ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9216/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9216/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 28

februarie 2000, reclamantele P.S.S. și C.B.I. au chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Industriei și Comerțului București, Ministerul Economiei și

Finanțelor - D.G.F.P. Bihor, Consiliul Local Oradea, Primăria Municipiului

Oradea, S.A.A., S.E., M.D.V.I. solicitând:

- constatarea nelegalității în tabularii

dreptului de proprietate al Statului Român asupra celor două corpuri de clădire

C.F. 9462 Oradea nr. top. 31/37 și 21/42, cu terenul aferent de 920 mp, situate

în Oradea,

- radierea dreptului de proprietate al

Statului Român din C.F. 9462 Oradea,

- restabilirea dreptului de proprietate

al numitului S.G.,

- constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare nr. 684/1996, 1359/1996, 988/1996 încheiate între R.A.G.C.L.

Oradea și pârâții de rând

5-10,

- restabilirea situației anterioare de C.F.

și sistarea C.F. nr. 70130, 70131 și 73039 Oradea.

In motivarea cererii, întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 480 C. civ., art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 6 din

Legea nr. 213/1998, Decizia nr. VI/1999 a Curții Supreme de Justiție, art. 34

din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 35-36 din Legea nr. 7/1996, reclamantele

au susținut următoarele:

- imobilul înscris în C.F. 9462 Oradea,

nr. top.31/37 și 21/42 proprietatea tatălui lor, dr. S.G. a fost propus pentru

naționalizare, însă aceasta nu a mai avut loc;

- scopul exproprierii pentru cauză de

utilitate publică nu s-a realizat, întrucât cele două corpuri de clădire,

neputând servi în scop didactic, au fost predate către I.L.L. Oradea spre a fi

închiriate ca locuințe;

- în temeiul Legii nr. 112/1995 au

solicitat restituirea imobilului, însă cererea le-a fost respinsă cu motivarea

că imobilul nu intră sub incidența acestei legii;

- în temeiul acestei legi, contractele de

vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții C., M. și S. sunt lovite de nulitate

absolută.

Prin întâmpinare, pârâții S.A.A., S.E., C.A.G.

și C.C., au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

In motivarea întâmpinării pârâții au

susținut că sunt cumpărători de bună credință ai imobilului, că în temeiul

Legii nr. 112/1995 au formulat cereri pentru cumpărarea locuințelor pe care le

dețineau cu titlu de chirie și că la data cumpărării, Statul Român, în calitate

de vânzător a fost înscris ca proprietar în C.F. încă din anul 1951.

Totodată pârâții au formulat cerere de

chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Consiliului Local

Oradea și Primăriei Municipiului Oradea - Direcția Imobiliară, solicitând ca în

cazul în care vor cădea în pretenții, să fie obligați chemații în garanție la

plata unor despăgubiri echivalente cu valoarea de circulație a apartamentelor

cumpărate.

A formulat întâmpinare și pârâtul

Consiliul Local Oradea prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că:

- imobilul situat în Oradea, a trecut în

proprietatea Statului Român cu titlu, respectiv Decretul nr. 511/1955, și

ulterior în baza Deciziei nr. 473/1958 a fost transmis în administrarea I.L.L.

Oradea,

- acțiunea reclamantelor, privind

rectificarea C.F. este nelegală, chiar și în situația în care acest decret ar

fi considerat ca fiind un titlu nevalabil, deoarece Statul Român a dobândit

dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, în condițiile art. 37 din Decretul-lege

nr. 115/1938, prin trecerea termenului de 10 ani de la data înscrierii în C.F.

Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr.

610/P/ 2000

a admis atât acțiunea

principală, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții de rând

5-8.

Urmare apelurilor declarate, Curtea de

Apel Oradea prin decizia civilă nr. 138/2006 a desființat hotărârea primei

instanțe și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru o nouă

judecată.

S-a reținut că: renunțarea reclamantelor

la judecata cu pârâții M.A. și M.S. s-a făcut în baza unei declarații din

partea reprezentantului părților, fără existența unui mandat în acest sens, că

deși s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâți nu s-a

stabilit care sunt efectele acestei soluții și s-a indicat ca în rejudecarea

cauzei, instanța să pună în discuția părților incidența Legii nr. 10/2001 și

înscrierile din C.F. nr. 0462 Oradea care fac dovada dreptului de proprietate

al antecesorului reclamantelor doar pentru cota din imobil.

In rejudecarea cauzei, pârâții Consiliul

Local Oradea și Primăria Municipiului Oradea au formulat cerere de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca, în cazul în care

vor cădea în pretenții să fie obligat acesta la restituirea prețului

actualizat.

Tribunalul Bihor,

prin sentința civilă nr. 647/c din 1 octombrie 2007

a admis

în parte acțiunea reclamanților și a constatat că

întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului

înscris în C.F. 9462 Oradea nr. top. 21/37 și 21/42, alcătuit din casă și teren

în suprafață de 920 mp s-a făcut fără titlu valabil.

Prin aceeași sentință au fost respinse

restul pretențiilor reclamantelor cu privire la constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare, la rectificarea de C.F., și la cererile de

chemare în garanție formulate de pârâți și de pârâții-chemați în garanție, ca

lipsite de interes.

A fost respinsă și excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâții Primăria municipiului Oradea și

Consiliul Local Oradea și de Ministerul Economiei și Finanțelor, obligând

reclamantele la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-au reținut următoarele:

- imobilul în litigiu a trecut în

proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere pentru cauză de utilitate

publică, în temeiul Decretului nr. 90/1951 al Ministerului Apărării Naționale,fără

acordarea vreunei despăgubiri, deci fără titlu valabil, în raport de regimul

constituțional din 1948,

- statul nu a dobândit un drept de

proprietate prin uzucapiune, deoarece, nu au fost îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1851 C. civ.,

- după apariția Legii nr. 112/1995, prin

cererea nr. 101 din 7 mai 1996 (fila 78 la dosar) reclamantele au solicitat

acordarea de despăgubiri în temeiul acestei legi, cerere care le-a fost

respinsă prin Hotărârea nr. 55/1998, cu motivarea că temeiul legal al preluării

- Decretul nr. 90/1951 nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995

- în baza Legii nr. 112/1995, Statul

Român prin R.A.G.C.L. Oradea a încheiat cu pârâții S., C. și M., chiriași ai

apartamentelor 1, 7 și 8 din imobil, contractele de vânzare-cumpărare nr. 988

din 1 noiembrie 2006, 684 din 30 septembrie 1996 și 1359 din 19 decembrie 1996,

- în baza acestor contracte pârâții au

procedat la întabularea în C.F. a drepturilor lor de proprietate, care au fost

transcrise în colile individuale de C.F. 70130, 70131 și 73039 Oradea,

- împrejurarea că imobilul a trecut în

proprietatea statului fără titlu valabil va fi avută în vedere pentru măsurile

reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 145 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Oradea

a

admis apelul reclamanților, a constatat nulitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți, a admis cererea de

chemare în garanție a acestora și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor

la plata unor despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit separat, menținând

restul dispoziției sentinței atacate.

S-au reținut următoarele:

- modalitatea de preluare a imobilul

înscris în C.F. 9642 Oradea, care este una neclară (Decretul nr. 90/1951 sau

Decretul nr. 511/1955) face ca imobilul să nu intre sub incidența Legii nr. 112/1995,

- vânzarea apartamentelor către chiriași

este nelegală deoarece se bazează pe o cauză falsă și nu poate produce efecte

valabile.

Prin aceiași decizie a fost respins

apelul pârâților Consiliul Local al Municipiului Oradea și Primăria

Municipiului Oradea deoarece instanța nu poate confirma retroactiv preluarea

imobilului de către stat, în condițiile în care dreptul de proprietate nu a fost

respectat, imobilul nefiind restituit în momentul în care cauza de utilitate

publică a încetat.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs pârâții D.G.F.P. Bihor, Consiliul Local al Municipiului Oradea și S.A.A.,

S.E., C.A.G. și C.C.

In motivarea recursului întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., D.G.F.P. Bihor a arătat că

cererea de chemare în garanție trebuia respinsă ca lipsită de interes, în

raport de dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Consiliul Local al Municipiului Oradea în

recursul întemeiat generic pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. a susținut că

Decretul nr. 511/1955 constituie titlu legal, că în favoarea statului a operat

uzucapiunea, că în mod greșit au fost anulate contractele de vânzare cumpărare

a apartamentelor 1, 7 și 8, deoarece statul era proprietar iar cumpărătorii

sunt dobânditori cu titlu oneros și de bună credință și că instanța nu s-a

pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârât.

In recursul lor, pârâții S.A.A., S.E., C.A.G.

și C.C. au susținut că hotărârea atacată este nelegală în raport de

dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că sunt dobânditori cu titlu

oneros, de bună credință și că reclamantele știau că apartamentele în litigiu

sunt sub incidența Legii nr. 112/1995, deoarece au solicitat acordarea de

despăgubiri pentru imobilul în litigiu și nu restituirea în natură a acestuia.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs,

Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate,

urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, actele juridice de înstrăinare rămân valabile dacă au fost încheiate

cu bună credință, chiar și cele care au ca obiect imobile preluate fără titlu

valabil.

Prevederile acestui articol se aplică fie

exclusiv actelor juridice de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, fie atât acestora cât și celor încheiate după intrarea în

vigoare a legii, dacă au ca obiect imobile pentru care legal este prevăzută

posibilitatea restituirii în natură.

Aceste prevederi reprezintă o consacrare

legislativă a teoriei aparenței în drept, destinată salvării actului juridic

nul.

Incidența acestui principiu consacrat

prin soluția legislativă adoptată de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu

privire la calitatea de proprietar a vânzătorului (eroare care trebuie să fie

comună, unanimă și invincibilă) și a unei condiții privind buna credință a subdobânditorului

care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială

imputabilă acestuia.

In speță, în primul ciclu procesual,

Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 138 din 20 septembrie 2006 a desființat

hotărârea primei instanțe și a dispus rejudecarea cauzei, pentru ca instanța să

pună în discuția părților incidența Legii nr. 10/2001.

Această decizie nu a fost atacată cu

recurs și rejudecând, Tribunalul Bihor a reținut buna credință a cumpărătorilor-chiriași

la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 3 apartamente,

respectiv 1, 7 și 8 din imobilul revendicat.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel

Oradea a schimbat soluția instanței de fond, în sensul constatării nulității celor

trei contracte de vânzare cumpărare, apreciind că, față de faptul că imobilul

nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, analizarea bunei sau relei credințe

a terților subdobânditori este irelevantă.

Cum prin decizia nr. 138 din 20

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru analizarea incidenței Legii nr. 10/2001, această

indicație era obligatorie. Faptul că, în apel s-a apreciat că analizarea

incidenței acestei legi nu are relevanță, echivalează cu o necercetare a

fondului care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către

instanța de recurs.

Pentru acest motiv, se va trimite cauza

spre rejudecare, în vederea analizării bunei credințe, în raport de

dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu privire la constatarea

nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate de recurenții pârâți.

Cu ocazia rejudecării, instanța va avea

în vedere și celelalte motive de recurs, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (3)

C. proc. civ. Înalta Curte va admite toate recursurile declarate, va casa

decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții C.A.G.,

C.C., S.A.A., S.E., Consiliul Local al municipiului Oradea și D.G.F.P. Bihor,

împotriva deciziei nr. 145/A din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea,

secția civilă mixtă.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

noiembrie 2009.