ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 42/A/2016

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, partea civilă A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, inculpații A., B., C. și D., împotriva Sentinței penale nr. 29 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală, și pentru cauze cu minori, privind și pe inculpații E., F., G., H. și I., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Curtea de Apel Iași, secția penală, și pentru Cauze cu Minori, prin Sentința penală nr. 29 din 10 iunie 2014, a dispus:

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, art. 207 alin. (1) din noul C. pen.;

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, art. 207 alin. (1) din noul C. pen.;

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 80 C. pen., a renunțat sa aplice pedeapsa inculpatului E. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (7 acte materiale), art. 322 din noul C. pen.

În baza art. 81 din noul C. pen., a aplicat inculpatului E., sancțiunea "avertisment".

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 292 din noul C. pen.;

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor acte: balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, și din 20 decembrie 2008, avizele de însoțire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, emise în mod fictiv de către inculpatul E., în calitate de administrator al SC L. SRL.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționata acțiunea civilă formulată în procesul penal, împotriva inculpaților: E. și F., de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin reprezentații săi legali.

În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulata în procesul penal, împotriva inculpaților: H. și B., de partea civilă Q.

A constatat că partea vătămată M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A constatat că D.G.F.P. Galați, D.G.F.P. Vrancea și D.G.F.P. Iași au formulat cereri în cauză în numele și pentru partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași, secția penală, și pentru cauze cu minori a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 13 septembrie 2010 în Dosarul nr. x/P/2009, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., reținându-se că în luna mai 2009, a acceptat propunerea inculpatului H., notar public, de a o constrânge pe persoana vătămată DD., prin înregistrarea unui dosar penal și chemarea sa la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei inculpatului H.; fals în declarații informă continuată, prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale), reținându-se, în fapt, că nu a menționat în declarațiile de avere întocmite la data de 06 august 2007, 3 ianuarie 2008, 02 iunie 2008, 31 iulie 2008, 29 aprilie 2009, 10 septembrie 2009 și depuse la Consiliul Superior al Magistraturii, că deține imobilul din Galați, că are un debit de 250.000 lei către SC EE. SRL Galați și că a înstrăinat imobilul sus-menționat în ultimele 12 luni.

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna iunie 2009, a promis inculpatului R. oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul Y. să adopte o soluție de netrimitere în judecată a învinuitului Z. în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de agent de poliție și șeful Postului de Poliție Vânători, jud. Galați, în perioada aprilie - septembrie 2009, a acceptat propunerea inculpatului H. de a o constrânge pe persoana vătămata DD., prin înregistrarea unui dosar penal și chemarea sa repetată la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei, inculpatului H. și a exercitat amenințări, în mod repetat, asupra părții vătămate, în același scop.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/1/2010 din 15 septembrie 2010.

Prin Sentința penală nr. 1509 din 31 octombrie 2011 dată în Dosarul nr. x/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus:

"Respinge cererea de continuare a procesului penal formulată de apărătorul inculpatului R., ca inadmisibilă.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale); art. 13 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale); art. 2 5 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 7 8/2000 combinat cu art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 31 alin. (2) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit.a) C. pen., constatând că a intervenit decesul inculpatului.

În baza art. 38 C. proc. pen. disjunge cauza cu privire la inculpații I., A., B., H., C., G., D., E., F. și, în baza art. 42 C. proc. pen., trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Galați."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/1/2010, iar prin Sentința penală nr. 710 din 30 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a strămutat cauza de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Iași, unde a fost înregistrată sub nr. x/1/2010.

În faza urmăririi penale inculpații I., A., B., H., C., G., D., E. și F. au negat comiterea faptelor.

A. Judecată în fond, la Curtea de Apel Iași

Inculpații I. și C. au uzat de dreptul la tăcere conferit de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și nu au dat declarații în cauză.

Inculpații A., B., H., G. și D., în declarațiile lor, nu au recunoscut comiterea faptelor penale. Inculpatul I., la termenul din 24 aprilie 2013, a revenit asupra poziției inițiale de a nu da declarații și a dorit sa fie audiat, declarația acestuia fiind consemnata la dosar și poziția sa a fost de nerecunoaștere a faptei reținuta în actul de inculpare.

Inculpatul E., s-a prelat de dreptul la tăcere conferit de disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și nu a dorit sa dea declarație în cauza.

Inculpatul F., fiind audiat la termenul din 05 iunie 2013, nu a recunoscut comiterea faptei penale reținuta în actul de inculpare.

Inculpatul C., după ce în prima fază a înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, la termenul din 09 octombrie 2013, a revenit asupra poziției inițiale de a nu da declarații și a dorit sa fie audiat, declarația acestuia fiind consemnată la dosar și poziția sa a fost de nerecunoaștere a faptei reținută în actul de inculpare.

Au fost audiați martorii din lucrările dosarului: GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. și NN., OO., PP., QQ., Y., RR..

La cererea inculpatului I. a fost audiat martorul SS., iar la cererea inculpatului A. a fost audiată martora ȘȘ. și TT.

La termenul din data de 15 ianuarie 2014, martorii BB. și ȚȚ., au trimis cereri la dosar arătând ca nu se pot prezenta în instanța și au arata ca își mențin declarațiile date în faza de urmărire penală, iar procurorul a arătat ca renunța la audierea acestora și după punerea în discuție a părților instanța a dispus ca acești martori sa nu mai fie audiați și s-a dat citire declarațiilor lor în ședința publica la acel termen. Cu privire la martorul ȚȚ, s-a dispus prin încheierea de ședința din 15 ianuarie 2014 audierea prin comisie rogatorie a acestui martor declarația dată în fața comisei rogatorii aflându-se la dosar.

Curtea de Apel, a precizat că prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5

2

vechiul Cod, statuându-se ca "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă."

Art. 99 alin. (1) C. proc. pen. stipulează: În acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă.

Iar, potrivit alin. (2): "Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare."

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnitarii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes"; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Potrivit art. 62 C. proc. pen. vechi, instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe. Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. vechi, probele nu au o valoare dinainte stabilită.

S-a precizat că aprecierea fiecăreia se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Potrivit art. 396 C. proc. pen.: 1) Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. 2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. 3) Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80 - 82 C. pen. 4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83 - 90 C. pen. 5) Achitarea inculpatului se pronunță în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a) - d). 6) Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j).

S-a arătat că inculpatul nu are sarcina să-și dovedească nevinovăția, el doar se apără. A mai precizat Curtea de Apel Iași că în cazul de față inculpații au susținut pe tot parcursul procesului penal ca nu ei au comis faptele de care sunt acuzați.

Instanța a constatat ca autorii rechizitoriului a ajuns la concluzia ca, inculpații din prezenta cauza sunt autorii faptelor descrise bazându-se în principal pe înregistrările convorbirilor telefonice purtate intre inculpați.

S-a arătat că pentru dovedirea unei infracțiuni și implicit pentru pedepsirea făptuitorilor este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv. Probele directe ale infracțiunii sunt urmele materiale ale acesteia, adică obiectele cu care s-a realizat infracțiunea: arme, urme, pete, etc. care trebuiesc completate cu probele indirecte, adică mărturiile depuse de anumite persoane care au participat indirect la infracțiune, adică martorii.

Instanța a apreciat că, în speța de față probele directe lipsesc, iar probele indirecte așa cum s-a arătat mai sus, au avut un sens în faza de urmărire penală, sens care nu se mai regăsește în faza de judecată.

Având în vedere că, la pronunțarea unei soluții de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauza probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, s-a considerat că se impune a se da eficienta regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

S-a arătat că regula în dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflecta modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea ca, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt, înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție" și deci inculpații trebuie achitați.

Pentru ca regula in dubio pro reo să fie aplicabilă se cere să existe cu adevărat o îndoială, îndoiala există atunci când, din coroborarea tuturor probelor apare posibilă atât existența vinovăției cât și a nevinovăției, fără ca vreuna dintre acestea să se desemneze cu certitudine.

S-a arătat că prezumția de nevinovăție de care se bucura orice persoana în baza art. 5

2

din C. proc. pen. vechi și art. 99 alin. (2) noul C. proc. pen., nu a putut fi răsturnată în cazul inculpaților, așa incit numai pe baza unor probe care ar putea conduce și la concluzia ca ei ar fi autorii dar și la concluzia ca nu ei sunt autorii, nu se poate dispune tragerea la răspundere penală a acestora.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 260 alin. (1) C. pen. 1969, art. 273 alin. (1) din noul C. pen.

S-a reținut următoarea situație de fapt că inculpatul G., fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Vrancea care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că, un alt inculpat din dosar R., nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., președintele Consiliului Județean Vrancea și președintele Alianței Politice CC., pentru a-l menține pe C. în funcția de director coordonator al Direcției Silvice Vrancea și că nu a vorbit cu BB., transmițându-i mesajul în legătură cu menținerea în funcție a învinuitului C.

Inculpatul D., avocat în cadrul Baroului de Avocați Galați care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că un alt inculpat R., nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., pentru a-l menține pe C. în funcția de director coordonator al Direcției Silvice Vrancea și că nu a vorbit cu BB., transmițându-i mesajul în legătură cu menținerea în funcție a învinuitului C.

Potrivit art. 260 alin. (1) C. pen. 1969: Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Conform art. 273 alin. (1) din noul C. pen.: Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

S-a precizat că probele pe care s-a bazat inculparea celor doi inculpați sunt convorbirile înregistrate de cei doi inculpați cu R.

În ziua de 21 mai 2009, la ora 19:08:48, R. de la postul telefonic ia legătura cu UU. aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"UU.: DA!

R.: Salut, UU.!

UU.: Alo?

R.: Salut, UU.; salut!

UU.: Te pup, R.! Ce faci?

R.: Ce să fee?! Uite, sunt la Vrancea!

UU.: O!

R.: Da! Tu unde ești?

UU.: Eu sunt la Galați, R.

R.: A! La Galați, da! Auzi (...) Am o rugăminte la tine! Tu (...) Bine, și eu îl cunosc pe acesta, numărul unu, dar aveam o înțelegere (...) să-l păstreze pe șeful de la Silvic și (...) Bine! Sunt funcții politice, dar (...)

UU.: Bine! Voi (...)

R.: Nu l-a păstrat, dar măcar adjunct să-l lase (...)

UU.: Am înțeles, R.!

R.: Eu am vorbit cu oamenii mei de acia și (...)

UU.: Dar dacă îți dau un număr de telefon și-l sun și eu să se întâlnească cu tine. E bine?

R.: Acum?

UU.: Da, bine-înțeles. Păi, da!? Dar tu ești R, măi! Ești prietenul meu și poți oricând să te vezi cu el. Dacă nu (...) eu vroiam de astăzi să plec în Vrancea.

R.: Așa!

UU.: Dar omul meu de serviciu (...) că el nu merge că el nu aia, că are treabă (...)

R.: Bun, dar (...)

UU.: (...) am renunțat și eu!

R.: (...) și când te-ai duce tu? Când te (...) când vii la Vrancea ?

UU.: Dacă e imperios (...) Tu te întorci în noaptea asta la Galați?

R.: (...) acum! Eram pe drumul spre Galați. Să plec (...)

UU.: Da! Ăăă (...) Poți să-ți notezi un număr de telefon?

R.: Da! xxx

UU.: xxx

R.: xxx

UU.: xxx

R.: xxx

UU.: xxx

R.: xxx!

UU.: Nu! Tu îi dai numai un telefon și îi spui: - Vă mulțumesc că v-a sunat maestrul! Da?

R.: Da, da, da, da, da!

UU.: Bine, în regulă (...)

R.: Hai că eu îl sun în două minute, da?

UU.: Bine! Nu, nu! În cinci, ca întâi să sun eu!

R.: în cinci, bine!

UU.: întâi să sun eu!

R.: Bine, bine! Bun, bun!

UU.: Bine, te pup, R.!

R.: Sănătate!

UU.: Pa, pa!

R.: Sănătate! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

În ziua de 21 mai 2009, orele 19:12:42, R. de la postul telefonic xxx este contactat de UU. aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"UU.: Alo? Ăăă (...) R., nu-mi răspunde pe niciunul dintre telefoane, dar mâine fac tot posibilul și plec la Vrancea și după aia te sun pe tine! Corect?

R.: Da, da, da! Mă, dacă ajungi să vorbești tete-a-tete cu el, măcar adjunct, mă, să-l lase, mă

UU.: Am reținut din prima conversație!

R.: Hai, bine, bine! Să trăiești!

UU.: Bine! Și eu mă duc acolo și văd ce fac, da?

R.: Bine, să trăiești!

UU.: Cum îl chemă pe adjunct?

R.: C.! Pe prim! Acum e încă prim, dar e adjunct

UU.: C. (...) Am înțeles! Gata!

R.: Da, da, da, da! Da, bine!

UU.: Bine, te pup! Dar vreau să-ți spun ceva!

R.: Da!

UU.: Din punct de vedere legal, nu-l poate schimba pe C.!

R.: Măi, știu, mă! Dar asta înseamnă deja (...) Ei au pregătit omul să-l înlocuiască luni cu (...)

UU.: Dacă eu îți promit că mâine văd cum fac, că vreau să ajung până la Lepșa (...) vreau să mă duc să-mi plătesc televizor (...) am mai multe și nu știu cum e, dar moșul acesta vagabond nu vrea să meargă cu mine, că eu vroiam să plec azi!

R.: Aha!

UU.: Dar o rezolv eu! Și te sun mâine, da?

R.: Bine! Bine, UU.! Merci, mult! Să trăiești!

UU.: Bine. Te pup, R.! Pa! Sănătate!

R.: Pa, pa, pa! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

În ziua de 22 mai 2009, orele 12:07:53, R. de la postul telefonic xxx este contactat de UU. aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"R.: Da!

UU.: Tot respectul, domnul general!

R.: O! Trăiți, domnul (...) maestre! Iote că

UU.: Ce faci?

R.: Ce să fac? îs la muncă! Vroiam să

UU.: La muncă!

R.: (...) mănânc ceva în spate, la mine (...) mâncam niște păstăi că (...) Fasolea are (...)

UU.: Da! Și tot (...) E zi de post!

R.: Nu-i zi de post! Nu de asta, dar (...) Nu! Cu glicemia (...) știi, nu îmi face probleme. Știi? Asta e!

UU.: Dacă aș avea eu glicemie cum aveți dumneavoastră, ar fi nemaipomenit!

R.: Deci, domnu general!

R.: Da!

UU.: Așa!

UU.: Și mi-a spus că va încerca să facă tot ceea ce se poate, doar că prin stilul meu personal, ori de câte ori am câte o problemă, eu întotdeauna dau telefon ultimul, după ce lucrurile sunt aproape încheiate!

R.: Aha!

UU.: Și-am explicat doleanța omului pe (...) vizavi să fie numărul doi (...)

R.: Da?

UU.: Și mi-a spus că va face tot posibilul să țină seama de chestia asta!

R.: No, bine! Mulțumesc mult!

UU.: Da! Și trebuia să dau telefon să spun asta!

R.: Bine! Mersi, mersi mult!

UU.: Bine! Poftă bună!

R.: Când te întorci? Când te întorci?

UU.: Acum sunt (...) ies din Bârlad (...) Nu știu câtă treabă va fi la Vaslui și mă întorc după-amiază!

R.: Bine, Bine UU.! Mersi mult! Să trăiești!

UU.: Te pup! Sănătate! Toate bune!

R.: Sănătate! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

În ziua de 22 mai 2009 (10:44:08), de la telefonul cu nr. xxx R. a fost apelat de G., ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"Op. femeie 1: Alo, da, parchetul.

G.: Sărut mâna,

Op. femeie 1: Ascult?

G.: Tot eu sunt, mai dați-mi la domnul general.

Op. femeie 1: O clipă vă rugăm! (se aude tonul intern al telefonului).

Op. femeie 2: Da?

G.: Sărut mâna!

Op. femeie 2: Bună ziua!

G.: N-a ieșit generalul?

Op. femeie2: O clipă, o clipă (se aude tonul intern al telefonului).

G.: Alo?

R.. Da. Trăiți, domn inspector.

G.: Cu respect, v-am mai sunat eu.

R.: Da?

G.: Așa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

R.: Da? Da.

G.: Da, da, da.

R.: No, bine, Și (...) dar cum a recepționat, nu știți nu?

G.: Poftim?

R.: Cum a reacționat? Nu știți, nu?

G.: Ăăă, nu știu (...) am vorbit (...)

R.: A, bine (...) da (...) bine, da.

G.: (...) cu primul a mers bine, bine.

R.. Am înțeles, da.

G.: Bun, bun.

R.. Mulțumesc tare mult."

Fiind audiat în calitate de martor, învinuitul D. a declarat că îl cunoaște pe procurorul general R. din perioada în care acesta funcționa în calitate de avocat în fostul Colegiu Galați. Nu-și amintește ca R. să-l fi sunat în cursul anului 2009.

Inculpatul a făcut precizarea că nu cunoaște numărul de telefon al învinuitului R., nu l-a sunat niciodată și pentru că discuțiile lor aveau loc odată sau de două ori pe an, sau uneori niciodată pe an nu poate localiza în timp ultima discuție și nici conținutul acesteia. S-a arătat că fiind audiat la data de 06 ianuarie 2010, inculpatul D. a avut reprezentarea ca este audiat în faza actelor premergătoare și nu a acordat importanta necesara unei posturi de martor în sensul exigentelor cerute de lege.

La data de 12 mai 2010, inculpatului D. i s-a arătat copia declarației date în data de 06 ianuarie 2010 pe care a semnat-o și a arătat că nici de această dată nu a fost ascultat în condiții procedurale.

Fiind audiat la data de 20 mai 2010, inculpatul declară ca și în fața instanței că, la data de 06 ianuarie 2010 nu a fost ascultat sub prestare de jurământ și că declarația semnată în data de 12 mai 2010 este copia fidelă a celei din 06 ianuarie 210 și, arată ca în perioada 21 - 24 ianuarie 2010 nu s-a simțit prea bine din cauza unei petreceri și nu își amintește dacă a fost sunat sau nu de R. în perioada la care se face referire.

În fața instanței inculpatul arata ca, de Sfinții Constantin și Elena, în anul 2009, când este și ziua sa de onomastică a făcut o petrecere, ocazie cu care a consumat ceva alcool și nu își amintește dacă a vorbit sau nu la telefon în data de 21 mai 2009 la telefon cu R. S-a arătat că, aceasta apărarea a inculpatului D. a fost constantă, în sensul că nu își amintește dacă a vorbit sau nu cu R. la telefon în data de 21 mai 2009 la telefon.

Fiind audiat la urmărirea penală în data de 14 mai 2010, inculpatul G. declară că menține în întregime declarația data la data de 01 aprilie 2010 care corespunde în totalitate adevărului și susține în continuare ca numitul R. nu l-a rugat niciodată personal sau telefonic să intervină pe lângă președintele Consiliului Județean Vrancea BB. în vederea menținerii în funcție a de director coordonator a numitului C.

În fața instanței de judecată inculpatul G. a susținut aceleași împrejurări că nu a fost rugat de R. să intervină la BB. în vederea menținerii lui C. în vreo funcție și a arătat că, într-adevăr defunctul R. i-a transmis un mesaj prin acele convorbiri telefonice, mesaj pe care el trebuia să îl transmită lui BB. în sensul de a nu se mai certa cu C. în campania electorală.

Inculpatul nu a contestat convorbirile telefonice însă a susținut că nu a fost rugat să intervină pe lângă BB. așa cum se susține în rechizitoriu.

Martorul BB. în faza de urmărire penală a declarat că, îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, începând cu data de 06 iunie 2008. De asemenea, este președintele organizației județene a CC. Vrancea începând cu data de 08 februarie 1990. În luna ianuarie 2009 a încheiat un protocol de colaborare cu organizația județeană. Potrivit acestui protocol M. a revenit CC. privind numirea șefilor serviciilor deconcentrate, respectiv directorii coordonatori. Organizația CC. a procedat la propunerea unor persoane competente pentru a ocupa aceste funcții la M. Au fost propuși următorii: VV. pentru funcția de director coordonator, WW. pentru funcția de director adjunct și YY. pentru funcția de director economic. Nu își aduce aminte ca cineva să-l fi sunat sau să fi vorbit cu el în legătură cu numirea unora sau altora pe aceste funcții, nici pentru C., fost director al Direcției Silvice Vrancea. Primește frecvent telefoane pentru a sprijini sau a ajuta diferite persoane în ocuparea anumitor funcții, dar niciodată nu ține seama de ele, deoarece de fiecare dată urmează calea legală.

S-a arătat că latura subiectiva a infracțiunii de mărturie mincinoasă, constă în intenția directă de a face o mărturie mincinoasă. La stabilirea intenției, organele judiciare trebuie să procedeze cu mare grijă, deoarece neconcordanța depoziției martorului cu realitatea își poate găsi explicația nu în reaua-credință, ci în anumite erori de percepție sau de memorie.

În cazul de față, s-a arătat că inculpatul D. a declarat pe tot parcursul procesului penal că nu și amintește ca numitul R. să îi fi cerut să intervină pe lângă BB. să îl mențină în funcție pe C. Chiar dacă s-a dovedit cu înregistrările convorbirilor telefonice ca inculpatul a discutat cu R. la telefon în data de 21 și 22 mai 2009, acestea în sinea lor nu pot conduce la stabilirea vinovăției inculpatului, cu argumentarea de baza ca, a trecut un an de zile de la acele discuții pian când inculpatului i s-au luat declarații iar acesta a arătat constant ca nu își amintește, nu că nu ar fi vorbit la telefon și că nu i s-ar fi cerut să intervină pe lângă BB. Este de notorietate însemnătatea sărbătorii religioase a Sfinților Constantin și Elena, în data de 21 mai a fiecărui an și față de relatările inculpatului D. precum ca ar fi sărbătorit în acea zi numele său de botez, așa încât pare plauzibilă apărarea așa precum că nu își amintește dacă a fost sunat sau rugat ceva de R. Prin urmare prestarea mărturiilor sale nu a fost făcută cu vinovăția cerută de lege adică intenția directă. Această neconcordanță a fost apreciată de instanța de judecată ca o eroare de memorie în care s-a aflat inculpatul D.

Inculpatul G. după cum s-a arătat mai sus nu a negat ca a vorbit la telefon cu R. dar că nu a fost rugat să intervină pe lângă BB. așa cum se arată în actul de inculpare.

"Așa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

G.: Da, da, da.

R.: No, bine, Și (...) dar cum a recepționat, nu știți nu?

G.: (...) cu primul bine, bine."

Acestea sunt convorbirile care au condus pe autorii rechizitoriului ca inculpatul G. a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Inculpatul a arătat ca a fost rugat să transmită un mesaj așa cum rezultă și din înregistrările indicate mai sus. Prin urmare, s-a apreciat că nici acest inculpat nu a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă deoarece nu a acționat cu intenție directă de a comite această faptă penală.

Inculpatul G. a relatat doar că nu a fost rugat să intervină pentru menținerea în funcție a lui C., nu avut intenția de a denatura adevărul, mărturisind că a avut discuții cu R. doar pentru a transmite un mesaj către BB. să nu se mai certe cu C.

Inculpatul F., a fost trimis în judecata pentru ca, în calitate de administrator al SC J. Galați SA, până la data de 15 octombrie 2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuință din Galați, necalculându-se și nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90.387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei și T.V.A. în sumă de 49.067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate și serviciile prestate, contul de profit și pierderi, elementele de pasiv din bilanț privind T.V.A. de plată și impozitul pe profit de plată, fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că, în conformitate cu prev. art. 41 din Legea nr. 187/2012 care a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, art. 43 din Legea nr. 82/1991 a fost abrogat. Cu alte cuvinte, norma juridică ce incrimina infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilității a fost abrogat explicit, fără ca legiuitorul să prevadă o nouă lege de incriminare a acestei infracțiuni.

În conformitate cu prev. art. 4 teza 1 noul C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Verificând conținutul din art. 3 din Legea nr. 187/2012, s-a constatat că infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilității nu este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Chiar și norma completatoare prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. a fost modificată prin intrarea în vigoare a noul C. pen.. Astfel, conf. art. 321 alin. (1) noul C. pen., subiectul activ al infracțiunii de fals intelectual este calificat, în sensul că infracțiunea poate fi săvârșită doar de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și din perspectiva acestei modificări s-a concluzionat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este în prezent dezincriminată.

Inculpatul E. a fost trimis în judecată pentru că, în calitate de administrator al SC L. SRL, a contrafăcut balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, și din 20 decembrie 2008, a contrafăcut avizele de însoțire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registrul de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase și balanța de verificare, împreună cu bonurile fiscale din 05 decembrie 2008, din 10 decembrie 2008, din 14 decembrie 2008, din 18 decembrie 2008 și din 26 decembrie 2008 emise de SC FF. SRL Focșani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, iar unele dintre acte le-a încredințat spre folosire învinuitului R. (bonul de vânzare fiscală și avizul de însoțire din 19 decembrie 2008) și pe altele le-a depus la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați (balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008 și avizele de însoțire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008), aceste fapte întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a arătat că, aceeași motivare, ca și în cazul inculpatului F., inculpatul E. a fost achitat în baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin 2 și 16 alin. (1) lit. b), teza întâi, C. proc. pen., pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, art. 321 din noul C. pen., intervenind dezincriminarea acestei infracțiuni așa cum s-a arătat mai sus.

Pentru infracțiunea prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța, în baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 80 C. pen., a renunțat să aplice pedeapsa inculpatului E. având în vedere următoarele aspecte:

- Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei sunt cele prevăzute de art. 80 din noul C. pen.: (1) Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. (2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. (3) În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

- S-a arătat că inculpatul E. s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dat declarație în faza de judecată. În faza de urmărire penală inculpatul E. nu a recunoscut învinuirea adusă și a menționat că de contabilitatea firmei SC L. s-a ocupat contabila ZZ. și AAA., și ca, elementele care au stat la baza întocmirii balanței de verificare și bilanțul pentru anul 2008 și care au fost depuse la A.F.P au fost operate de contabila ZZ. A arătat inculpatul ca el nu are cunoștințe de contabilitate și ca înainte de a verifica balanța de verificare și bilanțul a rugat pe contabila AAA. sa verifice modul în care ZZ. a efectuat înregistrările pe anul 2008 și aceasta i-a spus că este în regulă motiv pentru care a și semnat. A mai arătat că de contabilitatea primară în anul 2009 s-a ocupat tot contabila ZZ., care a decedat în anul 2010.

- Instanța a apreciat ca faptele reținute în actul de inculpare au fost comise în materialitatea lor așa cum au fost descrise, însă a considerat ca inculpatul E. are o contribuție redusa la înțelegerea aspectelor de natura infracționala, având în vedere ca nu are cunoștințe depline de contabilitate și ca aceasta activitate de contabilitate a fost ținută de persoana cu pregătire în domeniu ZZ. și AAA.

Prin urmare instanța a apreciat că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit, ceea conduce la concluzia ca inculpatul poate fi reeducat și fără să i se aplice o pedeapsă penală. Față de conduita inculpatului care, deși are antecedente penale dar nu este recidivist, s-a apreciat ca acesta are posibilități reale de îndreptare, așa încât aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. În baza art. 81 din noul C.