ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7365/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7365/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 27 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bihor și

precizată ulterior, reclamanții V.P. și E.M. au chemat în judecată pe pârâții

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Mediului și

Dezvoltării Durabile, A.N.A.R. SA și D.A.C. Oradea și au solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că imobilul în suprafață

de 573 mp înscris în CF Tinca a fost, în fapt, expropriat, să constate că,

urmare a exproprierii, Statul Român a devenit proprietar al imobilul și să oblige

pârâții la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente suprafeței de teren

de 583 mp, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de la termenul de judecată

din data de 22 aprilie 2009, instanța a calificat întâmpinarea formulată de A.N.A.R.

SA ca fiind o cerere reconvențională, având ca obiect anularea dispoziției din

09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca și a dispus disjungerea acesteia

și formarea unui nou Dosar nr. 2971/111/2009 al Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 1126/C din 08

iunie 2011, Tribunalul Bihor, a respins cererea formulată de către reclamanți.

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă

de Primarul Comunei Tinca, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților

din prezenta cauză, a imobilului teren în suprafață de 583 mp, situat în comuna

Tinca înscris în CF Tinca.

Din înscrisurile depuse, reprezentând contract

din 22 septembrie 1998 pentru executarea de lucrări construcții montaj la obiectul

de investiție „amenajări în bazinul Hidrografic Crișul Negru pe tronsonul T.Ș.B."

și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrării sus-amintită rezultă că pe

imobilul în litigiu se află construit un dig care are rolul de protecție împotriva

inundațiilor pentru comuna Tinca. Aceste lucrări, având ca scop înlăturarea efectelor

calamităților în comunei Tinca, au început în anul 1998, iar la acel moment terenul

se afla la dispoziția Comisiei de Fond Funciar a comunei Tinca. Lucrările au fost

încheiate în anul 2000.

Așadar, cu toate că reclamanții dețin titlu

de proprietate asupra terenului în litigiu reprezentat de dispoziția din 09

decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca și au înscris dreptul de proprietate

în cartea funciară, nu pot folosi terenul.

Însă, lucrările de diguire au început la

un moment anterior eliberării dispoziției din 09 decembrie 2005, iar potrivit prevederilor

Legii nr. 33/1994, instanța va putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea

publică s-a declarat potrivit legii și etapa negocierilor nu a dus la nici o înțelegere

între expropriator și expropriat, atât cu privire la expropriere, cât și cu privire

la cuantumul despăgubirilor. în speță, această procedură nefiind îndeplinită, tribunalul

a concluzionat că solicitările reclamanților în sensul constatării că imobilul din

comuna Tinca a fost, în fapt, expropriat, cu plata de despăgubiri către expropriați,

sunt neîntemeiate, urmând ca în cadrul dosarului nou format în urma disjungerii

cererii reconvenționale, să se verifice legalitatea dispoziției din 09

decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca.

Având în vedere soluția pronunțată, a fost

înlăturată proba cu expertiză tehnică efectuată de către experții B.I., S.D. și

T.D..

S-a constatat că pârâții nu au solicitat

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel reclamanții V.P. și E.M. precum și pârâta A.N.A.R. SA.

Prin decizia civilă nr. 5/A din 31

ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, a respins apelul pârâtei A.N.A.R. SA și a

admis apelul reclamanților.

A schimbat în parte sentința apelată în

sensul că a admis acțiunea reclamanților, a constatat că suprafața de 573 mp reprezentând

imobilul din CF Tinca a fost expropriată, a dispus înscrierea dreptului de proprietate

al pârâtului Statul Român prin A.B.A.C. Oradea asupra imobilului și a obligat pârâții

în solidar să plătească reclamanților suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până

la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea

imobilului exprorpiat.

A fost obligată pârâta la plata sumei de

7.620 RON cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând onorariul de

avocat și contravaloarea expertizei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 și art. 1 Protocolul

1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

dar și cu ignorarea dispozițiilor art. 44 din Constituția României.

Reclamanții sunt proprietari de carte funciară

asupra imobilului din CF Tinca, în suprafață de 573 mp, teren care, așa cum rezultă

din expertiza topografică efectuatră la fond, este ocupat în prezent de construcțiile

hidrotehnice efectuate de Minsiterul Mediului și instituțiile descentralizate aflate

în subordinea acestuia.

De altfel, nici pârâții nu contestă că

imobilul din litigiu este ocupat de lucrările pe care aceștia le-au executat cu

ocazia regularizării cursului râului Crișul Negru.

În fapt, această suprafață de teren și

lucrările hidrotehnice efectuate se află în administrarea A.B.A.C. aflată în subordinea

A.N.A.R. SA care, la rândul ei, face parte din Ministrul Mediului și Pădurilor.

Prin întâmpinările depuse atât în fața

instanței de fond cât și în fața instnaței de apel, pârâta A.B.A.C., arată că recunoaște

starea de fapt, că nu se opune acordării de despăgubiri reclamanților potrivit Hotărârii

Comisiei de Negociere, ce a stabilit un preț de 5 euro/mp pentru terenurile similare

celui din litigiu. Concluziile expertizei efectuate în fața instanței de fond sunt

identice, valoarea de circulatei a terenului expropriat fiind stabilită de experți

la 5 euro/mp.

Prin urmare, a reținut instanța de apel,

având în vedere și poziția procesuală al administratorului lucrărilor hidrotehnice,

se impune acordarea de despăgubiri reclamanților pentru suprafața de 573 mp teren

ocupat de lucrările de interes public, ce vizează regularizarea cursului unui râu.

În speță, sunt incidente dispozițiile Legii

nr. 33/1994, imobilul proprietatea reclamanților fiind în fapt expropriat, deși

pârâții, din cupla lor și cu ignorarea normelor legale, nu au urmat procedura legală

de expropriere..

Curtea de Apel a reținut că apelul pârâtei,

care vizează doar cheltuielile de judecată, este nefondat, pentru considerentele

mai sus enunțate dar și față de împrejurarea că nu s-a dovedit existența cheltuieli

de judecată solicitate.

Prin încheierea din Camera de Consiliu

din data de 15 martie 2012, din oficiu, Curtea de Apel a dispus îndreptarea erorii

materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012, în sensul

că „obligă pârâții în solidar la cheltuieli de judecată", în loc de „obligă

pârâta", cum greșit s-a scris.

Totodată, prin încheirea din Camera de

Consiliu din data de 10 martie 2012, Curtea de Apel, a respins cererea formulată

de pârâta A.N.A.R. SA de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 5/A din 31

ianuarie 2012.

Împotriva deciziei civile nr. 5/A din

31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, în termen legal, au declarat și motivat

recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor.

și Pădurilor, critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru următoarele

motive:

Prin dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă

de Primarul Comunei Tinca s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților

din prezenta cauză a imobilului teren în suprafață de 583 mp, situat în comuna Tinca

înscris în CF Tinca. Pentru executarea de lucrări construcții montaj la obiectul

de investiție „amenajări" în bazinul Hidrografic Crișul Negru pe tronsonul

T.Ș.B., pe imobilul în litigiu a fost construit un dig având rolul de protecție

împotriva inundațiilor pentru comuna Tinca.

Aceste lucrări, având rolul de a înlătura

efectele calamităților în comuna Tinca, au început în anul 1998, iar Ia acel moment

terenul se afla la dispoziția Comisiei de Fond Funciar a comunei Tinca. Lucrările

au fost încheiate în anul 2000.

Lucrările de îndiguire au început la un

moment anterior emiterii dispoziției din 09 decembrie 2005, iar potrivit Legii

nr. 33/1994 instanța va putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică

s-a declarat potrivit legii și în etapa negocierilor nu a dus la nicio înțelegere

atât cu privire la expropriere cât și cu privire la cuantumul despăgubirilor.

În speță, această procedură nu a fost îndeplinită,

iar cererea reclamanților este neîntemeiată.

Recursul nu cuprinde o încadrare în drept

a criticilor formulate.

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor formulează următoarele

critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Există o contradictorialitate între cele

reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate și dispozitivul

aceleiași decizii.

Astfel, în considerentele deciziei recurate,

instanța de apel reține ca se va menține respingerea acțiunii față de Statul Român

prin Ministerul Finanțelor, lucrarea executată pe imobilul din litigiu fiind proprietatea

Statului Român, dar în administrarea Ministerului Mediului și a entităților aflate

în subordinea acestuia.

În aceleași considerente ale deciziei recurate

se arată că, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel va admite apelul reclamanților

și va schimba în parte sentința, în sensul că vor fi obligați pârâții Statul Român

prin Ministerul Mediulu - A.N.A.R. SA și A.B.A.C. să plătească reclamanților suma

de 2.915 euro cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea de 5

euro/mp a suprafeței de 573 mp ce le-a fost expropriată și nicidecum Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cu toate acestea, în dispozitivul deciziei

recurate, instanța de apel, în mod eronat, a obligat pe toți pârâții în solidar

să plătească reclamanților suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data

plății efective, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului

expropriat.

II.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor a declarat recurs și împotriva încheierii

din 15 martie 2012 a Curții de Apel Oradea.

Prin motivele de recurs formulate, se susține

nelegalitatea acestei încheieri pentru următoarele considerente, întemeiate pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Prin încheierea recurată, instanța a obligat

pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată, fără a ține cont de faptul

că, prin decizia civilă nr. 5 din 31 ianuarie 2012, acțiunea a fost respinsă în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin urmare,

aceasta nu a căzut în pretenții și nu poate fi obligat în solidar cu ceilalți pârâți

la plata cheltuitelor de judecată.

Mai mult, instanța pronunță încheierea

recurată fără a observa existența unei contradicții între considerentele deciziei

civile nr. 5 din 31 ianuarie 2012 și dispozitivul aceleași decizii.

Astfel, în considerentele deciziei nr.

5 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea reține că „se va menține respingerea

acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, lucrarea executată pe

imobilul din litigiu fiind proprietatea Statului Român dar în administrarea Ministerului

Mediului și a entităților aflate in subordinea acestuia".

Totodată, în aceleași considerente ale

deciziei recurate se arată că, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel

va admite apelul reclamanților și va schimba în parte sentința de fond, în sensul

că vor fi obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Mediului - A.N.A.R. SA și

A.B.A.C. să plătească reclamanților suma de 2.915 euro cu titlul de despăgubiri

civile, reprezentând contravaloarea de 5 euro/mp a suprafeței de 573 mp ce le-a

fost expropriată și nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cu toate acestea Curtea de Apel Oradea,

în dispozitivul deciziei recurate, în mod eronat a obligat pe toți pârâții în solidar

să plătească reclamanților suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data

plății efective, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului

expropriat, iar prin încheierea recurată, pronunțată la data de 15 martie 2012,

aceeași instanță dispune și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor

de judecată, chiar dacă acțiunea este respinsă față de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, așa cum reiese chiar din decizia care face obiectul

îndreptării erorii materiale.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate,

urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

I. Deși recursul declarat de Statul Român

prin Ministerul Mediului și Pădurilor nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor

formulate, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă faptul că pârâtul critică

decizia instanței de apel pentru greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 33/1994.

De aceea, în temeiul art. 306 alin.

(3) C. proc. civ. raportat la art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va încadra criticile

cuprinse în recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Mediului și

Pădurilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va exercita controlul

judiciar de legalitate din perspectiva acestui caz de modificare a deciziei recurate.

Prin contractul din 22 septembrie 1998

încheiat între SC R. SA și CN A.R. SA s-a convenit asupra efectuării unor „amenajări

în bazinul hidrografic Crișul Negru pe tronsonul T.Ș.B., jud. Bihor". La data

de 30 noiembrie 2000, a fost încheiat procesul-verbal de recepție din 30

noiembrie 2000 privind lucrarea ce a făcut obiectul contractului menționat.

Este necontestat în cauză că terenul în

litigiu a fost cuprins în lucrările menționate.

Anterior declanșării prezentului litigiu,

reclamanții au recurs la procedura Legii nr. 10/2001 pentru restituirea aceluiași

teren, formulând în acest sens notificarea din 13 august 2001.

Prin dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă

de Primarul Comunei Tinca, reclamanților le-a fost restitit în natură terenul în

suprafață de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca. Cererea prin care

A.N.A.R. SA a solicitat anularea acestei dispoziții a fost disjunsă din prezenta

cauză, formând obiectul unui litigiu separat.

Prin cererea înregistrată la data de 27

mai 2008 pe rolul Tribunalului Bihor, și care a învestit instanțele în prezentul

litigiu, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor despăgubiri,

în procedura Legii 33/1994, arătând că în cauză terenul ar fi fost, în fapt, expropriat.

Insă, așa cum rezultă din cuprinsul

art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, acordarea despăgubirilor de către

instanță în temeiul acestui act normativ, presupune urmarea unei proceduri care,

în cauză, nu a fost declanșată cu respectarea condițiilor pe care actul normativ

le reglementează.

Astfel,

potrivit art. 21 Legea nr. 33/1994, tribunalul poate fi sesizat de expropriator

pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare

împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă

în condițiile art. 18-20 din lege, urmând ca, soluționând cererea de expropriere,

instanța să stabilească și cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecărei părți din

cele menționate la art. 22 din același act normativ.

Câtă

vreme în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de art. 21 și următoarele

din Legea nr. 33/1994, după cum nu s-a dovedit nici desfășurarea procedurii prealabile

sesizării instanței de judecată cu privire la expropriere, reclamanții nu pot solicita

acordarea de despăgubiri într-o procedură care nu a fost declanșată în condiții

legale.

Pe

de altă parte, reclamanții au uzat de procedura Legii nr. 10/2001 pentru acordarea

măsurilor reparatorii ce li se cuvin, obținând în acest sens o dispoziție de soluționare

a notificării formulate. Or, dacă regimul juridic al bunului în litigiu cade în

sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, reclamanții nu mai pot beneficia de acordarea

de despăgubiri și în temeiul unui alt act normativ, respectiv al Legii nr. 33/1994.

În

aceste condiții, nu se poate considera că respingerea cererii reclamanților în prezentul

litigiu ar însemna o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În

jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reglementarea

unei proceduri speciale de restituire a bunurilor preluate de stat și aflate în

posesia unei unități deținătoare nu vine în conflict cu norma europeană și se înscrie

în soluțiile adoptate de stat, de restituire a bunurilor confiscate.

Pe

cale de consecință, apreciind că instanța de apel a făcut o greșită aplicare în

cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Mediului

și Pădurilor și, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte decizia,

în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de reclamanți.

Vor

fi menținute dispozițiile instanței de apel, cuprinse în decizia recurată, privind

respingerea apelului declarat de A.N.A.R. SA, dispoziții împotriva cărora partea

interesată nu a înțeles să formuleze recurs.

2.

Este, de asemenea, fondat recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor.

Există

contradicție între considerentele deciziei recurate și dispozitivul hotărârii de

vreme ce în considerentele deciziei instanța de apel arată că va menține măsura

de respingere a acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

pentru ca în dispozitivul hotărârii să se prevadă admiterea acțiunii reclamanților

și față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și obligarea acestuia,

în solidar cu ceilalți pârâți, la plata de despăgubiri către reclamanți.

Insă,

pentru o soluționare unitară a cauzei și având în vedere dezlegările date în soluționarea

recursului anterior analizat, Înalta Curte apreciază că admiterea recursului declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Bihor nu impune măsura casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare

instanței de apel.

II.

Față de soluția pronunțată în urma admiterii recursurilor

declarate împotriva deciziei civile nr. 5A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Oradea, Înalta Curte va admite și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva încheierii

din data de 15 martie 2012 a aceleiași instanțe și va modifica încheierea, în sensul

că va respinge îndreptarea erorii materiale dispusă din oficiu și care viza titularul

obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Bihor și de Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor

împotriva deciziei civile nr. 5A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea,

secția

I

civilă,

Modifică

în parte decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței civile nr. 1126C din 08 iunie 2011 a Tribunalului Bihor, secția civilă.

Păstrează

celelalte dispoziții ale deciziei.

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de D.G.F.P. Bihor împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel Oradea,

secția

I

civilă.

Modifică

încheierea, în sensul că respinge îndreptarea erorii materiale dispusă din oficiu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.