ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1738/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 845/C din 30 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 6632/R/2003, au fost respinse excepțiile invocate de pârâți. S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P., Prefectura Județului Bihor, Consiliul Local Vadu Crișului, SC T.C. SA Tinca, F.P.S. Bihor reprezentat prin A.P.A.P.S. București și S.I.F Brașov și în consecință: S-a constatat că imobilul, înscris în C.F. Vadu Crișului, „Cabana Vadu Crișului” și teren, a fost preluat abuziv de către Statul Român. A fost anulată Decizia nr. 4 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâta SC T.C.

SA Tinca și a fost obligată această pârâtă să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Vadu Crișului, teren și supraedificate, în favoarea reclamantului R.C.L. și să procedeze la punerea în posesie a reclamantului. De asemenea, s-a dispus anularea parțială a Contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 octombrie 1989 între pârâta SIF T. SA, în calitatea de vânzătoare și SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărătoare, privind imobilul înscris în C.F. Vadu Crișului, în natură teren și „Cabana Vadu Crișului”. S-a dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S., în calitate de vânzător și SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărător, privind imobilul înscris în C.F.

Vadu Crișului, în natură teren și Cabana Vadu Crișului. A fost dispusă întabularea dreptului de proprietate al reclamantului în C.F. Vadu Crișului. Pârâții SC T.C. SA Tinca, S.I.F. Brașov și A.P.A.P.S. București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.200.000 lei în favoarea reclamantului. Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat apel A.V.A.S.-București, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între apelată și SC R. SA Tinca. Împotriva aceleiași hotărâri, în termen a declarat apel și SC T.C. SA Tinca, solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii cu privire la restituirea în natură a imobilului „Cabana Vadu Crișului”, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, a declarat apel și SIF T. SA., solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parțială a contractului de schimb de acțiuni contra certificate de proprietate din 1999, încheiat între apelantă și SC R. SA Tinca, invocând, printre motivele de apel, împrejurarea că această ultimă societate nu figurează ca parte în prezentul litigiu. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatul R.C.L. a solicitat respingerea tuturor apelurilor declarate în cauză iar intimata D.G.F.P. Bihor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în prezentul litigiu. Prin Decizia civilă nr. 41/2006/A din 02 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 5637/2004, procedând la evocarea fondului, instanța de apel a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L., împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local al comunei Vadu Crișului, SC T.C.

SA Tinca, SIF T. SA, A.V.A.S. București - fostă F.P.S. - reclamant decedat, continuată de moștenitoarea R.M. A fost respinsă acțiunea față de pârâta Prefectura Județului Bihor și M.F.P. București. S-a constatat că imobilul înscris în C.F. Vadu Crișului, reprezentând în natură teren și cabană Vadu Crișului, a fost preluat abuziv, fără titlu de Statul Român. A fost constatată nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 05 octombrie 1998 încheiat între SIF T. SA - vânzător și SC R. SA Tinca - cumpărător, referitor la acțiunile vândute ce reprezintă în natură imobilul înscris în C.F. Vadu Crișului, - teren și Cabana Vadu Crișului, precum și a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S.

( actualmente A.V.A.S.) în calitate de vânzător și SC R. SA Tinca referitor la acțiunile vândute, ce în natură reprezintă imobilul susmenționat. S-a dispus anularea Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca și a fost obligată pârâta SC R. SA Tinca să emită în favoarea moștenitoarei R.M. - a reclamantului decedat - dispoziție de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Vadu Crișului, în natură teren și Caban Vadu Crișului. A fost respins ca prematur capătul de cerere privind întabularea în C.F. al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului decedat - respectiv a moștenitoarei acestuia, R.M. Au fost respinse excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune, de necompetență materială a Tribunalului Bihor, secția civilă, a lipsei calității procesuale pasive A.P.A.P.S.

București (A.V.A.S în prezent), invocate de pârâta A.V.A.S. București - fostă A.P.A.P.S., F.P.S. S-au respins excepțiile privind necompetența Tribunalului Bihor, secția civilă, de netimbrare, a lipsei calității procesuale active a reclamantului decedat - invocate de pârâta SIF T. SA și SC T.C. SA Tinca; fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Verificând excepția invocată de către apelanta SIF T. SA cu privire la neintroducerea în cauză a SC R. SA Tinca, Curtea de Apel Oradea a reținut că Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 845 din 30 septembrie 2004, admițând acțiunea formulată de reclamant, ulterior precizată, a dispus, printre altele, anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 05 octombrie 1999 încheiat între pârâta SIF T. SA, în calitate de vânzătoare și SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărătoare, privind imobilul înscris în C.F.

Vadu Crișului, în natură teren și Cabana Vadu Crișului. De asemenea, a anulat parțial contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S. și aceeași societate SC R. SA Tinca. Anularea celor două contracte s-a dispus fără ca una din părțile contractante, respectiv societatea arătată mai sus, să fie introdusă în cauză, ceea ce face ca hotărârea să nu-i fie opozabilă, practic să nu poată fi pusă în executare, aspecte care atrag nulitate sentinței civile nr. 845/2004. Fiind învestită cu soluționarea acestor capete de cerere, instanța trebuia să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a SC R. SA Tinca, parte în cele două convenții de vânzare-cumpărare, a căror anulare s-a solicitat.

Întrucât acest lucru nu este admisibil direct în fața instanței de apel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Oradea, apreciind ca întemeiată această excepție, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelurile declarate în cauză, a anulat sentința civilă nr. 845/2004 a Tribunalului Bihor și a fixat termen pentru evocarea fondului la data de 13 octombrie 2005, ocazie cu care a fost pusă în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a societății indicate mai sus. Ca urmare, prin Decizia civilă nr. 421 din 9 iunie 2005 au fost admise ca fondate apelurile declarate de apelantele A.V.A.S. București, SC T.C. SA Tinca, SIF T. SA și s-a dispus anularea sentinței civile nr. 845 din 30 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, cu reținerea cauzei pentru evocarea fondului.

Urmare a acestei decizii, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a cumpărătoarei SC R. SA Tinca, care, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii, invocând că nu a fost notificată pentru restituirea imobilului. Cabana a intrat în patrimonial SC T.C. SA ca aport în natură la capitalul social adus de Statul Român la constituirea acesteia, iar apoi a fost scoasă la privatizare de F.P.S. ce deținea 70% din acțiuni, SIF T. SA - 27,4%, iar întregul pachet l-a cumpărat la licitație potrivit contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 aprilie 1999 și din 05 octombrie 1998. Chiar dacă exista Cabana Vadu Crișului, reclamantul nu a făcut dovada proprietății cu extras C.F., întrucât în C.F.

Vadu Crișului nu apar notate cabana sau altă construcție, ci doar teren. Afirmația că Statul Român a vândut un bun ce nu-i aparținea este nefondată, reclamantul a arătat în motivare că s-ar afla cabana și că a formulat în termen notificare, ori, aceasta nu există, s-a formulat doar către SC T.C. SA Tinca la 3 august 2001 dar se referă la nr. top. ori, chiar dacă s-ar fi formulat, este cu mult peste data când s-a privatizat. S-a mai invocat că, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001, actele de înstrăinare, inclusiv privatizare, sunt valabile dacă s-au încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, ori, a cumpărat în 1998, 1999 anterior Legii nr. 10/2001, astfel încât este de bună-credință.

Față de cele expuse, procedând la evocarea fondului, raportat la actele aflate în dosar, instanța a constatat următoarele: Potrivit procesului-verbal din ianuarie 1940 încheiat de controlor indirect de pe lângă Administrația de constituire a Județului Bihor, s-a constatat că în urma defunctului Mateescu Gheorghe au rămas o serie de active din care pe un hotel compus din 16 camere și teren aferent. Din analiza copiei xerox a colii de C.F. Vadu Crișului, reiese faptul că apare înscris la foaia A fără a fi notată pe aceasta vreo construcție, iar conform foii de proprietate, acest imobil alături de celălalt, înscrise la foaia A I-II au fost cumpărate, prin contract de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1922, de M.G.

și întabulat prin încheierea de întabulare din 22 decembrie 1922, foaia B, drepturi ce s-au transmis cu titlu de moștenire la M.G.A. - foaia B. La aceeași foaie B alături de această întabulare mai există o notă marginală, în sensul că statul se întabulat cu titlu de expropriere prin încheierea din 1938. Verificând încheierea de întabulare indicată din 1983 - fila 75 dosar fond - s-a reținut că prin aceasta s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al Statului Român dar cu titlu de prescripție și doar privind nr. top. indicat la foaia A I. respectiv figura înscris la foaia A, aspecte din care reiese în mod cert, fără dubii, faptul că operarea acelei note marginale nu are niciun suport legal, făcându-se în mod abuziv, aspecte ce puteau fi constatate de orice persoană interesată prin depunerea unor minime diligențe, în sensul de-a verifica încheierea de întabulare, nota marginală fiind o adăugare.

Oricum, practica judiciară, raportat la Decretul nr. 218/1960 în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, le-a considerat acte neconforme constituției de la data adoptării și în consecință preluarea s-a apreciat a fi fost făcut fără titlu legal, astfel că, și în situația în care s-ar fi operat transmiterea în baza acestora, s-ar fi impus a se constata că a fost abuzivă, fără un titlu legal. Față de cele expuse, s-a constatat că imobilul în litigiu - teren și construcții - a fost preluat de Statul Român în lipsa unui titlu valabil, făcând astfel parte din categoria imobilelor supuse aplicării Legii nr. 10/2001. Faptul că în coala C.F. nu apar înscrise construcțiile, față de probele administrate, este un aspect irelevant.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau în echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv - alin. (1) lit. a) - iar conform art. 4 alin. (2) - de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite. Din analiza certificatului de moștenitor din 09 martie 1993, eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 5 București, rezultă că reclamantul are calitatea de moștenitor al defunctei M.V.

(decedată la 27 septembrie 1992 în localitatea București), în calitate de legatar universal, drept atribuit în baza testamentului autentificat din 06 martie 1992 de Notariatul de Stat al Municipiului București prin care aceasta l-a instituit legatar universal al tuturor bunurilor sale mobile și imobile - fila 50 dosar fond - defuncta care, conform certificatului de moștenitor din 2001 emis de notar public C.C., are calitatea de unic moștenitor al fostului proprietar tabular, în calitate de soție supraviețuitoare, aspect față de care, în mod cert reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în baza art. 3, 4 din Legea nr. 10/2001, excepția lipsei calității procesuale active vădindu-se a fi nefondată, motiv pentru care a fost respinsă.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate de stat fără titlu legal, abuziv, se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află în prezent, libere de orice sarcini. În speță, astfel cum s-a arătat mai sus, imobilul a fost înscris în favoarea Statului Român printr-o notă marginală, fără a exista un titlu în acest sens, iar potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în procesul de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, cu excepția cazului când actul s-a încheiat cu bună- credință. Din analiza contractului de vânzare-cumpărare din 05 octombrie 1998 reiese că pârâta SIF T. SA a vândut pârâtei SC R. SA Tinca pachetul de acțiuni deținut la SC C. SA Tinca - 27,4% din capitalul social, iar prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 aprilie 1999, F.P.S.

i-a vândut acesteia 70% din valoarea capitalului social. Potrivit adresei din 23 ianuarie 2002, pârâta SC T.C. SA Tinca i-a comunicat reclamantului, urmare a notificării sale formulate în baza Legii nr. 10/2001, că nu face dovada proprietății imobilului revendicat ce se află în patrimonial său urmare a privatizării prin cumpărare pachet acțiuni în cadrul procesului de privatizare de la F.P.S. și S.I.F. Brașov, aspect din care reiese, implicit, faptul că unitatea deținătoare a fost notificată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului și că acesta a fixat chiar obiectul vânzării prin cele două contracte. Sigur că, s-au vândut acțiuni ce, materializate, includ în patrimoniul societății bunul revendicat.

Faptul că s-ar fi indicat din eroare în notificare alt nr. top., nu este relevant în speță, imobilul construcție având nr. top., cum reiese din procesul-verbal încheiat în 1950. Buna-credință, conform art. 1896 C. civ., este credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea. În zonele în care publicitatea imobiliară s-a făcut prin cărți funciare, buna- credință se reține dacă în coala C.F. cel ce vinde era întabulat ca proprietar, nu era notat un proces de revendicare sau altă interdicție. Ori, în speță, când s-au vândut acțiunile, pârâta-cumpărătoare avea dreptul și obligația de a verifica ce bunuri compune patrimoniul societății, ocazie cu care, astfel cum s-a arătat mai sus, putea constata din analiza colii C.F.

existența unei note marginale prin care statul s-a întabulat cu titlu de expropriere, cu indicarea unei încheieri C.F., din care reiese că nu s-a expropriat și imobilul în litigiu, buna-credință în speță fiind răsturnată. Reținându-se reaua-credință, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că se impune constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu ocazia procesului de privatizare, parțial privind imobilul revendicat. Faptul că cele două contracte s-au încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu constituie un aspect care să nu atragă incidența acestei dispoziții legale. Faptul că notificarea nu a fost trimisă pârâtei SC R. SA de către SC C. SA Tinca, este un aspect ce ține de colaborarea celor două societăți comerciale, neavând legătură cu fondul cauzei.

Termenul fixat de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit ulterior, pentru promovarea acțiunilor în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, a fost 14 august 2002, ori, în speță acțiunea s-a înregistrat la 26 iulie 2002, excepția prescripției fiind nefondată. Deoarece obiectul principal al acțiunii l-a constituit analiza dreptului reclamantului la restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri ce, conform art. 22-24 din Legea nr. 10/2001, era în competența de soluționare a Tribunalului Bihor, orice cereri accesorii, conform prorogării de competență, se soluționează de aceeași instanță, excepția de necompetență invocată fiind, de asemenea, nefondată. La fel și excepția lipsei calității procesuale a A.P.A.P.S.

și S.I.F. câtă vreme au avut calitatea de vânzător în contractele a căror nulitate absolută s-a constatat. Excepția privind necompetența instanței civile de-a analiza contractele de privatizare, față de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2002, a fost respinsă ca nefondată, raportat și la considerentele expuse. Cât privește calitatea procesuală a M.F.P., raportat la faptul că s-a constatat că reclamantul are dreptul la restituirea în natură a imobilului, neimpunându-se acordarea despăgubirilor prin echivalent, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a Prefecturii Județul Bihor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 111 C. proc. civ., 948, 1896, 1898 C. civ., art. 46 alin. (2), (3), (4), (9) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L.

- decedat - continuată de moștenitoarea R.M. împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local Vadu Crișului, SC T. C. SA Tinca, F.P.S. Bihor, S.I.F. Brașov, SC R. SA Tinca. A fost respinsă acțiunea față de pârâtele M.F.P. și Prefectura Județului Bihor, pentru lipsa calității procesuale a acestora. S-a constatat că imobilul înscris în C.F. Vadu Crișului, în natură Cabană Vadu Crișului și teren aferent, a fost preluat abuziv, fără titlu, de Statul Român. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare din 09 octombrie 1998 încheiat între SIF T. SA Brașov și SC R. SA Tinca și din 23 aprilie 1989 încheiat între F.P.S. și SC R. SA Tinca, privind imobilul sus menționat.

Deoarece în prezent unitatea deținătoare a imobilului este SC R. SA Tinca, raportat la art. 20, 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, s-a dispus anularea Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca și a fost obligată pârâta SC R. SA Tinca să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului în favoarea lui R.M., moștenitoarea reclamantului decedat, urmat de punerea în posesie. A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și de necompetență materială, invocate de pârâta A.V.A.S., a lipsei calității sale procesuale pasive. Cât privește capătul cererii de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantului, întrucât această operațiune se va efectua după emiterea dispoziției de restituire în natură, instanța l-a respins ca prematur formulat.

S-a respins ca nefondată excepția de netimbrare a acțiunii, raportat la faptul că, potrivit Legii nr. 10/2001, orice acțiuni, având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv sunt scutite de plata taxelor de timbru. Nu s-au solicitat, de moștenitoarea reclamantului decedat, cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 103 din 15 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 5637/2004, s-a luat act de renunțarea la judecată a cererilor de completarea dispozitivului și îndreptării erorilor materiale din Decizia civilă nr. 41 din 02 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, formulată de R.M., în calitate de moștenitoare a defunctului-apelant R.C.L. - prin mandatar M.E., în contradictoriu cu intimații A.V.A.S.

București, SIF T. SA, SC T.C. SA Tinca, M.F.P. București, pentru Statul Român, Prefectura Bihor, Consiliul Local Vadu Crișului, județul Bihor și SC R. SA Tinca. Au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție în interes propriu în favoarea unor părți, formulate de intervenienții M.M.A.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. și S.G. Curtea de apel a reținut următoarele: Având în vedere faptul că petenta R.M., în calitate de moștenitoare a defunctului R.C.L., la data de 14 iunie 2006 a înregistrat o cerere prin care a arătat că renunță la judecarea cererilor de îndreptare a erorii materiale și a celei de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în apel, instanța, în baza art. 246 alin. (1) C. proc.

civ., a luat act de renunțarea la judecată. Cât privește cererile de intervenție în interes propriu și interesul unor părți formulată de intervenienții M.M.A.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. și S.G., având în vedere faza procesuală prezentă - soluționarea unor cereri de completare dispozitiv și îndreptare erori materiale, a deciziei pronunțată în apel - în sensul art. 281 și urm. C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora cererea de intervenție în interes propriu, poate fi făcută doar în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor) și la art. 51 C. proc. civ., având în vedere că apelul a fost soluționat, instanța le-a respins ca inadmisibile.

Împotriva Deciziei nr. 41/A/2006 au declarat recurs reclamanta R.M. și pârâtele A.V.A.S. și SIF T. SA, iar împotriva deciziei nr. 103/2006 de lămurire dispozitiv și îndreptarea erorii materiale au declarat recurs M. (M.) I., N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A. și Ș.I.L. Prin Decizia civilă nr. 1605 din 07 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 11879/1/2006, au fost admise recursurile declarate de reclamanta R.M. și de pârâtele A.V.A.S. și SIF T. SA, împotriva Deciziei nr. 41/A din 02 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. A fost casată decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. S-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de M. (M.) I. (în prezent decedat), N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A.

și Ș.I.L., împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: Nu a fost lămurit cadrul procesual activ, intervenit urmare a decesului reclamantului R.C.L. Astfel, prin adresa din 19 ianuarie 2006 (fila 107 a Dosarului nr. 5637/2004 al Curții de Apel Oradea), R.M., în calitate de moștenitoare, a adus la cunoștința instanței decesul reclamantului R.C.L., survenit la data de 6 ianuarie 2006. Urmare solicitării Curții de Apel Oradea de a face dovada celor afirmate și de a depune înscrisuri din care să reiasă moștenitorii părții decedate, la dosar au fost depuse certificatul de deces (fila 118) și o procură specială (fila 117) prin care R.M.

a împuternicit pe mandatara sa inclusiv să o reprezinte la biroul notarial competent în soluționarea cauzei succesorale privind pe fiul său defunct R.C.L. Respectivele înscrisuri au fost considerate suficiente în dovedirea, de către R.M., a calității de moștenitoare a reclamantului, instanța de apel procedând la judecarea cauzei, prin pronunțarea Deciziei nr. 41/A din 2 martie 2006. Or, în faza recursului s-a confirmat existența și a unor alți moștenitori ai reclamantului R.C.L., alături de R.M., care nu au fost introduși în cauză, precum și a declanșării unor procese pentru stabilirea succesorilor defunctului. Astfel, potrivit filei 43 a Dosarului de recurs nr. 11879/1/2006, prin cererea adresată Tribunalului Bihor, R.A.O.A.

a arătat că este moștenitoare a reclamantului R.C.L., ca nepoată de frate predecedat, sens în care a depus copii ale actului de identitate, ale certificatului de naștere, ale certificatului de deces al tatălui său, precum și ale certificatului de moștenitor din 7 octombrie 2005, întocmit urmare dezbaterii succesorale a autorului său, în care alături de aceasta mai apar o serie de moștenitori, respectiv: R.V., C.A.M. și W.I. S-a constatat, prin urmare, că instanța de apel nu a clarificat cadrul procesual activ intervenit urmare a decesului reclamantului R.C.L., pronunțând decizia atacată numai în contradictoriu cu R.M., care nu a făcut dovada calității de unică moștenitoare a părții decedate.

În absența unui certificat de moștenitor din care să reiasă calitatea sa de unică moștenitoare a reclamantului, instanța avea obligația să stabilească, cu certitudine, dacă în afara numitei R.M. mai existau și alți moștenitori. Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei nu exista nici măcar o declarație pe proprie răspundere a acesteia din care să rezulte că este unică moștenitoare a defunctului. În aplicarea excepției principiului proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă, potrivit căruia părintele defunctului poate veni la moștenire în concurs cu frații, surorile și descendenții acestora până la gradul IV inclusiv, instanța avea obligația să verifice, prin mijloacele legale de probă, existența unor asemenea moștenitori.

În concret, în stabilirea moștenitorilor, instanța de trimitere a avut în vedere și hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele învestite cu soluționarea cererilor de constatare a calității de moștenitori după defunctul R.C.L. (a se vedea și Dosarul nr. 3163 7/299/2009 al Judecătoriei Sibiu). În ceea ce privește motivele de recurs ale pârâtelor SIF T. SA și A.V.A.S. referitoare la competența secției comerciale a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță, acestea nu au fost primite. S-a reținut astfel că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, soluționarea acesteia urmând a se realiza în procedura reglementată de legea specială de reparație.

Faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și anularea unor contracte de vânzare - cumpărare acțiuni nu schimbă natura acțiunii, având în vedere procedura instituită prin Legea nr. 10/2001. Nu se poate vorbi deci de existența unui litigiu comercial, cum eronat susțin pârâtele, nepunându-se problema competenței secției comerciale a tribunalului, aspect care în prezent nici nu mai prezintă relevanță în raport de dispozițiile noului C. civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011. Cât privește motivele recursului declarat de pârâta SIF T. SA se reține că s-a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, ținându-se cont de aspectul că în cauză a avut loc o înstrăinare de acțiuni și nu de active.

Astfel, contractele de vânzare-cumpărare, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata, nu au ca obiect un bun imobil, ci acțiuni, care sunt fracțiuni ale capitalului social, ele reprezentând titluri de valoare negociabile și transmisibile care nu se confundă cu bunurile mobile și imobile din patrimoniul unei societăți comerciale. Prin urmare, obiectul respectivelor contracte nu îl constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate (in)corporală asupra unei părți din capitalul social. În ceea ce privește motivele de recurs ale reclamantei R.M., referitoare la faptul că imobilul revendicat este în continuare în patrimoniul SC T.C.

SA, SC R. SA fiind doar acționar majoritar al primei societăți, urmează ca, la rejudecare, instanța de trimitere să analizeze cine este deținător, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, al imobilului în litigiu, având în vedere că prin contractele de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 aprilie 1999 și din 9 octombrie 1998 s-a schimbat structura acționariatului. Recursul declarat de titularii cererii de intervenție a fost apreciat ca inadmisibil, și a fost respins ca atare. S-a reținut astfel că M. (M.) I., N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A. și Ș.I.L.

au formulat cereri de intervenție la data de 27 aprilie 2006, ulterior pronunțării de către Curtea de Apel Oradea a Deciziei nr. 41/A din 2 martie 2006. Formularea cererilor de intervenție (în interes propriu și în interesul unor părți) s -a făcut deci în faza procesuală de soluționare a unor cereri de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 41/A din 2 martie 2006 și de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul acesteia, motiv pentru care au fost respinse, ca inadmisibile, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. În atare condiții, titularii cererilor de intervenție nu justifică un interes, atâta timp cât nu au avut calitatea de părți, în declararea căii extraordinare de atac a recursului, în legătură cu aspecte de fond ale litigiului dedus judecății.

La Curtea de Apel Oradea, astfel investită cu rejudecarea apelurilor după casare, apelanții au reiterat aceleași motive formulate inițial prin apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 845/C din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor, iar intimații și-au susținut poziția procesuală din întâmpinările depuse la dosar. Astfel, în ceea ce privește apelanta A.V.A.S., aceasta a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii privind anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999, între antecesoarea apelantei F.P.S. și SC R. SA Tinca (fila 23 dosar Tribunal Bihor), având ca obiect un număr de 63.487 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând 70% din valoarea capitalului social subscris societății, invocând faptul că A.V.A.S.

administrează acțiunile deținute stat la societăți comerciale și nu activele care aparțin unității, acțiunile reprezentând valori mobiliare emise de o societate comercială, iar activele societății sunt bunuri ce fac parte din patrimoniul societății comerciale și asupra cărora dispune numai societatea. Apelanta SIF.T. SA Brașov - S.I.F. a solicitat, prin apelul declarat, schimbarea aceleiași sentințe în sensul respingerii cererii privind anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare din 05 octombrie 1998, încheiat între SIF T. SA și SC R. SA Tinca, având ca obiect pachetul de 24.873 acțiuni deținut de S.I.F. la SC C. SA Tinca, cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând cota de 27.4 % din capitalul social al acestei din urmă societăți.

De remarcat că, pe timpul derulării procesului, imobilul a fost restituit în natură, astfel cum rezultă din Decizia nr. 281 din 22 mai 2006, emisă de apelanta SC T.C. SA Tinca și procesul- verbal din 22 mai 2006, emis de aceeași societate cu ocazia predării-preluării imobilului înscris în C.F. Vadu Crișului, situat administrativ în Vadu Crișului, reținându-se ca temei Decizia nr. 281 din 22 mai 2006, emisă de societatea deținătoare, sentința civilă nr. 245 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Bihor și Decizia civilă nr. 41/2006 a Curții de Apel Oradea, în acest dosar. Imobilul a fost preluat de către R.M., prin reprezentanta cu procură specială avocat E.M. (filele 76, 77 dosarul Curții de Apel Oradea în rejudecare).

De altfel, este de observat că reclamanta recurentă R.M. în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11879/1/2006, la data de 22 noiembrie 2006 (fila 55 dosar recurs Înalta Curte de Casație și Justiție), a solicitat să se ia act de renunțarea la recurs, întrucât prin decizia nr. 281 din 22 mai 2006 i s-a restituit în natură imobilul. Apelanta SC T.C. SA Tinca, care inițial a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii de restituire în natură a imobilului, în rejudecare în apel, prin reprezentantul său, a confirmat aspectul că imobilul a fost restituit în natură, la solicitarea instanței depunând cele două acte în copii legalizate (filele 143 și 144 dosar apel C.A.O.

în rejudecare), astfel că apelul său a rămas practic fără obiect. În aceste condiții, instanța a apreciat că nu mai poate fi analizată incidența dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, susținută în recursul declarat la Înalta Curte de Casație și Justiție de această societate apelantă, câtă vreme practic cauza a rămas fără obiect, imobilul fiind restituit în natură, iar în ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare, încheiate cu ocazia procesului de privatizare, în mod judicios s-a constatat nulitatea absolută a acestora, față de prevederile legii speciale. Față de această stare de fapt, și apelanta SIF T. SA Brașov nu și-a mai susținut apelul în forma inițială, ci prin reprezentantul său a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul de a se constata că acțiunea a rămas fără obiect, fiind lipsită de interes, câtă vreme imobilul din litigiu a fost retrocedat.

În ceea ce privește apelanta A.V.A.S., aceasta, în rejudecarea apelului, și după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, nu și-a mai formulat poziția. Oricum apelul acesteia nu este întemeiat, întrucât în mod judicios a respins instanța de fond toate excepțiile invocate, inclusiv lipsa calității procesuale pasive sau active invocate de către apelantă, fiind vorba de un imobil preluat abuziv de către stat, fără titlu valabil, pe o notă marginală fără suport probator inserată în cartea funciară, imobil ce se încadra în categoria imobilelor supuse restituirii conform art. 2 din Legea specială nr. 10/2001, și care era deja restituit în natură de aproximativ 7 ani. Este irelevantă și lipsită de interes în opinia instanței, în aceste condiții, dezbaterea în acest dosar a problemelor legate de succesiune, acestea făcând de altfel obiect al altor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.

În ceea ce privește pe intervenienți, este de remarcat că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat irevocabil prin decizia de casare, în sensul că a respins ca inadmisibil recursul acestora, reținând că cererea este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea sub acest aspect rămânând irevocabilă prin decizia instanței de control judiciar. Ca urmare, prin Decizia nr. 126 din 26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanții-pârâți A.V.A.S. București, SC T.C. SA Tinca, SIF T. SA Brașov, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M.C.R. (în calitate de legatar universal al intimatei reclamante R.M.

(decedată), intimații-pârâți M.F.P. București, Prefectura Bihor Oradea, Consiliul Local Vadu Crișului, SC R. SA Tinca, intimatele-interveniente M.S. și F.M.L., ambele în calitate de moștenitoare a intimatului intervenient M. (M.) I. - decedat, intimații-intervenienți N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A., Ș.I.L., împotriva sentinței civile nr. 845/C din 30 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor care a fost menținută în întregime. Împotriva susmenționatei hotărâri, au declarat recurs pârâtele SIF T. SA și A.V.A.S. - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), criticând-o pentru nelegalitate. Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., pârâta S.I.F. Transilvania a susținut că prin decizia recurată a fost readusă la viață și menținută o hotărâre ce fusese irevocabil desființată/anulată, ceea ce nu este admisibil.

Susținând nelegalitatea deciziei atacate, recurenta-pârâtă a mai arătat că în loc să procedeze la rejudecarea fondului cauzei, instanța de apel a analizat pricina pe excepție, respectiv pe aspectul rămânerii acțiunii fără obiect, dispoziție greșită atât în raport de cererile formulate în cauză, dar și în raport de dispozițiile deciziei instanței de casare care sunt obligatorii, potrivit art. 315 C. proc. civ. și care dispusese rejudecarea fondului cauzei. În cauză sunt incidente și prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respingerea apelului nefiind motivată în nici un fel. Totodată, hotărârea cuprinde motive contradictorii, chestiune ce poate fi constatată între considerente (care rețin că acțiunea a rămas fără obiect) și dispozitiv (prin care se respinge apelul și se menține sentința tribunalului care fusese anulată irevocabil).

Ca urmare au solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanța de apel, în scopul analizării în contradictoriu și soluționării tuturor cererilor/motivelor invocate în cauză. În subsidiar, au reiterat excepțiile invocate în cauză, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor, ca și aspecte privind cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 5 octombrie 1998 încheiat cu SC R. SA Tinca și care impun respingerea cererii de chemare în judecată. Pârâta A.V.A.S. a invocat, în principal, necompetența materială și teritorială a Tribunalului Bihor și trimiterea cauzei spre competenta soluționare Tribunalului București, sens în care au invocat soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 4 3 pct. 3 din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată, ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, coroborat cu cele alte art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2004. În speță este incident cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, respectiv a art. 46 din Legea nr. 10/2001. A învederat că reclamanții nu justificau un interes real și direct în anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de această instituție publică, perspectivă în raport cu care cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu A.A.A.S., este lipsită de interes. Au realizat privatizarea SC T.C. SA prin vânzarea pachetului de acțiuni deținut în numele statului la această societate, iar nu prin înstrăinarea imobilului a cărui restituire în natură se solicită în cauză.

Nu pot fi reținute argumentele instanței de apel referitoare la încălcarea Legii nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 1999 a fost încheiat cu mult timp înaintea publicării acestui act normativ în conformitate cu principiul neretroactivității legii civile. Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nu se circumscrie categoriei actelor juridice de înstrăinare a unor imobile sancționate în condițiile expres enunțate de art. 46 din Legea nr. 10/200, actul juridic de înstrăinare de acțiuni nefiind susceptibil a fi atacat cu acțiune în nulitate în baza acestui text de lege. Din aceste motive se vădește ca fiind greșită și dispoziția aceleiași instanțe prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.

Ca urmare, au solicitat, în principal, casarea hotărârilor instanțelor de fond, trimiterea cauzei spre competenta soluționare a cererii privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni Tribunalului București, iar în subsidiar, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni ca neîntemeiată. Recursurile sunt fondate, însă pentru considerentele ce succed: Cât privește motivul din recursul pârâtei A.V.A.S. (fosta A.V.A.S.) referitor la competența secției comerciale a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță, se reține că încă din primul ciclu procesual chestiunea procesuală dedusă judecății a făcut obiectul verificărilor instanței de recurs, care a decis, irevocabil (prin Decizia nr. 1605 din 7 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în sensul caracterului său nefondat.

S-a reținut, pe de o parte, faptul că acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, soluționarea acesteia urmând a se realiza în procedura reglementată de legea de reparație dar și că aspectul menționat nici nu mai prezintă relevanță în raport de dispozițiile noului C. civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011. Ca urmare, odată tranșată chestiunea litigioasă menționată, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție ori soluționată într-o altă manieră, decât cu riscul încălcării principalului efect al unei hotărâri judecătorești irevocabile, autoritatea de lucru judecat, de care se bucură aceasta, ceea ce nu este admisibil. Este fondată însă critica din recursul pârâtului SIF T. SA și care face de prisos analiza celorlalte motive din recursurile părților, încadrată în pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., privind modalitatea de soluționare a apelurilor după casare cu trimitere spre rejudecare, care este de natură să înfrângă dispozițiile irevocabile ale unei hotărâri pronunțate, de asemenea, într-un ciclu procesual anterior. Astfel, cum cu temei a învederat recurenta, sentința civilă nr. 845/C/2004, pronunțată la data de 30 septembrie 2004 de către Tribunalul Bihor (menținută prin decizia supusă controlului judiciar), a fost anulată prin Decizia nr. 421/2005/A, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, dispunându-se fixarea unui termen pentru evocarea fondului, hotărâre intermediară, irevocabilă. Aceasta a fost urmată de Decizia civilă nr. 41/2006/A din 2 martie 2006 a aceleiași instanțe de apel prin care a fost soluționat fondul cererii deduse judecății.

Dispozițiile acestei ultime hotărâri au fost supuse controlului judiciar în recurs și casate prin Decizia nr. 1605 din 7 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel care a dispus, în rejudecare, menținerea unei hotărâri irevocabil anulată. În acest context se vădesc ca fondate criticile pârâtei SIF T. SA pe aspectul menționat, care face de prisos, așa cum s-a arătat, analiza celorlalte motive din recursurile părților, hotărâre care, fiind pronunțată cu încălcarea principiului res judecata pro veritate habetur, impune desființarea, casarea și trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel care se va pronunța, cu respectarea principiului menționat și a dispozițiilor deciziei de casare pronunțată în ciclul procesual anterior, în conformitate cu prevederile art. 315 C. proc.

civ., dar și în raport de realitatea juridică actuală din cauza dedusă judecății. Celelalte critici din recursul părților vor fi analizate ca apărări ale acestor părți, cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele SIF T. SA Brașov și A.A.A.S. - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva Deciziei nr. 126/A din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pe care o casează. Trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.