ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata D.E. împotriva sentinței penale nr. 14 din 03 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - N. C. proc. pen., în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 14 din 3 februarie 2015 Curtea de Apel Iași
a dispus în baza dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., respingerea acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D.E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., favorizarea infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
În
baza dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 23 decembrie 2014 a fost înregistrat sub nr. 917/45/2014 acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D.E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., favorizarea infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că în perioada 2000-2011 inculpata nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu privire la 213 dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani faptele aducând atingere intereselor legale ale persoanelor la care dosarele se referă și producând o tulburare însemnată a activității Ministerului Public, a omis să raporteze toate dosarele aflate în lucru la acest Parchet, în următoarele înscrisuri oficiale: rapoartele de bilanț pentru anii 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, informările privind constatările reieșite în urma analizei datelor statistice pe anii 2005 și 2004; situațiile cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 6 luni de la data începerii urmăririi penale, avute în vedere pentru întocmirea informărilor din datele de 30 mai 2011, 29 noiembrie 2010, 12 mai 2010, 13 noiembrie 2009, 14 mai 2009, 19 mai 2008, 31 iulie 2007, raporturile privind dosarele mai vechi de 6 luni de la repartizare întocmite lunar în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2010.
S-a mai reținut că toate raportările statistice efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani sub semnătura fostului prim procuror D.E. în perioada 2000-2010 au fost alterate de omisiuni sau de atestări necorespunzătoare adevărului și că într-un număr de 113 dosare s-au dispus rezoluții de netrimitere în judecată, nu au fost identificați autorii ori s-a dispus trimiterea în judecată a autorilor faptelor cu întârziere, numai după preluarea acestor dosare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
S-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, precum și felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei, respectiv 2 (doi) ani închisoare cu suspendare condiționată a executării cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată,
Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 787/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 C. proc. pen. în sensul că soluția consemnată în acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei. Astfel, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetată inculpata prin care s-a adus atingere intereselor persoanelor prin împiedicarea înfăptuirii justiției, iar, pe de altă parte, funcția importantă pe care a ocupat-o inculpata, respectiv șef al unei unități de Parchet, numărul foarte mare de acte materiale comise pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv unsprezece ani, precum și consecințele produse, perturbarea gravă a activității unității de Parchet și prescrierea răspunderii penale a unui număr mare de fapte care vizau și integritatea corporală și viața unor persoane.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata D.E., solicitând admiterea apelurilor și recunoașterea acordului de vinovăție.
Examinând apelurile prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Acordul de recunoaștere a vinovăției este o formă de negociere prin care se ajunge la o înțelegere cu privire la soluționarea învinuirilor aduse mvinuitului, fără a desfășura un proces judiciar competent, în care inculpatului i se garantează toate drepturile prevăzute de lege.
Dispozițiile art. 482 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. condiționează încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției de stabilirea felului, cuantumului și forma de executare a unei pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Instanța de control judiciar constată că inculpata D.E. a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., favorizarea infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. și fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., reținându-se, în esență, că în perioada 2000-2011 aceasta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu privire la un număr de 213 dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, faptele aducând atingere intereselor legale ale persoanelor la care dosarele se referă și producând o tulburare însemnată a activității Ministerului Public, în sensul că a omis să raporteze toate dosarele aflate în lucru la acest Parchet, în următoarele înscrisuri oficiale: rapoartele de bilanț pentru anii 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, informările privind constatările reieșite în urma analizei datelor statistice pe anii 2005 și 2004; situațiile cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 6 luni de la data începerii urmăririi penale, avute în vedere pentru întocmirea informărilor din datele de 30 mai 2011, 29 noiembrie 2010, 12 mai 2010, 13 noiembrie 2009, 14 mai 2009, 19 mai 2008, 31 iulie 2007, raporturile privind dosarele mai vechi de 6 luni de la repartizare întocmite lunar în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2010.
S-a mai reținut că toate raportările statistice efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani sub semnătura fostului prim procuror D.E. în perioada 2000-2010 au fost alterate de omisiuni sau de atestări necorespunzătoare adevărului și că într-un număr de 113 dosare s-au dispus rezoluții de netrimitere în judecată, nu au fost identificați autorii ori s-a dispus trimiterea în judecată a autorilor faptelor cu întârziere, numai după preluarea acestor dosare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Inculpata D.E., în prezența apărătorului ales, avocat I.C., la data de 26 noiembrie 2014 a declarat că este de acord să încheie un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța de control judiciar constată că acesta respectă dispozițiile art. 478-481 C. proc. pen., în sensul că este încheiat după punerea în mișcare a acțiunii penale (ordonanța nr. 787/P/2011 din 27 martie 2014), este avizat de procurorul ierarhic superior (la data de 26 noiembrie 2014), infracțiunile pentru care este cercetată inculpata sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani (abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. - 6 luni - 5 ani; favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. - 3 luni-7 ani; fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. - 6 luni - 5 ani) și cuprinde mențiunile expres prevăzute de art. 482 C. proc. pen.
În
aplicarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. conform căruia instanța de fond a respins acordul de recunoaștere a vinovăției și a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, se reține că aceasta a apreciat că pedepsele aplicate sunt nejustificat de blânde în raport cu gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei.
Cu privire la mențiunile expres prevăzute de art. 482 C. proc. pen. se reține de către instanță că una dintre acestea este cea referitoare la felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei.
În procesul de individualizare a pedepselor și de aplicare a legii penale mai favorabile s-a considerat că dispozițiile C. pen. anterior sunt mai favorabile raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Astfel, potrivit acordului încheiat, se reține că pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpata a fost de acord cu o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 1 an, iar pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de 1 an. În urma contopirii pedepselor inculpata a fost de acord și cu aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei inculpata a fost de acord cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., stabilindu-se termen de încercare de 4 ani, conform dispozițiilor art. 82 C. pen.
Verificând actele dosarului Înalta Curte constată că inculpata D.E. a fost audiată în cursul urmăririi penale (declarația din data de 6 octombrie 2011), în prezența apărătorului ales, avocat I.C., recunoscând faptele de care este acuzată.
De asemenea probatoriul administrat în cauză, constând în declarația de învinuită, declarații de martori, înscrisuri dovedesc săvârșirea faptelor de către inculpata D.E.
Instanța reține că fapta inculpatei D.E., care în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, cu atribuții privind exercitarea controlului ierarhic, în exercitarea acestor atribuții de serviciu, în perioada 2000-2011, nu le-a îndeplinit, în sensul că a păstrat în biroul său dosarele penale, soluționate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, care îi fuseseră înaintate în vederea verificării legalității și temeiniciei rechizitoriilor, pentru a semna adresele de comunicare a soluțiilor sau pentru a dispune scăderea și arhivarea acestora, cauzând o vătămare a intereselor legitime ale persoanelor la care se referă dosarele, precum și ale Ministerului Public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, faptă prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (177 acte materiale).
Fapta inculpatei D.E., care în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, a zădărnicit urmărirea penală, prin exercitarea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu (neverificarea legalității și temeiniciei rechizitoriilor, ce a avut drept consecință neînaintarea dosarelor Judecătoriei Pașcani), în cazul unor dosare penale găsite în biroul său la 11 iunie 2011, pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, sau au fost trimise în judecată, după o perioadă mare de timp, după preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului în formă continuată, prev. art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (113 acte materiale).
Fapta inculpatei D.E. care în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pentru ascunderea modului defectuos în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, a falsificat formularele statistice, rapoartele de bilanț și informările întoomite pe baza statisticii, precum și rapoartele periodice pe care trebuia să le transmită parchetelor ierarhic superioare cu privire la dosarele nesoluționate aflate în evidența Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, în sensul că a inclus între dosarele soluționate și pe cele care s-au găsit în biroul său cu ocazia controlului efectuat la 10 iunie 2011, faptă ce a avut ca rezultat denaturarea indicatorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (55 acte materiale).
Analizând incidența dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că faptele de care este acuzată inculpata sunt incriminate, atât de legea veche, cât și de legea nouă, iar sub aspectul limitelor de pedeapsă, observă o agravare a limitelor de pedeapsă. În aceste condiții în mod corect procurorul a apreciat că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior și a stabilit pedepse conform acestuia.
Ministerului Public a susținut că la stabilirea pedepsei prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a ținut cont de faptul că inculpata a recunoscut și justificat aceste fapte prin volumul mare de muncă existent la nivelul Parchetului, prin dorința de a remedia anumite erori procedurale sau lipsa de probațiune în cauză și că prin atitudinea manifestată pe durata procedurii desfășurată în faza de urmărire penală a contribuit în mod substanțial la aflarea adevărului în cauză. Toate aceste împrejurări au făcut ca pedepsele stabilite prin acordul de recunoaștere a vinovăției să fie orientate spre minimul special prevăzut de lege, fiind corespunzătoare atât criteriilor de individualizare cât și scopului preventiv și educativ prevăzut de lege.
Înalta Curte, ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. anterior, constată că pedepsele aplicate prin acordul de vinovăție, în cuantumuri orientate spre minim, sunt proporționale cu gravitatea faptelor săvârșite și corespund scopului prev. de art. 52 C. pen. anterior.
Față de numărul mare de acte materiale, se apreciază că în mod corect s-a aplicat sporul de 1 an închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
În
ce privește modalitatea de executare a pedepsei se observă că prin acordul de vinovăție s-a stabilit că pedeapsa de 2 ani închisoare să fie suspendată condiționat, considerându-se că pronunțarea unei pedepse este un avertisment suficient pentru ca inculpata să nu mai comită astfel de fapte pentru viitor.
În
consecință Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-483 C. proc. pen.
Așa fiind, Înalta Curte, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata D.E. împotriva sentinței penale nr. 14 din 03 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori -N. C. proc. pen.. Va desființa, în parte, sentința atacată, și rejudecând, în fond:
În
baza art. 485 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 26 noiembrie 2014, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D.E. în Dosarul nr. 787/P/2011.
În
baza art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., va condamna inculpata D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (177 acte materiale);
În
baza art. 264 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. va condamna aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului în formă continuată (113 acte materiale);
În
baza art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., va condamna aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (55 acte materiale).
În
temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) raportate la dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa închisorii cea mai grea, de 1 an închisoare, ce va fi sporită cu 1 an închisoare, inculpata urmând a executa în final pedeapsa de 2 ani închisoare.
Va face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen. anterior.
În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior, va suspenda condiționat executarea pedepsei pe o durată de patru ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. anterior.
În
temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării pedepsei principale se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata D.E., vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata D.E. împotriva sentinței penale nr. 14 din 03 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - N. Cod. proc. pen..
Desființează, în parte, sentința atacată, și rejudecând, în fond:
În
baza art. 485 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 26 noiembrie 2014, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D.E., în Dosarul nr. 787/P/2011.
În
baza art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice informă continuată (177 acte materiale);
În
baza art. 264 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului în formă continuată (113 acte materiale);
În
baza art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (55 acte materiale);
În
temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) raportate la dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, contopește pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa închisorii cea mai grea, de 1 an închisoare, ce va fi sporită cu 1 an închisoare, inculpata urmând a executa în final pedeapsa de 2 ani închisoare.
Face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen. anterior.
În
temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior, suspendă condiționat executarea pedepsei pe o durată de patru ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. anterior.
În
temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata D.E., rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2015.