ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 812/C din
13 noiembrie 2003 Tribunalul Bihor, a admis în parte contestația precizată a
contestatorilor R.F. și R.I.F. în contradictoriu cu intimații Primăria
Municipiului Oradea și Primarul Municipiului Oradea, împotriva dispoziției nr.
888 din 25 septembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Oradea, iar primăria
a fost obligată să emită o dispoziție de restituire în natură pentru
apartamentele cu nr. II, III și IV din imobilul situat în orașul Oradea,
înscris în C.F. 77528 Oradea, cu nr.top 3482/34 și să facă ofertă de restituire
prin echivalent pentru apartamentul nr. I de la aceeași adresă și pentru
terenul înscris în C.F. 864 Oradea.
S-a respins cererea referitoare la
obligarea pârâtului să facă ofertă de restituire prin echivalent pentru
clădirile demolate, ca fiind prematură.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța a reținut că R.F. se încadra în rândul persoanelor intelectuale, iar
potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950 imobilele proprietatea
intelectualilor erau exceptate de la naționalizare, deci naționalizarea s-a
făcut cu încălcarea dispozițiilor legale; imobilul a trecut în proprietatea
statului fără titlu valabil, în mod abuziv și deci face obiectul restituirii
conform Legii nr. 10/2001.
În privința clădirilor demolate, s-a
reținut că la Prefectura Județului Bihor există dosarul nr. 1550/2001 încă
nesoluționat și sub acest aspect cererea este prematură.
Curtea de Apel Oradea, cu decizia
civilă nr. 187 din 11 martie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de
părți împotriva sentinței civile nr. 812 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului
Bihor.
Din considerentele deciziei, rezultă
că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, iar în privința
apartamentului V, nu este vorba de o greșeală de judecată, acesta fiind înscris
în minuta hotărârii, ci de o simplă omisiune din dispozitiv, care poate fi
îndreptată, potrivit art. 281 C. proc. civ.
Primarul Municipiului Oradea a
declarat recurs împotriva deciziei nr. 187/2004 a Curții de Apel Oradea,
invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esență se susține că solicitanții
nu au făcut dovada calității de foști proprietari la data preluării abuzive a
imobilului sau de moștenitori ai acestuia, că imobilul a trecut în proprietatea
statului de la S.F. și nu de la proprietarul faptic R.F. care nu și-a înscris
imobilul în C.F. și în aceste condiții nu au calitatea de persoane îndreptate
la restituire conform Legii nr. 10/2001 și pe cale de consecință acțiunea
trebuia respinsă.
Recursul este nefondat.
În mod corect au reținut ambele
instanțe faptul că R.I.F. și R.F. se înscriu în rândul persoanelor îndreptățite
la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.
Aceștia și-au dovedit calitatea de
proprietari ai imobilului revendicat, cu contractul de vânzare cumpărare
încheiat cu vânzătorul S.F.(proprietar tabular înscris inițial sub A I 4-5 cu
nr.top =3480/1 și 3480/2 sub B19) la data de 18 iunie 1948.
Acest contract dovedește acordul de
voință realizat între părți, achitarea prețului și predarea imobilului, ceea ce
a condus la transferul proprietății în favoarea cumpărătorilor R.F. și H.V.,
soția acestuia.
Din anexa decretului de
naționalizare, poziția 549 rezultă că imobilul a fost preluat de la R.F., care
fiind licențiat în drept, deci intelectual, imobilul său era exceptat de la
naționalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.
Actele depuse la dosar, și anume
procesul-verbal din 20 aprilie 1950 al Comitetului Provizoriu al Orașului
Oradea, adresele nr. 88493 din 13 noiembrie 1962 și nr. 3924/1948, emise de
organele fiscale, dovedesc fără putință de tăgadă că la data naționalizării
imobilul era ocupat în calitate de proprietar de R.F. și familia sa, că
impozitul pe imobil a fost achitat de acesta.
Împrejurarea că reclamantul nu și-a
intabulat dreptul de proprietate în C.F., nu conduce la nulitatea contractului
de vânzare cumpărare care este singurul ce probează dreptul de proprietate.
Înscrierea în cartea funciară se
impune pentru ca titlul de proprietate să fie opozabil tuturor, în cazul în speță
dreptul de proprietate fiind recunoscut chiar și de autoritățile din acea
perioadă.
Celălalt contestator R.I.F. a
dovedit cu acte că este moștenitor în calitate de nepot de fiu al soției
defuncte a contestatorului R.F.
Existând aceste probe, instanțele au
reținut just, că solicitanții se încadrează în rândul persoanelor îndreptățite
la măsuri reparatorii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile
art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C.
proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,
ca nefondat recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului Oradea și
Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 martie
2004 a Curții de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.