ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7365/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bihor și precizată ulterior, reclamanții V.P. și E.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, A.N.A.R. SA și D.A.C. Oradea și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că imobilul în suprafață de 573 mp înscris în CF Tinca a fost, în fapt, expropriat, să constate că, urmare a exproprierii, Statul Român a devenit proprietar al imobilul și să oblige pârâții la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente suprafeței de teren de 583 mp, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 22 aprilie 2009, instanța a calificat întâmpinarea formulată de A.N.A.R. SA ca fiind o cerere reconvențională, având ca obiect anularea dispoziției din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca și a dispus disjungerea acesteia și formarea unui nou Dosar nr. 2971/111/2009 al Tribunalului Bihor. Prin sentința civilă nr. 1126/C din 08 iunie 2011, Tribunalul Bihor, a respins cererea formulată de către reclamanți. Tribunalul a reținut următoarele: Prin dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților din prezenta cauză, a imobilului teren în suprafață de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca.

Din înscrisurile depuse, reprezentând contract din 22 septembrie 1998 pentru executarea de lucrări construcții montaj la obiectul de investiție „amenajări în bazinul Hidrografic Crișul Negru pe tronsonul T.Ș.B." și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrării sus-amintită rezultă că pe imobilul în litigiu se află construit un dig care are rolul de protecție împotriva inundațiilor pentru comuna Tinca. Aceste lucrări, având ca scop înlăturarea efectelor calamităților în comunei Tinca, au început în anul 1998, iar la acel moment terenul se afla la dispoziția Comisiei de Fond Funciar a comunei Tinca. Lucrările au fost încheiate în anul 2000. Așadar, cu toate că reclamanții dețin titlu de proprietate asupra terenului în litigiu reprezentat de dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca și au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu pot folosi terenul.

Însă, lucrările de diguire au început la un moment anterior eliberării dispoziției din 09 decembrie 2005, iar potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, instanța va putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit legii și etapa negocierilor nu a dus la nici o înțelegere între expropriator și expropriat, atât cu privire la expropriere, cât și cu privire la cuantumul despăgubirilor. în speță, această procedură nefiind îndeplinită, tribunalul a concluzionat că solicitările reclamanților în sensul constatării că imobilul din comuna Tinca a fost, în fapt, expropriat, cu plata de despăgubiri către expropriați, sunt neîntemeiate, urmând ca în cadrul dosarului nou format în urma disjungerii cererii reconvenționale, să se verifice legalitatea dispoziției din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca.

Având în vedere soluția pronunțată, a fost înlăturată proba cu expertiză tehnică efectuată de către experții B.I., S.D. și T.D.. S-a constatat că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții V.P. și E.M. precum și pârâta A.N.A.R. SA. Prin decizia civilă nr. 5/A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, a respins apelul pârâtei A.N.A.R. SA și a admis apelul reclamanților. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamanților, a constatat că suprafața de 573 mp reprezentând imobilul din CF Tinca a fost expropriată, a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român prin A.B.A.C. Oradea asupra imobilului și a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea imobilului exprorpiat.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 7.620 RON cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând onorariul de avocat și contravaloarea expertizei. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Hotărârea pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 și art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și cu ignorarea dispozițiilor art. 44 din Constituția României. Reclamanții sunt proprietari de carte funciară asupra imobilului din CF Tinca, în suprafață de 573 mp, teren care, așa cum rezultă din expertiza topografică efectuatră la fond, este ocupat în prezent de construcțiile hidrotehnice efectuate de Minsiterul Mediului și instituțiile descentralizate aflate în subordinea acestuia.

De altfel, nici pârâții nu contestă că imobilul din litigiu este ocupat de lucrările pe care aceștia le-au executat cu ocazia regularizării cursului râului Crișul Negru. În fapt, această suprafață de teren și lucrările hidrotehnice efectuate se află în administrarea A.B.A.C. aflată în subordinea A.N.A.R. SA care, la rândul ei, face parte din Ministrul Mediului și Pădurilor. Prin întâmpinările depuse atât în fața instanței de fond cât și în fața instnaței de apel, pârâta A.B.A.C., arată că recunoaște starea de fapt, că nu se opune acordării de despăgubiri reclamanților potrivit Hotărârii Comisiei de Negociere, ce a stabilit un preț de 5 euro/mp pentru terenurile similare celui din litigiu. Concluziile expertizei efectuate în fața instanței de fond sunt identice, valoarea de circulatei a terenului expropriat fiind stabilită de experți la 5 euro/mp.

Prin urmare, a reținut instanța de apel, având în vedere și poziția procesuală al administratorului lucrărilor hidrotehnice, se impune acordarea de despăgubiri reclamanților pentru suprafața de 573 mp teren ocupat de lucrările de interes public, ce vizează regularizarea cursului unui râu. În speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 33/1994, imobilul proprietatea reclamanților fiind în fapt expropriat, deși pârâții, din cupla lor și cu ignorarea normelor legale, nu au urmat procedura legală de expropriere.. Curtea de Apel a reținut că apelul pârâtei, care vizează doar cheltuielile de judecată, este nefondat, pentru considerentele mai sus enunțate dar și față de împrejurarea că nu s-a dovedit existența cheltuieli de judecată solicitate.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 15 martie 2012, din oficiu, Curtea de Apel a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012, în sensul că „obligă pârâții în solidar la cheltuieli de judecată", în loc de „obligă pârâta", cum greșit s-a scris. Totodată, prin încheirea din Camera de Consiliu din data de 10 martie 2012, Curtea de Apel, a respins cererea formulată de pârâta A.N.A.R. SA de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012. Împotriva deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, în termen legal, au declarat și motivat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Bihor. 1. Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor, critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru următoarele motive: Prin dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților din prezenta cauză a imobilului teren în suprafață de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca. Pentru executarea de lucrări construcții montaj la obiectul de investiție „amenajări" în bazinul Hidrografic Crișul Negru pe tronsonul T.Ș.B., pe imobilul în litigiu a fost construit un dig având rolul de protecție împotriva inundațiilor pentru comuna Tinca. Aceste lucrări, având rolul de a înlătura efectele calamităților în comuna Tinca, au început în anul 1998, iar Ia acel moment terenul se afla la dispoziția Comisiei de Fond Funciar a comunei Tinca.

Lucrările au fost încheiate în anul 2000. Lucrările de îndiguire au început la un moment anterior emiterii dispoziției din 09 decembrie 2005, iar potrivit Legii nr. 33/1994 instanța va putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit legii și în etapa negocierilor nu a dus la nicio înțelegere atât cu privire la expropriere cât și cu privire la cuantumul despăgubirilor. În speță, această procedură nu a fost îndeplinită, iar cererea reclamanților este neîntemeiată. Recursul nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate. 2. Prin recursul declarat, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.. Există o contradictorialitate între cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate și dispozitivul aceleiași decizii. Astfel, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel reține ca se va menține respingerea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, lucrarea executată pe imobilul din litigiu fiind proprietatea Statului Român, dar în administrarea Ministerului Mediului și a entităților aflate în subordinea acestuia. În aceleași considerente ale deciziei recurate se arată că, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel va admite apelul reclamanților și va schimba în parte sentința, în sensul că vor fi obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Mediulu - A.N.A.R.

SA și A.B.A.C. să plătească reclamanților suma de 2.915 euro cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea de 5 euro/mp a suprafeței de 573 mp ce le-a fost expropriată și nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Cu toate acestea, în dispozitivul deciziei recurate, instanța de apel, în mod eronat, a obligat pe toți pârâții în solidar să plătească reclamanților suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data plății efective, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului expropriat. II. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor a declarat recurs și împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel Oradea.

Prin motivele de recurs formulate, se susține nelegalitatea acestei încheieri pentru următoarele considerente, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Prin încheierea recurată, instanța a obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată, fără a ține cont de faptul că, prin decizia civilă nr. 5 din 31 ianuarie 2012, acțiunea a fost respinsă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin urmare, aceasta nu a căzut în pretenții și nu poate fi obligat în solidar cu ceilalți pârâți la plata cheltuitelor de judecată. Mai mult, instanța pronunță încheierea recurată fără a observa existența unei contradicții între considerentele deciziei civile nr. 5 din 31 ianuarie 2012 și dispozitivul aceleași decizii.

Astfel, în considerentele deciziei nr. 5 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea reține că „se va menține respingerea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, lucrarea executată pe imobilul din litigiu fiind proprietatea Statului Român dar în administrarea Ministerului Mediului și a entităților aflate in subordinea acestuia". Totodată, în aceleași considerente ale deciziei recurate se arată că, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel va admite apelul reclamanților și va schimba în parte sentința de fond, în sensul că vor fi obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Mediului - A.N.A.R. SA și A.B.A.C. să plătească reclamanților suma de 2.915 euro cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea de 5 euro/mp a suprafeței de 573 mp ce le-a fost expropriată și nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cu toate acestea Curtea de Apel Oradea, în dispozitivul deciziei recurate, în mod eronat a obligat pe toți pârâții în solidar să plătească reclamanților suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data plății efective, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului expropriat, iar prin încheierea recurată, pronunțată la data de 15 martie 2012, aceeași instanță dispune și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă acțiunea este respinsă față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum reiese chiar din decizia care face obiectul îndreptării erorii materiale.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente: I. Deși recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă faptul că pârâtul critică decizia instanței de apel pentru greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 33/1994. De aceea, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va încadra criticile cuprinse în recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva acestui caz de modificare a deciziei recurate. Prin contractul din 22 septembrie 1998 încheiat între SC R. SA și CN A.R. SA s-a convenit asupra efectuării unor „amenajări în bazinul hidrografic Crișul Negru pe tronsonul T.Ș.B., jud. Bihor". La data de 30 noiembrie 2000, a fost încheiat procesul-verbal de recepție din 30 noiembrie 2000 privind lucrarea ce a făcut obiectul contractului menționat. Este necontestat în cauză că terenul în litigiu a fost cuprins în lucrările menționate. Anterior declanșării prezentului litigiu, reclamanții au recurs la procedura Legii nr. 10/2001 pentru restituirea aceluiași teren, formulând în acest sens notificarea din 13 august 2001. Prin dispoziția din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca, reclamanților le-a fost restitit în natură terenul în suprafață de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca.

Cererea prin care A.N.A.R. SA a solicitat anularea acestei dispoziții a fost disjunsă din prezenta cauză, formând obiectul unui litigiu separat. Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bihor, și care a învestit instanțele în prezentul litigiu, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor despăgubiri, în procedura Legii 33/1994, arătând că în cauză terenul ar fi fost, în fapt, expropriat. Insă, așa cum rezultă din cuprinsul art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, acordarea despăgubirilor de către instanță în temeiul acestui act normativ, presupune urmarea unei proceduri care, în cauză, nu a fost declanșată cu respectarea condițiilor pe care actul normativ le reglementează.

Astfel, potrivit art. 21 Legea nr. 33/1994, tribunalul poate fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20 din lege, urmând ca, soluționând cererea de expropriere, instanța să stabilească și cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecărei părți din cele menționate la art. 22 din același act normativ. Câtă vreme în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, după cum nu s-a dovedit nici desfășurarea procedurii prealabile sesizării instanței de judecată cu privire la expropriere, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri într-o procedură care nu a fost declanșată în condiții legale.

Pe de altă parte, reclamanții au uzat de procedura Legii nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii ce li se cuvin, obținând în acest sens o dispoziție de soluționare a notificării formulate. Or, dacă regimul juridic al bunului în litigiu cade în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, reclamanții nu mai pot beneficia de acordarea de despăgubiri și în temeiul unui alt act normativ, respectiv al Legii nr. 33/1994. În aceste condiții, nu se poate considera că respingerea cererii reclamanților în prezentul litigiu ar însemna o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reglementarea unei proceduri speciale de restituire a bunurilor preluate de stat și aflate în posesia unei unități deținătoare nu vine în conflict cu norma europeană și se înscrie în soluțiile adoptate de stat, de restituire a bunurilor confiscate.

Pe cale de consecință, apreciind că instanța de apel a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor și, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte decizia, în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de reclamanți. Vor fi menținute dispozițiile instanței de apel, cuprinse în decizia recurată, privind respingerea apelului declarat de A.N.A.R. SA, dispoziții împotriva cărora partea interesată nu a înțeles să formuleze recurs. 2. Este, de asemenea, fondat recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Bihor. Există contradicție între considerentele deciziei recurate și dispozitivul hotărârii de vreme ce în considerentele deciziei instanța de apel arată că va menține măsura de respingere a acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca în dispozitivul hotărârii să se prevadă admiterea acțiunii reclamanților și față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și obligarea acestuia, în solidar cu ceilalți pârâți, la plata de despăgubiri către reclamanți. Insă, pentru o soluționare unitară a cauzei și având în vedere dezlegările date în soluționarea recursului anterior analizat, Înalta Curte apreciază că admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Bihor nu impune măsura casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. II. Față de soluția pronunțată în urma admiterii recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 5A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte va admite și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva încheierii din data de 15 martie 2012 a aceleiași instanțe și va modifica încheierea, în sensul că va respinge îndreptarea erorii materiale dispusă din oficiu și care viza titularul obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor și de Statul Român prin Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva deciziei civile nr. 5A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, Modifică în parte decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1126C din 08 iunie 2011 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Modifică încheierea, în sensul că respinge îndreptarea erorii materiale dispusă din oficiu.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.