ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Reclamanta B.S.V. a

ridicat excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele

C.N.A.S., a Protocolului nr. P5282 din 26 octombrie 2007/9586 din 30 octombrie 2007

și a actului adițional nr. 1/181797/2009/801320/2009, încheiate între C.N.A.S.

și A.N.A.F.

Excepția de

nelegalitate a fost invocată în acțiunea promovată în dosarul 7292/117/2012 a

Tribunalului Cluj în care reclamanta a solicitat anularea deciziei E568 din 20

aprilie 2012 a C.A.S. Cluj, a Deciziei de impunere 212890/1 din 1 martie 2012

și nr. 212890/2 din 1 martie 2012, iar Curtea de Apel a fost sesizată cu

excepția de nelegalitate prin încheiere din ședința publică din 22 februarie 2013

a Tribunalului Cluj.

A.N.A.F. a depus

întâmpinare solicitând respingerea excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă,

întrucât doar actul administrativ individual poate face obiectul controlului de

legalitate. Ori protocolul încheiat în baza colaborării a două autorități

publice nu are calitatea de act administrativ, iar titlul de creanță îl

constituie deciziile emise de C.A.S.

C.A.S.J. Cluj a depus

întâmpinare solicitând respingerea excepției de nelegalitate arătând că doar

legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi

cercetată conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar protocolul este un act

bilateral care nu are calitatea de act administrativ reprezentând un act intern

al celor două instituții

Ministerul Sănătății

a invocat excepția inadmisibilității cu privire la Protocol, actul adițional și

Ordinul C.N.A.S., arătând că nu este vorba de un act administrativ individual,

nu s-a formulat plângere prealabilă, protocolul a fost încheiat pentru aducerea

la îndeplinire a obligațiilor care revin conform legii, atât C.N.A.S., cât și A.N.A.F.,

iar în ce privește Ordinul C.N.A.S., interpretarea normei legale a dat

posibilitatea reglementării normelor concrete metodologice de către C.N.A.S.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

263/2013 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și plângerii

prealabile; a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din

Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 formulată de reclamanta B.S.V. în

contradictoriu cu intimatul Președintele C.N.A.S., C.N.A.S. și C.A.S. Cluj, A.N.A:F.

și M.S. și a respins excepția de nelegalitate a Protocolului nr. P5282/2007/95896/2007

și Actul Adițional nr. 1 (181797/2009/ 801320/2009) la Protocolul încheiat

între C.N.A.S. și A.N.A.F.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

În ceea ce privește

excepția lipsei plângerii prealabile, Curtea a reținut că dispozițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul excepției de nelegalitate.

În ceea ce privește

excepția de inadmisibilitate invocată pe motivul că prevederile art. 4 se

referă doar la acte administrative individuale și nu la cele normative, Curtea a

apreciat că norma legală nu exclude ridicarea excepției de nelegalitate și cu

privire la actele administrative normative.

În ceea ce privește posibilitatea

de a ridica excepția de nelegalitate și cu privire la protocolul încheiat între

C.N.A.S. și A.N.A.F., Curtea a apreciat că acest act nu poate fi considerat

bilateral pe motivul că este încheiat între două autorități publice și prin

urmare, nu ar fi un act administrativ pentru că și în acest caz este exprimată

voința unilaterală a fiecărei autorități publice astfel că prin urmare, nu

poate fi considerat din acest punct de vedere exceptat de la controlul de

legalitate.

Referitor la

încălcarea prin acest protocol a normelor legale care protejează informațiile

cu caracter personal, Curtea a considerat că potrivit art. 5 alin. (2) lit. c)

și lit. d) din Legea nr. 677/2001, consimțământul persoanei vizate nu este

cerut când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații

legale a operatorului și când este necesară pentru exercitarea prerogativelor

de autoritate publică cu care sunt investiți operatorii. Aceste aspecte, au

fost urmate de către A.N.A.F. și C.N.A.S., întrucât s-au transmis datele

necesare pentru ca C.N.A.S. prin C.A. să poată emite titluri de creanță deci,

în vederea exercitării prerogativei acestei autorități publice care este aceea

de a colecta obligațiile fiscale către F.N.U.A.S.S.

În acest sens, sunt

și prevederile directivei 95/46/CE, precum și ale art. 30 lit. b) din Legea nr.

677/2001.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S.,

Curtea a constatat că art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la

dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează

atribuțiile execuționale ale C.N.A.S.

Astfel, art. 35 din

Normele metodologice se coroborează cu art. 141 C. proc. fisc., iar

dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006 se coroborează cu art. 85 C. proc.

fisc. Un alt argument în acest sens este cel din art. 261 alin. (5) al Legii nr.

95/2006 privitor la obligația persoanelor prevăzute la art. 257 și 258 de a

pune la dispoziția A.N.F. sau ale C.A., documente justificative și acte de

evidență în vederea stabilirii obligațiilor la fond. De asemenea, cum art. 267

din Legea nr. 95/2006 menționează atributul C.A. de a colecta contribuții a

persoanelor fizice, aceste contribuții în lipsa depunerii declarației prevăzută

la art. 215 alin. (3) pot fi stabilite numai printr-o decizie de impunere

conform art. 86 C. proc. fisc.

În consecință, Curtea

de Apel a apreciat că instituțiile C.A.S. au atribuții nu doar în a proceda la

măsuri de executare silită ci și de a colecta obligațiile reprezentând

contribuții la F.N.U.A.S.S., obligații care se stabilesc fie în urma depunerii

declarației, fie din oficiu pe baza unei decizii de impunere.

Adoptarea unui act

administrativ prin care să se stabilească normele metodologice de punere în

aplicare a prevederilor Legii nr. 95/2006 ce fac trimitere la colectarea

creanțelor către F.N.U.A.S.S. nu încalcă prevederile legale invocate de

reclamantă și nu dă posibilitatea interpretării acestui act normativ ca fiind

emis cu exces de putere.

Având în vedere toate

aceste aspecte, Curtea a respins excepția de nelegalitate invocată de

reclamantă, apreciind conformitatea actelor atacate cu prevederile legale la

care s-a făcut trimitere.

3.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta B.S.V. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta susține următoarele aspecte:

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a Protocolului privind furnizarea datelor referitoare

la asigurați nr. P5282 din 26 octombrie 2007 și nr. 95896 din 30 octombrie 2007

încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F. și a actului adițional nr. 1 la Protocol, în

mod nelegal instanța de fond a considerat că acestea nu contravin prevederilor

Legii nr. 677/2001 care protejează informațiile cu caracter personal, astfel că

recurenta consideră că a făcut dovada faptului că Protocolul, ca și actul

adițional la Protocol, încalcă dispozițiile legale naționale și internaționale

în materia protecției la viața personală și a datelor cu caracter personal și

că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că ne aflăm într-o situație de

excepție în care consimțământul persoanei vizate nu este cerut.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al C.N.A.S., recurenta

susține că aceasta a fost în mod nelegal respinsă de instanța de fond cu

încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

nelegalitatea prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 prin prisma

reglementării posibilității ca A.N.A.F. să furnizeze informații privind

contribuabilii, pe bază de protocol către C.N.A.S., această dispoziție legală

încalcă, în opinia recurentei, acte normative cu forță juridică superioară.

Raportat la cele mai

sus arătate, recurata arată că a făcut dovada că dispozițiile art. 35 din

Ordinul nr. 617/2007 care reglementează posibilitatea A.N.A.F. de a transmite

către C.A.S. informații pe bază de protocol încalcă dispozițiile legale

naționale și internaționale în materia protecției la viața personal și a

datelor cu caracter personal ale persoanei fizice.

Recurenta susține,

totodată, că atribuțiile caselor de asigurări în legătură cu contribuțiile

pentru asigurări sociale de sănătate sunt limitate la colectarea acestora și

aplicarea măsurilor de executare silită în cazul neachitării lor la termen.

Recurenta-reclamantă

explică că atât colectarea creanțelor, cât și executarea silită a acestora

presupun existența unei creanțe prestabilite de către un organ competent,

potrivit legii. Astfel, activitatea de stabilire a sumei datorate de către

contribuabil (de emitere a titlului de creanță) este una distinctă de cele două

menționate. Ea nu poate fi considerată ca o componentă a activității de

colectare a creanțelor, deoarece o creanță care nu a fost stabilită încă nu se

poate colecta.

Nicio prevedere a

Legii nr. 95/2006 nu instituie în mod expres dreptul caselor de asigurări de a

emite decizii de impunere din oficiu, în lipsa sus menționatelor declarații de

venituri. Procedura prevăzută la art. 83 alin. (4) C. proc. civ., nu este

aplicabilă, în lipsa unei trimiteri exprese, iar Legea nr. 95 nu prevede o

procedură similară.

Pe baza argumentelor

prezentate, concluzionează recurenta că suntem în prezența unei lacune în

reglementarea administrării contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănătate

datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente.

Chiar dacă principiul

obligativității contribuției la sistemul de asigurări sociale de sănătate este

în măsură să justifice validitatea unei proceduri prin care stabilirea și

colectarea contribuțiilor de asigurări de sănătate are loc din oficiu în

condițiile în care asiguratul nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune

declarațiile reglementate de art. 215, o astfel de procedură și atribuțiile

corespunzătoare, precum și organele competente să exercite acestei atribuții

trebuie să fie expres reglementate de lege. Această necesitate decurge în mod

imperativ din principiul caracterului legal al competenței organelor

administrației publice și nu este îndeplinită în speță, neexistând nici un text

legal care să consacre dreptul C.N.A.S. de a emite titluri de creanță.

4.

Apărările

formulate de instituțiile intimate

Prin întâmpinarea

formulată, intimata C.N.A.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

susținând că soluția Curții de apel este legală în raport de dispozițiile art. 27

alin. (1) și art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări

în domeniul financiar, aprobată prin Legea nr. 609/2003.

Intimata a mai arătat

că art. 216 din Legea nr. 95/2006 face trimitere directă la dispozițiile O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instituind dreptul C.N.A.S. de a

aproba norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate

fondului de către persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor

se face de A.N.A.F.

În acest context,

intimata a afirmat că o analiză din perspectiva legalității nu trebuie să

conducă la interpretarea izolată a prevederilor ordinului, ci trebuie avute în

vedere competențele legale atribuite C.N.A.S. și caselor de asigurări de

sănătate în aplicarea măsurilor de executare silită, nefiind elemente care să

conducă la concluzia că ar fi fost depășite prevederile normative în temeiul cărora

a fost adoptat.

Prin întâmpinare,

intimata a invocat și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

făcând trimitere la Decizia nr. 3878 din 27 septembrie 2010 a acestei secții.

Intimata A.N.A.F. a

formulat, la rându-i, întâmpinare, susținând legalitatea și temeinicia soluției

instanței de fond.

5.

Procedura

derulată în recurs

Anterior termenului

de judecată fixat pentru soluționarea recursului, la data de 17 septembrie 2014,

recurenta a formulat concluzii scrise prin care a învederat că în M. Of. nr. 243

din 4 aprilie 2014 s-a publicat Sentința civilă nr. 835 din 8 februarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin care s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin.

(1) din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, în privința posibilității

organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere.

În acest context,

recurenta a solicitat recunoașterea puterii de lucru judecat.

Totodată, a invocat

în susținerea poziției sale Decizia nr. 3068 din 27 iunie 2014 pronunțată de

instanța supremă într-o speță similară.

6.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma efectelor sentinței civile nr. 835 din 8 februarie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate

aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia, în limitele și pentru motivele

expuse în continuare.

La data de 4 aprilie

2014 s-a publicat în M. Of. sentința sus-indicată, prin care Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat în parte

dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007

„în privința posibilității organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere”.

Această hotărâre

judecătorească, deși contrară jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, a intrat în puterea lucrului judecat,

întrucât prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nr. 6192 din 17 septembrie 2013,

recursul C.N.A.S. a fost anulat ca netimbrat.

Ca urmare, soluția din

prezenta cauză, în privința excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35

din Ordinul nr. 617/2007 emis de președintele C.N.A.S., nu poate fi diferită de

soluția pronunțată anterior în acțiunea de anulare a aceleiași prevederi normative,

fundamentată pe argumente identice, pentru că se opune efectul pozitiv al

puterii lucrului judecat.

Distinct de argumentul

reținut, Înalta Curte mai observă și că, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004,

„hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot

sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor”. Cum efectele anulării se produc erga omnes

numai de la data publicării, rezultă că recurenta justifică interesul procesual

de a obține o soluție pe „fondul” excepției de nelegalitate, urmărind ca în

litigiul având ca obiect anularea deciziilor de impunere să se procedeze conform

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Cât

privește excepția de nelegalitate a Protocolului nr. P5882 din 26 octombrie 2007/95896

din 30 octombrie 2007 încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., precum și a actului

adițional nr. 1 la acest protocol, având în vedere natura lor bilaterală,

Înalta Curte constată că nu pot fi supuse controlului pe calea excepției de

nelegalitate, art. 4 din Legea nr. 554/2004 limitându-l la actele unilaterale.

Dispoziția

din sentința atacată referitoare la respingerea excepției lipsei procedurii

prealabile va fi menținută de către instanța de control judiciar, întrucât, în

cadrul excepției de nelegalitate instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004

procedura prevăzută de art. 7 din aceeași lege nu este necesară, deoarece nu

există instituită o astfel de obligație în textul care o reglementează și este

un mijloc de apărare menit să ducă la înlăturarea unui act administrativ în procesul

în care este invocat.

Față de cele expuse, în

temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004 și al art. 312 alin. (1) – (3)

C. proc. civ., sentința primei instanțe va fi reformată parțial, în sensul

celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B.S.V. împotriva sentinței civile nr. 263/2013 din 11 aprilie 2013

a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică, în parte,

sentința recurată în sensul că admite excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.

35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S., invocată

de reclamantă și constată nelegalitatea acestor dispoziții.

Respinge excepția de

nelegalitate a Protocolului nr. P5282 din 26 octombrie 2007/95896/30 octombrie 2007

și a Actului adițional nr. 1/181797/2009/801320/2009, încheiate între C.N.A.S. și

A.N.A.F., ca inadmisibilă.

Menține dispoziția

din sentința atacată referitoare la respingerea excepției lipsei procedurii

prealabile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2014.