ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2129/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2129/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 845/C din 30

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 6632/R/2003, au

fost respinse excepțiile invocate de pârâți.

S-a admis acțiunea

civilă precizată formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Prefectura Județului Bihor, Consiliul

Local Vadu Crișului, S.C.T., F. Bihor reprezentat prin A.A. București și S.L.

Brașov și în consecință:

S-a constatat că

imobilul înscris în CF Vadu Crișului cu nr. top. x, în natură "Cabana

V.C." și teren a fost preluat abuziv de către Statul Român.

A fost anulată

Decizia nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca și a fost

obligată această pârâtă să emită dispoziție de restituire în natură a

imobilului înscris în CF Vadu Crișului nr. top. x teren și supraedificate în

favoarea reclamantului R.C.L. și să procedeze la punerea în posesie a

reclamantului.

De asemenea, s-a

dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 71 încheiat la

data de 5 octombrie 1989 între pârâta S.L.F. Transilvania, în calitate de

vânzătoare, și SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărătoare, privind imobilul

înscris în CF nr. 3 Vadu Crișului, nr. top. x în natură teren și Cabana Vadu

Crișului.

S-a dispus anularea

parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999

încheiat între Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător, și SC R.

SA Tinca, în calitate de cumpărător, privind imobilul înscris în CF Vadu

Crișului, nr. top. x în natură teren și Cabana Vadu Crișului.

A fost dispusă

intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în CF nr. 3 Vadu Crișului

nr. top. x.

Pârâții S.C.T.,

S.I.F. Brașov și A.P.A.P.S. București au fost obligați la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 3.200.000 lei în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel A.V.A.S. - București, solicitând schimbarea în parte a

acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parțială a

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între

apelantă și SC R. SA T.

Împotriva aceleiași

hotărâri a declarat apel și SC T.C. SA T., solicitând schimbarea acesteia în

sensul respingerii acțiunii cu privire la restituirea în natură a imobilului

C.V.C., cu cheltuieli de judecată.

De asemenea a

declarat apel și S.I.F. "T." SA, solicitând schimbarea în parte a

sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parțială

a contractului de schimb de acțiuni contra certificate de proprietate nr.

x/1999, încheiat între apelantă și SC R. SA T., invocând printre motivele de

apel împrejurarea că această ultimă societate nu figurează ca parte în

prezentul litigiu.

Prin Decizia civilă

nr. 421/A din 9 iunie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile, a anulat

sentința apelată și a stabilit termen pentru soluționarea fondului.

Urmare a acestei

decizii, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a cumpărătoarei

SC R. SA T.

Prin Decizia civilă

nr. 41/2006 din 2 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr.

5637/2004, procedând la evocarea fondului, instanța de apel a admis în parte

cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L., decedat, și continuată de

moștenitoarea R.M. împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local al

Comunei Vadu Crișului, SC T.C.T., SIF T., A. București - fostă F.

A fost respinsă

acțiunea față de pârâta Prefectura Județului Bihor și Ministerul Finanțelor

Publice București.

S-a constatat că

imobilul înscris în CF Vadu Crișului, nr. top. x reprezentând în natură teren

și cabană Vadu Crișului, a fost preluat abuziv, fără titlu, de Statul Român.

A fost constatată

nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 5 octombrie

1998 încheiat între S. Transilvania - vânzător și SC R. SA T. - cumpărător,

referitor la acțiunile vândute ce reprezintă în natură imobilul înscris în CF

Vadu Crișului, nr. top. x teren și C.V.C., precum și a contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F. (actualmente

A.), în calitate de vânzător și SC R. SA T. referitor la acțiunile vândute ce

în natură reprezintă imobilul sus-menționat.

S-a dispus anularea

Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA T. și a fost

obligată pârâta SC R. SA T. să emită în favoarea moștenitoarei R.M. - a

reclamantului decedat - dispoziție de restituire în natură a imobilului înscris

în CF Vadu Crișului, nr. top. x, în natură teren și C.V.C.

A fost respins ca

prematur capătul de cerere privind intabularea în cartea funciară al dreptului

de proprietate în favoarea reclamantului decedat - respectiv a moștenitoarei

acestuia, R.M.

Au fost respinse

excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune, de necompetență materială

a Tribunalului Bihor, secția civilă, a lipsei calității procesuale pasive A.A.

București (A. în prezent), invocate de pârâta A. București - fostă A., F.

S-au respins

excepțiile privind necompetența Tribunalului Bihor, secția civilă, de

netimbrare, a lipsei calității procesuale active a reclamantului decedat -

invocate de pârâta S.T. și SC T.C. SA T.; fără cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 103 din 15 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr.

5637/2004, s-a luat act de renunțarea la judecată a cererilor de completarea

dispozitivului și îndreptării erorilor materiale din Decizia civilă nr. 41 din

2 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, formulată de R.M. în calitate de

moștenitoare a defunctului apelant R.C.L.

Au fost respinse ca

inadmisibile cererile de intervenție în interes propriu în favoarea unor părți,

formulate de intervenienții M.M.A.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. și S.G.

Împotriva Deciziei

nr. 41-A/2006 au declarat recursuri reclamanta R.M. și pârâtele A.V.A.S. și

S.I.F.T. SA, iar împotriva Deciziei nr. 103/2006 de lămurire dispozitiv și

îndreptarea erorii materiale au declarat recurs M. (M.) I., N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A.

și Ș.I.L.

Prin Decizia civilă

nr. 1605 din 7 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în Dosar nr. 11879/1/2006, au fost admise recursurile declarate de reclamanta

R.M. și de pârâtele A.V.A.S. și S.I.F.T. SA împotriva Deciziei nr. 41-A din 2

martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

A fost casată decizia

atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

S-a respins ca

inadmisibil recursul declarat de M. (M.) I. (în prezent decedat), N.L.C.,

Ș.A.M., Ș.G.A. și Ș.I.L. împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2006 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Prin Decizia civilă

nr. 126/A din data de 26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

s-au respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanții-pârâți

A.V.A.S., S.C.T.C. SA T., S.I.F. "T." SA Brașov, în contradictoriu cu

intimatul-reclamant M.C.R. (în calitate de legatar universal al

intimatei-reclamante R.M. (decedată), intimații-pârâți Ministerul Finanțelor

Publice București, Prefectura Bihor Oradea, Consiliul Local Vadu Crișului, SC

R. SA T., intimatele-interveniente M.S. și F.M.L., ambele în calitate de

moștenitoare a intimatului intervenient M. (M.) I. - decedat,

intimații-intervenienți N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A., Ș.I.L., împotriva Sentinței

civile nr. 845/C din 30 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a

fost menținută în întregime, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

în acest sens, Curtea de Apel Oradea, astfel învestită cu rejudecarea

apelurilor după casare, a reținut că apelanții au reiterat aceleași motive

formulate inițial prin apelurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 845/C

din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor, iar intimații și-au susținut

poziția procesuală prin întâmpinările depuse la dosar.

Astfel, în ceea ce

privește apelanta A.V.A.S., aceasta a solicitat schimbarea în parte a sentinței

în sensul respingerii cererii privind anularea parțială a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999, între antecesorul său F.P.S.

și SC R. SA T. (dosar Tribunal Bihor), având ca obiect un număr de 63.487

acțiuni (cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare), ce reprezentau 70% din

valoarea capitalului social subscris societății, invocând faptul că A.V.A.S.

administrează acțiunile deținute atât la societăți comerciale și nu activele

care aparțin unității; acțiunile reprezintă valori mobiliare emise de o

societate comercială, în timp ce activele societății sunt bunuri ce fac parte

din patrimoniul societății comerciale și asupra cărora dispune numai

societatea.

Apelanta S.I.F.T. SA.

Brașov - S.I.F., prin apelul declarat, a solicitat schimbarea aceleiași

sentințe în sensul respingerii cererii privind anularea parțială a contractului

de vânzare-cumpărare din 5 octombrie 1998, încheiat între S.I.F. T. SA. și SC

R. SA T., având ca obiect pachetul de 24,873 acțiuni deținut de S.I.F. la SC C.

SA T., cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând cota de 27,4%

din capitalul social al acestei din urmă societăți.

S-a reținut că, pe

timpul derulării procesului, imobilul a fost restituit în natură reclamantei,

astfel cum rezultă din Decizia nr. 281 din 22 mai 2006, emisă de apelanta SC

T.C. SA T. și procesul-verbal din 22 mai 2006, emis de aceeași societate cu ocazia

predării-preluării imobilului înscris în C.F. V.C., nr. top. x, situat

administrativ în V.C., în temeiul Deciziei nr. 281 din 22 mai 2006 emisă de

societatea deținătoare, al Sentinței civile nr. 245 din 30 septembrie 2004 a

Tribunalului Bihor și al Deciziei civile nr. 41/2006 a Curții de Apel Oradea;

imobilul a fost preluat de către reclamanta R.M. prin mandatar cu procură

specială avocat E.M. (dosarul Curții de Apel Oradea, în rejudecare).

De altfel, s-a

observat că reclamanta-recurentă R.M. în Dosarul Înaltei Curți de Casare și

Justiție nr. 11879/1/2006, la data de 22 noiembrie 2006 (dosar recurs al

Înaltei Curți de Casație și Justiție), a solicitat să se ia act de renunțarea

la recurs, întrucât prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2006 i s-a restituit în

natură imobilul.

Apelanta SC T.C. SA

T. care, inițial, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în

sensul respingerii acțiunii de restituire în natură a imobilului, în

rejudecarea apelului, prin reprezentantul său, a confirmat aspectul că imobilul

a fost restituit în natură, la solicitarea instanței depanând cele două acte în

copii legalizate (dosar apel C.A. Oradea, în rejudecare), astfel că apelul său

a rămas, practic, fără obiect.

În aceste condiții,

instanța a apreciat că nu mai poate fi analizată incidența dispozițiilor art.

46 din Legea nr. 10/2001 susținută prin în recursul declarat la Înalta Curte de

Casație și Justiție de această societate apelantă, câtă vreme practic cauza a

rămas fără obiect, întrucât imobilul a fost restituit în natură, iar în ceea ce

privește contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu ocazia procesului de

privatizare, în mod judicios s-a constatat nulitatea absolută a acestora, față

de prevederile legii speciale.

Având în vedere

această stare de fapt, nici apelanta S.I.F.T. SA Brașov nu și-a mai susținut

apelul în forma inițială, ci prin reprezentantul său a solicitat admiterea

apelului, schimbarea sentinței în sensul de a se constata că acțiunea a rămas

fără obiect, fiind lipsită de interes, câtă vreme imobilul din litigiu a. fost

deja retrocedat.

În ceea ce o privește

pe apelanta A.V.A.S., aceasta, în rejudecarea apelului și după emiterea

deciziei de restituire în natură a imobilului, nu și-a mai exprimat o poliție

procesuală.

Instanța de apel a

apreciat însă ca apelul A.V.A.S. nu este fondat, având în vedere că prima

instanță de fond în mod judicios a respins toate excepțiile procesuale

analizate, inclusiv lipsa calității procesuale active și pasive, excepții

invocate de către apelantă; s-a reținut că în cauză este vorba despre un imobil

preluat abuziv de către stat, fără titlu valabil, pe baza unei note marginale,

inserate în cartea funciară, astfel încât s-a concluzionat că imobilul se

încadra în categoria celor supuse restituirii, potrivit art. 2 din Legea nr.

10/2001, acesta fiind deja restituit în natură reclamantei de aproximativ 7

ani.

În aceste condiții,

s-a considerat ca irelevantă și lipsită de interes dezbaterea în acest dosar a

problemelor legate de succesiune, chestiuni ce fac, de altfel, obiect al altor

dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.

În ceea ce-i privește

pe intervenienți, s-a constatat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a pronunțat irevocabil prin decizia de casare prin care s-a decis și

respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de aceștia, reținându-se că

cererea de intervenție formulată în mod corect a fost constatată ca fiind

inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ.; ca

atare, sub acest aspect, decizia instanței de apel a rămas irevocabilă.

Față de cele expuse,

raportat atât la îndrumarul instanței de control judiciar, cât și la probele

administrate în cauză, inclusiv a deciziei și procesului-verbal de restituire

în natură a imobilului după pronunțarea primei hotărâri și poziția procesuală a

apelanților în aceste condiții, au fost respinse ca nefondate toate apelurile,

în temeiul art. 296 alin. (1) C. proc. civ.

Ca o consecință a

respingerii apelurilor, au fost respinse și pretențiile privind acordarea

cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condițiile art 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs pârâtele S.I.F. "T." SA Brașov și

A.A.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia civilă

nr. 1738 din data de 4 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul cu nr. 5637/35/2004, s-au admis recursurile declarate de

pârâtele S.I.F. "T." SA Brașov și A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.),

împotriva Deciziei civile nr. 126/A din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Oradea, care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță,

pentru rejudecare.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Cât privește motivul

susținut prin recursul pârâtei A.V.A.S. referitor la competența secției

comerciale a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță, această

chestiune a fost dezlegată irevocabil în cauză, date fiind cele arătate în

cuprinsul Deciziei civile nr. 1605 din data de 7 martie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Astfel, pe de o

parte, s-a reținut faptul că acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001, astfel încât soluționarea acesteia este supusă

procedurii reglementate de legea specială de reparație, dar și că aspectul

menționat nici nu mai prezintă relevanță în raport de dispozițiile noului C.

civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011.

Ca urmare, odată

tranșată chestiunea litigioasă enunțată, aceasta nu mai poate fi repusă în

discuție ori soluționată într-o altă modalitate, decât cu încălcarea

autorității de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești irevocabile, ceea

ce nu este admisibil.

S-a apreciat fondată

însă critica din recursul pârâtului S.I.F.T. și care a făcut de prisos analiza

celorlalte motive din recursurile părților, încadrate în pct. 5 și 9 ale art. 304

C. proc. civ., privind modalitatea de soluționare a apelurilor după casarea cu

trimitere spre rejudecare, care este de natură să înfrângă dispozițiile

irevocabile ale unei hotărâri pronunțate, de asemenea, într-un ciclu procesual

anterior.

Astfel, cum cu temei

a învederat recurenta, Sentința civilă nr. 245/C/2004, pronunțată la data de 30

septembrie 2004 de către Tribunalul Bihor (menținută prin decizia supusă

controlului judiciar), a fost anulată prin Decizia nr. 421A/2005, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, dispunându-se fixarea unui termen pentru evocarea

fondului, hotărâre intermediară, irevocabilă.

Aceasta a fost urmată

de Decizia civilă nr. 41/A din 2 martie 2006 a aceleiași instanțe de apel, prin

care a fost soluționat fondul cererii deduse judecății.

Dispozițiile acestei

ultime hotărâri au fost supuse controlului judiciar în recurs și casate prin

Decizia nr. 1605 din 7 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel care a dispus,

în rejudecare, menținerea unei hotărâri anulate în mod irevocabil.

Dosarul a fost astfel

reînregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. 5637/35/2004*.

Instanța de apel a

cerut tuturor părților în litigiu lămuriri scrise, în temeiul art. 129 C. proc.

civ., în sensul de a preciza dacă își mențin cererile, precizările și

excepțiile procesuale invocate.

De asemenea, având în

vedere îndrumările celor două decizii de casare ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, instanța de rejudecare a dispus introducerea în cauză a urmașilor

reclamantului inițial, R.C.I., C.A.M., R.A.O.A.

Prin Decizia nr.

305/A din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a fost

admisă excepția lipsei de obiect și, în consecință, a fost respinsă, ca rămasă

fără obiect, cererea precizată de reclamanții M.C.R. (în calitate de legatar

universal al reclamantei defuncte R.M.), R.C.I., C.A.M., R.A.O.A., în

contradictoriu cu pârâții A.A.A.S., SC. T.C. SA T., S.I.F. "T." SA

Brașov, Ministerul Finanțelor Publice București, Prefectura Bihor, Consiliul

Local V.C., SC R. SA T., precum și cu intervenienții M.S., F.M.L., (ambele în

calitate de moștenitoare a intervenientului defunct M. (M.) I.), N.L.C.,

Ș.A.M., Ș.G.A. și Ș.I.L., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a decide în

acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Față de dispozițiile

obligatorii ale instanței de control judiciar - Înalta Curte de Casație și

Justiție, întrucât Sentința civilă nr. 845/C/2004 a Tribunalului Bihor a fost

anulată prin Decizia nr. 421/2005 - pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

instanța de apel a constatat că se impune rejudecarea fondului cererii de

chemare în judecată.

Cu toate acestea,

date fiind dispozițiile art. 137 C. proc. civ., s-a procedat la analiza

prioritară a excepțiilor procesuale invocate de părți de-a lungul procesului.

Mai întâi, cu privire

la cadrul procesual, s-a constatat că numiții F.M.L., M.S., N.L.C., Ș.A.M.,

Ș.G.A. și Ș.I.L. nu au dobândit calitatea de părți, fiind citați în mod eronat

în calitate de intervenienți, în continuarea ciclurilor procesuale succesive.

Și la ultima judecată instanța i-a invitat pe aceștia să își exprime în scris

punctul de vedere, pentru a se asigura dreptul la apărare și principiul

contradictorialității.

Astfel, prin Decizia

civilă nr. 103 din 15 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar

nr. 5637/2004, în soluționarea unor cereri de completare a dispozitivului și de

îndreptare a erorilor materiale din Decizia civilă nr. 41 din 2 martie 2006 a

Curții de Apel Oradea, au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenție

în interes propriu formulate de numiții M. (M.) I., autorul, decedat între

timp, al numitelor F.M.L. și M.S. (soție supraviețuitoare), N.L.C., Ș.A.M. și

Ș.G.A., cu autoritate de lucru judecat s-a reținut că cererile de intervenție

sunt inadmisibile, având în vedere faza procesuală în care acestea au fost

formulate - soluționarea unor cereri de completare dispozitiv și de îndreptare

a erorilor materiale -, raportat la dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc.

civ., conform cărora cererea de intervenție în interes propriu poate fi făcută

doar în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, având în

vedere că apelul fusese soluționat anterior.

Cu privire la restul

excepțiilor invocate, având în vedere efectele acestora și faptul că toate sunt

excepții procesuale de fond și peremptorii, instanța a analizat mai întâi

excepția lipsei de obiect.

Au invocat și

susținut această excepție, prin ultimele lămuriri scrise depuse la dosar,

înșiși reclamanții M.C.R., R.C.I., C.A.M., precum și pârâta S.I.F.

"T." SA Brașov.

În acord cu aceste

susțineri, instanța de apel a constatat că cererea de chemare în judecată, a

rămas fără obiect față de punerea reclamantei în posesie cu imobilul vizat,

astfel încât, implicit, a dispărut și interesul continuării procesului.

În consecință,

instanța de apel a admis excepția lipsei de obiect și, drept urmare, a respins

cererea precizată ca rămasă fără obiect.

Totodată, având în

vedere soluția anterior redată, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea

celorlalte excepții procesuale invocate în cauză și a fondului cererii de

chemare în judecată.

Părțile pârâte nu au

solicitat cheltuieli de judecată în acest stadiu procesual.

Împotriva Deciziei

nr. 305/A din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a

declarat recurs pârâta A.A.A.S., criticând-o pentru nelegalitate, în baza art.

304 pct. 7, 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

a arătat că instanța de apel, în rejudecare, nu a mai pus în discuția părților

apărările acesteia în ce privește lipsa de interes și temeinicia cererii de

anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de antecesoarea

recurentei, pentru societatea privatizată SC T.C. SA.

Faptul că imobilul ce

făcea obiectul litigiului a fost restituit efectiv în natură foștilor

proprietari nu conducea la concluzia respingerii cererii reclamanților fără a

fi supus controlului judecătoresc aspectele privind anularea contractelor de

vânzare-cumpărare de acțiuni, asupra cărora s-a pronunțat Sentința nr. 845 din

30 septembrie 2004.

Cu referire la

critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră

hotărârea nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 15/1990 și, respectiv a celor de la art. 46 din Legea nr.

10/2001.

A învederat că

reclamanții nu justificau un interes real și direct în anularea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de această instituție publică, perspectivă

în raport cu care cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu

cu A.A.A.S. este lipsită de interes.

Au realizat

privatizarea SC T.C. SA prin vânzarea pachetului de acțiuni deținut în numele

statului la această societate, iar nu prin înstrăinarea imobilului a cărui

restituire în natură s-a solicitat în cauză.

Totodată, nu pot fi

reținute argumentele instanței de apel referitoare la încălcarea Legii nr.

10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/1999 a fost

încheiat cu mult timp înaintea publicării acestui act normativ în conformitate

cu principiul neretroactivității legii civile.

Contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nu se circumscrie categoriei actelor juridice de

înstrăinare a unor imobile sancționate în condițiile expres enunțate de art. 46

din Legea nr. 10/2001, astfel încât actul juridic de înstrăinare de acțiuni nu

este susceptibil a fi atacat cu acțiune în nulitate în baza acestui text de

lege.

Din acest motiv, se

vădește ca fiind greșită și dispoziția aceleiași instanțe prin care s-a dispus

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.

Ca urmare, a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul

admiterii apelului său, cu respingerea ca lipsită de interes și neîntemeiată a

cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de

antecesoarea pârâtei, în principal, pe inaplicabilitatea dispozițiilor art. 46

din Legea nr. 10/2001, iar, în subsidiar, ca urmare a restituirii în natură a bunului

revendicat.

Intimatul-pârât

Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive.

De asemenea,

intimații-reclamanți M.C.R., R.C.I. și C.A.M. au depus concluzii scrise prin

care au solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constată că acesta este lipsit de interes pentru

următoarele considerente:

Se reține că excepția

lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în

caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru

care, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța

are obligația să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Astfel, interesul, ca

și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o

persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în

cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim,

respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual,

respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în

ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat

cererea.

Interesul procesual

este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau

recursul sunt forme de manifestare a acțiunii civile ce presupun exercitarea

dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor

procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept

subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la

instanță este obligatorie.

Ca atare, interesul

procesual actual, legitim și personal este o condiție de exercițiu ce trebuie

să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumată a cauzei, se constată că, în urma rejudecării cauzei,

admiterii apelului și reținerii cauzei pentru rejudecarea fondului cererii de

chemare în judecată, a fost admisă excepția lipsei de obiect și, în consecință,

a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, în integralitatea sa, acțiunea

reclamanților, astfel cum a fost precizată, inclusiv capătul de cerere privind

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999, încheiat

între antecesoarea pârâtei, F.P.S. și SC R. SA T.

Prin urmare, în

speță, A.A.A.S. se situează pe poziția părții care a câștigat procesul, de

vreme ce acțiunea formulată împotriva sa a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Or, calitatea de

parte în proces nu este suficientă pentru declararea căii de atac, este necesar

ca cei care declară calea de atac să justifice și interesul de a ataca

hotărârea.

În aceste condiții,

legitimare procesuală activă are numai partea care a pierdut procesul, întrucât

cel care a avut câștig de cauză nu are interes procesual, în absența unor

drepturi procesuale sau în planul dreptului substanțial care să îi fi fost

lezate prin hotărârea cu privire la care intenționează declanșarea controlului

judiciar.

În această ultimă

categorie se încadrează și recurenta-pârâtă, împotriva căreia acțiunea a fost

respinsă.

În consecință,

interesul promovării prezentului recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de

lege în sensul că nu este actual, deoarece nu mai există niciun folos practic

pentru recurentă de a invoca aspecte privind valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999, încheiat între antecesoarea

pârâtei, F.P.S. și SC R. SA T., din moment ce și capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute parțiale a acestui contract a fost respinsă ca

rămasă fără obiect.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâtei A.A.A.S. este

lipsit de interes, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

acesta va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit

de interes, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 305/A

din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Procesat de GGC - CL