ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2441/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7466

din 30 iulie 1998 reclamantul Consiliul Local al Municipiului Oradea a chemat

în judecată pe pârâții V.S.V., I.Ș., C.G., C.I. și G.M., a solicitat să se

constate nulitatea contractelor de vânzare cumpărare succesive, încheiate în

formă autentică la 7 februarie 1995, 25 iulie 1996 și 1 august 1996,

rectificarea cărții funciare în sensul restabilirii dreptului de proprietate al

Statului Român.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că sentința civilă nr. 7045 din 31 octombrie 1994 a Judecătoriei Oradea

prin care a fost admisă acțiunea formulată de V.S.V., a fost constată nulitatea

încheierii de intabulare privind trecerea în proprietatea statului a imobilului

situat în Oradea, și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte

funciară a fost casată prin decizia civilă nr. 1346 din 16 aprilie 1997 a

Curții Supreme de Justiție iar acțiunea a fost respinsă.

A mai precizat reclamantul că prin

aplicarea principiului

resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis

se

impune constatarea nulității contractelor prin care imobilul a fost înstrăinat.

În cauză au formulat cerere de

intervenție în interesul reclamanților A.E., V.M., X.E. și X.N.

Judecătoria Oradea, prin sentința

civilă nr. 2290 din 7 martie 2000 a declinat în favoarea Tribunalului Bihor

competența soluționării cauzei, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Tribunalul Bihor, prin sentința

civilă nr. 534 din 6 octombrie 2000 a admis acțiunea și cererile de intervenție

accesorie, a constatat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare și

rectificarea cărții funciare în sensul restabilirii dreptului de proprietate în

favoarea Statului Român.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 18 din 10 aprilie 2001 a admis apelul declarat de pârâți împotriva

sentinței civile nr. 534 din 6 octombrie 2000 a Tribunalului Bihor pe care a

desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare.

Tribunalul Bihor, în rejudecare,

prin sentința civilă nr. 72 din 11 februarie 2002 a respins acțiunea, reținând

că „în cauză nici reclamantul și nici intervenienții nu justifică un interes

legitim care să le îndreptățească la a redobândi anumite drepturi, cu atât mai

mult cu cât în prezent a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001”.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 20 din 11 iunie 2002 a respins apelurile declarate de Consiliul

Local al Municipiului Oradea și intervenienții A.E., V.M., X.E. și X.N.

împotriva sentinței civile nr. 72 din 11 februarie 2002 a Tribunalului Bihor cu

motivarea că inscripția de carte funciară face deplina dovadă a dreptului de

proprietate al numiților N.A. și N.I. precum și că hotărârea judecătorească

definitivă prin care a fost respinsă acțiunea formulată de succesoarea

acestora, V.S.V. având ca obiect constatarea nulității absolute a încheierii de

intabulare privind trecerea în proprietatea statului cu titlu de naționalizare

a imobilului în litigiu nu este relevantă în speță.

În termen legal, împotriva deciziei

civile nr. 20 din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea au declarat recursuri

Consiliul Local al Municipiului Oradea și intervenienții A.E., V.M., X.E. și X.N.,

au solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut,

în esență, că:

definitivă a fost respinsă acțiunea prin care V.S.V. a solicitat să se constate

nulitatea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate al Statului

Român, prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950;

mai 1946, înscris în cartea funciară, prin care proprietarii tabulari U.N. și

soția sa M.F.R. au vândut imobilul către autorii V.S.V., N.A. și soția sa P.I. nu

există întrucât „vânzătorii” au decedat anterior pretinsei încheieri a actului

juridic; instanța a considerat greșit că în speță sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Curtea, urmează să admită

recursurile ca fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 314 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile

în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, împrejurările de fapt nu

au fost deplin stabilite.

Prin cererea de chemare în judecată

Consiliul Local al Municipiului Oradea a investi instanța cu soluționarea unui

prim capăt de cerere și anume constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare cumpărare prin care terenul în suprafață de 352 mp și construcția

situate în Oradea, înscris în C.F. nr. 11061 Oradea, nr. top 194/7 și nr. 207/11

sub B11 și anume: actul prin care V.S.V. a vândut către I.Ș., la data de 7

februarie 1995; cel prin care I.Ș. a vândut către C.I., la data de 25 iulie

1996; cel prin care C.I. și soțul acesteia, C.G. au vândut către G.M. (filele

5-8 dosar nr. 7466/1998).

Din copia foii de proprietate depusă

la dosar nr. 4237/2001 rezultă că în cartea funciară, la data de 18 martie 1937

a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru U.N.

și soția sa M.F.R.; la data de 2 iulie 1946 a fost intabulat dreptul de

proprietate pentru N.A. și soția sa P.I. „în baza contractului de

vânzare–cumpărare din 8 mai 1946”; la data de 18 martie 1959 a fost intabulat,

în baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate, cu titlu de

naționalizare, în favoarea Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 7045 din 31

octombrie 1994 a fost admisă acțiunea formulată de V.S.V., a fost constatată nulitatea

absolută a încheierii de intabulare privind trecerea în proprietatea statului

cu titlu de naționalizare a imobilului în litigiu și s-a dispus restabilirea

situației anterioare de carte funciară. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1346

din 16 aprilie 1997 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare

declarat de procurorul general, a casat sentința civilă nr. 7045 din 31

octombrie 1994 a Judecătoriei Oradea și a respins acțiunea formulată de V.S.V.

împotriva Consiliului Local al Municipiului Oradea.

Cum potrivit art. 311 C. proc. civ.

hotărârea casată nu are nici o putere, rezultă că vânzătoarea V.S.V., în

calitate de succesoare a părinților săi N.A. și P.I., nu a redobândit dreptul

de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Reclamantul a invocat drept temei al

acțiunii principiul potrivit căruia

resoluto jure dantis resolvitur jus

accipientis

și a susținut că desființarea titlului vânzătorului duce și la

desființarea titlurilor subdobânditorilor.

Instanțele de fond și de apel,

încălcând principiul disponibilității, nu s-au pronunțat în limitele în care au

fost investite și au considerat aplicabil în speță un act normativ, Legea nr. 10/2001,

pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al acțiunii.

Se impune trimiterea cauzei la instanța

de apel pentru rejudecare și față de împrejurarea că la dosar nu există dovezi

din care să rezulte că vânzătoarea V.S.V. a decedat și, în această situație,

probe care să ateste calitatea numitei P.I. de succesoare a acestei „în

calitate de fiică adoptivă”, cum susține prin petiția aflată în dosarul de

recurs.

Față de considerentele menționate,

Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Consiliul Local al

Municipiului Oradea și de intervenienții A.E., V.M., X.E. și X.N. împotriva

deciziei civile nr. 20 din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, pe care o

casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.