ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 87/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 87/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
S-au luat în examinare recursurile declarate de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. și inculpații V.P. și O.A. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.
S-au prezentat recurentul inculpat V.P. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Z.C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat C.S., recurentul inculpat O.A., arestat în altă cauză, asistat de apărător ales, avocat Z.E. și de apărător desemnat din oficiu, avocat K.K.T. și intimatul inculpat O.R.I., asistat de apărător ales, avocat Mircea Ilian.
A lipsit recurenta parte civilă Statul Român- A.N.A.F.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Înalta Curte a luat act că mandatul de reprezentare al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul O.A. a încetat prin prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avut în vedere Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, privind plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu.
Apărătorul inculpatului O.A., cu încuviințarea instanței, a luat legătura cu inculpatul.
Apărătorul inculpatului O.A. a susținut că inculpatului nu i-au fost aduse la cunoștință prevederile dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. și a solicitat audierea acestuia pentru a putea beneficia de dispozițiile menționate.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu se opune la audierea inculpatului.
Ceilalți apărători au susținut, de asemenea, că nu se opun audierii inculpatului O.A.
Înalta Curte, după deliberare, admite cererea de audiere a inculpatului O.A. și încuviințează audierea acestuia, constatând că este întemeiată, având în vedere că există un motiv de recurs formulat în acest sens.
Inculpatul a susținut că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Înalta Curte, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile, cereri sau excepții de formulat în temeiul art. 385
13
C. proc. pen., a constatat recursul în stare de judecată și a declarat deschise dezbaterile.
Apărătorul recurentului inculpat V.P. a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că lipsește intenția, întrucât din întreg materialul probator rezultă că inculpatul nu a avut viziunea asupra faptelor care s-au comis, care așa cum rezultă din fișa postului aflată la dosarul cauzei, nu intrau în atribuțiile sale.
De asemenea, a mai precizat că inculpatul nu l-a cunoscut pe coinculpatul O.A.
A invocat și cazul de casare prev de dispozițiile art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. arătând că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 335 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Cu privire la latura civilă a solicitat respingerea recursului A.N.A.F. și respingerea pretențiilor, întrucât inculpatul a fost obligat la plata unor taxe ce nu îi incumbă, respectiv la taxa de timbru de mediu.
Apărătorul recurentului inculpat O.A. a invocat cazul de casare prev de dispozițiile art. 385/9 pct. 17
2
C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei după aplicarea prevederilor art. 320
1
C. proc. pen.
A precizat că susține doar motivele formulate personal, iar cu privire la motivele formulate de inculpat, a lăsat la aprecierea instanței.
Referitor la recursul părții civile, a solicitat respingerea ca nefondat.
Reprezentatul Ministerului Public a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Cu privire la recursul inculpatului V.P. a susținut că au fost invocate aspecte ce nu mai pot fi invocate, întrucât cazul de casare prev de disp art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat.
A mai susținut că instanța a făcut o apreciere corectă a probelor și din care rezultă faptele săvârșite și vinovăția inculpatului. A arătat că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 335 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Referitor la recursul inculpatului O.A. a susținut că prin motivele depuse inițial s-a solicitat schimbarea modalității de executare, care însă nu mai poate fi invocată față de noile modificări, iar solicitarea inculpatului privind reținerea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., este tardiv formulată.
De altfel, la termenul din 18 mai 2011, instanța de fond, la primul termen de judecată a întrebat inculpatul dacă dorește să beneficieze de aceste dispoziții, acesta precizând că nu dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. și a invocat dreptul la tăcere.
Totodată, a mai precizat că nu se poate reține o obligație a instanței de a aduce la cunoștința inculpatului aplicabilitatea disp. art. 320
1
C. proc. pen., textul de lege nu stabilește o obligație a instanței în acest sens.
Cu privire la latura civilă a cauzei, a susținut că în mod corect au fost obligați inculpații în solidar la despăgubiri civile către A.N.A.F.
În ceea ce privește recursul părții civile, a solicitat respingerea ca nefondat.
Apărătorul intimatului inculpat O.R.I. a solicitat respingerea recursului părții civile A.N.A.F., întrucât taxa a fost găsită în contradictoriu cu legislația U.E. A solicitat admiterea recursurilor inculpaților sub aspectul laturii civile.
Recurentul inculpat V.P., având ultimul cuvânt acordat în temeiul art. 3 85/13 alin. (3) C. proc. pen., a arătat că a fost cercetat pentru o singură infracțiune care conține 40 de acte materiale, a fost trimis în judecată pentru 16 acte materiale și au fost încălcate dispozițiile art. 335 Cod procedură penal, pentru aceiași faptă.
Concluzionând a susținut că este nevinovat.
Recurentul inculpat O.A., având ultimul cuvânt acordat în temeiul art. 385
13
alin. (3) C. proc. pen., a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Intimatul inculpat O.R.I., având ultimul cuvânt acordat în temeiul art. 385
13
alin. (3) C. proc. pen., a lăsat soluția la aprecierea instanței.
În urma examinării recursului,
înalta Curte, constată următoarele
:
Prin sentința penală nr. 254 din data de 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1685/117/2011,
s-au admis în parte cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul V.P.
S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție din oficiu de către instanță.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului V.P. în cea de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 C. pen., precum și cea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în cea de participație improprie la înșelăciune, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., formulate de inculpatul V.P.
În baza art. 335 alin. (2) C. proc. pen., s-a reunit prezentul dosar la Dosarul nr. 3007/117/2008 al Tribunalului Cluj, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 184 din 05 mai 2009 și s-a desființat pe latură penală această sentință doar cu privire la inculpatul V.P., urmând a pronunța o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținutul infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, prev. și ped. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și 248
1
C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus condamnarea inculpatului V.
P.,
fără antecedente penale.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după terminarea executării pedepsei principale, prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de luare de mită în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și 248
1
C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, la pedeapsa de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după terminarea executării pedepsei principale, prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, una prev. și ped. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și 248
1
C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și una prev. și ped. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din trei infracțiuni, două de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și una de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen.
În baza art. 291 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, la pedeapsa de 1 un (an) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile de mai sus sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de: 6 (șase) ani și 6 (luni) închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după terminarea executării pedepsei principale.
S-a făcut aplic. art. 71,64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată timpul executat în perioada 14 mai 2008 - 18 martie 2011.
S-a dispus condamnarea inculpatului O.
A.,
fără antecedente penale.
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 26 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile de mai sus sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 86
1
C. pen., s-a suspendat sub supraveghereexecutarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prev. de art. 86
2
C. pen.
Conform art. 86
3
alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, conform programului ce îi va fi stabilit de către consilierul de probațiune; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării, prev. de art. 86
4
C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
3.
S-a dispus condamnarea inculpatuluiO.
R.I.,
fără antecedente penale.
În baza art. 6/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 320
1
C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,. la pedeapsa de 1 (un) an și 4 luni închisoare.
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320
1
C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, la pedeapsa de: 1 (un) an și 4 luni închisoare.
În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320
1
C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile de mai sus sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an și 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, prev. de art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării prev. de art. 83 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. a jud. Cluj.
În baza art. 6 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca inculpatul V.P. să restituie suma de 1.800 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul M.B.V., suma de 1.200 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul Ș.D., suma de 1.600 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul C.R.C., suma de 2.350 lei către martorul D.A., suma de 2.200 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul L.B., suma de 2.000 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul T.V.I., suma de 1.000 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul P.R.I., suma de 800 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul B.N.R. la data efectuării plății către martorul M.S., suma de 1.650 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul BNR la data efectuării plății către martorul N.G.D., iar suma de 2.100 lei către martorul V.F.T.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul V.P. a sumelor de 5.250 euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul BNR la data efectuării plății și respectiv 3.500 lei, dobândite prin săvârșirea infracțiunilor.
În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 163 și urm. C. proc. pen., s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 81/P/ 2008 a D.N.A. -Serv. Teritorial Cluj - din data de 13 ianuarie 2011 și procesul-verbal de aplicare a sechestrului (filele 72-74, 76-77 vol. III d.u.p.).
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea ordinelor de plată falsificate (filele 13-14, 16-35 vol. II d.u.p.).
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 81/P/2008
al Ministerului Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj emis la data de 02 martie 2011, au fost trimiși în judecată inculpații V.P., O.A. și O.R.I., pentru săvârșirea infracțiunilor, după cum urmează:
- inculpatul V.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, prev. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art 26 C. pen. rap. la art. 290 C.pen, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
-
inculpatul O.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; dare de mită în formă continuată, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C.pen, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
-
inculpatul O.R.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, prev. de art. 6
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000; trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la dare de mită în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut în esență că inculpatul V.P., în calitate de agent șef de poliție, angajat în cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări:
- în perioada noiembrie 2007- martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a primit de la învinuitul O.A. suma de 13.850 euro și 2.350 lei pentru înmatricularea, fără plata taxei de primă înmatriculare, a autovehiculelor, pentru care a primit suma de 900 euro, pentru care a primit suma de 1.800 euro, pentru care a primit suma de 1.850 euro, (pentru care a primit suma de 2.000 euro, pentru care a primit suma de 1.200 euro, pentru care a primit suma de 1.800 euro), pentru care a primit suma de 2.200 euro, pentru care a primit suma de 2.350 lei, pentru care a primit suma de 1.000 euro, pentru care a primit suma de 1.100 euro), și totodată, pentru înmatricularea mai multor autovehicule fără plata taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege, a primit de la de la P.I.L. suma de 1.200 euro, pentru înmatricularea autoturismului, de la B.D.M. suma de 1.000 euro, pentru înmatricularea autoturismului de la P.I.C., suma de 1.200 euro pentru înmatricularea autoturismului, de la N.G.D., suma de 1.650 euro, pentru înmatricularea autoturismului, de la V.F.T., suma de 2.100 lei, pentru înmatricularea autoturismului și de la M.M.V., suma de 3.500 lei, pentru înmatricularea autoturismului, primind în total suma de 18.900 euro și 7.950 lei;
- În perioada noiembrie 2007-aprilie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, cu știință, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și a procedat la înmatricularea unui număr de 22 de autovehicule, cunoscând că nu a fost achitată taxa de primă înmatriculare și că, în cazul unui număr de 20 de autovehicule există documente nereale de plată a taxei de primă înmatriculare, producând, pe de o parte, un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 175.043,85 lei și, pe de altă parte, un avantaj patrimonial în favoarea proprietarilor autoturismelor, constând în cuantumul taxei de primă înmatriculare ce trebuia
achitată către stat;
- În perioada ianuarie-martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice a atașat la dosarele de înmatriculare ale unui număr de 9 autovehicule, ordine de plată falsificate prin care se făcea dovada plății taxei de primă înmatriculare în mod nereal, cunoscând acest lucru, activitate efectuată pentru realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunilor de corupție pentru care acesta este învinuit în prezenta cauză;
- În perioada decembrie 2007- martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, a procedat la completarea în fals a ordinelor de plată a taxei speciale emise pe numele lui M.M.V. și pe numele lui M.C.C., cu excepția ștampilelor instituțiilor bancare pe care, ulterior, le-a atașat la-dosarele de înmatriculare ale autoturismelor, l-a instigat pe V.F.T. să completeze cu date nereale ordinul de plată al taxei speciale de la dosarul de înmatriculare al autoturismului, ordin de plată pe care tot sus-numitul i l-a pus la dispoziție și l-a sprijinit moral pe învinuitul O.A. să completeze în fals ordinele de plată a taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor, instrumente de plată care, cu știința sa, au fost atașate la dosarele de înmatriculare, activitate efectuată pentru realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunilor de corupție pentru care acesta este învinuit în prezenta cauză;
- De asemenea, în perioada lunii ianuarie 2008, inculpatul V. i-a pus la dispoziție învinuitului A.L.S., ordinul de plată pe care acesta ulterior l-a completat în fals, în scopul de a face dovada în mod nereal a plății taxei de primă înmatriculare, cunoscând acest lucru, precum și intenția sus-numitului de a-l depune la dosarul de înmatriculare al autovehiculului.
În sarcina inculpatuluiO.A., s-a reținut că:
-
În perioada noiembrie 2007-martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, a lăsat să se creadă față de învinuitul O.R.I. și față de P.R.I., P.O.R. și D.A. că are influență pe lângă anumiți funcționari publici din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj -Biroul înmatriculări și îi poate ajuta, contra unor sume de bani (primind suma totală de 13.850 euro și 2.350 lei), pe care le-a remis ulterior învinuitului V.P., să înmatriculeze autovehiculele fără plata taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege;
-
În perioada noiembrie 2007- martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, i-a remis învinuitului V.P. suma totală de 13.850 euro și suma de 2.350 lei pentru ca acesta, în calitate de agent șef de poliție, angajat în cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări, să procedeze la înmatricularea, fără plata taxei de primă înmatriculare, a autovehiculelor (pentru care a remis suma de 900 euro), (pentru care a remis suma de 1.800 euro), (pentru care a remis suma de 1.850 euro), (pentru care a remis suma de 2.000 euro), (pentru care a remis suma de 1.200 euro), (pentru care a remis suma de 1.800 euro), (pentru care a remis suma de 2.200 euro), (pentru care a remis suma de 2.350 lei), (pentru care a remis suma de 1.000 euro), (pentru care a remis suma de 1.100 euro);
-
În perioada februarie 2008 - martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, l-a sprijinit, atât moral, cât și material (prin completarea în fals a unor ordine de plată) pe inculpatul V.P. să procedeze la înmatricularea unui număr de 9 autovehicule, cunoscând că nu a fost achitată taxa de primă înmatriculare, acțiune care a produs, pe de o parte, un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 75.889,42 lei și, pe de altă parte, un avantaj patrimonial în favoarea proprietarilor autoturismelor, constând în cuantumul taxei de primă înmatriculare ce trebuia achitată către stat;
-
În perioada februarie - martie 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, a procedat la completarea în fals a ordinelor de plată emise pe numele lui L.B., C.R.C., Ș.D., T.V.l., P.l., P.R.I., M.I., SC A. SRL și SC A. SRL (cu excepția ștampilelor instituțiilor bancare) pe care, ulterior, i le-a remis învinuitului V.P., pentru a le utiliza la dosarele de înmatriculare ale autovehiculelor, activitate efectuată pentru realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunilor de corupție pentru care acesta este învinuit în prezenta cauză.
În sarcina inculpatuluiO.R.I., s-a reținut că:
- În cursul lunii noiembrie 2007 a cumpărat influența pe care inculpatul O.A. a pretins că o are pe lângă anumiți funcționari publici din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări - și, contra sumei de 900 euro, îl poate ajuta să înmatriculeze un autovehicul proprietate personală, fără plata taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege;
- În perioada februarie - martie 2008, a lăsat să se creadă față de M.B.V., Ș.D., C.R.C., L.B. că are influență pe lângă anumiți funcționari publici din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări - și îi poate ajuta să înmatriculeze autovehiculele,- fără plata taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege, primind în total suma de 10.850 euro (pe care i-a remis-o ulterior învinuitului O.A.);
- În perioada februarie -martie 2008 l-a sprijinit moral pe inculpatul O.A., cunoscând faptul că sumele de bani pe care el le-a obținut din traficarea influenței și pe care i le-a înmânat acestuia, vor fi remise de către sus-numit, anumitor funcționari publici din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări - pentru înmatricularea mai multor autovehicule, fără plata taxei speciale de înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul cu numărul 43/P/2008 al D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj, din data de 07 iulie 2008,
s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, comisă în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 248 și art. 248
1
C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.
Împreună cu inculpatul V.P., au fost trimiși în judecată și inculpații I.M.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și dare de mită în formă continuată, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. și L.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.
În ce îl privește pe inculpatul V.P., s-a reținut în fapt că, în calitate de agent de poliție cu grad de agent șef la S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări - în perioada ianuarie-martie 2008, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a primit suma totală de 26.764 euro și 28.350 lei pentru a nu îndeplini sau a îndeplini acte contrare atribuțiilor și îndatoririlor legale și de serviciu, procedând la înmatricularea unui număr total de 16 autovehicule cu eludarea plății taxei speciale de primă înmatriculare. Cu prilejul înregistrării și operării celor 16 dosare de înmatriculare, cu știință, și-a încălcat atribuțiile de serviciu privitoare la procedura înmatriculării vehiculelor, acceptând dosare incomplete, fără a exista dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare datorată conform legii și prin aceasta a cauzat o pagubă bugetului de stat în sumă de 382.227,75 lei, obținând un avantaj patrimonial pentru beneficiarii înmatriculărilor. Pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și în legătură directă cu infracțiunea de corupție, în mod repetat, a completat olograf un număr total de 9 ordine de plată, înscriind date nereale ce atestau în mod fictiv plata taxei speciale de primă înmatriculare, contrafacând semnăturile plătitorilor și aplicând impresiuni contrafăcute ale ștampilelor instituțiilor bancare, înscrisuri care au fost folosite, fiind depuse la dosarele de înmatriculare corespunzătoare.
Referitor la inculpatul I.M.D. s-a reținut că, acesta a lăsat să se creadă față de mai multe persoane că, are influență asupra unui agent de poliție de la S.P.C.P.C.Î.V. Cluj - Biroul înmatriculări - și, contra unei sume de bani (suma totală de 20.000 euro și 19.500 lei), îl poate determina să procedeze la înmatricularea autovehiculelor, fără achitarea taxei de primă înmatriculate în cuantumul prevăzut de lege. Banii obținuți de inculpatul I.M.D. din această activitate infracțională au fost remiși inculpatului V.P., pentru înmatricularea autovehiculelor persoanelor în cauză. Ca și inculpatul I.M.D. și inculpatul L.C. a remis inculpatului V.P. o anumită sumă de bani (3.850 euro), pentru ca acesta să procedeze la înmatricularea unui număr de trei vehicule fără plata taxei de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege. In acest sens, inculpatul L.C. a completat și un număr de trei ordine de plată, înscriind date nereale, ce atestau în mod fictiv plata taxei de primă înmatriculare.
Prin rechizitoriul nr. 43/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj - s-a dispus disjungerea cauzei
față de inculpatul V.P., învinuiții O.R.I., M.B.V., F.F., P.O.R. și făptuitorii P.I., O.A., P.I., D.A., A.L.S. și B.T., în vederea continuării cercetărilor cu privire la înmatricularea autovehiculelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, cumpărare de influență, dare de mită, luare de mită, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prin sentința penală nr. 184 din 05 mai 2009. pronunțată în Dosar nr. 3007/117/2008 al Tribunalului Cluj,
inculpatul V.P. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată, prev. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și 248
1
C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 4 ani; luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale), la pedeapsa de 4 ani închisoare; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (9 acte materiale), la pedeapsa de 1 an închisoare. In final, instanța a stabilit ca inculpatul V.P. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 4 ani. Sentința de mai sus a rămas definitivă prin D.P. 1503/20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În urma disjungerii din Dosarul nr. 43/P/2008, s-a format Dosarul nr. 81/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj -.
În Dosarul penal nr. 3007/117/2008 al Tribunalului Cluj, vinovăția inculpatului V.P. a fost stabilită cu putere de lucru judecat, în ce privește înmatricularea unui număr de 16 autovehicule, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și comiterea unor fapte de corupție, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 382.227,75 lei, reținându-se următoarea stare'de fapt:
În perioada noiembrie 2007-30 iunie 2008, taxa specială pentru autovehicule și autoturisme era reglementată de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. modificată prin O.U.G. nr. 110/2006 și ulterior prin Legea nr. 372/2007.
Conform art. 214
1
din Legea nr. 571/2003, intrau sub incidența taxei speciale, autoturismele și autovehiculele comerciale cu masă totală maximă autorizată de "până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoane cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. De asemenea, intrau sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masă maximă totală autorizată de peste 3,5 tone.
Potrivit celor menționate în art. 214
1
alin. (3) din Legea nr. 571/2003 sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale, se calculează în lei.
În art. 214
3
din legea de mai sus se menționa că, sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele încadrate în categoria vehiculelor istorice, cele provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programul de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicatele reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate.
Conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004, taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (O.P.T.), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. în documentul de plată la rubrica „Reprezentând" se înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului.
Prin Ordinul nr. 418/2007 emis de M.E.F. a fost reglementată Procedura privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se calcula la cererea persoanei fizice sau juridice de către organul fiscal competent la punctele organizate în cadrul Trezoreriei Statului pe baza cărții de identitate a vehiculului prezentată în original. Persoanei solicitante i se elibera.un document privind modul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, document ce se edita în dublu exemplar pe baza unei aplicații informatice. Un exemplar se păstra de către organul fiscal competent, împreună cu o copie a cărții de identitate a vehiculului. Plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule se făcea pe baza documentului emis de organul fiscal competent în contul de venituri al bugetului de stat deschis la unitățile Trezoreriei Statului.
Înainte de intrarea în vigoare a Ordinului nr. 418/2007 (publicat în M. Of. la data de 02 iulie 2007), funcționarilor din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor-birourile înmatriculări le revenea obligația de a verifica actul doveditor al plății taxei speciale, atât în ceea ce privește cuantumul sumei achitate, cât și mențiunea referitoare la seria cărții de identitate a autovehiculului pentru care se cerea înmatricularea; ulterior, funcționarii instituției mai sus menționate revenindu-le doar obligația de a verifica existența documentului de plată și valabilitatea acestuia din punct de vedere formal, respectiv existența tuturor mențiunilor obligatorii ce trebuiau trecute pe documentul în cauză.
În Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I., privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe .a vehiculelor, în art. 7 alin. (1) se specifică care sunt documentele necesare pentru înmatriculare, unul dintre acestea fiind dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii începând cu data de 01 ianuarie 2007 (lit. j) . în alin. (4) al art. menționat mai sus se arată că, în cazul existenței unor indicii cu privire la falsificarea documentelor prevăzute la alin. (1) sau (3) ori în absența celor prevăzute la alin. (3), la solicitarea serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, se vor efectua verificări prin intermediul structurilor specializate din cadrul M.A.I. cu competențe în domeniu.
Inculpatul V. avea ca principală atribuție de serviciu efectuarea tuturor operațiunilor legate de atribuirea numerelor de înmatriculare provizorii sau definitive, inclusiv operarea pe calculator și în fișele specifice, având obligația de a cunoaște normele în vigoare referitoare la activitatea serviciului din care face parte, așa cum rezultă din fișa postului.
Inculpatul I.M.D. deținea o societate (SC A.A. SRL Câmpia Turzii), cu obiect de activitate prestări servicii în domeniul înmatriculărilor de vehicule și fiind în relații de prietenie cu inculpatul V.P., apela exclusiv la serviciile acestuia pentru operațiuni ce intrau în sfera atribuțiilor Biroului înmatriculări din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V Cluj.
Și inculpatul L.C. deținea o societate - SC T. SRL Cluj - și aflându-se și el în relații de prietenie cu inculpatul V.P., a apelat la ajutorul inculpatului V. pentru înmatricularea unui număr de trei autovehicule achiziționate în prima parte a anului 2008.
Cei doi coinculpați menționați mai sus, pe lângă alte persoane - P.C.A., G.D., F.F., M.B.V., P.l., P.O.R., O.A., O.R.I., P.M.D., P.I., P.G., M.C., D.A., M.E., D.V., A.L.S., B.T. și B.G. - au apelat la serviciile inculpatului V.P. pe considerentul că acesta lucra ca și agent de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj -Biroul înmatriculare și spunându-le că se pot face înmatriculări de autovehicule cu plata taxei de primă înmatriculare, la Vi din taxa legală prevăzută de lege, aceștia au apelat la serviciile inculpatului V.
Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, în perioada ianuarie-martie 2008, inculpatul V.P. a înmatriculat un număr total de 24 de autovehicule, prin întocmirea unor acte ce atestă nereal plata taxei speciale de primă înmatriculare (ordine de plată), urmare a primirii unor sume de bani fie direct de la beneficiarii înmatriculărilor, fie prin intermediul inculpatului-I.M.D., cauzând bugetului de stat o pagubă în sumă de 449.096,22 lei, în cauza ce a făcut obiectul dosarului de mai sus fiind trimis în judecată pentru înmatricularea a 16 autovehicule și un prejudiciu cauzat bugetului de stat în sumă de 382.227,75 lei, pentru celelalte autovehicule înmatriculate și diferența de prejudiciu, dispunându-se în faza de urmărire penală disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.
Inculpatul V.P. a primit de la beneficiarii înmatriculărilor, direct ori prin intermediul inculpatului I.M.D., sume reprezentând aproximativ jumătate din cuantumul taxei speciale datorate potrivit legii, respectiv, 26.764 euro și 28.350 lei, inculpatul acceptând depunerea dosarelor de înmatriculare fără a exista actul doveditor al plății; mai mult, personal a completat formulare ale unor ordine de plată emise de către subunități ale unor instituții bancare, B.R.D. sau B.T. și a contrafăcut semnătura plătitorului, sumele rămânând în posesia inculpatului V., nefiind încasate la bugetul de stat, susținerea inculpatului că ar fi predat sumele de bani numitului „P." (S.I.), nefiind dovedită.
La datele de 17 aprilie 2008 și 21 aprilie 2008, părțile vătămate G.D. și P.C.A. au făcut autodenunțuri pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6
1
din Legea nr. 78/2000 modif., arătând că au remis inculpatului I.M.D. sumele de 20.000 euro (în cazul denunțătorului G.D.) și respectiv 15.000 lei (în cazul denunțătorului P.C.A.) pentru ca prin influența avută asupra unui polițist (V.P.) din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V Cluj, inculpatul I.M.D. să îi ajute să înmatriculeze vehiculele fără plata taxei speciale în cuantumul prevăzut de lege.
Partea vătămată G.D., administrator al SC D.C. SRL, firmă ce are ca obiect de activitate și transportul de persoane, în luna decembrie 2007 a achiziționat din Franța un număr de 4 autobuze, destinate realizării acestei activități.
Cunoscându-l de mai mult timp pe inculpatul I.M.D., apelând la serviciile societății acestuia în mai multe rânduri pentru a efectua demersurile necesare înmatriculării vehiculelor firmei sale, a apelat și în cazul celor cinci autobuze, fiind cunoscut faptul că, acesta are relații la diferitele autorități.
După obținerea omologării efectuate de către R.A.R. Cluj, constatând că suma datorată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare este extrem de ridicată, de peste 200.000 lei, partea vătămată G.D. a stopat demersurile pentru înmatriculare, întrucât nu dispunea de veniturile necesare.
În cursul lunii martie 2008, inculpatul I.M.D. a fost de acord să-l ajute pe G.D. să înmatriculeze cele 5 autobuze, ajutor condiționat de plata sumei de 20.000 de euro, solicitată de o cunoștință de la poliție, Biroul înmatriculări Cluj, care a fost de acord să primească documente de plată cu sume inferioare celor datorate potrivit legii, ajutor pentru care a pretins suma de 4.000 euro, pentru fiecare autovehicul.
Cu toate că s-a pretins plata în avans a întregii sume, G.D. a refuzat, arătând că va achita suma de 10.000 euro la depunerea dosarelor, iar restul sumei numai după obținerea înmatriculării.
În scopul arătat, la începutul lunii martie, G.D. i-a dat inculpatului Ispas documentele aferente celor cinci autobuze, suma de 10.000 de euro și ștampila societății, acesta ocupându-se de depunerea dosarelor, iar la câteva zile G.D. a fost contactat telefonic de către inculpatul I. care, i-a comunicat că a rezolvat înmatriculările autovehiculelor și urmează să ridice numerele, pretinzând cea de a doua tranșă de bani.
Dată fiind suma mare pretinsă, G.D. nu a avut deplină încredere și l-a însoțit pe inculpatul I.M.D. la S.P.C.R.P.C.LV Cluj, având asupra sa restul de bani, respectiv 10.000 de euro și în sediul Serviciului de înmatriculări, la solicitarea inculpatului Ispas, G.D. s-a deplasat la biroul de eliberare a documentelor, timp în care inculpatul I. a discutat cu mai multe persoane, spunându-i la un moment dat că a dat banii polițistului și totul este rezolvat, fapt confirmat de obținerea numerelor:, fără ca partea vătămată G.D. să intre în posesia vreunui document care să ateste plata taxei speciale de primă înmatriculare și bănuind că ceva nu este în regulă, a formulat denunțul din 17 aprilie 2008.
Denunțătorul arată că lipsa documentului justificativ, a fost de natură a-i crea îndoieli și l-a determinat să sesizeze faptele.
Din notele de redare a convorbirilor purtate între denunțător și inculpat rezultă că, acesta din urmă recunoaște primirea sumei de 20.000 de euro pentru ca la rândul său să o remită mai departe unui polițist din cadrul Biroului de înmatriculări și, cu prilejul acestor discuții asigurându-l pe G.D. că nu sunt probleme. Pe de altă parte, inculpatul susține că nu cunoaște modalitățile concrete în care s-a realizat înmatricularea, responsabilitatea aparținând funcționarului de la înmatriculări care îi va restitui banii în cazul în care se va descoperi fapta, inculpatul Ispas solicitându-i să nu-l implice și să susțină că a fost ajutat de o persoană, „P.", care lucrează la B.R.D. și poate obține reduceri.
Inculpatul I.M.D. a recunoscut primirea sumei de 20.000 de euro de la G., declarând că întreaga sumă a fost dată polițistului V.P. de la Biroul înmatriculări; inculpatul susține însă că nu a traficat influența avută asupra funcționarului public, că nu a cunoscut caracterul ilicit al înmatriculării și nici modalitatea concretă în care s-a realizat plata taxei speciale, susținând implicarea unei persoane cunoscute sub numele P., angajat al Trezoreriei sau Finanțelor Cluj, care beneficiază de reducere a taxei.
Și inculpatul V.P. a recunoscut primirea sumei de 20.000 euro, pe care pretinde că, la rândul său a dat-o numitului P., pentru ca acesta să achite taxa specială redusă la jumătate cu motivarea că, în calitate de angajat al Finanțelor, beneficiază de reducere și, cu toate că au fost încuviințate probele propuse în dovedirea existenței așa numitului „P.", inculpatul nu a reușit să dovedească existența acestuia.
Așa cum rezultă din convorbirile telefonice din 13 mai 2008, inculpatul I.M.D. îl instruiește pe G. Dan ce să declare cu privire la înmatricularea autovehiculelor și a sumei de 20.000 euro, inculpatul Ispas fiind instruit la rândul lui de către inculpatul V.
Din fișele de înmatriculare a celor cinci autobuze rezultă că acestea au fost operate de către inculpatul V.P., un număr de cinci ordine de plată, formulare ale B.R.D., datate 18 martie 2008 și care prezintă impresiunea unei ștampile cu inscripția B.R.D. - Sucursala Turda. Ordinele de plată au fost completate olograf de către inculpatul V.P., care a aplicat și ștampila SC D.C. SRL și a executat prin contrafacere semnătura plătitorului.
Expertiza efectuată asupra scrisului și sigilografică confirmă ca autor al scrierii pe inculpatul V.P., impresiunea ștampilei fiind diferită de cea originală, fiind contrafăcută; ordinele de plată nu au fost operate, taxa specială datorată pentru cele cinci autobuze, în sumă de 236.038,01 lei, nefiind încasată la bugetul de stat.
Inculpatul I.M.D. susține că, a depus cele cinci dosare care au fost primite de către funcționarul de la Biroul de înmatriculări fără ca acestea să conțină actul doveditor al plății taxei speciale, înțelegerea fiind ca inculpatul V.P. să rezolve această problemă, fără a-i da relații cu privire la modalitatea concretă.
La fel a procedat inculpatul I.M.D. și în cazul părții vătămate P.C.A., de la care a primit suma de 15.000 lei pentru ca tot prin intermediul agentului de poliție V.P., să obțină înmatricularea autoutilitarei, fără plata taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege.
P.C.A. a achiziționat în luna mai 2007 un vehicul (cap tractor), neînmatriculat și pentru că-l cunoștea pe inculpatul I.M.D. de mai mult timp, a apelat la serviciile acestuia pentru a intermedia înmatricularea. P.C. arată că a efectuat demersurile pentru a obține actele necesare, iar în luna ianuarie 2008 a hotărât să înmatriculeze vehiculul, ocazie cu care soția sa a solicitat Administrației Financiare Câmpia Turzii să calculeze taxa datorată potrivit legii, aflând că aceasta ar fi de peste 70.000 lei, sumă de care nu dispunea; i-a relatat inculpatului I.M.D. aceste aspecte, acesta promițându-i că se va interesa și va încerca să îl ajute, iar după circa o săptămână, i-a spus că poate rezolva înmatricularea în schimbul sumei de 15.000 lei, prin intermediul unei cunoștințe, polițist la înmatriculări și fiind de acord cu propunerea, după ce a pregătit întreaga documentație, s-a deplasat la sediul firmei inculpatului I.M.D. și la indicațiile acestuia a înmânat martorei M.O.M. angajată a firmei „A.A." dosarul, ștampila societății și suma de 15.000 lei, iar după circa o săptămână, a fost anunțat telefonic de către inculpatul Ispas că vehiculul a fost înmatriculat; astfel, s-a deplasat personal la biroul eliberări și a ridicat numărul de înmatriculare atribuit.
Ca și în cazul G., P.C. a fost sfătuit de către inculpatul Ispas să declare varianta indicată de către V., a existenței numitului P., spunându-i să declare: „domle am fost la ghișeu și a zis că are pe cineva care lucrează la bancă și face mai ieftin . era cu un tip acolo, am înțeles că P. îl cheamă, că așa a zis el să zicem de unu P.. înțelegi că așa îl cheamă pe tipul ăla." Inculpatul I.M.D. arată că „de aia nici nu m-am implicat tare și nu m-am băgat, că . m-așteptam la genu ăsta, că mie mi-a zis de primă dată de când. știi că ți-am mai zis o dată atunci. și atunci n-am vrut să mă bag . Cine a luat banii, ăla să plătească, că el a zis că banii vi-i dă înapoi, nu se pune problema. Păi io ce am, am trei sau patru mașini care le-am făcut, n-am făcut la oricine. io i-am zis P. io n-am văzut, n-am știut nimic."
Inculpatul V.P. este cel care a completat dosarul de înmatriculare, în care s-a regăsit ordinul de plată cu numărul 010 având ca dată a emiterii 10 martie 2