ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6660/2013

Contextul invocării excepției de nelegalitate.

Actul de sesizare a instanței de contencios administrativ Prin încheierea din 02 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2714/111/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis cererea formulată de recurenții - reclamanți V.C.M., M.V., M.G., U.A.,C.V., S.D.G., C.M., C.D., S.G., S.M.D., S.T., I.L., I.D.C., N.I., S.V., SC F. SRL, T.S.N., C.G., O.V., O.C., G.V.N., T.M., F.L.A., C.M.I., W.T., L.C., M.L., P.M.S., B.C., B.B., F.I. succesoare a defunctului F.Ș., T.M., A.A., D.R.E., T.M., M.A.L., R.N.A., R.F.A., P.C., P.F., V.E., G.A., B.V., Ț.P., T.M., F.A., F.Ș., N.T., U.M., N.C., S.L., S.I., M.F., M.I., M.A.D., T.I., S.C., T.C., N.C., B.V., B.L., L.A., P.F., P.C., V.E.G., M.T., O.C.G., O.D.H., C.I., D.D., N.N., B.D.A., A.P., S.C., M.V.C., I.I., S.G., S.H., S.G., D.A., D.G., D.L., D.G., C.F., C.G.N., I.R., B.L., B.D., B.N., B.V., F.M., F.V., P.F.M., I.C.D., I.I., R.C.C., P.D., M.F., S.D., P.I.C., M.S.I., L.M., M.G., M.D.C., F.L., F.M., A.A. succesoare a defunctului F.Ș., C.T.E. succesoare a defunctului F.Ș., R.N.A. și a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordonanței C.N.V.M. nr. 368 din 09 iulie 2008 și a Ordonanțelor C.N.V.M. nr. 395 din 23 iulie 2008, nr. 425 din 04 august 2008, nr. 456 din 15 august 2008, nr 492 din 29 august 2008, nr. 521 din 10 septembrie 2008, nr. 558 din 25 septembrie 2008, nr 590 din 09 octombrie 2008, nr. 626 din 24 octombrie 2008, nr. 652 din 07 noiembrie 2008, nr 682 din 20 noiembrie 2008. În considerentele încheierii de trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I-a civilă, analizând condițiile privind admisibilitatea cererii de sesizare, a reținut că excepția invocată se referă într-adevăr la legalitatea unui act administrativ unilateral, iar de actul administrativ care face obiectul acestei excepții depinde soluționarea litigiului pe fond. În consecință, excepția de nelegalitate invocată de recurenții-reclamanți privind Ordonanța C.N.V.M. nr. 368 din 9 iulie 2008 și ordonanțele succesive acesteia reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2. Procedura derulată de prima instanță. Susținerile părților cu privire la excepția de nelegalitate Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 octombrie 2012, sub Dosar nr. 7861/2/2012. Curtea de apel a reținut că recurenții - reclamanți din Dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 2714/111/2009, reclamanți în cauza de față, au invocat în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Ordonanței C.N.V.M. nr. 368 din 09 iulie 2008, precum și, pe cale de consecință, nelegalitatea tuturor ordonanțelor ce i-au succedat și prin care măsurile dispuse prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 368 din 09 iulie 2008 au fost prelungite succesiv, până la data de 05 decembrie 2008, respectiv: Ordonanța C.N.V.M. nr. 395 din 23 iulie 2008, nr. 425 din 04 august 2008, nr. 456 din 15 august 2008, nr. 492 din 29 august 2008, nr. 521 din 10 septembrie 2008, nr. 558 din 25 septembrie 2008, nr. 590 din 09 octombrie 2008, nr. 626 din 24 octombrie 2008, nr. 652 din 07 noiembrie 2008 și nr. 682 din 20 noiembrie 2008. În motivare, sub aspectul admisibilității excepției de nelegalitate, autorii excepției au arătat că actele contestate sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de către C.N.V.M., în regim de putere publică și au incidență asupra raportului juridic dedus soluționării. S-a arătat că excepția invocată are în vedere exclusiv considerente de legalitate, respectiv încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului C.N.V.M., a prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, precum și a prevederilor C. civ. în forma în vigoare la momentul adoptării actelor administrative contestate. S-a susținut că în cauza există un proces pe rol, în care Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel, în motivarea Deciziei nr. 27/C/2011, a înlăturat apărările privind caracterul ilicit al faptei imputate C.N.V.M. constând în blocarea conturilor, prevalându-se exclusiv de prezumția de legalitate a Ordonanței C.N.V.M. nr. 368/2008, dispunând astfel respingerea cererii de chemare în judecată pentru acest motiv. Ca și concluzie preliminară, reclamanții au arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocarea excepției de nelegalitate este admisibilă și întemeiată, dată fiind strânsa legătură a actelor administrative contestate cu soluționarea recursului. Pe fondul excepției de nelegalitate, au arătat că prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 368 din 09 iulie 2008, emisă în baza art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, C.N.V.M. a dispus următoarele: suspendarea activității S.S.I.F. M. SA Oradea pe o perioada de două săptămâni, începând cu data de 09 iulie 2008; blocarea tuturor conturilor S.S.I.F. M. SA respectiv (i) atât cele de disponibilități - la vedere, cât și la termen, (ii) cât și a celor de instrumente financiare, fiind permise exclusiv alimentări de cont și efectuarea operațiunilor aflate în decontare. Ambele măsuri au fost dispuse de către C.N.V.M. cu titlu de măsuri asigurătorii. În raport de cele două măsuri, C.N.V.M. a stabilit în sarcina S.S.I.F. M. SA o serie de obligații, respectiv: (i) transmiterea situației clienților creditori și debitori, inclusiv cei în decontare, în termen de 24 de ore; (ii) deschiderea unui cont distinct pentru încasarea sumelor datorate de clienții debitori și comunicarea la C.N.V.M. a datelor de identificare a contului in termen de o oră de la data constituirii; (iii) recuperarea sumelor datorate de clienții debitori în termen de 5 zile lucrătoare; (iv) transmiterea situațiilor acumulării sumelor datorate, la sfârșitul celor 5 zile lucrătoare, respectiv extrasul de cont certificat de bancă, care să ateste soldul contului care trebuie să acopere totalul sumelor debitoare și o situație a clienților debitori care au alimentat acest cont. Ulterior, măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 368 din 09 iulie 2008 au fost prelungite prin ordonanțe succesive, emise la fiecare două săptămâni, până la data de 05 decembrie 2008. în acest sens, C.N.V.M. a emis următoarele ordonanțe: Ordonanța C.N.V.M. nr. 395 din 23 iulie 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 425 din 04 august 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 456 din 15 august 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 492 din 29 august 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 521 din 10 septembrie 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 558 din 25 septembrie 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 590 din 09 octombrie 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 626 din 24 octombrie 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 652 din 07 noiembrie 2008; Ordonanța C.N.V.M. nr. 682 din 20 noiembrie 2008. Au apreciat reclamanții că măsura suspendării integrale a activității S.S.I.F. M. SA, a blocării tuturor conturilor acesteia, respectiv blocarea tuturor conturile bancare, cât și a tuturor conturilor de instrumente financiare, indiferent că aceste instrumente financiare erau deținute de către Mobinvest în nume propriu sau erau deținute în numele clienților săi, a avut ca și consecință directă blocarea portofoliilor clienților de la tranzacționare, fără ca aceștia să fi avut vreo implicare culpabilă cât privește situația S.S.I.F. M. SA. Prin urmare, au susținut reclamanții, indisponibilizarea, inclusiv a conturilor clienților, semnifică o gravă și nejustificată atingere adusă dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare deținute de aceștia, care erau doar gestionate, prin afectarea integrală a dreptului de dispoziție, consecințele fiind cu atât mai prejudiciabile cu cât, fiind în discuție investiții pe piața de capital, libertatea de tranzacționare și promptitudinea a executării ordinelor de vânzare este esențială. Totodată, reclamanții au arătat că în urma emiterii Ordonanței nr:712 din 05 decembrie 2008, C.N.V.M. a decis retragerea autorizației de funcționare, iar referitor la situația deținerilor clienților S.S.I.F. M. SA, a dispus ca „Depozitarul Central să efectueze, de îndată, transferul acțiunilor clienților în Secțiunea I a registrului", acest transfer semnificând de fapt ridicarea restricțiilor asupra deținerilor clienților și posibilitatea tranzacționării lor, conturile fiind astfel deblocate. Astfel, au conchis autorii excepției, măsurile dispuse de către C.N.V.M. prin Ordonanța nr. 368 din 09 iulie 2008 și ordonanțele succesive prin care măsurile asigurătorii au fost în fapt permanentizate, sunt în conflict: (i) atât cu prevederile legale speciale privind piața de capital, respectiv Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului C.N.V.M., cât și cu prevederile legale și chiar constituționale, ce reglementează, garantează și protejează dreptul de proprietate, respectiv C. civ. în forma în vigoare la data adoptării actelor administrative contestate. Reclamanții și-au structurat motivele de nelegalitate după cum urmează: I. Nelegalitatea actelor administrative contestate în raport de reglementările speciale privind piața de capital. Preliminar, reclamanții au arătat că motive de nelegalitate invocate în raport de prevederile Legii nr. 297/2004 și O.U.G. nr. 25/2004 au fost reținute și confirmate irevocabil de către instanțele de judecată în cadrul soluționării Dosarului nr. 4563/2/2008, prin pronunțarea următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr. 2330 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Decizia nr. 4997 din 11 noiembrie 2009 pronunțată în recurs, de către înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal. Dosarul a avut ca obiect cerere formulată de către M. in contradictoriu cu C.N.V.M., prin care s-a solicitat suspendarea măsurilor asigurătorii dispuse de către C.N.V.M. prin Ordonanța nr. 368/2008 și Ordonanța nr. 395 din 23 iulie 2008, până la data formulării cererii de suspendare doar aceste acte fiind emise de către C.N.V.M. în prelungirea succesivă a efectelor Ordonanței nr. 368/2008. Astfel, cererea de suspendare formulată de către M. fost admisă și s-a dispus irevocabil suspendarea actelor administrative contestate, instanța apreciind că, sub aspectul aparenței de legalitate, aceste acte au fost adoptate cu încălcarea legii. Reclamanții au mai arătat că aspectele de fond referitoare la temeinicia și legalitatea actelor administrative contestate au format în paralel, la solicitarea M., obiectul Dosarului nr. 7245/2/2008 al Curții de Apel București, care a dispus însă admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a M., și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunii formulată de aceasta. Întrucât, la soluționarea Dosarului nr. 7245/2/2008, instanța de judecată țiu a avut în vedere aspectele de fond privind legalitatea actelor administrative în discuție, rămânând în pronunțare doar pe excepția lipsei calității de reprezentant al M. a persoanei ce a semnat : acțiunea, dezlegarea data irevocabil de către instanțele de judecată în cadrul Dosarului nr. 4563/2/2008, chiar și în procedura verificării sumare a aspectelor de legalitate, conservă relevanță juridică esențială, ce nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului dosar. În esență, argumentele de nelegalitate au vizat următoarele aspecte: Măsurile contestate depășesc cadrul legal invocat ca și fundament juridic, fiind încălcate prevederile art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., precum și art. 11 și art. 273 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, întrucât: (1). Art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., stabilește posibilitatea C.N.V.M. de a institui măsuri asigurătorii constând în blocarea de conturi bancare, restrângerea unor transferuri patrimoniale ale emitenților sau blocarea transferului unor valori mobiliare ori al altor instrumente financiare, însă nu prevede posibilitatea blocării, cu titlu de măsură asiguratorie a tuturor conturilor S.S.I.F.-ului. (2). Măsura blocării, inclusiv a conturilor M. care priveau deținerile/portofoliile clienților M., a fost dispusă contrar scopului vizat de către legiuitor prin art. 17 alin. (1), din măsură ce trebuia să implice exclusiv un scop asiguratoriu și protectiv, prin efectele generate, previzibile de altfel la data instituirii, aceasta dobândind caracter sancționator, lezionar, generator de prejudicii directe în patrimoniul acestora. (3). Măsura suspendării activității M. dispusă de fiecare dintre ordonanțele contestate, este lipsită de fundament legal, în condițiile în care art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 în baza cărei a fost dispusă nu prevede posibilitatea suspendării activității cu titlu de măsură asiguratorie; Suspendarea activității M., în modalitatea în care a fost dispusă și având în vedere consecințele generate, reprezintă de fapt o măsură sancționatorie, asimilabilă măsurilor sancționatorii reglementate expres prin art. 17 alin. (2) din Statutul C.N.V.M. și art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea ijr.297/2004 privind piața de capital. Cât privește incidența art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, si în situația în care s-ar fi apreciat ca, referitor la activitatea unui entități controlate, sunt întrunite elemente contravenționale, sancțiunea permisă de lege era potrivit pct. 3 «interzicerea temporară a desfășurării unor activități și servicii ce cad sub incidența prezentei legi» și nu a tuturor activităților desfășurate de către entitatea vizată, adică suspendarea integrală a activității acesteia. Mai mult, în raport de art. 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, chiar și dispusă ca măsură sancționatorie, reglementările permit aplicarea suspendării pentru o perioadă de maxim 120 de zile. (4). Art. 17 alin. (1) are în vedere și insistă pe caracterul temporar al măsurii asigurătorii și nu al actului administrativ prin care se dispune o astfel de măsura, înțeles în sens de instrumentum, astfel că măsurile asigurătorii dispuse nu puteau depăși durata maximă stabilita prin lege, respectiv 2 săptămâni. (5). În raport de prevederile art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., instituirea măsurile asigurătorii este permisă doar « în cazuri bine justificate», autoritatea emitentă fiind obligată a dovedi îndeplinirea acestei condiții legale prin prezentarea elementelor de fapt ce fundamentează cazul bine justificat în raport de care s-a apreciat necesară impunerea măsurilor asigurătorii. Actele administrative contestate, fără excepție, nu redau motivele exacte care au format convingerea C.N.V.M. că se impune instituirea măsurilor asigurătorii, condiția legală a cazului bine justificat, nefiind îndeplinită. II. Argumente privind nelegalitatea actelor administrative contestate în raport de reglementările cuprinse în Codul Civil. În opinia reclamanților, Ordonanțele contestate sunt nelegale întrucât nesocotesc regimul juridic al dreptului de proprietate, reglementat de art. 480 C. civ., în forma în vigoare la data emiterii acestora. Prin raportarea art. 480 C. civ. la cuprinsul actelor administrative contestate și în special la efectele generate de adoptarea lor asupra portofoliilor clienților M., respectiv indisponibilizarea totală a acestora prin ridicarea dreptului de tranzacționare, a intervenit încălcarea abuzivă de către C.N.V.M. a dreptului de proprietate, prin afectarea integrală a prerogativei dreptului de a dispune în mod exclusiv și absolut, fără a putea fi identificată legal o limitare care să justifice această ingerință. Astfel, măsura blocării conturilor ce priveau portofoliile clienților M., deci ale recurenților, încalcă vădit și nejustificat reglementările legale și chiar constituționale ce garantează si protejează dreptul de proprietate. Intimata C.N.V.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată. Mai întâi, a susținut că instanța, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, nu a fost sesizată în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât încheierea Înaltei Curți de Casație si Justiție nu a fost motivată în conformitate cu cerințele articolului sus menționat și, în plus, recurenții-reclamanți au justificat invocarea excepției printr-o simplă enunțare a normei cuprinse în textul de lege sus menționat, nearătând elementele de fapt și de drept care să determine aplicarea ei în cauză. - Pe fondul excepției de nelegalitate, C.N.V.M. a susținut că toate ordonanțele atacate au fost emise cu respectarea cadrului normativ în vigoare la momentul respectiv. Prin încheierea de la termenul din 06 decembrie 2012, a fost respinsă excepția invocată de pârâta C.N.V.M., privind nelegala învestire cu judecarea excepției de nelegalitate trimisă spre soluționare Curții de Apel București de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea din 02 octombrie 2012, reținându-se în motivare că Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat în mod expres existența unei legături de cauzalitate între actul administrativ ce face obiectul excepției și soluționarea litigiului cu care este învestită, ceea ce înseamnă pentru Curtea de Apel București, efectuarea de către instanța care trimite a unei analize în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (1) fraza 2, teza I din Legea nr. 554/2004. În plus, curtea de apel a apreciat că orice analiză suplimentară, în aceste condiții, asupra încheierii Înalta Curte de Casație și Justiție, cât privește lipsa ori caracterul insuficient sau contradictoriu al considerentelor încheierii amintite, ar implica învestirea sa cu o veritabilă cale de atac împotriva acelei hotărâri, care însă nu este admisibilă față de disp. exprese ale art. 4 alin. (1), fraza 2 teza finală.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 366 din 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În raport de prevederile normative incidente, respectiv art. 2, art. 7, art. 9 alin. (2) și art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate), prima instanță a constatat că sub aspectul unora dintre motivele invocate de părțile reclamante, nu rezultă vătămarea pe care acestea să o fi suferit. Astfel, motivele expuse la pct. II.1 din excepția de nelegalitate vizează în principal o vătămare pe care ar fi putut-o pretinde destinatarul ordonanțelor C.N.V.M. atacate, adică S.S.I.F. M. SA Oradea, iar nu reclamanții. Astfel, legat de susținerea acestora că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., precum și art. 11 și art. 273 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, prin faptul blocării tuturor conturilor deținute de entitate sau prin măsura suspendării activității M., cu caracter sancționator, prima instanță; a apreciat că astfel de considerente pot privi eventual o pretinsă vătămare adusă M., iar nu petenților (recurenți) - reclamanți în excepția de nelegalitate. Din analiza prevederilor art. 112 alin. (1) lit. i) și respectiv, art. 90 alin. (3) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) rezultă existența unui drept de denunțare unilaterală recunoscut ex lege (lato sensu) în favoarea clienților S.S.I.F. În plus, din reglementările în vigoare și din situația de fapt reiese în mod cert că reclamanții nu erau limitați, nici prin norme juridice și nici de realitățile concrete ale pieței de capital, la posibilitatea unică și exclusivă de a fi încheiat un contract pentru prestarea de servicii de investiții financiare doar cu S.S.I.F. M. SA Oradea, căci pe piață erau autorizate să funcționeze și alte societăți de servicii de investiții financiare, fapt necontestat în cauză. Prin urmare, prima instanță a apreciat ca fiind greșită apărarea părților reclamante care pretind vătămarea lor prin faptul suspendării activității M. sau al blocării tuturor conturilor acestei societăți comerciale, întrucât, în contextul dreptului recunoscut ex lege de denunțare unilaterală a contractului de servicii de investiții financiare, fiecărui client în parte îi este indiferent faptul că unei anumite S.S.I.F. îi este suspendată activitatea, căci se poate adresa oricărui alt furnizor de servicii de investiții financiare autorizat și activ, după cum îi este indiferentă și suspendarea conturilor proprii societății ori a celor privindu-i pe ceilalți clienți, interesându-l doar contul său propriu. În concluzie, dreptul sau interesul legitim în legătură cu care se plânge petentul (terț), ce se pretinde vătămat de un act administrativ unilateral adresat altuia, trebuie să îi aparțină lui, iar nu altuia, adică celui căruia i se adresează actul administrativ atacat. Altfel spus, în cauză petenților - reclamanți individual nu Ie poate fi recunoscut niciun drept sau interes legitim propriu corelativ suspendării activității S.S.I.F. M. SA sau, în general, blocării tuturor conturilor M., căci singurul efect corespunzător Ordonanțelor C.N.V.M. în discuție, care îi interesa, era cel legat de blocarea contului fiecăruia de instrumente financiare. Pe cale de consecință, a apreciat prima instanță, nu rezultă vreo nelegalitate a getelor contestate prin prisma pretinsei încălcări a art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. sub aspectul motivelor ținând de „suspendarea activității nefiind reglementată expres de către lege", sau „legea are în vedere posibilitatea blocării de conturi bancare (...), precum și blocarea transferului doar a unor valori patrimoniale sau alte instrumente financiare și nu a tuturor conturilor deținute de entitățile reglementate", căci sub aceste aspecte nu sunt vătămați de actele administrative în discuție. Legat de invocarea sentinței civile nr. 2330 din 17 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 4563/2/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 4997 din 11 noiembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată cererea de suspendare a executării Ordonanțelor nr. 368/2008 și nr. 395/2008 și a celor subsecvente, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004., prima instanță a reținut că hotărârea judecătorească pronunțată în procedura de suspendare executare a unui act administrativ nu este de natură a influența soluția dată asupra cererii de anulare a respectivului act administrativ, căci regimul lor juridic, premisele și scopul fiecăreia dintre cele două proceduri sunt distincte. Astfel, dacă în prima procedură partea interesată urmărește și poate obține o suspendare a executării actului administrativ, fiind necesară în acest scop proba unui caz temeinic justificat înțeles ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, totuși, în cazul procedurii de anulare act administrativ, spre a dispune o asemenea sancțiune nu mai este suficientă simpla îndoială asupra legalității, ci trebuie să rezulte însăși nelegalitatea actului administrativ respectiv, adică emiterea lui cu nerespectarea legii a cărei organizare a executării sau executare în concret o urmărește. În plus, instanța a observat că argumentația instanțelor de fond și de recurs în procedura suspendării de executare s-a concentrat pe chestiunile suspendării activității și blocării tuturor conturilor Mobinvest, respectiv paguba iminentă susceptibilă a fi fost suferită de aceasta, adică aspecte ținând de S.S.I.F. M. SA, iar nu de persoana reclamanților. Cât privește abordarea motivelor excepției de nelegalitate prin prisma blocării contului fiecărui petent - reclamant deținător de instrumente financiare, prima instanță a apreciat de asemenea, că cererea este nefondată. În opinia primei instanțe, măsura de blocare a «conturilor (...) de instrumente financiare» dispusă de C.N.V.M. se încadrează în dispozițiile art. 17 alin. (1) din Statut, în considerarea faptului că, pe de-o parte, enumerarea conținută de a doua frază a art. 17 alin. (1) este una exemplificați vă, iar nu limitativă, intenția legiuitorul fiind una de descriere a măsurilor asigurătorii și restricționărilor în exercitarea de drepturi, iar pe de altă parte, chiar legiuitorul permite ca o astfel de măsură să constea în blocarea transferului de instrumente financiare, aspect care poate interveni, date fiind și dispozițiile Codului Depozitarului Central, printr-o blocare chiar a contului electronic corespunzător din sistemul Depozitarului Central. În ceea ce privește intervalul de timp pentru care putea fi dispusă măsura asiguratorie sau restricționarea exercițiului unor drepturi, prima instanță a reținut, din interpretarea logică și sistematică a textului art. 17 alin. (1) din Statut, că nu se poate pune semnul egalității între „perioada determinată" la care se face referire în prima frază și intervalul de două săptămâni menționat la finalul celei de-a doua fraze. Esența textului trebuie raportată la regula generală, iar nu la situația de exemplificare, cu atât mai mult cu cât cea de-a doua frază vine să indice exemple de măsuri, iar nu să prevadă condițiile în care pot interveni în general măsurile asigurătorii sau restricționarea exercitării unor drepturi. Astfel, prima frază a textului, prin care sunt reglementate condițiile, impune menținerea măsurii pentru o perioadă determinată, care nu poate fi alta decât cea a existenței cazului bine justificat. Faptul că prin cea de-a doua frază legiuitorul vorbește despre o durată de două săptămâni, reprezintă practic o obligație instituită în sarcina C.N.V.M. de a proceda la reevaluarea cazului bine justificat la expirarea unei astfel de perioade, noua măsură ce s-ar putea lua tot pentru două săptămâni, fiind condiționată expres de existența unui caz bine justificat. Or, în cauză, partea intimată - pârâtă C.N.V.M. a procedat la o evaluare a condiției cazului bine justificat o dată la două săptămâni, astfel încât niciuna dintre măsurile dispuse nu a depășit limita instituită de legiuitor prin teza finală a art. 17 alin. (1) din Statut. În altă ordine de idei, prima instanță a reținut că nu sunt fondate nici criticile privind „cazurile bine justificate", în condițiile în care, măsurile luate prin fiecare dintre ordonanțele C.N.V.M. contestate sunt argumentate în sinteză atât în drept, prin invocarea temeiurilor normative incidente, cât și în fapt, prin trimiteri la rezultatele activității de control tematic, dar și la modul incomplet de conformare și de aducere la îndeplinire de către S.S.I.F. M. SA a dispozițiilor imperative din precedent ori, după caz, alte împrejurări legate de desemnarea unui administrator special sau întocmirea de către acesta a raportului. Părțile reclamante nu au argumentat motivul pentru care asemenea considerente nu ar fi fost suficiente pentru justificarea condiției în discuție. În plus, prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 712 din 05 decembrie 2008 a fost retrasă autorizația de funcționare a S.S.I.F. M. SA, reținându-se în acest sens inclusiv rezultatul controlului tematic efectuat la societate sau conduita continuă a societății de a nu respecta legislația pieței de capital, soluție ce a fost confirmată judiciar prin sentința civilă nr. 3608 din 28 septembrie 2010, definitivă și irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 8504/2/2009 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În acest context, a constatat instanța, câtă vreme după un interval relativ scurt de timp de la luarea primei măsuri de suspendare a activității M. și de blocare a tuturor conturilor, intervine retragerea autorizației de funcționare a societății menționate, concluzia care se desprinde este în sensul existenței unor împrejurări de fapt și de drept care să configureze temeinicia existenței cazului bine justificat cerut de art. 17 alin. (1) din Statut. În ceea ce privește susținerea reclamanților că măsura ar fi fost dispusă contrar scopului vizat de legiuitor prin art. 17 alin. (1), în sensul că nu ar fi avut un scop asigurător și protectiv, ci prin efectele ei ar fi dobândit un caracter «sancționator» și «lezionar» la adresa reclamanților, prima instanță a constatat că aceștia argumentează în fapt printr-un aspect ulterior, anume efectul pe care pretind că l-au perceput, intervenind astfel o confuzie între scop și efect. În opinia primei instanțe, pentru a demonstra temeinic apărarea pe care au sustinut-o, reclamanții ar fi trebuit să demonstreze că efectul prefigurat de C.N.V.M. la adoptarea măsurii ar fi fost cel de afectare a patrimoniului părților reclamante, iar nu de protejare a lui, ceea ce nu a rezultat însă din probele administrate în cauză. De altfel, analiza notelor privind rezultatele controlului tematic și a celei privind instituirea de măsuri asigurătorii denotă că intenția C.N.V.M. a fost de protejare a clienților - investitori pe fondul abaterilor constatate la societatea de servicii de investiții financiare. În ce privește motivul care vizează pretinsa nerespectare a dreptului lor de proprietate, prima instanță l-a apreciat ca fiind lipsit de fundament. În primul rând, măsura dispusă, implicând blocarea conturilor de instrumente financiare își găsea temei în disp. art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin OUG nr. 25/2002. În al doilea rând, față de dispozițiile art. 91 - 94 din Codul Depozitarului Central rezultă că, în cazul Conturilor globale de instrumente financiare, spre deosebire de conturile individuale, titular este Participantul la sistemul de compensare, acesta fiind cel care le deschide, deci măsura de blocare îl viza pe acesta. Posibilitatea ca în baza Ordonanțelor C.N.V.M. atacate cu excepția de nelegalitate să intervină blocarea conturilor individuale, care potrivit art. 92 alin. (1) lit. a) din Codul Depozitarului Central sunt deschise în numele deținătorului legal al instrumentelor financiare, constituie un efect ulterior al actului administrativ contestat, iar nu o condiție de legalitate a acestuia, căci nu se plasează, în timp, anterior sau concomitent față de emiterea actului, ci ulterior acestui moment, ținând de aplicarea unui act deja existent. În al treilea rând, măsura urmărea un scop legitim și anume protejarea dreptului de proprietate al altuia, anume al părților reclamante, în contextul aspectelor consemnate în Concluziile notei privind rezultatele controlului tematic: «1. din analiza raportărilor transmise în perioada 01 octombrie 2007 - 13 mai 2008 cu privire la operațiunile cu numerar care depășesc echivalentul în lei a 10.000 euro au fost identificate o serie de operațiuni care nu au fost raportate sau raportate cu întârziere, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (6) din Legea nr. 656/2002 (...); 3. au fost identificate situații care se încadrează în prevederile art. 163 lit. c) și lit. k) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și respectiv art. 24 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, respectiv efectuarea de tranzacții în contul unor clienți/retrageri de numerar efectuate de clienți în condițiile în care soldul contului acelor clienți era debitor pe perioade considerabile de timp și constituirea de depozite la termen în numele societății prin utilizarea fondurilor clienților. (...) 10. S.S.I.F. M. SA nu a luat decât măsuri superficiale de asigurare a păstrării în siguranță a activelor clienților, astfel încât se constată încălcarea prevederilor art. 90 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. (...) 12. Au fost identificate situații în care S.S.I.F. M. SA a preluat ordine telefonice de la clienți, în condițiile în care societatea nu dispune de dispozitive de înregistrare a ordinelor pe bandă magnetică sau pe suport echivalent. Se constată că S.S.I.F. M. SA încalcă prevederile art. 141 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 ». În final, prima instanță a reținut că nu s-a dovedit lipsa de oportunitate în dispunerea măsurilor, dat fiind contextul neregulilor reieșite la controlul tematic, respectiv al conformării incomplete sau insuficiente din partea societății, coroborat cu argumentul retragerii în cele din urmă a autorizației de funcționare pentru acea societate de servicii de investiții financiare. În ce privește proporționalitatea măsurii raportat la situația reclamanților, argumentul decisiv este dat chiar de pasivitatea lor, nereieșind din probele administrate în cadrul dosarului constituit la nivelul Curții de Apel București că vreunul dintre ei ar fi contestat măsura în fața C.N.V.M., în sensul de a cere autorității emitente revocarea, cel puțin în parte, ca fiind vătămătoare sub motiv că nu pot dispune de instrumentele financiare pe care le dețineau, după cum nu au atacat-o nici în fața instanței de contencios administrativ prin acțiune în anulare, ci, abia după mai mulți ani, ca efect al respingerii unei acțiuni în pretenții, au înțeles să susțină o excepție de nelegalitate. În temeiul dispozițiilor art. 277 și art. 274 alin (3) C. proc. civ., prima instanță a obligat pe fiecare dintre petenții - titulari ai excepției de nelegalitate la plata către intimata C.N.V.M. a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul de avocat. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a avut în vedere că intimata C.N.V.M. și-a exercitat dreptul de a beneficia de asistența juridică de specialitate a unui avocat, activitate pe care acesta a desfășurat-o efectiv, care a constat în prezentarea în fața instanței la mai multe termene de judecată, pentru a exercita drepturile procesuale în numele intimatei, respectiv în depunerea unei întâmpinări și a unor concluzii scrise, precum și susținerea de concluzii orale ample asupra diferitelor aspecte litigioase. În egală măsură a reținut și incidența prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., astfel că, raportat la cauza de față, a apreciat că obligarea părților petente - reclamante la plata unei sume totale de 16.803,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată apare ca fiind lipsită de caracter rezonabil, nefiind proporțională cu scopul vizat prin prisma activității de care a beneficiat efectiv intimata. Totodată, a apreciat că se impune ca plata onorariului de avocat să se facă în mod egal, divizibil, de fiecare petent - reclamant în parte, în limita sumei de 100 lei, pe care să o plătească fiecare în favoarea intimatei - pârâte C.N.V.M.

Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au formulat recurs autorii excepției de nelegalitate. Deși au fost înregistrate două memorii de recurs, unul aparținând lui V.C.M. iar cel de-al doilea celorlalți reclamanți, în realitate criticile formulate la adresa sentinței coincid. Recurenții combat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: 4.1. Au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile legale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Deși dispozițiile legale care reglementează excepția de nelegalitate nu dau în căderea instanței de contencios administrativ competența aprecierii asupra vătămării produse de actul administrativ atacat, curtea de apel a stabilit greșit că reclamanții nu pot justifica o atare condiție, confundând regimul juridic al acțiunii în anulare cu acela care este aplicabil excepției de nelegalitate. De altfel, au mai susținut recurenții, concluzia adoptată în această privință este eronată, întrucât blocarea tuturor conturilor M. a generat indisponibilizarea conturilor individuale ale clienților M., fiind contrară deciziei irevocabile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios și fiscal, a dispus suspendarea efectelor ordonanțelor C.N.V.M. nr. 368 și 395/2008. 4.2. Interpretarea art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. este contrară scopului vizat de legiuitor. La acest punct au fost dezvoltate criticile care privesc „fondul” excepției de nelegalitate, recurenții susținând că interpretarea primei instanțe nu are în vedere caracterul limitativ al enumerării măsurilor asigurătorii vizate de textul arătat, precum și caracterul temporar al acestora. Ordonanțele de suspendare nu invocă elemente de noutate față de precedentele, așa încât, practic, acestea au avut efectul de a permanentiza măsura dispusă, contrar voinței legiuitorului, transformându-se într-o sancțiune. Cât privește condiția existenței unor „cazuri bine justificate”, aceasta nu rezultă din hotărârea atacată care face trimiteri la constatările generice ale rezultatelor controlului tematic al C.N.V.M. Nu s-a observat că un alt motiv de nelegalitate rezidă din încălcarea regimului juridic al dreptului de proprietate, reglementat în C. civ. în forma în vigoare la data emiterii ordonanțelor. 4.3. Instanța a depășit limitele învestirii sale, statuând asupra unor condiții de oportunitate care nu au fost puse în discuție de autorii excepției. În dosarul de fond se regăsesc dovezi care atestă demersurile întreprinse de clienții M. pentru deblocarea conturilor, ca și hotărârile judecătorești (sentința nr. 2330/2008 și Decizia nr. 4997/2009) prin care, la solicitarea M., instanțele dispuseseră suspendarea efectelor ordonanțelor contestate. 4.4. Cheltuielile de judecată acordate sunt disproporționate în raport de volumul efectiv de muncă al avocatului intimatei C.N.V.M., impunându-se reducerea semnificativă a acestora potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 octombrie 2013, intimata C.N.V.M. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Răspunzând punctual la criticile formulate de recurenți, intimata a arătat următoarele: - toate susținerile referitoare la prejudiciul pe care l-ar fi suferit reclamanții sunt lipsite de suport, față de considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel în Dosarul nr. 2714/111/2009 și în raport de prevederile contractelor de intermediere de valori mobiliare și ale Regulamentului nr. 32/2006 al C.N.V.M., potrivit cărora ei puteau oricând să denunțe unilateral/rezilieze contractele de intermediere valori mobiliare și să își încredințeze portofoliile altor brokeri; - un argument relevant în respingerea excepției îl reprezintă și împrejurarea că acțiunea în anularea ordonanțelor a fost respinsă irevocabil prin sentința nr. 427/2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - pentru dezlegarea cauzei sunt esențiale prevederile art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., însă nu trebuie ignorate nici celelalte reglementări care au justificat emiterea ordonanțelor: art. 2 și art. 9 din Statut; - dispozițiile art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. au fost corect interpretate de prima instanță, măsura asiguratorie fiind dispusă de fiecare dată pe o durată de 2 săptămâni, după constatarea împrejurării că S.S.I.F. M. SA nu a îndeplinit la timp și întocmai obligațiile stabilite în sarcina sa prin fiecare dintre ordonanțele emise. - „cazurile bine justificate” rezultă cu prisosință din situația constatată cu ocazia controlului tematic efectuat la S.S.I.F. M. SA în perioada 13 mai 2008 - 16 mai 2008, fiind sesizate și organele de urmărire penală în legătură cu neregulile grave constatate; la data de 28 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. a dispus prin ordonanță instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor deținute de S.S.I.F. M. SA Oradea și de recurenții-reclamanți A.G., V.G.C. și T.I. în cadrul Dosarului de urmărire penală nr. 112/D/P/2007 reținând că în perioada 2007-2008 reprezentanții societății au constituit depozite la termen în numele societății prin utilizarea fondurilor unor clienți; s-au efectuat tranzacții în contul unor clienți/retrageri de numerar efectuate de clienți, în condițiile în care soldul contului acelor clienți era debitor, în același timp efectuându-se vânzări/cumpărări de acțiuni pe numele acestor clienți. - prin hotărâre irevocabilă Decizia nr. 6153 din 19 decembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat legalitatea retragerii autorizației de funcționare a S.S.I.F. M. SA cu începere de la 5 decembrie 2008, măsură dispusă prin Ordonanța nr. 712 din 5 decembrie 2008 urmare aceluiași control tematic care a determinat și emiterea ordonanțelor vizate de excepția de nelegalitate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare. Instanța de contencios administrativ a fost legal învestită prin încheierea din 2 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2714/111/2009 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, să soluționeze excepția de nelegalitate a următoarelor ordonanțe emise de C.N.V.M.: nr. 368 din 9 iulie 2008, nr. 395 din 23 iulie 2008, nr. 425 din 04 august 2008, nr. 456 din 15 august 2008, nr. 492 din 29 august 2008, nr. 521 din 10 septembrie 2008, nr. 558 din 25 septembrie 2008, nr. 590 din 09 octombrie 2008, nr. 626 din 24 octombrie 2008, nr. 652 din 07 noiembrie 2008 și nr. 682 din 20 noiembrie 2008. Din cuprinsul actului de sesizare indicat, rezultă că Înalta Curte, ca instanță de recurs, analizând condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate, a reținut că soluționarea litigiului cu care este învestită depinde de actele administrative enumerate. Instanța de contencios administrativ, în limitele procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu poate să reevalueze condițiile în care a fost învestită și nu ar putea ajunge la o concluzie contrară celei adoptate de instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate. Ca urmare, analiza pe care curtea de apel a făcut-o cu privire la existența dreptului sau interesului legitim vătămat al autorilor excepției de nelegalitate excede cadrului legal care guvernează procedura soluționării acestei chestiuni prejudiciale, fiind specifică acțiunii în anularea actului administrativ (art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004). Distinct de acest aspect, statuând că reclamanților „nu le poate fi recunoscut nici un drept sau interes legitim propriu corelativ suspendării activității S.S.I.F. M. SA sau, în general, blocării tuturor conturilor Mobinvest” instanța de contencios administrativ a tranșat în bună măsură litigiul de fond care are ca obiect obligarea C.N.V.M. și S.S.I.F. M. SA la plata unor despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin imposibilitatea de a-și vinde pe bursă acțiunile deținute la mai multe societăți comerciale prin blocarea conturilor S.S.I.F. M. SA, cu care aceștia aveau încheiate contracte de intermediere și ca temei legal dispozițiile art. 998-999 C. civ. Or, în mod evident, această abordare nu poate fi acceptată de instanța de control judiciar. Toate celelalte considerente ale primei instanțe sunt însușite de Înalta Curte pentru că reflectă o interpretare judicioasă a cadrului normativ aplicabil și a contextului factual care a determinat emiterea actelor administrative individuale vizate de excepția de nelegalitate . Răspunzând criticilor formulate de recurenți în privința interpretării pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 (forma în vigoare la data emiterii actelor administrative examinate) Înalta Curte reține că acestea nu pot fi primite, sub niciunul din aspectele învederate. Textul legal menționat dispune că „C.N.V.M. poate impune, în cazuri bine justificate și pe o perioadă determinată, entităților reglementate, emitenților sau altor entități care desfășoară activități în legătură cu piețele reglementate, măsuri asigurătorii sau restricționarea exercitării unor drepturi. Asemenea măsuri se pot referi la blocarea de conturi bancare, restrângerea unor transferuri patrimoniale ale emitenților sau blocarea transferului unor valori mobiliare ori al altor instrumente financiare pe o perioadă care nu poate depăși două săptămâni”. Prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 368 din 9 iulie 2008 s-au dispus următoarele: a fost suspendată activitatea S.S.I.F. M. SA începând cu data de 9 iulie 2008, ca măsură asiguratorie, pentru o perioadă de 2 săptămâni; au fost blocate toate conturile de disponibilități ale societății (permițându-se doar alimentarea conturilor) atât la vedere, cât și la termen și a celor de instrumente financiare; s-a permis efectuarea operațiunilor aflate în decontare la data respectivă. Prin aceeași ordonanță s-a dispus în sarcina S.S.I.F. M. SA Oradea transmiterea situației clienților creditori și debitori în termen de 24 de ore; deschiderea unui cont distinct pentru încasarea sumelor datorate de clienții debitori; datele de identificare a contului vor fi comunicate la C.N.V.M. in termen de o ora de la data constituirii; recuperarea sumelor datorate de clienții debitori in termen de 5 zile lucrătoare; transmiterea situației acumulării sumelor datorate, la sfârșitul celor 5 zile lucrătoare, respectiv extrasul de cont certificat de banca, ce va atesta soldul contului care trebuie sa acopere totalul sumelor debitoare si o situație a clienților debitori care au alimentat acest cont. Ulterior, din două în două săptămâni, reținând expres în motivare că S.S.I.F. M. SA „s-a conformat doar parțial” dispozițiilor redate anterior, s-au emis succesiv celelalte ordonanțe atacate cu excepția de nelegalitate. În opinia recurenților, măsura de blocare a tuturor conturilor de instrumente financiare este nelegală pentru că nu se regăsește între măsurile pe care textul citat le enumeră limitativ. În acord cu prima instanță, și Înalta Curte observă că, în mod evident, enumerarea introdusă prin sintagma „asemenea măsuri se pot referi” are un caracter exemplificativ, iar nu limitativ. Cât privește susținerea că a fost încălcată dispoziția care consacră caracterul temporar al măsurii, aceasta pornește de la ideea că autoritatea nu ar fi putut dispune măsura criticată decât o singură dată, pe un termen de două săptămâni. O asemenea interpretare nu are suport normativ, textul legal invocat de C.N.V.M. în motivarea ordonanțelor, nelimitând numărul actelor administrative prin care astfel de măsuri ar putea fi repetate. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă. Pe de altă parte, câtă vreme societatea de servicii de investiții financiare nu și-a adaptat conduita în raport de dispozițiile primei ordonanțe (nr. 368 din 9 iulie 2008), insistând în atitudinea care, în cele din urmă, a determinat retragerea autorizației de funcționare, nu se poate reproșa C.N.V.M. că a persistat în demersul său. În preambulul actelor atacate cu excepția de nelegalitate, pe lângă dispozițiile art. 17 alin. (1) analizate, se regăsesc și cele cuprinse în art. 2, art. 7 alin. (1) și (4), și art. 9 alin. (2) din același Statut C.N.V.M. Relevant la acest punct al considerentelor este îndeosebi art. 2, care, la lit. b) și c) consacră competențele C.N.V.M. în materia asigurării încrederii în piețele de instrumente financiare și în investițiile în instrumente financiare, ca și a asigurării protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase. În plus, dispozițiile art. 9 alin. (2) din Statut care definesc ordonanțele C.N.V.M. nu conțin vreo limitare temporală în privința „suspendării de autorizații ori activități”. Conchizând în această privință, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie dispusă de C.N.V.M. se circumscrie cadrului normativ examinat, fiind legală atât din perspectiva conținutului său, cât și a duratei. De altfel, în privința modului în care apreciază instanțele de contencios administrativ caracterul temporar al măsurilor C.N.V.M., soluția din prezenta cauză este conformă jurisprudenței, reliefată, de exemplu prin Decizia nr. 1167 din 14 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În acea cauză s-a reținut că are caracter temporar suspendarea exercițiului dreptului acționarului majoritar al unei societăți pe acțiuni „până la clarificarea situației juridice a obligațiunilor deținute de M.F.P. la acea societate”, deci chiar și în lipsa menționării unei date concrete. O critică distinctă a recurenților a vizat nemotivarea actelor administrative din perspectiva îndeplinirii condiției referitoare la existența „cazurilor bine justificate”cuprinsă în art. 17 alin. (1) din Statut susținându-se că prima instanță face trimiteri cu caracter general la rezultatele controlului tematic al C.N.V.M. Contrar celor afirmate de recurenți, Înalta Curte remarcă profunzimea și coerența analizei primei instanțe care, observând că actele atacate se întemeiază în fapt pe situația constatată cu ocazia controlului tematic efectuat la S.S.I.F. M. SA în perioada 13 mai 2008-16 mai 2008, a examinat rezultatele controlului, precum și conduita entității verificate, conchizând în sensul că actele administrative au fost emise în mod legal. Considerentele legate de proporționalitatea măsurii și de criteriile de oportunitate nu exced limitelor învestirii instanței, ci, dimpotrivă, se constituie într-un răspuns pertinent la motivul de nelegalitate care viza ingerința disproporționată a autorității în dreptul de proprietate al reclamanților asupra conturilor lor individuale. Nici teza ignorării pute