ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2016

Decizia nr. 2061/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 noiembrie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA):

(i) anularea Deciziei CNA nr. 329 din data de 27 iunie 2013 privind somarea SC B. SA pentru difuzarea spotului publicitar de promovare a produsului „C.”, spot care ar încălca dispozițiile art. 93 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual;

(ii) având în vedere caracterul de act accesoriu al acesteia în raport cu Decizia CNA nr. 329 din 27 iunie 2013, anularea Deciziei CNA nr. 554 din data de 22 octombrie 2013, prin care a fost respinsă contestația formulată de SC A. SA împotriva Deciziei CNA nr. 329 din data de 27 iunie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 1121 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus respingerea excepției tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiată, admiterea cererii reclamantei A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 329 din 27 iunie 2013 și a Deciziei CNA nr. 554 din 22 octombrie 2013.

Împotriva Sentinței civile nr. 1121 din 4 aprilie 2014 a declarat recurs în termen legal pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, susținând că aceasta este nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii în privința deciziei de sancționare nr. 329/2013, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția invocată, considerând că intimata-reclamantă era îndreptățită să acționeze în termen de 6 luni de la momentul luării la cunoștință de actul vătămător, situație în care, la momentul introducerii acțiunii, aceasta nu a depășit acest termen.

În acest sens, recurentul a invocat dispozițiile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și a susținut că intimata-reclamantă, terț în raporturile cu CNA, avea posibilitatea să atace în contencios administrativ Decizia nr. 329/2013 de la data luării la cunoștință a acesteia, respectiv 3 iulie 2013, dată la care acesta a formulat la CNA cerere de reexaminare a deciziei contestate, în termenul de 15 zile reglementat de legea specială, Legea audiovizualului.

Recurentul a precizat că acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de 8 noiembrie 2013, la mai mult de 3 luni și jumătate de la împlinirea termenului de 15 zile instituit de legiuitor pentru contestarea în instanță, astfel că se impune a se constata tardivitatea introducerii acțiunii împotriva Deciziei CNA nr. 329/2013, de sancționare cu somație publică a radiodifuzorului SC B. SA.

Pe fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea primei instanțe, prin raportare la următoarele considerente pe care aceasta s-a fundamentat:

a) intimatei-reclamante i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare;

b) buletinele de analiză care au stat la baza emiterii deciziei atacate nu puteau fi avute în vedere, întrucât instituția care le-a emis nu ar fi avut competența de a efectua analize având ca obiect determinarea conținutului de nitrați din apele minerale ale intimatei-reclamante, iar în privința volumului concentrației de nitrați din apa minerală, instanța de fond a apreciat că acesta constituie un indicator de puritate a apei;

c) veridicitatea sloganului „C.- cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume” a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2011.

Referitor la primul considerent pentru care instanța de fond a apreciat că decizia contestată este nelegală, recurentul a apreciat că este neîntemeiat, întrucât decizia de sancționare a fost adoptată cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 15 din Legea audiovizualului (publicitatea ședinței, cvorumul și numărul de voturi necesare adoptării unei decizii).

În acest sens, s-a arătat că legislația audiovizuală nu reglementează în sarcina CNA nicio obligație potrivit căreia adoptarea deciziilor să se facă numai însoțite de punctul de vedere al radiodifuzorilor ori al altor persoane interesate. Decizia adoptată nu este rezultatul unei proceduri administrativ-jurisdicționale, care să implice dezbateri în contradictoriu și să presupună implicit garantarea dreptului la apărare.

Prin urmare, nu se poate reține o vătămare a drepturilor intimatei-reclamante în lipsa unui text legal care să impună CNA audierea reprezentantului unui terț în procedura de emitere a deciziei de sancționare.

În ceea ce privește afirmația instanței de fond, în sensul că Regulamentul de organizare și funcționare a CNA ar exista o prevedere conform căreia s-ar adresa invitații de participare persoanelor vizate de deciziile ce urmează a fi adoptate de Consiliu, recurentul a precizat că nu există în Regulament nicio prevedere cu un astfel de conținut, astfel că se impune a fi înlăturată motivația instanței, ca neîntemeiată.

De asemenea, recurentul a apreciat că invocarea de către instanța de fond a Regulamentului CE nr. 1/2003 al Consiliului aplicabil în materia concurenței, precum și a unei spețe din această materie nu se justifică, întrucât între cele două domenii există diferențe esențiale, care pot genera și o procedură diferită în privința asigurării dreptului la apărare.

Cu privire la buletinele de analiză care au stat la baza emiterii deciziei atacate, recurentul a menționat că nu are competența de a stabili calitatea unui produs alimentar prezentat în spoturi, așa încât, într-o situație ca cea din prezenta speță, Consiliul a analizat spoturile la produsele intimatei-reclamante din perspectiva informațiilor puse la dispoziție de autoritatea competentă în domeniul protecției consumatorilor (ANPC), cu raportare la conținutul acestei promovări, și a constatat că informațiile puse la dispoziția publicului nu sunt conforme cu cele rezultate din documentația prezentată de ANPC.

Faptul că intimata-reclamantă a prezentat o documentație diferită, fără a dovedi că documentația prezentată de ANPC nu ar corespunde realității, ci contravine doar intereselor economice ale intimatei-reclamante, nu este de natură să înlăture constatările autorității statului investită cu supravegherea pieței în scopul protejării consumatorilor.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și (2) lit. b) din H.G. nr. 1020/2005 referitoare la apele minerale naturale, invocate de intimata-reclamantă, ANPC este una dintre autoritățile statului desemnate să constate contravenții și să aplice sancțiunii în domeniul său de concurență.

În esență, este vorba de apărarea unui interes public de către ANPC care, raportat la prezenta speță, și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. h), i), o) din H.G. nr. 700/2012.

În opinia recurentului, intimata-reclamantă avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată din domeniul comercial pentru a clarifica problemele de natură tehnică prezentate la paginile 13 - 20 din cererea de chemare în judecată, întrucât toate aceste aspecte exced obiectului prezentei cauze. Sub acest aspect, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, în sensul că s-a pronunțat pe aspecte cu care nu a fost învestită și, distinct de acest aspect, în cauza dedusă judecății nu au fost administrate probe care să infirme concluziile ANPC, ca unică autoritate în domeniul protecției consumatorilor, acestea fiind înlăturate în mod subiectiv.

Cu privire la faptul că veridicitatea sloganului „C. - cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume” ar fi constatată și printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2011, recurentul a apreciat că acest fapt nu poate avea afect asupra legalității unei decizii de sancționare emise de CNA, autoritate care s-a pronunțat pe conținutul unui spot publicitar. În plus, sub aspect procedural, CNA nu a fost parte în acest dosar pentru ca hotărârea pronunțată să îi fie opozabilă.

De asemenea, recurentul a solicitat să fie avut în vedere faptul că, deși în considerentele hotărârii, instanța de fond arată că în dosarul în cauză a fost efectuat un raport de expertiză din care rezultă că, potrivit Raportului din cadrul ANPC, concentrația de nitrați este de 0,27 mg/l, iar conform spotului publicitar pentru apa minerală analizată de CNA, concentrația ar fi de 0 mg/l, totuși instanța de fond apreciază în mod greșit că decizia emisă de CNA este nelegală.

În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției tardivității introducerii acțiunii în privința Deciziei nr. 329/2013, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei CNA, ca fiind legală și temeinică.

La data de 12 iunie 2014, recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante A. SA, cu precizarea că aceasta este o excepție de fond, absolută și peremptorie, ce poate fi invocată în orice stare a procesului.

În susținerea excepției, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 93 alin. (1) și (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și s-a arătat că sancțiunile aplicate de Consiliu reprezintă sancțiuni contravenționale, astfel că este evident că actele administrative prin care sunt aplicate aceste sancțiuni nu pot fi contestate decât de persoana sancționată, aceasta fiind radiodifuzorul SC B. SA.

Or, producătorul unei ape minerale, care nu are niciun raport juridic cu CNA, s-a substituit persoanei juridice titulare de drepturi și obligații în relația cu CNA, respectiv SC B. SA, care nu a contestat în instanță această decizie, asumându-și integral faptele reținute de Consiliu în sarcina sa și obligațiile corelative, respectiv intrarea de îndată în legalitate.

Față de argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante A. SA.

Intimata A. SA („A.”) a solicitat, prin întâmpinare, respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de CNA și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 1121 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe pretinsa respingere eronată a excepției tardivității cererii de chemare în judecată, intimata a susținut că este neîntemeiat, întrucât dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002 sunt inaplicabile în prezenta cauză, acțiunea în anularea Deciziei CNA nr. 329/2013 fiind guvernată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează constatările primei instanțe, în sensul încălcării dreptului la apărare al intimatei-reclamante, s-a arătat că argumentele prezentate de recurent sunt nefondate.

În acest sens, intimata a precizat că dreptul la apărare este garantat chiar de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție, fără a face vreo deosebire între apărarea în cadrul procedurilor judiciare ori administrative.

Prin urmare, principiul respectării dreptului la apărare, chiar neconsacrat expres de legea specială (Legea audiovizualului nr. 504/2002) este aplicabil inclusiv procedurilor administrative care se derulează în fața CNA, proceduri care se pot finaliza cu adoptarea unor decizii cu caracter sancționator, așadar prejudiciabil, pentru anumite subiecte de drept.

În ceea ce privește argumentul CNA în sensul că Regulamentul de organizare și funcționare a CNA nu ar conține dispoziții care să prevadă posibilitatea CNA de a adresa invitații de participare persoanelor vizate de deciziile Consiliului, intimata a invocat dispozițiile art. 28 din Regulament și a susținut că, din interpretarea gramaticală și teleologică a dispozițiilor Regulamentului rezultă că acesta conține dispoziții care autorizează folosirea invitațiilor de participare la ședințele Consiliului, invitații care cu atât mai mult ar putea fi adresate persoanelor care ar putea justifica un interes în legătură cu deciziile CNA.

Referitor la argumentele CNA legat de Regulamentul CE nr. 1/2003 al Consiliului, aplicabil în materie de concurență, trebuie observat că invocarea acestuia de către prima instanță a fost circumscrisă dorinței de a învedera tendința cvasiunanimă manifestată la nivel comunitar și național de a asigura respectarea dreptului la apărare inclusiv în cadrul procedurilor administrative.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează concluzia instanței de fond în sensul irelevanței buletinelor de analiză care au stat la baza Deciziei CNA nr. 329/2013, intimata a arătat că este neîntemeiată, întrucât afirmațiile recurentului reprezintă o confirmare expresă a încălcării dreptului la apărare al intimatei și chiar a prezumției de nevinovăție. Astfel, pornind exclusiv de la probatoriul administrat de către o parte (petenta ANPC), fără a da o posibilitate persoanei direct interesate (intimata) de a-și prezenta punctul de vedere cu privire la sesizarea ANPC și la probatoriul administrat de aceasta, CNA stabilește cu valoare absolută vinovăția intimatei sub aspectul dezinformării consumatorilor, dispunând oprirea de la difuzare a clipului publicitar al acesteia.

În legătură cu susținerea din recurs potrivit căreia informațiile cuprinse în sesizarea ANPC nu li s-a contestat veridicitatea, intimata a precizat că, în realitate, recurentul se prevalează de propria turpitudine - deși nu a oferit intimatei posibilitatea de a se apăra în raport cu constatările și acuzațiile aduse prin sesizarea ANPC, CNA sugerează în fața instanței că o astfel de posibilitate este imputabilă exclusiv intimatei, și nicidecum recurentului.

Referitor la motivul de recurs privind soluția din Dosarul nr. x/3/2011, intimata a susținut că este nefondat, întrucât atât în fața CNA, cât și în fața instanței cu soluționarea Dosarului nr. x/3/2011 una dintre problemele care au fost ridicate a fost aceea a sloganului publicitar menționat. Intimata nu a invocat opozabilitatea acestei hotărâri față de partea adversă, însă recurentului (ca, de altfel, oricărui alt subiect de drept) îi este aplicabilă opozabilitatea generală a hotărârilor judecătorești, în sensul că aceasta impune tuturor subiectelor de drept să respecte starea de drept și situațiile juridice care rezultă din cuprinsul lor.

În legătură cu susținerea CNA potrivit căreia raportul de expertiză efectuat de laboratorul din cadrul ANPC în cadrul Dosarului nr. x/3/2011 ar fi relevat o concentrație de nitrați în apele minerale ale intimatei de 0,27 mg/l, s-a precizat că recurentul acreditează o interpretare eronată a probatoriului depus la dosarul cauzei, întrucât analizele efectuate de laboratorul din cadrul ANPC arată că volumul concentrației de nitrați din apele minerale a fost sub limita de detecție de 0,27 mg/l, iar nu de 0,27 mg/l.

În concluzie, pentru toate argumentele menționate, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de CNA și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 1121 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, reține următoarele:

În privința tardivității și inadmisibilității excepției lipsei calității procesuale active, susținerile intimatei-reclamante nu vor fi reținute, având în vedere că ne aflăm în prezența unei excepții de ordine publică, ce poate fi invocată în orice stare a procesului, potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ.

Nu există nicio condiționare legată de momentul până la care excepția poate fi valorificată înaintea instanței de recurs, astfel că invocarea excepției poate fi realizată chiar după împlinirea termenului legal de recurs.

Singura limitare instituită de art. 247 alin. (1) C. proc. civ. pentru faza procesuală a recursului vizează administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.

Cum în speța de față excepția lipsei calității procesuale active poate fi soluționată pe baza probatoriului administrat în primă instanță, Înalta Curte consideră admisibilă excepția invocată de recurentul Consiliul Național al Audiovizualului.

Pe fondul excepției, poziția procesuală exprimată de recurent nu va fi validată de instanța de control judiciar, întrucât aceasta nu ține seama de temeiul juridic invocat de reclamantă în promovarea acțiunii în contencios administrativ și, implicit, în justificarea calității sale procesuale.

Astfel, în calitate de terț față de decizia de sancționare contestată, reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ, prevalându-se de dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv art. 1 alin. (2), art. 7 și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Regimul procedural instituit de art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 este aplicabil exclusiv subiectelor de drept față de care CNA are obligația comunicării deciziei de sancționare.

Această reglementare cu caracter special nu limitează însă sfera subiectelor de sesizare a instanței de contencios administrativ, reclamant putând fi, în sensul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept.

Prin urmare, reclamanta A. S.A. justifică legitimare procesuală activă, astfel că excepția invocată de recurent va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Prevalându-se de dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, recurentul susține, reiterând argumentele prezentate în primă instanță, că Decizia CNA nr. 329/2013 putea fi atacată de reclamantă în termen de 15 zile de la comunicare, termen care ar fi început să curgă în data de 3 iulie 2013 și s-ar fi împlinit în data de 19 iulie 2013.

În dezacord cu punctul de vedere exprimat de recurent, Înalta Curte observă că textul de lege menționat este aplicabil exclusiv acțiunilor în anulare promovate de acele subiecte de drept față de care CNA are obligația comunicării deciziilor de sancționare.

Din interpretarea per a contrario a normei legale enunțate rezultă că toate celelalte subiecte de drept ce se consideră a fi vătămate prin deciziile de sancționare se pot adresa instanței de contencios administrativ în condițiile și termenele instituite de Legea nr. 554/2004.

Este și situația reclamantei A. SA, care nu a avut calitatea de participant în procedura administrativă și față de care CNA nu a procedat la comunicarea Deciziei de sancționare nr. 329/2013.

În condițiile în care termenul de 6 luni pentru contestarea Deciziei nr. 329/2013 a început să curgă de la data de 3 iulie 2013, iar acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la instanță la data de 8 noiembrie 2013, în mod legal prima instanță a respins excepția tardivității, critica recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție garantează dreptul la apărare, fără a distinge între procedurile judiciare și cele administrative.

De altfel, cu începere din data de 1 decembrie 2009 acest drept este consacrat și la nivel european prin intermediul art. 41 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale UE.

Prin urmare, în mod just prima instanță a reținut că principiul respectării dreptului la apărare este aplicabil inclusiv procedurilor administrative care se derulează în fața CNA.

În speța de față, nu se poate reține însă nerespectarea dreptului la apărare în privința reclamantei A. SA, de vreme ce în sarcina Consiliului nu există obligația de a asigura prezența la ședințe ori de a solicita un punct de vedere al persoanelor potențial interesate de deciziile CNA.

Mai mult, Consiliul nu a uzat de posibilitatea conferită de Regulamentul de organizare și funcționare, aceea de a transmite reclamantei o invitație de participare la ședința finalizată cu adoptarea deciziei contestate.

Din perspectiva analizată, prezintă relevanță cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 12/2013, în sensul că „(..) Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu conține (..) prevederi exprese care să oblige Consiliul Național al Audiovizualului să respecte unele măsuri prealabile adoptării deciziilor de sancționare, prin care să ofere posibilitatea persoanei în cauză să își susțină punctul de vedere, să fie ascultată și să dea explicații cu privire la încălcările constatate de Consiliu”.

Suplimentar, se observă că în sarcina reclamantei nu s-a produs niciun prejudiciu, întrucât aceasta, prin acțiunea adresată instanței, și-a expus în mod real toate criticile de nelegalitate și netemeinicie, respectiv apărările pe care le-a considerat necesare în raport de decizia de sancționare contestată.

Prin urmare, sub acest aspect, susținerile recurentului sunt întemeiate însă această constatare nu este de natură să determine modificarea soluției primei instanțe, de vreme ce motivele de nelegalitate ce țin de fondul acestei cauze au fost în mod corect reținute prin sentința recurată, astfel cum se va arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, se impune a fi subliniat faptul că, prin cererea de recurs este reiterată susținerea făcută în primă instanță, în sensul că decizia de sancționare contestată a fost adoptată exclusiv în baza sesizării și a informațiilor puse la dispoziția de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Pe de altă parte, se observă că nu poate fi pusă în discuție în prezenta cauză competența ANPC de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni în domeniul său de activitate.

În plus, nu a fost contestat dreptul acestei autorități de a efectua analize în privința produselor alimentare și nealimentare prin laboratoarele acreditate.

În schimb, contrar afirmațiilor cuprinse în cererea de recurs, se constată că veridicitatea informațiilor cuprinse în sesizarea ANPC a fost contestată de reclamantă de îndată ce a avut această posibilitate, în condițiile în care nu a avut calitatea de participant în procedura administrativă derulată în fața CNA.

Astfel, prin acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, reclamanta a invocat existența unor vicii grave care afectează forța doveditoare a buletinelor de analiză prezentate de ANPC, respectiv:

(i) vicii care privesc competența și probitatea științifică a autorului acestor buletine de analiză (Laboratorul Național de Referință pentru Supravegherea Calității Apei) de a efectua analize privind determinarea conținutului de nitrați din apele minerale naturale;

(ii) vicii care privesc fondul informațiilor cuprinse în buletinele de analiză.

În privința competenței emitentului buletinelor de analiză prezentate de ANPC, prima instanță a stabilit că acestea au fost emise de un laborator care nu avea competența legală și tehnică să examineze calitatea apei minerale naturale, ci doar pe aceea a apei potabile (în sensul dat acestei noțiuni de Legea nr. 458/2002), astfel că ele nu puteau fi luate în considerare de CNA la emiterea respectivei decizii.

Prin cererea de recurs formulată în cauză, CNA nu critică sub niciun aspect considerentele primei instanței, astfel că statuările referitoare la competența emitentului buletinelor de analiză prezentate de ANPC au intrat în puterea lucrului judecat, soluția primei instanței impunându-se a fi menținută și în această privință.

Totodată, din studiul considerentelor sentinței recurate se observă că, în analiza legalității Deciziei nr. 329/2013, decizie întemeiată pe premisa că volumul concentrației de nitrați din apa minerală nu reprezintă un indicator de puritate a apei, prima instanță a validat poziția procesuală exprimată de reclamantă, reținând că, potrivit Anexei 1 la H.G. nr. 1020/2005, unul dintre criteriile de apreciere a purității apei este reprezentat de concentrația de nitrați, exprimată în mg/l.

Nici sub acest aspect constatările primei instanțe nu au fost criticate în recurs, astfel că ele au intrat în puterea lucrului judecat, fără posibilitatea de a se reaprecia asupra lor.

În continuarea raționamentului primei instanțe legat de concentrația de nitrați - criteriu de apreciere a purității apei, dar și în examinarea susținerilor recurentului, în sensul că în cauza dedusă judecății nu au fost administrate probe care să infirme concluziile ANPC, Înalta Curte reține următoarele:

Informațiile cuprinse în sesizarea și probele prezentate Consiliului de către ANPC pentru produsul „apă minerală carbogazoasă C.” au fost: produsul îmbuteliat la 0,5 l conține 0,58 mg/l nitrați, produsul îmbuteliat la 1,5 l conține 0,08 mg/l nitrați, iar apa minerală naturală carbogazoasă forte - produs îmbuteliat la 1,5 l conține 0,12 mg/l nitrați, deși pe etichetele acestor produse valoarea nitraților este de 0 mg/l”.

Concluziile ANPC validate de Consiliu au fost în sensul că informațiile furnizate în cadrul spoturilor de promovare a produsului „C.” sunt incorecte și de natură să inducă în eroare consumatorii.

Astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat, buletinele de analiză prezentate de ANPC, probe care au constituit singurul fundament al deciziei de sancționare adoptată de CNA, au fost emise de un laborator care nu avea competența legală și tehnică de a examina calitatea apei minerale.

Cum în discuție sunt aspecte de ordine publică legate de administrarea probatoriului pe care Consiliul și-a întemeiat „acuzația” din decizia de sancționare, constatarea legată de necompetența emitentului buletinelor de analiză este suficientă pentru a reține caracterul nelegal al deciziei și pentru a dispune, în consecință, anularea acesteia.

Cu toate acestea, reclamanta a administrat în primă instanță (Anexa nr. 13 la cererea de chemare în judecată) o serie de probatorii reprezentate de analize efectuate de laboratoare acreditate (Lares, Fresenius, Prospecțiuni, Givaroli), care au relevat concentrații de nitrați aflate sub limita de detecție, oricât de mică ar fi fost aceasta (0,5 mg/l; 0,3 mg/l; 0,1 mg/l; 0,05 mg/l).

Această concluzie nu exclude posibilitatea ca volumul concentrației de nitrați să fie 0 mg/l și, în lipsa oricăror probatorii legale care să poată fundamenta decizia de sancționare adoptată de CNA, nu se poate susține că publicitatea audiovizuală a produsului „C.” este de natură să contravină dispozițiilor legale privind informarea corectă a publicului.

Suplimentar, trebuie precizat că, prin Sentința civilă nr. 7097 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, definitivă prin Decizia civilă nr. 659 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă acțiunea promovată de reclamanta SC D. S.A., în contradictoriu cu pârâta SC A. S.A., acțiune prin care s-a solicitat, printre altele, constatarea caracterului înșelător al sloganului „C. - cea mai pură apă minerală din lume”.

Deși această hotărâre judecătorească nu este opozabilă recurentului, care nu a fost parte în proces, ea reprezintă un reper în soluționarea cauzei, întrucât una dintre problemele puse în discuție a vizat veridicitatea sloganului publicitar menționat.

În fine, se remarcă inexactitatea informațiilor prezentate în cererea de recurs (pag.7), în sensul că raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/3/2011 ar fi relevat o concentrație de nitrați în apele minerale ale reclamantei de 0,27 mg/l. În realitate, concluzia raportului a fost aceea că volumul concentrației de nitrați a fost sub limita de detecție de 0,27 mg/l, iar nu de 0,27 mg/l.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, cu majoritate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu unanimitate:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. SA, invocată de recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului.

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței civile nr. 1121 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM