicabilitatea acesteia are prioritate față de
legea generală a contenciosului administrativ, astfel că nu era necesară parcurgerea
procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
Relativ la critica ce
vizează greșita reținere de către prima instanță a "excesului de
putere" în emiterea deciziei contestate, Înalta Curte observă că întreaga
argumentație prezentate de reclamantă în susținerea acestui motiv de
nelegalitate, reiterată în combaterea recursului autorității pârâte, s-a axat
pe lipsa de competență a CNA de a examina aspectele sesizate de SC
"G.T." SRL, ce au vizat exclusiv încălcarea prevederilor art. 6 lit.
d) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea
comparativă.
Or, prima instanță a
reținut "excesul de putere", în considerarea faptului că sesizarea SC
"G.T." SRL a fost emisă încă din data de 03 noiembrie 2011, iar
analiza acesteia exclusiv în privința spoturilor publicitare difuzate în data
de 6 noiembrie 2011 a avut loc fără a se specifica faptul că pârâtul a procedat
la o analiză din oficiu și pentru perioada ulterioară sesizării.
O astfel de
apreciere, nu numai că este în dezacord cu susținerile pe care reclamanta le-a
supus examinării instanței pe calea acțiunii în anulare, dar este și eronată,
întrucât analiza Consiliului a respectat limitele sesizării înregistrate la CNA
sub nr. 15060 din 4 noiembrie 2011, atât timp cât sesizarea a vizat spoturile
publicitare difuzate în perioada ulterioară datei de 01 noiembrie 2011, iar
Raportul de monitorizare a analizat spoturile publicitare difuzate în ziua de 6
noiembrie 2011.
De asemenea, în mod
eronat prima instanță a reținut că autoritatea specială de reglementare în
domeniul Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea
comparativă este Consiliul Român pentru Publicitate și a apreciat că pârâtul
Consiliul Național al Audiovizualului trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 438
din 14 noiembrie 2011 emisă de această autoritate.
Or, Consiliul Român
pentru Publicitate (RAC) nu este nicidecum o autoritate specială de
reglementare în domeniul Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și
publicitatea comparativă, ci o organizație profesională, non-guvernamentală, cu
rol de autoreglementare în domeniul publicității, în sensul art. 21 din Legea
nr. 148/2000 privind publicitatea.
Nu există nicio
dispoziție legală care să instituie în sarcina CNA, ca autoritate unică de
reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale potrivit art. 10 din
Legea audiovizualului nr. 504/2002, obligația de a solicita opinia
organizațiilor profesionale cu rol de autoreglementare în domeniul publicității
și de a se conforma conținutului acesteia, în cazul în care a fost solicitat.
Așadar, opinia
solicitată de CNA, în virtutea Protocolului de colaborare încheiat cu Consiliul
Român pentru Publicitate, nu poate fi decât una facultativă, CNA având posibilitatea
de a solicita acestei organizații profesionale un punct de vedere pentru a se
informa și a decide în cunoștință de cauză, dar și libertatea de a i se
conforma sau nu după cum consideră de cuviință.
În pofida celor
reținute, relativ la "excesul de putere" și la caracterul facultativ
al opiniei emise de Consiliul pentru Publicitate, soluția primei instanțe, în
sensul anulării Deciziei CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011, se impune a fi
menținută, în considerarea argumentelor ce vizează fondul raportului juridic
dedus judecății.
Astfel, în mod just
prima instanță a validat poziția procesuală exprimată de reclamantă, în sensul
nelegalității deciziei contestate, raportat la temeiul de drept pretins a fi
fost încălcat, respectiv art. 93 și art. 101 din Decizia CNA nr. 220/2011
privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
Contrar susținerilor
recurentei, din analiza conținutului spoturilor publicitare difuzate în ziua de
06 noiembrie 2011 se observă că ele fac referire la două produse identice comercializate
atât în magazinele H., cât și în magazinele I., respectiv "pantofi sport
N.E.L. pentru bărbați" și "Trening bărbați A.", fiind indicată
cu claritate diferența de preț pentru același produs comercializat de doi
agenți economici.
Fiind vorba de
produse identice, iar nu de "produse sau servicii similare ori
asemănătoare identificabile", singurul aspect care influențează decizia
cumpărătorului este prețul, nefiind necesară o descriere a caracteristicilor
esențiale ale produsului.
Prin urmare, campania
publicitară derulată de reclamantă a respectat prevederile art. 93 din Decizia
CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în
sensul existenței unei informări corecte a publicului, iar prevederile art. 101
din Decizia CNA nr. 220/2011 nu sunt aplicabile în cauză, atât timp cât ele se
referă la produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
Pentru toate
considerentele expuse, prin care sunt rectificate în parte constatările și
aprecierile primei instanțe, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Național al
Audiovizualului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței
civile nr. 4985 din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - NN