ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 1505 din data de 16.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Vaslui a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 (an) și 6 (șase) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu privire la care a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea Judecătoriei Vaslui din 07.10.2020.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 C. pen., a contopit cele trei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, de 8 luni închisoare și de 10 luni închisoare stabilite inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte două pedepse), rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii rezultante stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a hotărât ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a dispus că se comunică Serviciului de Probațiune Iași.

S-a menționat că, potrivit art. 90 alin. (1) C. pen., persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Potrivit art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C. pen.

În baza art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că persoana vătămată Casa Județeană de Pensii Vaslui, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea totală a înscrisurilor sub semnătură privată falsificate de inculpat, respectiv, cele 90 de declarații rectificative menționate la punctul IX din rechizitoriu, precum și a copiilor contractului de muncă nr. x/13.03.2002.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății.

A constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1505 din data de 16.12.2020 pronunțate de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2018, pe care a desființat-o, în parte, în latura penală.

Rejudecând cauza:

A înlăturat din sentința apelată dispoziția de amânare a aplicării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, stabilită pentru infracțiunile concurente comise de inculpat, precum și aplicarea art. 85 și urm. C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, stabilită în sarcina inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.;

- 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen.;

- 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

A înlăturat din sentința apelată dispozițiile de stabilire a pedepselor sus-menționate pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., respectiv uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., și uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției.

A înlăturat din sentința apelată dispoziția de obligare a inculpatului A., în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., la plata către stat a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia urmăririi penale și a soluționării cauzei în fond, au rămas în sarcina statului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu erau contrare deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva sentinței penale nr. 1505 din data de 16.12.2020 pronunțate de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelurilor, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Iași a apreciat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, aceasta rezultând din interpretarea deciziilor CCR nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022. Prima dintre acestea a stabilit că soluția legislativă care prevede că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 358/26.05.2022 s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale, arătându-se că Decizia nr. 297/26.04.2018 este una simplă și că în perioada cuprinsă între data publicării acesteia și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripție a răspunderii penale, fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Așadar, Decizia nr. 358/26.05.2022 a statuat că din aprilie 2018 și până la apariția O.U.G. nr. 71/30.05.2022 C. pen. nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a prescripției.

Cum aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecății se face potrivit art. 5 alin. (2) C. pen. și în cazul actelor normative declarate neconstituționale, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în vigoare în perioada sus-menționată, ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă legea penală mai favorabilă, în care prescripția specială nu operează, iar prescripția răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general al prescripției, prev. de art. 154 C. pen.

În cauză, pentru infracțiunea de înșelăciune, art. 244 alin. (1), (2) C. pen. prevede pedeapsa maximă de 5 ani, iar pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, astfel cum aceasta din urmă a fost reținută în sarcina inculpatului, art. 322 și art. 323 C. pen. prevăd pedeapsa maximă de 3 ani.

Pentru toate cele trei infracțiuni, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani.

Pentru determinarea termenului de prescripție, raportarea se face la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza tentativei.

Având în vedere că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost comise în cursul lunii decembrie 2014, Curtea a apreciat că termenul de prescripție a răspunderii penale sus-menționat s-a împlinit în luna decembrie 2019.

În consecință, s-a dispus încetarea procesului penal, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că decizia penală recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Iași a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. penal rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., și uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen. și art. 5 C. pen. (comise în cursul lunii decembrie 2014), întrucât nu s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În acest sens, referitor la natura juridică a actelor întreruptive de prescripție, a arătat că "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile.

Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

A arătat că actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Procurorul a susținut că, pornind de la anumite coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curții Constituționale, se constată că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanțial (cursul termenului de prescripție, prescripția specială a răspunderii penale) și de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal).

Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a calității de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanță, etc.) nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

Mai mult, dispozițiile legale care suspendă cursul prescripției răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziții legale care suspendă cursul prescripției, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecății (art. 367 și art. 368 C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenței unei autorizări pentru punerea în mișcare a acțiunii penale [art. 9 alin. (3) și art. 10 alin. (2) C. proc. pen..].

Dispozițiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și condamnate în lipsă, respectiv art. 522

1

din C. proc. pen. din 1969. În prezent, procedura corespunzătoare se regăsește în art. 466 - art. 469 C. proc. pen. și este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Prin urmare, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

În continuare, referindu-se la actele de procedură întreruptive de prescripție efectuate în perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018, procurorul a arătat că actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ca urmare, ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 358/2022 că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale". Or, întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

De altfel, jurisprudența instanțelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a statuat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripție, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condițiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului). Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existența actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripția.

În contextul prezentat, raportându-se la situația inculpatului A., procurorul a susținut că, așa cum rezultă din actele dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de 23.05.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 320, art. 322 și art. 323 C. pen.

Ulterior, prin ordonanța din 12.08.2015 a fost extinsă urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. Totodată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 320 C. pen. și art. 323 C. pen.

Prin ordonanța din 26.05.2016 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A. pentru comiterea acelorași infracțiuni, iar prin ordonanța din 06.01.2017 a fost extinsă acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (90 acte materiale), prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În procedura camerei preliminare, inculpatul A. a invocat cereri și excepții, care au fost puse în discuția părților și respinse atât prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 29.05.2018, care a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vaslui, ca urmare a admiterii contestației inculpatului, cât și prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 10.01.2019 (pronunțată în rejudecare), definitivă la 10.04.2019, ca urmare a respingerii contestației inculpatului.

Procurorul a susținut că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel că, ținând cont de faptul că inculpatul A. a săvârșit infracțiunile în cursul lunii decembrie 2014, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

Pentru argumentele prezentate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a soluției de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A..

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 437 raportat la art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 10 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 09 februarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în luna decembrie 2014, a încercat să inducă în eroare pe reprezentanții Casei Județene de Pensii, prin depunerea la această instituție a unui contract de muncă întocmit pe numele său despre care cunoștea că este falsificat (prin modificarea numărului de înregistrare folosindu-se semnăturile și ștampila de la un alt contract înregistrat la ITM pe numele B.), contract din care rezulta că ar fi lucrat la S.C. C. S.R.L. din anul 2002, împreună cu 90 declarații rectificative falsificate de el, în scopul realizării stagiului de cotizare necesar pentru pensionare, fapte ce se circumscriu tentativei la infracțiunea de înșelăciune și infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 C. pen. și art. 323, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Iași a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecății, respectiv, decembrie 2014, termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale s-a împlinit în luna decembrie 2019.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Iași a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 C. pen. și art. 323, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă în luna decembrie 2014, data săvârșirii infracțiunilor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, în luna decembrie 2019.

În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 februarie 2023.

GGC - MM