ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9216/2009

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 28 februarie 2000, reclamantele P.S.S. și C.B.I. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriei și Comerțului București, Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Bihor, Consiliul Local Oradea, Primăria Municipiului Oradea, S.A.A., S.E., M.D.V.I. solicitând: - constatarea nelegalității în tabularii dreptului de proprietate al Statului Român asupra celor două corpuri de clădire C.F. 9462 Oradea nr. top. 31/37 și 21/42, cu terenul aferent de 920 mp, situate în Oradea, - radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. 9462 Oradea, - restabilirea dreptului de proprietate al numitului S.G., - constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare nr. 684/1996, 1359/1996, 988/1996 încheiate între R.A.G.C.L.

Oradea și pârâții de rând 5-10, - restabilirea situației anterioare de C.F. și sistarea C.F. nr. 70130, 70131 și 73039 Oradea. In motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ., art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 6 din Legea nr. 213/1998, Decizia nr. VI/1999 a Curții Supreme de Justiție, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 35-36 din Legea nr. 7/1996, reclamantele au susținut următoarele: - imobilul înscris în C.F. 9462 Oradea, nr. top.31/37 și 21/42 proprietatea tatălui lor, dr. S.G. a fost propus pentru naționalizare, însă aceasta nu a mai avut loc; - scopul exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu s-a realizat, întrucât cele două corpuri de clădire, neputând servi în scop didactic, au fost predate către I.L.L.

Oradea spre a fi închiriate ca locuințe; - în temeiul Legii nr. 112/1995 au solicitat restituirea imobilului, însă cererea le-a fost respinsă cu motivarea că imobilul nu intră sub incidența acestei legii; - în temeiul acestei legi, contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții C., M. și S. sunt lovite de nulitate absolută. Prin întâmpinare, pârâții S.A.A., S.E., C.A.G. și C.C., au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. In motivarea întâmpinării pârâții au susținut că sunt cumpărători de bună credință ai imobilului, că în temeiul Legii nr. 112/1995 au formulat cereri pentru cumpărarea locuințelor pe care le dețineau cu titlu de chirie și că la data cumpărării, Statul Român, în calitate de vânzător a fost înscris ca proprietar în C.F.

încă din anul 1951. Totodată pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Consiliului Local Oradea și Primăriei Municipiului Oradea - Direcția Imobiliară, solicitând ca în cazul în care vor cădea în pretenții, să fie obligați chemații în garanție la plata unor despăgubiri echivalente cu valoarea de circulație a apartamentelor cumpărate. A formulat întâmpinare și pârâtul Consiliul Local Oradea prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că: - imobilul situat în Oradea, a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu, respectiv Decretul nr. 511/1955, și ulterior în baza Deciziei nr. 473/1958 a fost transmis în administrarea I.L.L. Oradea, - acțiunea reclamantelor, privind rectificarea C.F.

este nelegală, chiar și în situația în care acest decret ar fi considerat ca fiind un titlu nevalabil, deoarece Statul Român a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, în condițiile art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin trecerea termenului de 10 ani de la data înscrierii în C.F. Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 610/P/ 2000 a admis atât acțiunea principală, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții de rând 5-8. Urmare apelurilor declarate, Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 138/2006 a desființat hotărârea primei instanțe și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecată. S-a reținut că: renunțarea reclamantelor la judecata cu pârâții M.A.

și M.S. s-a făcut în baza unei declarații din partea reprezentantului părților, fără existența unui mandat în acest sens, că deși s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâți nu s-a stabilit care sunt efectele acestei soluții și s-a indicat ca în rejudecarea cauzei, instanța să pună în discuția părților incidența Legii nr. 10/2001 și înscrierile din C.F. nr. 0462 Oradea care fac dovada dreptului de proprietate al antecesorului reclamantelor doar pentru cota din imobil. In rejudecarea cauzei, pârâții Consiliul Local Oradea și Primăria Municipiului Oradea au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca, în cazul în care vor cădea în pretenții să fie obligat acesta la restituirea prețului actualizat.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 647/c din 1 octombrie 2007 a admis în parte acțiunea reclamanților și a constatat că întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în C.F. 9462 Oradea nr. top. 21/37 și 21/42, alcătuit din casă și teren în suprafață de 920 mp s-a făcut fără titlu valabil. Prin aceeași sentință au fost respinse restul pretențiilor reclamantelor cu privire la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, la rectificarea de C.F., și la cererile de chemare în garanție formulate de pârâți și de pârâții-chemați în garanție, ca lipsite de interes. A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Primăria municipiului Oradea și Consiliul Local Oradea și de Ministerul Economiei și Finanțelor, obligând reclamantele la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-au reținut următoarele: - imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în temeiul Decretului nr. 90/1951 al Ministerului Apărării Naționale,fără acordarea vreunei despăgubiri, deci fără titlu valabil, în raport de regimul constituțional din 1948, - statul nu a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune, deoarece, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1851 C. civ., - după apariția Legii nr. 112/1995, prin cererea nr. 101 din 7 mai 1996 (fila 78 la dosar) reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul acestei legi, cerere care le-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 55/1998, cu motivarea că temeiul legal al preluării - Decretul nr. 90/1951 nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 - în baza Legii nr. 112/1995, Statul Român prin R.A.G.C.L.

Oradea a încheiat cu pârâții S., C. și M., chiriași ai apartamentelor 1, 7 și 8 din imobil, contractele de vânzare-cumpărare nr. 988 din 1 noiembrie 2006, 684 din 30 septembrie 1996 și 1359 din 19 decembrie 1996, - în baza acestor contracte pârâții au procedat la întabularea în C.F. a drepturilor lor de proprietate, care au fost transcrise în colile individuale de C.F. 70130, 70131 și 73039 Oradea, - împrejurarea că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil va fi avută în vedere pentru măsurile reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 145 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamanților, a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți, a admis cererea de chemare în garanție a acestora și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la plata unor despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit separat, menținând restul dispoziției sentinței atacate.

S-au reținut următoarele: - modalitatea de preluare a imobilul înscris în C.F. 9642 Oradea, care este una neclară (Decretul nr. 90/1951 sau Decretul nr. 511/1955) face ca imobilul să nu intre sub incidența Legii nr. 112/1995, - vânzarea apartamentelor către chiriași este nelegală deoarece se bazează pe o cauză falsă și nu poate produce efecte valabile. Prin aceiași decizie a fost respins apelul pârâților Consiliul Local al Municipiului Oradea și Primăria Municipiului Oradea deoarece instanța nu poate confirma retroactiv preluarea imobilului de către stat, în condițiile în care dreptul de proprietate nu a fost respectat, imobilul nefiind restituit în momentul în care cauza de utilitate publică a încetat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții D.G.F.P. Bihor, Consiliul Local al Municipiului Oradea și S.A.A., S.E., C.A.G. și C.C. In motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., D.G.F.P. Bihor a arătat că cererea de chemare în garanție trebuia respinsă ca lipsită de interes, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Consiliul Local al Municipiului Oradea în recursul întemeiat generic pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. a susținut că Decretul nr. 511/1955 constituie titlu legal, că în favoarea statului a operat uzucapiunea, că în mod greșit au fost anulate contractele de vânzare cumpărare a apartamentelor 1, 7 și 8, deoarece statul era proprietar iar cumpărătorii sunt dobânditori cu titlu oneros și de bună credință și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârât.

In recursul lor, pârâții S.A.A., S.E., C.A.G. și C.C. au susținut că hotărârea atacată este nelegală în raport de dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că sunt dobânditori cu titlu oneros, de bună credință și că reclamantele știau că apartamentele în litigiu sunt sub incidența Legii nr. 112/1995, deoarece au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu și nu restituirea în natură a acestuia. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente: Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare rămân valabile dacă au fost încheiate cu bună credință, chiar și cele care au ca obiect imobile preluate fără titlu valabil.

Prevederile acestui articol se aplică fie exclusiv actelor juridice de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fie atât acestora cât și celor încheiate după intrarea în vigoare a legii, dacă au ca obiect imobile pentru care legal este prevăzută posibilitatea restituirii în natură. Aceste prevederi reprezintă o consacrare legislativă a teoriei aparenței în drept, destinată salvării actului juridic nul. Incidența acestui principiu consacrat prin soluția legislativă adoptată de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului (eroare care trebuie să fie comună, unanimă și invincibilă) și a unei condiții privind buna credință a subdobânditorului care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia.

In speță, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 138 din 20 septembrie 2006 a desființat hotărârea primei instanțe și a dispus rejudecarea cauzei, pentru ca instanța să pună în discuția părților incidența Legii nr. 10/2001. Această decizie nu a fost atacată cu recurs și rejudecând, Tribunalul Bihor a reținut buna credință a cumpărătorilor-chiriași la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 3 apartamente, respectiv 1, 7 și 8 din imobilul revendicat. Prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea a schimbat soluția instanței de fond, în sensul constatării nulității celor trei contracte de vânzare cumpărare, apreciind că, față de faptul că imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, analizarea bunei sau relei credințe a terților subdobânditori este irelevantă.

Cum prin decizia nr. 138 din 20 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea incidenței Legii nr. 10/2001, această indicație era obligatorie. Faptul că, în apel s-a apreciat că analizarea incidenței acestei legi nu are relevanță, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs. Pentru acest motiv, se va trimite cauza spre rejudecare, în vederea analizării bunei credințe, în raport de dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu privire la constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate de recurenții pârâți. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte motive de recurs, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. Înalta Curte va admite toate recursurile declarate, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții C.A.G., C.C., S.A.A., S.E., Consiliul Local al municipiului Oradea și D.G.F.P. Bihor, împotriva deciziei nr. 145/A din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.