ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 25 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 4 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (faptă din 14.09.2021).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și (i) și alin. (3) C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și (i) și alin. (3) C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleași drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre a fost săvârșită în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentința penală nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2020.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2020 și s-a dispus executarea pedepsei.

În baza art. 44 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre a fost săvârșită în stare de pluralitate intermediară față de infracțiunea ce face obiectul sentinței penale nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 44 alin. (2), a art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26 din data de 02.03.2020 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2020, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilite și anume de 4 luni închisoare (1/3 din 12 luni închisoare), inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, în regim de detenție, în condițiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., care s-a dispus a se executa, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani. S-a dispus ca pedeapsa complementară să se execute, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 217 RON reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 191 din data de 25 iunie 2024 pronunțată de Judecătoria Câmpulung.

Împotriva deciziei penale nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 04 aprilie 2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 30 aprilie 2025, când s-a stabilit termen la data de 10 iunie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) c) teza I și d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), motivarea recursului în casație și semnătura apărătorului ales al inculpatului.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penal."

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și pe fond, admiterea recursului în casație iar, în conformitate cu art. 448, pct. 2, lit. a) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare invocat, a învederat că prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat principiile și limitele aplicării legii procesual penale, respectiv art. 5 din C. proc. pen., în sensul că organele judiciare nu au încercat aflarea adevărului pe bază de probe și au respins cu rea credință probele propuse în favoarea inculpatului.

În acest context, a solicitat a se avea în vedere că din conținutul probelor, mijloacelor de probă și procedeelor probatorii ce se regăsesc în dosarul de urmărire penală rezultă o altă situație de fapt, respectiv:

- nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul era conducătorul vehiculului;

- a refuzat prelevarea mostrelor biologice, pentru că nu el era conducătorul vehiculului, ci fiul său, B. - aspect dovedit cu declarațiile martorilor audiați:

- nu există probe care să susțină afirmația organelor de cercetare penală potrivit căreia inculpatul era singur în tractor la momentul producerii evenimentului;

- declarațiile martorilor au fost reformulate cu ocazia audierii acestora în fața instanței de fond;

- prin rechizitoriul din data de 23.05.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 337 din C. pen., nu și pentru fapta reținută în același rechizitoriu, prevăzută de art. 336 din C. pen.

- în mod eronat s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din C. pen., pretins comisă de B.;

- imposibilitatea dovedirii de către organele de cercetare penală că inculpatul a condus tractorul cu remorcă atrage și inexistența infracțiunii prevăzute de art. 337 din C. pen. - refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice;

- în mod greșit a reținut instanța de apel că fapta inculpatului de a încerca să scoată tractorul din locul unde rămăsese blocat arată calitatea acestuia de conducător auto și implicit obligația de a se supune prelevării probelor biologice.

Examinând cererea de recurs în casație formulată recurentul inculpat A., prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că decizia penală nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, cererea de recurs în casație a fost depusă în termen, însă nu respectă dispozițiile art. 437 lit. c) C. proc. pen.

Constată Înalta Curte că motivele de recurs în casație invocate de recurentul inculpat și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează în esență, inexistența unui probatoriu din care să rezulte că inculpatul avea calitatea de conducător auto al tractorului și implicit, a obligației acestuia de a se supune prelevării de mostre biologice.

În raport de susținerile recurentului inculpat, astfel cum au fost acestea expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație, se apreciază că în realitate, recurentul nu urmărește să supună cenzurii Înaltei Curți nelegalitatea hotărârii, ci solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Criticile referitoare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel și interpretarea ansamblului probatoriu administrat în cauză exced analizei instanței de recurs în casație, neputând fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, iar Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., invocat de către recurentul inculpat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept.

În acest context, Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu invocă veritabile aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci în realitate, solicită reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat în fața instanței de apel, aspecte care nu pot fi analizate și cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2025.