ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 345 din data de 14.05.2025 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (din 14.07.2020).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 323 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (din 14.07.2020).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 325 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic (din 14.07.2020).

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 4 luni la care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 3 din 09.01.2020, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la 28.01.2020, și s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 96 alin. (5), art. 44 alin. (2), art. 38 alin. (2) și la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an și 4 luni, 1 an, 1 an și 3 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat și aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte trei pedepse, de 1 an, 1 an și 3 luni închisoare, respectiv sporul de 9 luni, rezultând pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare, pe care inculpatul A. o va executa în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 792 din data de 02 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 345 din data de 14.05.2025 pronunțate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr. x/2023.

S-a desființat în parte sentința penală mai sus menționată și în rejudecare:

S-a înlăturat din sentință dispozițiile de aplicare a art. 96 alin. (5), art. 44 alin. (2), art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 323 C. pen. și art. 325 C. pen.

S-a constatat că prin încheierea din data de 17.06.2025, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., și infracțiunea de fals informatic, prev. de art. 325 C. pen., în infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare (în loc de 1 an închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (faptă din 14.07.2020).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (faptă din 14.07.2020).

În temeiul art. 96 alin. (5), art. 44 alin. (2), art. 38 alin. (2) și la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare, 8 luni închisoare și 2 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse, de 8 luni închisoare și 2 luni închisoare, respectiv sporul de 3 luni și 10 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 1 (un) an, 7 (șapte) luni și 10 (zece) zile închisoare.

Pedeapsă de executat pentru inculpatul A.: 1 (un) an, 7 (șapte) luni și 10 (zece) zile închisoare, în regim de detenție.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 792 din data de 02 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 16 iulie 2025.

Recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

A solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea deciziei penale atacate și achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals.

În temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate.

În susținerea cazului de casare invocat, recurentul inculpat a arătat că infracțiunea de fals intelectual, potrivit art. 321 din C. pen., constă în falsificarea unui înscris cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Așadar, elementul material al infracțiunii de fals intelectual se prezintă sub două modalități alternative, însă cea relevantă în cauză este atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În această modalitate funcționarul public atestă sau confirmă, în mod nereal date sau împrejurări care nu au avut loc sau s-au petrecut în alt mod.

A arătat că în cauză, procesul-verbal de reprimire are la bază un formular tipizat care trebuie să conțină toate elementele cuprinse în formularul tip, precum și toate constatările reale găsite în teren, iar din probele administrate în cauză nu s-a dovedit contrariul, înscrisul nefiind alterat. S-a făcut mențiunea prezenței pădurarului de canton, întrucât așa prevede formularul. Pădurarul de canton putea confirma ulterior întocmirii procesului-verbal cele inserate în acesta.

De asemenea, a mai arătat că prin acțiunile întreprinse de inculpat în virtutea obligațiilor de serviciu, nu a creat niciun prejudiciu sau folos patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul. În februarie 2023, în urma administrării probelor care se află în prezentul dosar, s-a propus clasarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Un alt aspect invocat vizează forma de vinovăție a inculpatului la momentul săvârșirii pretinsei infracțiuni.

Procesul-verbal de reprimire a partizii a fost realizat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, art. 24 alin. (1) din Instrucțiunile înscrise în Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 1540/2011 care prevede în mod expres că reprimirea partizilor se va face până cel tărziu la data expirării termenului de exploatare prevăzut în autorizație, prin întocmirea unui proces-verbal de reprimire a parchetului și utilizând aplicația SUMAL 2.0. Ocol Silvic.

În ceea ce privește mențiunile din cuprinsul procesului-verbal de reprimire conform cărora parcela îndeplinește condițiile legale de reprimire, iar ulterior au mai fost găsiți doi arbori, acestea nu reprezintă inserări nelegale, atât timp cât legiuitorul prin art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010 statuează că, constituie contravenție:

"lăsarea de arbori marcați și netăiați în parchete, constatați după întocmirea procesului-verbal de reprimire. Sancțiunea se aplică dacă numărul arborilor este mai mare de 1% din numărul arborilor inventariați în cadrul actului de punere în valoare."

În cazul de față, doi arbori identificați și neexploatați din cei 242 de arbori câti au fost în partida constituită înseamnă sub 1%, deci nu există nici măcar contravenție.

În opinia recurentului inculpat, nu există o acțiune de falsificare a unui înscris oficial, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului care să fie apte de a produce efecte juridice și în consecință, fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals intelectual, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen.

De asemenea, a apreciat că nici sub aspect subiectiv, fapta imputată inculpatului nu îndeplinește elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals intelectual și uz de fals, posibila încălcare a unor obligații de diligență îmbracă forma de vinovăție a culpei, iar infracțiunile pentru care a fost condamnat presupune existența obligatorie a formei de vinovăție cu intenție.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., numai în ceea ce privește critica subsumată cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de fals intelectual.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reține Înalta Curte că recurentul inculpat a formulat critici care, în esență, vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals intelectual, susținând fie că fapta ar constitui doar contravenția prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010, fie că nu ar exista o acțiune de falsificare a unui înscris oficial prin consemnarea unor împrejurări neadevărate, apte să producă efecte juridice.

Potrivit art. 321 alin. (1) C. pen., infracțiunea de fals intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Analiza textului de incriminare evidențiază că elementul material al infracțiunii constă în două modalități alternative: atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Prima modalitate a elementului material, reținută și în prezenta cauză, există atunci când, cu prilejul întocmirii unui înscris, se consemnează, se constată, se adeveresc, cu știință, lucruri ce nu corespund realității.

A doua modalitate constă în omisiunea consemnării, inserării, înregistrării unor date sau împrejurări reale pe care funcționarul public avea obligația să le cuprindă în actul întocmit.

Cerința esențială atașată elementului material este aceea ca falsificarea să se fi produs cu prilejul întocmirii înscrisului oficial de către funcționarul care are competența să întocmească un asemenea act, iar falsificarea înscrisului să fie de natură să producă consecințe juridice, faptele sau împrejurările atestate în mod nereal, fie prin ele însele, fie prin modul în care condiționează înscrisul să aibă o atare aptitudine.

Aplicând aceste considerații teoretice speței de față, reține Înalta Curte că elementul material al infracțiunii de fals intelectual reținută în sarcina recurentului inculpat constă în întocmirea procesului-verbal de reprimire a partizii nr. x (3172), constituită în U.P. I, u.a. 76A, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că ar fi fost îndeplinite condițiile legale pentru reprimirea partizii și că la reprimire a fost prezent și pădurarul de canton B..

De asemenea, fapta a fost săvârșită de recurentul inculpat cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, acesta acționând în calitatea sa de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Breaza, funcționar public competent în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

Contrar susținerilor recurentului inculpat, potrivit căreia procesul-verbal întocmit nu a produs niciun efect juridic, întrucât prin acțiunile întreprinse nu a fost creat niciun prejudiciu sau folos patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul, Înalta Curte reține că în raport cu baza factuală reținută cu titlu definitiv de instanțele inferioare, prin consemnarea unor date necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de reprimire a partizii, inculpatul a generat un prejudiciu adus fondului forestier în cuantum de 103.627,8 RON, prejudiciu rezultat ca urmare a identificării de către organele de poliție a unui număr de 62 de tăieri ilegale de arbori, astfel cum reiese din procesul-verbal de control al exploatării parchetului din data de 24.07.2020.

De asemenea, înregistrarea ulterioară a înscrisului oficial falsificat la Ocolul Silvic Breaza și înscrierea de către inculpat a datelor necorespunzătoare adevărului din conținutul său în aplicația informatică SUMAL 2,0 a condus la generarea procesului-verbal de reprimire a parchetului nr. x din 14.07.2020, fals în integralitatea sa.

În ceea ce privește critica recurentului inculpat referitoare la împrejurarea că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, ci contravenția prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010 "lăsarea de arbori marcați și netăiați în parchete, constatați după întocmirea procesului-verbal de reprimire. Sancțiunea se aplică dacă numărul arborilor este mai mare de 1% din numărul arborilor inventariați în cadrul actului de punere în valoare", constată Înalta Curte că este nefondată.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor referitoare la contravenția prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010 rezultă că aceasta nu se suprapune, sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă, cu infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Potrivit reglementării contravenționale, răspunderea revine exclusiv exploatatorului sau persoanei obligate să taie toți arborii marcați din parchet - în speță, societatea S.C. C. S.R.L., titulară a autorizației de exploatare - și nu organului silvic însărcinat cu marcarea întregii mase lemnoase și cu efectuarea reprimirii.

În situația în care, după exploatare, reprezentantul ocolului silvic constata existența unor arbori rămași neexploatați, acesta avea obligația să consemneze situația în procesul-verbal și să refuze reprimirea parchetului. Prin urmare, consemnarea în mod nereal, cu intenție, a îndeplinirii condițiilor pentru reprimirea partizii, urmată de admiterea nelegală a acesteia, nu poate fi calificată ca o contravenție, ci reprezintă elementul material al infracțiunii de fals intelectual.

Așadar, condamnarea recurentului inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. a fost urmarea analizei instanței de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curți în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracțiunii, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, se impun a fi respinse ca nefondate.

În consecință, raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reținută în sarcina recurentului inculpat A. care, în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Breaza, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși cunoștea că nu sunt întrunite condițiile legale de reprimire a partizii nr. x (3172), constituită în U.P. I, u.a. 76A, a întocmit procesul-verbal de reprimire a parchetului consemnând în cuprinsul acestuia date false, respectiv faptul că la reprimire a fost prezent și pădurarul de canton B., precum și faptul că sunt întrunite condițiile pentru reprimirea partizii, în condițiile în care pe suprafața ei mai existau arbori neexploatați, întrunește condițiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., fiind realizată o corespondență deplină între faptele comise, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunii.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 792 din data de 02 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 792 din data de 02 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.