ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1500/2014

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Constanța s-a schimbat încadrarea juridică a unor fapte reținute în sarcina inculpatului N.C., după cum urmează:

- din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr 78/2000 (referitoare la fapta din 24 aprilie 2009) în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. - din infracțiunile de : abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (persoană vătămată C.T.), favorizarea infractorului, prev de art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din noaptea de 21/22 iulie 2006), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (persoană vătămată B.G.), favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din data de 18 09 2006) și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri -prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 272 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile privind faptele de furt calificat reclamate de persoanele vătămate C.T. și B.G.], și infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la celelalte înscrisuri indicate în rechizitoriu.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului persoanelor neautorizate la aceste informații", prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile indicate în rechizitoriu, altele decât cele privind plângerile formulate de C.T. și B.G.).

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, la data de 24 aprilie 2009.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr78/2000a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere sau distrugere de înscrisuri.

În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 lit. a) -art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului N.C. și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și exercițiul dreptului de a exercita profesia de polițist, prev de art. 64 lit. c), C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului N.C., de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 și de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.

În baza art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.E.D.,  la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și exercițiul dreptului de a exercita profesia de polițist, prev de art. 64 lit. c), C. pen.

În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus pentru inculpat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 6

1

alin. (1) din Legea nr 78/2000, a fost condamnat inculpatul J.V., Ia pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus pentru inculpat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a luat act că persoanele vătămate C.T. și B.G. nu s-au constituit părți vătămate sau părți civile în cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul N.C. să plătească statului suma de 5.400 lei, și pe inculpații B.E.D. și J.V. să plătească statului câte 1.400 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare".

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarele:

În anul 2009, inculpatul N.C. și-a desfășurat activitatea de lucrător de poliție la Poliția Comunală Mihail Kogălniceanu - Siguranță Publică și Patrulare având gradul profesional de agent principal de poliție, potrivit fișei postului. Despre atribuțiile din fișa postului inculpatul N.C. a luat la cunoștință la data de 30 ianuarie 2009 cu prilejul semnării acesteia.

Inculpatul B.E.D. este lucrător de poliție având gradul profesional de agent șef de poliție.

Din luna iunie 2006 inculpatul este șeful Postului de Poliție Pantelimon, județul Constanța.

Atribuțiile sale de serviciu au fost stabilite prin fișa postului, clasificată „Secret de serviciu" luând la cunoștință despre acestea prin semnarea fișei la data de 4 februarie 2009.

Inculpatul J.V. este asociat și administrator la SC P.T. SRL, cu sediul social în Constanța, ce are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, Cod C.A.E.N.

Potrivit adresei din 12 decembrie 2010 a I.P.J. Constanta, (fila 118 -vol. III) inculpații N.C. și B.E.D. mai aveau ca atribuții specifice de serviciu date de exercitarea calității de polițist rutier următoarele atribuții relevante în stabilirea răspunderii lor penale:

-

supravegherea și dirijarea traficului rutier, informarea și îndrumarea participanților la trafic, controlul autovehiculelor în funcție de abaterile constatate și identificarea conducătorilor auto și pasagerilor;

-

aplică sancțiuni contravenționale și pe cele complementare participanților la traficul rutier care au încălcat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice precum și la alte acte normative aflate în competența polițiștilor;

- constată infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și orice alte fapte penale de competența materială a organelor de poliție.

l. La data de 24 aprilie 2009 numitul G.M.G. a fost depistat în trafic conducând autoturismul, cu o viteză de 114 km/oră, pe un segment de drum de pe D.N. 2/A, în zona km. 201, unde exista restricția de viteză de 70 km/oră.

Din registrul de abateri radar înregistrat din 24 martie 2009 ce cuprinde evidența constatărilor privind depășirea vitezei legale și a altor fapte contravenționale constatate cu dispozitivul de supraveghere a traficului și măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor instalat pe autospeciala, rezultă că în ziua de 24 aprilie 2009, au fost repartizați să efectueze acte de supraveghere a traficului rutier pe P.N. 2/A, în zona km 201, agenții de poliție rutieră Ț.R.V. și P.D., lucrători folosiți la oprire, și agentul P.V.C., pe autoturismul cu aparatul radar, după cum rezultă din actele transmise de I.P.J. Constanța, Serviciul Rutier (file 2-8, vol. II) precum și din declarațiile agenților de poliție (file 30-33, vol. II).

Pentru contravenția comisă de G.M.G. la data de 24 aprilie 2009, agentul de poliție rutieră P.D., care făcea parte din aceeași echipă de supraveghere a traficului rutier pe D.N. 2/A în zona km 201 împreună cu agenții de poliție P.V.C. - operator radar și Ț.R.V., l-a sancționat pe acesta - potrivit procesului verbal de sancționare contravențională încheiat la data de 24 aprilie 2009 ora 12:10, (fila 7, vol. II) - cu sancțiunea „avertisment" și sancțiunea complementară de 6 puncte de penalizare.

Art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru abaterea comisă de contravenientul G.M.G., de depășirea vitezei cu până la 50 km/oră în zona de restricție prevede sancțiunea contravențională a amenzii ce se încadrează în Clasa IV de sancțiuni, respectiv între 9-20 puncte amendă.

Cu privire la această faptă, agentul de poliție P.D. a aplicat contravenientului sancțiunea avertismentului, conform disp. art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În ziua respectivă era pusă în aplicare autorizația de interceptare din 8 aprilie 2009 emisă de Tribunalul Constanța în baza Încheierii nr. 118 din 6 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul penal nr. 3856/118/2009, pentru postul telefonic X, utilizat de agentul de poliție Ț.R.V.

Din listingul telefonic transmis de societatea de telefonie V.R. (file 135,Vol.III), ca urmare a autorizării transmiterii de date în conformitate cu Legea 298/2008 de furnizorii de servicii de comunicații electronice potrivit cererilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, la data de 21 iulie 2009, (file. 142-146, vol. III), și autorizațiilor din 22 iulie 2009 emise de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 7122/118/2009 (file 126-133, vol. III), precum și a datelor pentru numărul de telefon X utilizat de agentul de poliție N.C., rezultă, fără dubiu, că acesta l-a apelat la data de 24 aprilie 2009, ora 12:12:43 pe agentul de poliție Ț.R.V.

Din interceptarea și înregistrarea convorbirii telefonice purtate între cei doi, tribunalul reține că Ț.R. a fost apelat de inculpatul N.C., care inițial s-a prezentat și a indicat că activează la Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu, de unde rezultă că nu se afla în relații apropiate și permanente cu agentul de poliție Ț.R., pentru că, dacă ar fi fost așa, pe de o parte cei doi s-ar fi adresat reciproc folosindu-și prenumele, iar pe de altă parte Ț. l-ar fi recunoscut pe N. la telefon fără să mai fie nevoie ca acesta să se prezinte.

În continuare, inculpatul N.C. l-a abordat neprotocolar pe agentul Ț. (cu apelativul „domn director") apoi i-a indicat numele contravenientului G., susținând că „G. ăla e băiatul meu", în sensul că G. este o cunoștință apropiată, un protejat al inculpatului N.

Tribunalul a reținut că, în contextul dat -la acel moment G. era oprit în trafic de către echipajul din care făcea parte și Ț.R., încălcase în mod evident o normă rutieră pentru care legea prevede aplicarea de sancțiuni -singurul scop pentru care inculpatul N.C. putea da telefon agentului de poliție rutieră, prezentându-se că este polițist și să susțină că contravenientul este un apropiat al său, era acela de a determina agenții de poliție constatatori să nu aplice o sancțiune, sau cel puțin să nu aplice o sancțiune bănească „protejatului" său .

Acest scop a fost înțeles imediat de agentul Ț., pentru că i-a replicat „Păi suntem cu Radar-ul", sensul replicii fiind acela că nu poate omite sancționarea lui G. (solicitare subînțeleasă în cele spuse de N.) pentru că acesta a fost înregistrat cu aparatul Radar, știut fiind că operatorul (în speță agentul P.V.C.), aflat într-un alt loc decât ceilalți doi polițiști, transcrie în registrul de evidență toate constatările privind depășirea vitezei legale, registru care trebuie să corespundă cu caseta video înregistrată (existența casetei video rezultă din procesul verbal de contravenție încheiat lui G.M.G.). Totodată, numărul de constatări privind depășirea vitezei trebuie să corespundă cu numărul măsurilor legale luate de agenții desemnați la oprire (Ț. și P.). Se constată, în acest sens, din examinarea registrului de evidență a constatărilor privind depășirea vitezei legale, că în acesta se înscrie inclusiv seria și nr procesului verbal de contravenție, precum și sancțiunea complementară aplicată, date pe care operatorul radar Ie preia de la ceilalți doi agenți.

Tocmai de aceea, în continuarea convorbirii, Ț.R. l-a îndrumat pe N. să vorbească cu P.C. (adică cu agentul operator Radar), în ideea că se putea evita încheierea procesului verbal de contravenție numai dacă P.C. omitea înscrierea în registrul de evidență a depășirii vitezei constatate pentru contravenientul G.M.G.

Din listingul telefonic transmis de societatea de telefonie V.R. (file 135, vol. III), rezultă că inculpatul N.C. a apelat la ora 12,15 (deci la 3 minute de la discuția cu Ț.0 numărul de telefon mobil X, purtând o discuție de 30 de secunde. Nu rezultă în mod cert că această convorbire a fost purtată cu agentul P.C., însă aspectul nu prezintă importanță în stabilirea situației de fapt.

În ce privește lămurirea relațiilor dintre inculpatul N.C. și numitul G.M.G., tribunalul reține următoarele:

Din declarația dată în cursul urmăririi penale de martorul G.M.G., rezultă că în primăvara și vara anului 2009 acesta s-a antrenat în arte marțiale la aceeași sală unde se antrena și polițistul E.M. (rezultând că cei doi s-au cunoscut direct).

Din listingul telefonic al apelurilor efectuate de inculpatul N.C. rezultă că în data de 03 iunie 2009, acesta a apelat la ora 10:22:15 și ulterior la ora 10:39:42, numărul de telefon X, despre care martorul G.M.G. a arătat că este numărul de telefon pe care el îl utilizează de 7 ani. în preambulul primei discuții telefonice, N.C. s-a recomandat ca fiind „C., colegul lui M.", de unde rezultă că cei doi nu se cunoșteau îndeajuns de bine, dar mai rezultă și faptul că interlocutorul lui N.C. era într-adevăr G.M.G., atât pentru faptul că postul telefonic de la care a vorbit îi aparținea [neexistând nici o informație sau motiv pentru a se presupune că acesta își împrumutase telefonul în acea zi) cât și pentru faptul că N. s-a identificat prin două elemente : că este „coleg" cu M. -și se dovedește că atât N. cât și numitul E.M. sunt polițiști, deci „colegi" - și că G. îl cunoaște pe „M." -și s-a dovedit că aceștia erau în momentul respectiv colegi de antrenament la o sală de sport.

Nu mai puțin, interlocutorul lui N. conducea în momentul respectiv un autoturism negru, pe care dorea să-l înmatriculeze, ori, rezultă că la 24 aprilie 2009 G.M.G. conducea o mațină cu nr de înmatriculare străin, care deci urma a fi înmatriculat - și care a și fost înmatriculat, conform declarației martorului G.

Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că la data de 24 aprilie 2009 inculpatul N.C. a fost solicitat de o persoană să intervină pentru ca G.G. să nu fie sancționat fie direct de G.,

dacă aceștia se cunoșteau deja prin intermediul lui E.M., fie de o altă persoană pe care a sunat-o G. și care, la rândul ei, îl cunoștea pe N. Nu poate fi explicat logic în altă modalitate faptul că, tocmai în momentul în care G.G. a fost oprit în trafic spre a fi sancționat, N.C. a sunat de la Valu lui Traian, unde se afla în acel moment, și a pronunțat numele „G.", sugerând apoi ca acestuia să-i fie aplicat un tratament preferențial în aplicarea sancțiunii contravenționale.

Cu privire la această faptă, inculpatul N.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr 78/2000.

Infracțiunea de trafic de influență constă în fapta de primire ori pretindere de bani ori alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență asupra unui funcționar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În speță, pentru a săvârși această infracțiune, inculpatul N.C. trebuia fie să primească, fie să pretindă bani sau alte foloase, ori să accepte promisiuni, daruri, toate acestea de la G.G. sau de la un intermediar al acestuia, în scopul de a-i determina pe agenții de poliție Ț. și P. să nu încheie un proces verbal de contravenție sau să nu aplice o sancțiune contravențională pecuniară acestuia.

În acest context, tribunalul a reținut că textul de lege nu poate fi interpretat în sensul că „banii sau foloasele" ce urmau a fi obținute în vederea exercitării traficului de influență, ar putea fi obținute chiar de către cumpărătorul de influență, respectiv că aceste foloase ar putea consta în neplata unei amenzi contravenționale de către G.G.

În primul rând, G.G., în calitate de cumpărător de influență, nu putea promite bani, foloase sau daruri în folosul său însuși, pentru a-l determina pe N. să realizeze un trafic de influență.

În al doilea rând, infracțiunea trebuie să conducă la mărirea patrimoniului unei persoane -fie real, fie ipotetic prin promisiuni -și nu la evitarea micșorării unui patrimoniu (cum ar fi aceea a evitării unei plăți pentru o sancțiune contravențională).

Tribunalul a reținut din materialul probator că nu există nici un mijloc de probă care să confirme că inculpatul N.C. a primit, a pretins, a acceptat bani, promisiuni daruri sau alte foloase pentru a interveni în favoarea lui G.G. În același timp, există posibilitatea reală ca inculpatul să fi făcut intervenția respectivă din pură curtoazie, doar ca urmare a unor relații apropiate cu o altă persoană, fără acceptarea sau urmărirea unor beneficii. în consecință, având în vedere și principiul „in dubio pro reo", precum și faptul că infracțiunea trebuie să fie

dovedită prin probe și nu prin prezumții, tribunalul a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În schimb, tribunalul a reținut că inculpatul N.C., cu intenție, a determinat pe agentul de poliție P.D. să aplice sancțiunea avertisment în locul unei amenzi contravenționale constând într-un număr de puncte de amendă, contravenientului G.G. Determinarea s-a realizat în mod indirect, prin intermediul agentului Ț.R., care, fiind împreună cu P.D., și în condițiile în care acesta redacta procesul verbal de contravenție, i-a putut comunica faptul că un „coleg" polițist, în speță N.C., a intervenit în favoarea contravenientului.

Având în vedere natura relațiilor de serviciu dintre agenții constatatori și inculpat, care determină o atitudine de condescendență și compromis în cazul unor astfel de intervenții, precum și împrejurarea că legea oferă posibilitatea unei aprecieri asupra naturii și cuantumului sancțiunii aplicabile fără riscul evident de a fi acuzat de favorizarea unor contravenienți, agentul de poliție P.D. a aplicat sancțiunea contravențională „avertisment", deși datele reale ale evenimentului nu-i justificau o astfel de apreciere.

Astfel, în declarațiile sale, agentul de poliție P.D. susține că s-a orientat în aplicarea sancțiunii ca urmare a atitudinii sincere a contravenientului, dar omite să indice faptul că contravenientul, în acele momente, a dat telefon unei persoane pentru a interveni în favoarea sa, atitudine care, departe de a fi una corectă, nu putea atrage decât o sancțiune care să-l inhibe pe G.G., pe viitor, să mai procedeze în acest mod ilegal (încercând un trafic de influență în sens larg). Faptul că G. a dat telefon în prezența polițiștilor este un lucru cert, întrucât nu poate fi explicat în alt mod faptul că N.C. a aflat în aceleași momente că G. a fost oprit în trafic. De asemenea, autoturismul său a fost depistat de aparatul Radar la ora 12.04, și ținând cont de faptul că s-a mai deplasat cea 1 km, ținând cont de timpul scurs cu ocazia opririi autoturismului, discuției inițiale cu agenții de poliție și verificarea actelor, este evident că acesta nu putea apela pe N. sau pe un alt cunoscut decât în prezența agenților de poliție, din moment ce deja la ora 12.12 N. îl apela telefonic pe Ț.R.

Pe de altă parte, viteza cu care a fost depistat contravenientul a fost una mare, aproape de depășirea limitei maxime de la care se procedează direct la reținerea permisului de conducere, doar 6 km/oră despărțindu-l pe G.G. de o astfel de măsură ce corespunde unui grad maxim de pericol pentru siguranța circulației (din perspectiva vitezei de deplasare}. Se observă că agenții au ridicat în ziua respectivă două permise de conducere pentru conducere cu viteză peste limita admisă, dintre care

unul anterior opririi contravenientului G., prin urmare făcând aprecieri corecte asupra gradului de pericol rutier.

Nu mai puțin, antecedentele în materie de contravenții rutiere ale martorului G.G. nu justificau nici pe departe aplicarea sancțiunii „avertisment" ; astfel, acesta fusese sancționat anterior de 5 ori, din care de 4 ori pentru depășire viteză, într-una din situații provocând chiar și un accident soldat cu pagube materiale. Situația acestor sancțiuni este stocată electronic, astfel cum rezultă din actele în acest sens aflate la dosar, și erau accesibile agenților de poliție constatatori, astfel cum rezultă din declarația martorului P.C.

Față de această situație de fapt, coroborată cu intervenția necontestabilă a inculpatului N.C., tribunalul a rețint că agentul constatator P.D. a fost influențat în decizia sa, aplicând o sancțiune nejustificat de blândă, în locul unei amenzi disuasive care să-și îndeplinească rolul pentru care a fost instituită.

Procedând astfel, s-a creat în mod real o tulburare însemnată bunei activități („bunului mers") a S.P.R., aceasta constând, pe de o parte, în crearea condițiilor ca sancțiunile contravenționale să fie aplicate în funcție de interese personale și nu de o evaluare obiectivă și imparțială, și pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru siguranța circulației rutiere, din moment ce conducătorii auto -și în speță chiar contravenientul G.G. -percep faptul că pot încălca normele rutiere fără teama de a fi sancționați, cu singura „grijă" de a avea un telefon mobil disponibil și de a cunoaște o persoană ce poate interveni în favoarea lor. Or, siguranța circulației rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activității Serviciului Poliției Rutiere, câtă vreme aceasta este atribuția de serviciu esențială a acestui organ de poliție, și câtă vreme crearea condițiilor de accidente, precum și a accidentelor în sine ca urmare a vitezei excesive, se repercutează negativ și însemnat (important) în bunul mers al activității organului de poliție.

Apărarea inculpatului, în sensul că nu poate exista instigare la abuz în serviciu câtă vreme nu a fost cercetat, tras la răspundere etc. funcționarul ce a săvârșit abuzul în serviciu, a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât instanța nu este ținută în stabilirea situației de fapt de activitatea parchetului sau a altor organe referitoare la cercetarea autorului abuzului în serviciu.

Totodată, aplicarea unei sancțiuni prevăzute de lege (avertismentul) nu înlătură posibilit. a)tea abuzului în serviciu, câtă vreme funcționarul respectiv a aplicat acea sancțiune conștient fiind că în situația dată se impunea aplicarea unei alte sancțiuni, în egală măsură prevăzută de lege.

În speță nu există îndoială - în sensul principiului „in dubio pro reo" - că agentul P.D. a fost determinat să ia decizia avertismentului de

către N.C., fapta rezultând nu numai din probele analizate anterior, ci și din contextul general al faptelor ce rezultă din dosar, și care vor fi analizate în continuare, acest context dovedind în mod clar că există o practică a influențării reciproce a agenților de poliție, și a acceptării influenței din partea colegilor și chiar din partea unor persoane particulare, în scopul evitării aplicării unor sancțiuni în limite oportune în raport cu situația de fapt concretă. Această acceptare automată a influenței (în cazul de față în sens de instigare, și nu în sens de trafic de influență] este dovedită odată în plus prin conținutul convorbirii telefonice dintre N.C. și Ț.R. Astfel, a fost suficient ca N. să-și decline funcția fără a fi avut relații apropiate cu Ț., sau relații de serviciu de tip șef-subaltern -pentru ca acesta să accepte imediat, în principiu, solicitarea de neaplicare a sancțiunii, atât prin faptul că nu a protestat și nu i-a pus în vedere în nici un mod inculpatului că demersul său este neavenit și ineficient, cât și prin faptul că s-a oferit spontan să-i dea o idee bună, și anume de a interveni la operatorul Radar.

Tribunalul a reținut ca fiind nefondată și apărarea inculpatului N.C. potrivit căreia nu putea influența decizia agentului constatator câtă vreme procesul verbal de contravenție a fost încheiat mai înainte de a-l apela el telefonic pe Ț.R.

Astfel, între cele două momente există o diferență scriptică de 2 minute (ora 12.10 față de 12.12), diferență nerelevantă din mai multe puncte de vedere:

-

fie nu a existat o corelare perfectă între ora arătată de ceasul agentului P.D. și ora sistemului de înregistrare a convorbirii interceptate;

-

fie agentul P.D. a menționat oarecum generic ora încheierii procesului verbal, precizia acestei consemnări nefiind un element esențial al procesului verbal de contravenție;

-

fie agentul P.D. a început într-adevăr redactarea procesului verbal la ora 12,10, înscriind ora, însă această redactare s-a prelungit timp de două minute și jumătate, timp în care a intervenit telefonul lui N.;

- fie procesul verbal a fost completat la ora 12,10 cu excepția sancțiunii aplicate, a cărei înscriere a fost amânată câteva minute, ca urmare a activității manifeste a contravenientului de a suna o persoană influentă pentru polițiști;

- fie agentul Petrescu a înscris în mod deliberat o oră anterioară celei convorbirii telefonice, tocmai pentru a putea justifica că nu a fost influențat în aplicarea sancțiunii de acel telefon.

Față de aceste posibilități multiple de explicare a neconcordanței între ora redactării procesului verbal și ora convorbirii telefonice, probele

directe care demonstrează implicarea inculpatului în săvârșirea faptei nu au putut fi înlăturate.

În ce privește apărarea inculpatului din cursul judecății, potrivit căreia nu a purtat convorbirea telefonică respectivă, ci este posibilca un coleg de la postul de poliție să-i fi folosit telefonul în timp ce acesta era la încăRCAt sau în altă împrejurare similară, aceasta este nefondată deoarece rezultă din dosar că în momentul celor două convorbiri efectuate de la telefonul inculpatului, acesta a fost localizat în Valu lui Traian, și nu în Mihail Kogălniceanu, unde este locul de muncă al acestuia (postul de poliție). Or, rezultă din alte convorbiri telefonice interceptate ale inculpatului că acesta își construiește o casă în Valu lui Traian, dovedindu-se astfel, în plus față de celelalte probe și de neverosimilitatea explicației date, că inculpatul este cel care a vorbit la telefon, cum de altfel a vorbit și ulterior cu G.G.

În ce privește apărarea inculpatului, în sensul că mijloacele de probă constând în listingurile telefonice și informațiile obținute în baza Legii nr. 298/2008 au fost administrate nelegal (și deci ar trebui înlăturate din materialul probator), deoarece prevederile acestei legi au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1258/2009 a Curții Constituționale, s-a apreciat a fi nefondată, fiind respinsă pentru următoarele considerente:

- listingurile telefonice au fost solicitate și administrate anterior declarării ca fiind neconstituțională a Legii nr. 298/2008, în timpul cât aceasta era în vigoare, în condițiile în care, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C.C. în M. Of." Această dispoziție indică nu numai faptul că deciziile Curții Constituționale au putere doar pentru viitor, și nu retro activează, ci indică și faptul că, chiar și în prezența unei decizii de neconstituționalitate, pe tot timpul de la pronunțarea deciziei și până la publicarea ei în M. Of., precum și 45 de zile după aceea, legea declarată neconstituțională este recunoscută ca fiind în vigoare și producând efectele juridice specifice. Prin urmare, nu se poate pune problema anulării retroactive a tuturor actelor juridice încheiate în temeiul acelei legi, pe considerentul că la un moment dat aceasta a fost declarată neconstituțională, întrucât o astfel de interpretare ar lipsi de conținut principiul securității raporturilor juridice, din moment ce orice astfel de raport juridic ar putea fi repus în discuție.

- Decizia nr 1258/2009 a Curții Constituționale a expus în considerentele sale că neconstituționalit. a)tea privește modul de redactare al legii în ansamblu, în raport de obligația necenzurată a furnizorilor de servicii de a stoca, pe o perioadă de 6 luni, informațiile referitoare la traficul comunicațiilor tuturor clienților, într-o manieră neclară, imprevizibilă și echivocă.

Totodată, Curtea Constituțională a menționat expres că „Nu utilizarea justificată, în condițiile reglementate de Legea nr 298/2008, este cea care, în sine, prejudiciază într-un mod neacceptabil exercitarea dreptului la viață intimă sau libertatea de exprimare, ci obligația legală cu caracter general aplicabilă, de stocare a datelor. Această operațiune privește în egală măsură pe toți destinatarii legii, indiferent dacă au săvârșit sau nu fapte penale sau dacă sunt sau nu subiecții unor anchete penale, ceea ce este de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție."

Or, astfel fiind, tribunalul a reținut că, chiar și în condițiile în care este de acceptat că legea era în fapt neconstituțională încă înainte de publicarea deciziei de neconstituționalitate, această neconstituționalitate nu se răsfrânge asupra actelor de probațiune efectuate în prezentul dosar, care au fost perfect justificate de săvârșirea unor fapte penale, de faptul că inculpatul a fost subiectul anchetei penale, și care au fost derulate în condițiile legii.

În drept, fapta comisă de inculpatul N.C., agent principal siguranță publică și patrulare la Poliția Comunală Mihail Kogălniceanu, care la data de 24 aprilie 2009 l-a instigat pe agentul de poliție P.D., prin intermediul agentului de poliție Ț.R., ambii din cadrul S.P.R. Constanța, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire la supravegherea traficului rutier pe D.N. 2/A, în zona km 201, în scopul de a nu-l sancționa contravențional cu amendă pe numitul G.M.G., persoană depistată în trafic conducând autoturismul cu o viteză de 114 km/h, pe un segment de drum de pe D.N. 2/A, în zona km 201, unde exista restricția de viteză de 70 km/h, „pretinzând" că „G. ăla e băiatul meu" constituie infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din 24 04 2009 reținută în sarcina inculpatului N.C., din infracțiunea de trafic de influențăm infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

județul Constanța, prevăzând la pct. 3, verificarea cu prilejul controalelor în trafic a autovehiculelor pentru transport marfa, transport persoane, sub aspectul achitării taxei de utilizare a drumurilor județene, a achitării autorizației speciale de transport precum și a respectării masei totale maxime admise pe drumurile publice, sens în care S.R.P. Constanța și S.P.O.P. Constanța se obliga să asigure 5 echipaje de poliție (3 echipaje de la S.P.R. Constanța și 2 din cadrul S.P.O. Constanța) conform graficului de control trafic prevăzut în anexa 1 la program,( fila 124, vol. III.)

.

În conformitate cu atribuțiile specifice date de exercitarea calității de polițist rutier, inculpatul B.E.D. avea obligația de a supraveghea și dirija traficul rutier, de a informa și îndruma participanții la trafic, de a controla autovehiculele în funcție de abaterile constatate și de a identifica conducătorii auto și pasagerii, potrivit adresei din 12 decembrie 2010 a I.P.J. Constanța, fila 118, vol. III.

Prin aceeași adresă s-a precizat că modalit. a)tea de exercitare a atribuțiilor de serviciu din partea agenților de poliție era de oprire a vehiculelor care făceau obiectul interesului legitim al celorlalți parteneri de acțiune în speță reprezentanții R.A.J.D.P. Constanța, aceștia executând singuri activitatea de control și de luare a măsurilor de sancționare, independent de activitatea polițiștilor.

În acest context, agenții de poliție aplicau sancțiuni contravenționale și pe cele complementare participanților la traficul rutier care au încălcat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice precum și prevederile altor acte normative de competența acestora.

De asemenea, agenții de poliție aveau stabilită obligația de a constata infracțiuni la regimul circulației rutiere precum și orice alte fapte penale de competența materială a organelor de poliție.

În ziua de 16 iunie 2009, agentul de poliție, inculpat B.E.D. împreună cu martorul B.G., reprezentantul R.A.J.D.P. Constanța au acționat în conformitate cu programul comun menționat mai sus și cu Hotărârea nr. 223/2008 a Consiliului Județean Constanța cu privire la verificarea achitării taxei de utilizare a drumurilor județene pe segmentul de drum județean 226 B, km 8, Pantelimon, între D.N. 2/A - Pantelimon, unde inculpatul B.E.D. a oprit în trafic ansamblul auto cap tractor și semiremorcă ce era condus de martorul I.V., după cum rezultă din declarația acestuia de la filele 51-56, vol. III.

La solicitarea inculpatului B.E.D., martorul I.V. a prezentat actele ansamblului auto și cele însoțitoare ale transportului.

Potrivit declarațiilor martorului, date în cursul urmăririi penale în prezența soției sale Ion M.a și respectiv în prezența avocatului ales al inculpatului B.E.D., acesta i-a înmânat polițistului cărțile de

identitate și certificatele de înmatriculare ale capului tractor și semiremorcii, precum și factura mărfii transportate (piatră). Martorul a precizat că nu avea asupra sa vigneta și nici asigurările celor două vehicule.

Inculpatul B.E.D. a înmânat actele lucrătorului de la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, martorul B.G., acesta încheind procesul verbal de contravenție din 16 iunie 2009 ora 16,00, prin care a sancționat contravențional SC P.T. SRL cu amendă de 1.500 lei întrucât autotractorul și semiremorca aparținând acesteia au circulat la data respectivă, conduse de șoferul I.V., fără a poseda dovada plății taxei de utilizare a drumului județean.

Procesul verbal a fost semnat, la rubrica „martor" și de inculpatul B.E.D., aspect ce demonstrează că acesta era prezent la momentul finalizării procesului verbal . De altfel, inculpatul confirmă în declarația dată în cursul judecății că a semnat procesul verbal și era prezent când I.V. a plecat de acolo.

În continuare, martorul a declarat că inculpatul B. i-a reținut ambele certificate de înmatriculare ale vehiculelor, pentru motivul că martorul nu deținea asigurările R.C.A. ale acestora, iar inspecția tehnică a semiremorcii era expirată. Cu privire la acest aspect, martorul indică în declarații două variante ale reținerii certificatelor de înmatriculare, una în care chiar polițistul B. i-a reținut aceste acte, iar alta în sensul că polițistul a plecat la un moment dat și i-a spus reprezentantului R.A.J.D.P. să rețină acesta certificatele de înmatriculare (nu în sens de măsură legală, ci pentru a-i face un serviciu inculpatului B., în contextul în care la acel moment certificatele de înmatriculare îi erau necesare martorului B.G. pentru a întocmi procesul verbal, și deci inculpatul nu le putea lua de îndată, dar intenționa să le rețină).

Indiferent de aceste diferențe în declarațiile martorului, explicabile ca urmare a trecerii timpului, esențial este că martorul I.V. a fost ferm în ambele declarații în a susține că cele două certificate de înmatriculare nu i-aii fost restituite, ci au rămas la agentul de poliție.

În continuare, martorul I.V. a luat copia procesului verbal de contravenție încheiat, astfel cum declară constant în cursul urmăririi și judecății, și cum rezultă și din însuși conținutul procesului verbal („semnează și primește. un exemplar din prezentul P.V.C."), precum și celelalte acte prezentate reprezentantului R.A.J.D.P., cu excepția certificatelor de înmatriculare, și a continuat deplasarea către localitatea Rămnicu de Jos, unde trebuia să descarce piatra transportată.

Tribunalul a reținut că, între momentul la care martorul I.V. a luat cunoștință despre faptul că se va aplica una sau mai multe sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, aceasta fiind puțin înainte de

ora 16 -ora încheierii procesului verbal -și ora 16,20, acesta a luat legătura telefonic cu inculpatul J.V., aducându-i la cunoștință evenimentul.

În acest sens, sub aspect probator s-a apreciat că este nerelevant dacă martorul l-a putut contacta pe J.V. înainte de a se încheia procesul verbal sau ulterior, ori dacă l-a contactat înainte de a pleca de la locul opririi sau după ce a plecat, pe parcurs ori chiar la destinație, pentru următoarele considerentele (și apărările inculpaților în acest sens sunt nefondate): Din convorbirea telefonică purtată între N.C. și J.V. la data de 16 iunie 2009 ora 16,24, rezultă că I.V. l-a sunat pe J.V. chiar în momentul opririi sale [deci înainte de ase încheia procesul verbal] dar acesta nu a avut telefonul lângă el și a observat apelul mai târziu.

Faptul că martorul a luat legătura telefonic cu J.V. se dovedește cert prin faptul că acesta din urmă, la ora 16.21 știa deja că șoferul său, care efectua transportul la Râmnic, a fost oprit la Pantelimon de un coleg (al lui N.) polițist, precum și că acolo se află „și ăla de la drumuri județene", amănunte pe care i le-a comunicat, la rândul său telefonic, inculpatului N.C.

Inculpatul N.C. l-a asigurat pe inculpatul J.V., în cadrul convorbirii telefonice că „sun eu acolo să văd care e treaba". Tribunalul a reținut, în acest context, disponibilitatea deplină și imediată a inculpatului N. de a se interesa și de a interveni în scopul neaplicării unor sancțiuni contravenționale, ceea ce demonstrează o relație de încredere și interese comune cu inculpatul J.V.

Faptul că inculpatul N.C. s-a oferit nu numai să obțină niște informații cum ar fi numele agentului de poliție sau sancțiunile aplicate, ci și să intervină pentru a nu se aplica sancțiuni, rezultă în mod evident din discuția pe care acesta a purtat-o, imediat consecutiv, la ora 16,21:53 cu inculpatul B.E.D., căruia i-a spus:

- „ăla cu J.V.C.-ui (nr de înmatriculare0 e al meu, prieten mare", sensul afirmației fiind ca B. să nu dispună sancțiuni, solicitare pe care acesta a înțeles-o imediat, pentru că a replicat „Aaa, e varză" - în sensul că are nereguli multe . Este de remarcat modul absolut similar cu cel privind pe G.G., în care inculpatul N. a intervenit în scopul neaplicării unor sancțiuni contravenționale, cu singura deosebire că se cunoștea bine cu B.E., lucru explicabil prin prisma faptului că ambii activau la posturi de poliție rurală nu foarte îndepărtate unul de celălalt.

- ,,Dă-l dracu să treacă" (adică să-l lase în pace fără a-l verifica/sancționa.

- „îmi cară și mie" -inculpatul N. invocând aici că are un interes personal, și deci îi cere o favoare personală lui B.E.;

- ,,nu-i da (amenzile), de ce să-i dai acuma" -cerându-i direct lui B. să nu aplice sancțiuni pentru contravențiile constatate.

- „ăia (de la drumuri] au apucat de-au dat" -inculpatul încearcă aici nu numai să afle dacă s-a aplicat sancțiunea, ci să-l determine pe B.E. ca, în cazul în care procesul verbal nu ar fi încă completat de cei de la drumuri, să intervină pentru a nu mai fi încheiat.

- „lasă, auzi, stai să vorbesc eu cu el"(cu patronul] -aici inculpatul îi solicită lui B.E. să amâne încheierea procesului verbal cel puțin până va vorbi cu J.V., aspect ce fusese preconizat și de B.E., care de altfel afirmă că „l-aștept pe el să vină" și că i-a spus deja șoferului „să vină patronul".

În ce privește afirmațiile făcute de inculpatul B.E. în cursul acestei discuții telefonice, s-a reținut următoarea situație:

Inculpatul B. a indicat faptul că „J.V.C."-ul „n-are asigurări, n-are verificări, n-are taxă", toate aceste nereguli ale actelor mașinii confirmându-se din probele administrate.

Astfel, prin cuvântul „asigurări", inculpatul s-a referit la asigurările obligatorii R.C.A., despre care martorul I.V. a confirmat că nu le deținea; de asemenea, chiar inculpatul J.V., în declarația din cursul judecății, a indicat că a fost o problemă legată de asigurările R.C.A., susținând însă că era vorba despre valabilitatea lor și nu despre faptul că nu ar fi fost prezentate. Inculpatul B. confirmă însă declarațiile martorului spunându-i la telefon lui N. că „Nu are" asigurări și nu că asigurările sunt expirate.

Prin cuvântul „verificări" inculpatul B. s-a referit la verificarea tehnică periodică (I.T.P.) a semiremorcii, despre care s-a făcut dovada la dosar că într-adevăr expirase și nu mai era valabilă.

Prin cuvântul „taxă" inculpatul s-a referit la taxa de drum, pentru care de asemenea s-a făcut dovada că nu era achitată, și pentru care de altfel s-a aplicat amendă de martorul B.G.

Inculpatul B.E.D. nu s-a mai referit în discuția sa cu N. și la alte nereguli ce priveau actele mașinii, iar cele trei nereguli indicate s-au dovedit a fi reale. Prin urmare, este nefondată și nesusținută de probe apărarea inculpaților potrivit căreia B.E. a indicat în glumă o serie de nereguli imaginare, pe care însă nu le constatase, dintre care s-a întâmplat ca una (lipsa I.T.P. la remorcă) să fie reală. în realitate, inculpatul a indicat cu precizie toate neregulile constatate legate de acte, acestea fiind dovedite, concluzia fiind că inculpatul a cunoscut faptul că inspecția tehnică periodică a remorcii este expirată, aspect susținut de altfel și de martorul I.V.

Faptul că inculpatul a indicat mai apoi și alte două nereguli privind starea fizică a mașinii (cauciucuri varză, n-are nici în spate probabil

catadioptru sau avertizor de gabarit depășit) nu infirmă concluzia de mai sus.

Sensul afirmațiilor inculpatului B.E. a fost acela că a constatat toate acele nereguli, că este hotărât să aplice amenzi contravenționale pentru ele („le dau și pe ălelalte") dar că amenzile nu le aplică șoferului pentru că i-a observat starea socială grea („băi tataie. Nu-ți dau amendă că.n-am ce să-ți dau") ci că le va aplica mai târziu societății SC Preconel, după ce va sta de vorbă cu patronul. Această modalitate de sancționare este legală și posibilă, întrucât, pe de o parte, societatea comercială poate fi sancționată pentru punerea în circulație a unui autovehicul fără inspecție tehnică periodică și fără asigurare R.C.A. (eventual cu cauciucuri uzate sau alte defecțiuni tehnice constatate] iar pe de altă parte agentul constatator nu este obligat să încheie procesul verbal de contravenție de îndată în momentul constatării acesteia, ci poate să-l încheie și ulterior. în speță, rezultă că inculpatul B.E. avea intenția de a încheia acest proces verbal de contravenție în după-amiaza respectivă, în prezența reprezentantului legal al societății comerciale sancționate, atât pentru a-i cere în prealabil lămuriri suplimentare (de exemplu asigurările R.C.A. puteau fi încheiate dar dintr-o neglijență nu erau în posesia șoferului], pentru a-l atenționa pe viitor, cât și pentru a putea comunica de îndată copia procesului verbal de contravenție.

Acesta este motivul pentru care nu prezintă relevanță momentul când șoferul a reușit să ia legătura cu J.V., deoarece nu rezultă că odată cu plecarea mașinii B.E. ar fi renunțat la aplicarea unor sancțiuni contravenționale, ci dimpotrivă rezultă că intenționa să le aplice în prezența lui J.V., adică ulterior intervenției lui N.C.

Această situație clar conturată de convorbirea dintre cei doi inculpați polițiști dovedește și faptul că într-adevăr B.E.D. a reținut certificatele de înmatriculare ale celor două vehicule, acest lucru fiind justificat, pe de o parte, de faptul că unul din acestea dovedea una din contravenții, și pe de altă parte, pentru a-l determina astfel pe J.V. să se prezinte la el spre a și le recupera. Nu mai puțin, în lipsa certificatelor de înmatriculare, B. nu ar fi avut datele absolut necesare pentru a încheia procesul verbal de contravenție.

Cu referire la motivul pentru care B.E. nu a aplicat amenzi șoferului, se confirmă din probe că I.V. era în vârstă, pensionat (evident cu venituri mici], lucra ocazional timp de 2 săptămâni pentru inculpatul J.V., aspecte pe care inculpatul le-a sesizat. De asemenea, în declarația din cursul urmăririi penale, B. oferă aceeași explicație a nesancționării șoferului pe care a dat-o generic și lui N. : „Ca om, susțin că în aceste momente grele pe care le trăim în societate, este abuziv ca unui conducător auto ce a fost sancționat cu 1.500 lei să i se mai aplice în

același moment o altă sancțiune pentru o faptă pentru care nu este el răspunzător".

Tribunalul a precizat însă, că amenda de 1.500 lei nu a fost aplicată persoanei fizice I.V., ci societății comerciale SC P. SRL. Despre I.V. s-a făcut vorbire numai ca situație de fapt, nu ca contravenient.

În finalul discuției dintre cei doi inculpați polițiști, N.C. l-a asigurat pe B.E.D. că va sta de vorbă cu patronul, afirmație acceptată de inculpatul B.E.D. în sensul „Deci să vină patronul să stea de vorbă cu mine. E varză, e varză, varză", precizând și ora până la care poate avea loc întâlnirea „până în șapte".

În aceeași zi de 16 iunie 2009, ora 16:24 inculpatul N.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul J.V. comunicându-i că „Ăia de la drumuri l-au încondeiat" și „Vezi că .ăsta, colegul meu., șeful de post de acolo dacă este te așteaptă pe la el, am vorbit eu cu el, da, până în ora șapte", sens în care îl îndrumă să dea o fugă până la el și îi indică „pregătește și mata o atenție, da?". „Da. Merge. Auzi, mergi cu unul, așa. Unu. Da?. La ăsta."

Aceste cuvinte semnifică în mod evident că inculpatul N. îl îndeamnă pe J.V. să ofere mită (o atenție) lui B.E., cuvântul „unu" semnificând o valoare în bani care, în raport de contravențiile constatate și de intervenția exercitată de N., nu ar putea fi decât suma de 100 lei (un milion, în limbaj încă păstrat din perioada leului nedenominat), o altă sumă de multiplu „unu" fiind ori derizorie (10 lei) ori prea mare. Acest sens al discuției este confirmat și de inculpatul J.V. în declarația olografă din cursul urmăririi penale („în cuprinsul discuției cu N.C., acesta mi-a sugerat să-l cinstesc pe lucrătorul de la Poliția Pantelimon cu 100 lei"). Acest aspect care conturează comportamentul și mentalitatea inculpatului N.C. a fost avut în vedere de instanță la stabilirea și individualizarea pedepselor.

În cadrul aceleiași convorbiri telefonice inculpatul N.C. i-a reproșat inculpatului J.V. că nu l-a sunat la timp fiindcă „Ar fi scăpat ieftin". „Deci dacă mă anunțați la timp, scăpa ieftin, înțelegi?" „Trebuia repede, repede să mă suni și pac. eu imediat luam legătura cu el.și hai să iei legătura cu el înțelegi?

Tribunalul a reținut și în această situație disponibilitatea extrem de mare a inculpatului de a exercita trafic de influență ori de câte ori ar fi necesar. De asemenea, din afirmațiile inculpatului mai rezultă siguranța acestuia că intervențiile sale ilegale vor fi eficiente .

Urmare discuțiilor prezentate, în ziua de 16 iunie 2009, J.V. s-a deplasat la Postul de Poliție Pantelimon pentru a-l contacta pe agentul

șef de poliție B.E.D., urmând ca pentru această întâlnire să pregătească și o atenție pentru șeful de post, după cum a rezultat din convorbirea telefonică menționată mai sus. în cauză nu s-au administrat însă probe prin care să se confirme că inculpatul B.E. a primit bani sau vreun folos material de la J.V., chiar dacă probele indirecte converg în acest sens.

Inculpatul N.C. l-a orientat telefonic pe inculpatul J.V. pentru a se întâlni cu B.E.D. potrivit redării convorbirilor telefonice de la ora 17:52, respectiv 17:53, întrucât acesta din urmă se afla încă în teren; în acest context, N. i-a precizat explicit lui J. să ia legătura cu D.B. și să-i spună că vine din partea sa (a lui N.), situație față de care sunt neadevărate susținerile inculpaților potrivit cărora cei doi nu s-au întâlnit, sau că J. s-a adresat direct martorului B.G.

Cu privire la acest moment al derulării faptelor, s-a apreciat că este nesinceră declarația inculpatului J.V., dată la instanță, în care afirmă că „m-am dus la cei cu cântarul, am luat procesul verbal de contravenție, acest lucru se întâmpla pe la ora 15,30", întrucât s-a dovedit că procesul verbal de contraveșie fusese luat de I.V., acest proces verbal fusese încheiat la ora 16, inculpatul J. încă nu ajunsese la ora 17,53 la locul constatării contravenției.

Din adresa