ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1873 din data de 13 decembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2022, în baza art. 337 C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în termenul de supraveghere de 2 ani al amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orșova în dosar nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018.

În baza art. 88 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orșova în dosar nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este în concurs cu infracțiunea de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe" prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. ce a făcut obiectul sentinței penale nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orșova în dosar nr. x/2017.

S-a contopit pedeapsa de 1 (unu) an închisoare din prezenta cauză cu pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orșova în dosar nr. x/2017

S-a aplicat pedeapsa cea mai grea - de 1 (unu) an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) zile reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an, 2 (două) luni și 20 (douăzeci) zile, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce s-a dispus a se executa potrivit art. 68 alin. (1), lit. b) C. pen.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului, la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 68/2024 din 25 ianuarie 2024 pronunțată în complet de divergență de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 1873/2023 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

*******

Împotriva deciziei din apel, nr. 68/2024 din 25 ianuarie 2024, la data de 23.02.2024, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales B., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. - "în cursul judecații nu au fost respectate dispozițiile privind competenta după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuata de o instanța inferioara celei legal competente".

Astfel, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A., prin apărător, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 68/25.01.2024, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, ca fiind nelegală, având în vedere lipsa competenței materiale a acesteia, față de dispozițiile art. 37 din C. proc. pen. și să se dispună trimiterea, spre rejudecare a cauzei, de instanța competentă, respectiv Tribunalul Militar Timișoara.

În esență, susținând nelegalitatea deciziei pronunțate de către o instanță necompetentă material, apărătorul recurentului inculpat a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din 21.07.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen., reținându-se că în data de 30.12.2018 a fost oprit în trafic de către doi agenți de poliție din cadrul Poliției Mun. Dr. Tr. Severin și a fost testat cu aparatul etilotest, ce a avut ca rezultat o alcoolemie în aerul expirat de 0,79 mg/l. Ulterior acestei testări a fost condus la Spitalul Județean de Urgenta Dr. Tr. Severin pentru prelevare de probe biologice.

S-a arătat că, la momentul săvârșirii acestor fapte, inculpatul A. era militar încadrat în Legiunea Străină, acest aspect reieșind inclusiv din actele comunicate de către autoritățile franceze la solicitarea Curții de Apel Craiova. Conform relațiilor comunicate, inculpatul este militar în Legiunea Străină de 8 ani si 2 luni, în prezent având gradul de "caporal".

A menționat apărarea că, având în vedere gradul inculpatului de caporal, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. (1) din C. proc. pen.:

"tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe."

Cu privire la calitatea acestuia de militar, s-a arătat că nu există niciun dubiu având în vedere actele comunicate de către autoritățile franceze.

De asemenea, în cererea de recurs în casație, în esență, s-a arătat că Decretul nr. 2008-956 din 12 septembrie 2008 conferă statutul de militar tuturor celor care sunt încadrați în Legiunea Străină și acesta este edificator în vederea recunoașterii statutului de militari a celor care se află în Armata Franceză, implicit în Legiunea Străină.

Prin urmare, în opinia apărării, caporalul A. din cadrul Legiunii Străine este militar ce beneficiază de drepturi conferite și protejate de legislația franceză.

A arătat apărătorul că, lămuriri cu privire la statutul de militar sunt oferite și de către Înalta Curte de Casație si Justiție în deciziile pronunțate de aceasta, sens în care a fost indicată Decizia ICCJ, SP, nr. 384/RC/2016.

Recurentul inculpat, prin apărător, a solicitat ca, pe lângă aspectele invocate în prezenta cerere, cât și în fața Curții de Apel Craiova, să se aibă în vedere și aspectele indicate în opinia separată formulată în prezenta cauză, opinie pe care apărarea o împărtășește pe deplin, în cuprinsul motivelor de recurs, fiind redate pasaje din cuprinsul opiniei separate:

Pornind de la rațiunea existenței instanțelor și parchetelor militare și având în vedere argumentele expuse în cuprinsul articolului de specialitate "Despre calitatea de militar" publicat de colonel magistrat Jurcă Ilie-Virgil, în Revista de drept penal nr. 1/2005, pag. 102 - 104, precum și opiniile doctrinare redate în cuprinsul articolului menționat, apreciez că atâta timp cât dispozițiile C. proc. pen. care instituie competența specială ratione personae în funcție exclusiv de calitatea de militar, fără a distinge între un militar înrolat în Armata Română sau un militar înrolat în armata altui stat, nici organele judiciare chemate să aplice legea n-ar trebui să facă o astfel de distincție.

Într-o lucrare fundamentală, profesorul Vintilă Dongoroz determină calitatea de militar a persoanei care a comis fapta în opunere cu aceea de civil, fiecare din ele fiind atributivă de competență personală (Vintilă Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale C. proc. pen. român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, București, 1975, p. 107 - 114.)

La rândul său, Virgil Rămureanu, în lucrarea Competența penală a organelor judiciare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, p. 76, argumentează că opunerea militar-civil nu poate să exprime decât punerea în evidență a calității speciale pe care o deține o categorie foarte redusă de cetățeni, aceea de militari și care, singură, determină competența personală (a fi civil este o determinantă înnăscută).

[...] singura calitate atributivă de competență penală este aceea de militar în activitate, care face parte din forțele armate ale sistemului de apărare națională, ordine publică și siguranță națională din România, precum și militarii străini justițiabili în țară, pentru că textele legii nu disting în funcție de cetățenia autorului - în același sens, Ion Neagu, Drept procedural penal. Tratat, Editura Global Lex, București, 2002, p. 289.

Argumentele expuse în lucrările de specialitate indicate mai sus se mențin și în prezent, având în vedere că dispozițiile procesual penale prezente au preluat, în esență, dispozițiile legale anterioare.

Se consideră că, în cauză, nu se poate face raportare doar la dispozițiile Legii nr. 80/1995, întrucât obiectul de reglementare al legii menționate privește exclusiv statutul cadrelor militare organizate pe teritoriul României.

În susținerea celor invocate, s-au amintit disp. art. 55 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munițiilor, având denumirea marginală -Regimul aplicabil unor categorii speciale de străini deținători de arme letale, conform cărora însoțitorii delegațiilor străine, la nivelul șefilor de stat sau de guvern, ai unor demnitari străini care beneficiază de protecție, precum si militarii străini pot introduce, purta si folosi, teritoriul României, arme de apărare si paza, pe baza de reciprocitate sau in condițiile stabilite prin acorduri bilaterale, daca acestea sunt notificate Inspectoratului General al Politiei Romane prin Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale ori Ministerul Afacerilor Externe.

S-a menționat că, un alt argument privind stabilirea calității de militar este expus și de către tratatele la care a aderat Statul Român. România în prezent face parte din Organizația Nord Atlantică, NATO, ca urmare a semnării tratatului de aderare în 29 martie 2004.

În Acordul între părțile membre la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor, tratat întocmit la data de 4 aprilie 1949, care a fost semnat ulterior și de România și Franța, lămurește și stabilește atribuțiile militarilor străini pe teritoriile statelor semnatare.

Astfel, la articolul 1 alin. (3) lit. f) se precizează:

"autorități militare ale statului trimițător" înseamnă acele autorități ale unui stat trimițător care sunt împuternicite de legislația acestuia să aplice legea militară a acelui stat în ceea ce privește membrii forțelor sale sau componentele sale civile.

Totodată, articolul 5 alin. (2) lit. b) din același tratat stipulează că "autoritățile statului de reședință au dreptul de a-și exercita jurisdicția exclusivă asupra membrilor unei forțe sau ai componentei civile și asupra persoanelor aflate în întreținerea acestora în ceea ce privește infracțiunile, inclusiv infracțiunile legate de securitatea acelui stat, pedepsite de legea sa, dar nu de legea statul expeditor".

S-a susținut că, toate aceste dispoziții din tratat au aplicabilitate pe teritoriul României, ca urmare a semnării acestuia, și sunt în concordanță cu normele naționale.

De asemenea, Tratatul de înțelegere amicală și cooperare între România și Republica Franceză din 20.11.1991 și Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul apărării din 24.10.1998, întăresc ideea că statutul de militar atât francez, cât și român, este recunoscut pe teritoriul ambelor state.

În concluzie, în opinia apărătorului recurentului inculpat, caporalul A., cetățean roman militar în Legiunea Străină, având statut de militar în activitate, trebuia să beneficieze de aplicarea corectă a dispozițiilor privind cercetarea sa conform statutului său, respectiv acela de militar, așa cum prevede art. 37 din C. proc. pen., însă el a fost cercetat și judecat de către o instanță necompetentă material, fiind invocate dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

S-a menționat că, întrucât urmărirea penală a fost efectuată de către poliția judiciară sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, iar ulterior trimiterii în judecată, inculpatul a fost condamnat în primă instanță de către Judecătoria Dr. Tr. Severin, toate actele de cercetare efectuate și probele administrate au fost realizate cu încălcarea dispozițiilor privind competența materială, fiind astfel lovite de nulitate absolută, conform art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, urmare a verificării și aplicării dispozițiilor legale în vigoare privind cercetarea militarilor, s-a solicitat să se constatate ca nelegală decizia penală nr. 68/25.01.2024 pronunțată de către Curtea de Apei Craiova întrucât instanța de apel nu are competența materială pentru a putea soluționa asemenea cauză, competența aparținând în mod exclusiv Tribunalului Militar, susținându-se că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen.

În consecință, apărarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei atacate ca fiind nelegală, urmând ca în baza disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Militar component să soluționeze cauza.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul a fost înaintat instanței supreme, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15.03.2024, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 09.04.2024, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 23.04.2024.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 23 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 07 mai 2024, s-au luat concluziile părților și ale parchetului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., Înalta Curte, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că natura recursului în casație - cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat - implică posibilitatea exercitării acestuia exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul acestei căii de atac, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat exclusiv cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., solicitând să se constate nelegalitatea deciziei pronunțate de către o instanță necompetentă material, motivat de faptul că la momentul săvârșirii faptei ce face obiectul cauzei și pentru care a fost condamnat, inculpatul A. era militar încadrat în Legiunea Străină (Armata Franceză) și astfel, în opinia apărării recurentului inculpat, caporalul A., cetățean roman militar în Legiunea Străină, având statut de militar în activitate, trebuia să beneficieze de aplicarea corectă a dispozițiilor privind cercetarea sa conform statutului său, respectiv acela de militar, așa cum prevede art. 37 alin. (1) din C. proc. pen.:

"tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe."

Conform cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Astfel, prin acest caz de casare este avută în vedere doar încălcarea normelor privind competența materială și personală a instanțelor de judecată (nu și competența teritorială), când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, iar nu și atunci când judecata s-a realizat de o instanță superioară în grad celei legal competente.

Competența materială (după materie sau ratione materiae) este forma de competență determinată de obiectul cauzei (infracțiunea a cărei săvârșire a dat naștere conflictului de drept penal), prin raportare la care se stabilește care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Competența personală (după calitatea persoanei sau ratione personae) este forma de competență determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii, ce stabilește, prin derogare de la competența materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală.

Jurisprudența instanței supreme cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. este în sensul că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispozițiilor privind competența având loc în cursul judecății, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condițiile în care poate fi invocată excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței, precum și cu privire la sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancțiune ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la tipurile de competență menționate, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. pen.." (decizia nr. 278/RC/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, pentru motivele arătate prin recursul în casație formulat, recurentul inculpat A., prin apărător, a invocat încălcarea normelor privind competența personală a instanțelor de judecată, susținând că, în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat competența aparține Tribunalului Militar și astfel s-a solicitat să se constatate nelegalitatea deciziei recurate, nr. 68/25.01.2024 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Militar component să soluționeze cauza în raport cu calitatea sa de militar în Legiunea Străină (Armata Franceză).

Înalta Curte, examinând susținerile recurentului inculpat A., datele concrete ale cauzei, dispozițiile legale incidente și starea de fapt stabilită cu titlu definitiv, constată că nu este întemeiată critica de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva nerespectării dispozițiilor privind competența de soluționare a cauzei după calitatea persoanei, în speță, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Se reține că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare.

În esență, instanțele au stabilit cu titlu definitiv, că în fapt, în data de 30.12.2018, în jurul orei 02:50, așa cum a reieșit din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, doi agenți de poliție din cadrul Poliției Mun. Drobeta Turnu Severin -Biroul Rutier care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, au oprit pentru control autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare x care circula pe Bd. x. La volanul autoturismului menționat anterior a fost identificat inculpatul A. care a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind în urma testării o alcoolemie în aerul expirat de 0,79 mg/l. Având în vedere rezultatul testului de respirație, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin unde i s-a solicitat de către polițiști să se supună la prelevarea de mostre biologice. La unitatea medicală, inculpatul a refuzat în prezența polițiștilor rutieri și a personalului medical să se supună prelevării de mostre biologice.

În drept, prin hotărârea definitivă de condamnare, s-a stabilit că, fapta inculpatului A. care în data de 30.12.2018, în jurul orei 02:50, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare x pe Bd. x în Mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, și a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la solicitarea organelor poliției rutiere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

În cauză, prin recursul în casație de față au fost formulate critici doar sub aspectul competenței de soluționare a cauzei în raport de calitatea de militar a recurentului inculpat în Legiunea Străină a Franței, apărarea susținând că, la momentul săvârșirii faptei, 30.12.2018, inculpatul era militar în Legiunea Străină de 8 ani și 2 luni, în prezent având gradul de "caporal" și astfel în opinia apărării acesta are statut de militar, ceea ce presupune incidența dispozițiilor art. 37 din C. proc. pen., în sensul că Tribalul Militar ar fi fost competent să soluționeze cauza sa.

Inculpatul A. a formulat aceeași critică și în fața instanței de apel, invocând nelegalitatea sentinței de fond, întrucât a fost pronunțată de o instanță necompetentă material.

Curtea de apel a analizat, cu titlu prioritar, legalitatea sentinței atacate prin prisma competenței după calitatea persoanei a primei instanțe, reținând că această critică a apărării inculpatului invocată sub acest aspect este nefondată.

În concret, s-a avut în vedere că, în ceea ce privește noțiunea de "militari", aceasta este definită prin raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, (aspect care rezultă inclusiv din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 103/RC din 12 martie 2020).

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare se înțelege "cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege. Cadrele militare sunt în serviciul națiunii". Reglementând gradele militare, art. 2 din același act normativ stabilește că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor, accederea în profesie cât și acordarea gradelor militare fiind reglementată de dispozițiile aceleiași legi.

Aplicând aceste dispoziții la cauza de față, s-a constatat că inculpatul A. nu se încadrează în niciuna din situațiile menționate de Legea nr. 80/1995, neavând calitatea de militar, care să impună judecarea sa de o instanță militară, sens în care, s-a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. privind competența după calitatea persoanei, solicitarea de admitere a căii de atac cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare tribunalului militar, fiind așadar apreciată nefondată.

Înalta Curte, în acord cu instanța de control judiciar, constată că recurentul inculpat A. nu întrunește condiția de a fi cadru militar în sensul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acesta neavând calitatea de militar în accepțiunea dispozițiilor legale incidente, care să impună judecarea sa de o instanță militară, astfel cum s-a susținut în cauză.

Pentru a analiza critica apărării recurentului inculpat relativ la nelegalitatea hotărârii pronunțate în cauză din perspectiva nerespectării dispozițiilor vizând competența materială după calitatea persoanei în soluționarea cauzei, așa cum s-a susținut în speță prin intermediul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în determinarea cadrului normativ aplicabil în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Statutul de cadru militar este definit de dispozițiile Legii nr. 80/1995, din cuprinsul acestor dispoziții legale reieșind că personalul militar cu statut de cadre militare sunt ofițerii, maiștrii militari și subofițerii cărora în baza acestei legi li s-a acordat acest grad în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, prevede că, prin cadre militare se înțelege: "cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege. Potrivit alin. (2) - Cadrele militare sunt în serviciul națiunii.

Prin art. 2 din aceeași lege sunt reglementate gradele cadrelor militare, acestea constituindu-se în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor. La alin. (2) se menționează că gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică, sunt:

A. Subofițeri: a) sergent major; b) plutonier; c) plutonier major; d) plutonier adjutant; e) plutonier adjutant șef.

B. Maiștri militari: a) maistru militar clasa a IV-a; b) maistru militar clasa a III-a; c) maistru militar clasa a II-a; d) maistru militar clasa I; e) maistru militar principal.

C. Ofițeri: a) ofițeri cu grade inferioare: - sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară; - locotenent; - căpitan; b) ofițeri cu grade superioare: - maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviația și marina militară; - locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviația și marina militară; - colonel, respectiv comandor pentru cei din aviația și marina militară; c) generali și amirali, prevăzuți la alin. (2)

1

paragraful B lit. c); […]

Art. 3 din Legea nr. 80/1995 stabilește că: Gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar. Gradul de ofițer, maistru militar și subofițer nu se poate pierde decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, se reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, cadrele militare sunt în serviciul națiunii și se pot afla în una dintre următoarele situații: "a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcții, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate [...]; b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate; c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar."

La art. 6 se menționează că: (1) În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt investiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale.

De asemenea, reglementând îndatoririle și drepturile cadrelor militare, art. 7 din Legea nr. 80/1995 prevede că, îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituția României, de legile țării și de prezentul statut, iar conform art. 8 alin. (1) Cadrele militare au următoarele îndatoriri principale: a) să fie loiale și devotate statului român și forțelor sale armate, să lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să respecte și să apere valorile democrației constituționale; […] (2) Cadrele militare în activitate au obligația să participe la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcție de cerințele Ministerului Apărării Naționale, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale.

Așadar, în concret, în lumina dispozițiilor legale care definesc calitatea de militar rezultă că doar personalul militar care are calitatea de cadru militar este învestit, în această calitate, cu exercițiul autorității publice, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut că accesul la profesia de cadru militar și exercitarea acesteia presupun asumarea unui statut special, supus unor îndatoriri suplimentare, precum și interzicerii ori restrângerii exercitării unor drepturi și libertăți, prevăzute de lege [art. 7 alin. (2) din Legea nr. 80/1995]. Aceste restrângeri sunt justificate de natura acestei profesii și de prestigiul de care trebuie să se bucure având în vedere că, în exercitarea funcției, cadrele militare sunt în serviciul națiunii [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 80/1995] și sunt învestite cu exercițiul autorității publice [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995]. (Decizia CCR nr. 154/2023).

În ceea ce privește competența personală de soluționare a cauzei ce face obiectul criticilor din prezenta cauză, se reține că potrivit C. proc. pen., toate tribunalele militare din România judecă potrivit competenței personale, operând o extindere a sferei competenței acestor instanțe specializate.

Astfel, potrivit art. 37 din C. proc. pen., tribunalul militar, care constituie primul palier de justiție militară, judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv (indiferent de natura infracțiunilor și indiferent dacă acestea sunt sau nu în legătură cu îndatoririle de serviciu ale militarilor), cu excepția infracțiunilor date prin lege în competența altor instanțe.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 273/2003, a arătat că "instituirea instanțelor militare, a căror competență este determinată de calitatea persoanelor de militari sau de angajați ai anumitor organe, este recunoscută în toate sistemele de drept și nu încalcă nici principiul egalității în drepturi, nici drepturile procesuale garantate în Convenție".

În acord cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de:

- subofiteri (sergent major, plutonier, plutonier major, plutonier adjutant, plutonier adjutant șef),

- maiștri militari (maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I, maistru militar principal),

- ofițeri, cu grade inferioare (sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară, locotenent, căpitan), cu grade superioare (maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviația și marina militară, locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviația și marina militară, colonel, respectiv comandor pentru cei din aviația și marina militară).

Ca atare, având în vedere și ordinea gradelor cadrelor militare în ordinea ierarhică în Ministerului Apărării Nationale, conform art. 2 alin. (2/1) din Legea nr. 80/1995, și dispozițiilor art. 37 din C. proc. pen., rezultă că tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari (subofițeri, maiștri militar și ofițeri), având gradele militare anterior menționate.

De altfel, art. 37 din C. proc. pen., care stabilește competența tribunalului militar de a judeca toate faptele comise de militari, nu poate fi interpretat decât în contextul întregii reglementări vizând competența instanțelor militare. Astfel, văzând conținutul dispozițiilor art. 39 din C. proc. pen. care reglementează competența Curții militare de apel în sensul că aceasta judecă, fie anumite infracțiuni limitativ enumerate săvârșite de militari (trădarea, etc.), fie prin raportarea la calitatea de militar a inculpatului (generali, etc.), respectiv un subiect activ calificat, cu o calitate specială, Înalta Curte constată că legiuitorul a avut în vedere la reglementarea competenței instanțelor militare, definiția și statutul militarului, respectiv gradele cadrelor militare astfel cum sunt acestea indicate în Legea nr. 80/1995.

Deopotrivă, se reține că, în decizia instanței supreme nr. 103/RC din 12.03.2020, cu referire la infracțiuni săvârșite de militari, s-a reținut că angajații militari (pompierii) din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, întrunesc condiția de a fi cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995 și al Titlului XI Capitolul I din C. pen. și, pe cale de consecință, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor incriminate în acest capitol, deci inclusiv a celei de încălcare a consemnului, reglementată de art. 415 C. pen., în același sens fiind și doctrina de specialitate (Explicațiile Noului C. pen., Vol. V. Articolele 367-446, coordonatori George Antoniu și Tudorel Toader, Editura Universul Juridic, 2016, pagina 241).

Tot într-o decizie de speță, asupra problematicii competenței instanțelor militare în cazul militarilor activi și a celor trecuți în rezervă, s-a reținut (prin Decizia Î.C.C.J. nr. 367/RC/2020):

"Înalta Curte reține că legea procesual penală folosește termenul de militar, fără a face distincție între militari activi sau în rezervă, competența instanțelor militare fiind atrasă de calitatea de militar, fără alte condiții sau excepții. Astfel, competenta de judecată aparține instanțelor militare ori de câte ori o persoană aparținând categoriei «cadrelor militare» a efectuat acțiuni sau inacțiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participație și indiferent de contribuția concretă pe care acesta a avut-o la comiterea faptei". S-a indicat în același sens că "la stabilirea competenței instanțelor militare se are în vedere atât calitatea de militar deținută de inculpat, cât și gradul său de militar, neputându-se face o disociere între cele două calități" și a arătat că "privitor la calitatea de militar; aceasta atrage competența personală a organelor judiciare, iar gradul ierarhic al inculpatului militar determină și competența organelor militare pe linie verticală, între organe de grade diferite". De asemenea, instanța supremă a menționat că instanța militară competentă urmează a judeca atât infracțiunile comise în legătură cu serviciul, cât și cele comise în afara acestuia.

Se mai reține că în aceeași materie, prin Decizia Î.C.C.J. nr. 384/RC/05.10.2016, s-a arătat că: dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., care atribuie curții militare de apel competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de generali, privesc exclusiv persoanele care au calitatea de general în activitate, iar nu și persoanele care au calitatea de general în rezervă, întrucât competența după calitatea persoanei a instanțelor militare este determinată de săvârșirea infracțiunii de către o persoană care exercită o funcție militară în mod efectiv. Tot prin această decizie, s-a menționat: Înalta Curte de Casație și Justiție reține că legea procesual penală folosește termenul de militar, fără a face distincție între militarii activi sau în rezervă, competența instanțelor militare fiind atrasă de calitatea de militar. Instanța supremă a subliniat: competența de judecată aparține instanțelor militare ori de câte ori o persoană aparținând categoriei "cadrelor militare" a efectuat acțiuni sau inacțiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participație și indiferent de contribuția concretă pe care aceasta a avut-o la comiterea faptei sau de calitatea celorlalte persoane care au participat la săvârșirea infracțiunii. În fine, prin această decizie Înalta Curte a constatat că în cazul militarilor legiuitorul a înțeles ca această competență după calitatea persoanei să fie atrasă de funcțiile militare exercitate efectiv.

Așadar, în speță, în lumina tuturor considerațiilor teoretice și legale anterior redate, Înalta Curte constată că inculpatul recurent A. nu se află în niciuna dintre situațiile menționate anterior, prevăzute de lege în sensul de a fi cadrul militar, astfel cum este definit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, rezultând că în ceea ce îl privește nu respectă condiția legală de a i se fi acordat în condițiile legii grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, așa cum stabilesc dispozițiile art. 1 alin. (1) și nu se află nici în situația prevăzută la alin. (2), de a fi în serviciul națiunii (România) și nici una dintre situațiile prevăzute la art. 4 din lege ("în activitate, când ocupă o funcție militară ..."), și deopotrivă nici în situația reglementată la art. 8 alin. (2) din lege privind participarea la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcție de cerințele Ministerului Apărării Naționale, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale.

Or, calitatea recurentului inculpatul A., de militar înrolat în Legiunea Străină a Armatei Franceze în raport de care se solicită ca judecata să fie făcută de o instanță militară română, nu atrage incidența dispozițiilor art. 37 din C. proc. pen. care reglementează competența instanței militare de a judecă în primă instanță infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, inculpatul nu întrunește condiția de a fi cadru militar în sensul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acesta neavând calitatea de militar conferită de vreuna dintre funcțiile militare dobândite potrivit dispozițiilor legale incidente și care să impună astfel ca judecarea sa să fie efectuată de o instanță militară, așa cum se susține în cauză.

Rezultă prin urmare că este neîntemeiată critica formulată de recurentul inculpatul A. subsumată cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., cu referire la încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei în ceea ce îl privește, Înalta Curte, reținând în acord cu cele arătate și de către instanța de apel prin decizia recurată, faptul că inculpatul A. nu se încadrează în niciuna din situațiile menționate de Legea nr. 80/1995, neavând calitatea de militar - cadrul militar, astfel cum este definit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Așa cum s-a arătat, în sens similar a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile sale, menționând că:

- "instituirea unui tratament juridic distinct pentru anumite categorii socioprofesionale, așa cum sunt și cadrele militare în activitate, este fundamentată pe un criteriu obiectiv, ce ține de specificul activității acestora, care justifică instituirea unor drepturi și obligații specifice. În mod concret, în ceea ce privește cadrele militare în activitate, se are în vedere faptul că acestea sunt în serviciul națiunii, ocupând o funcție militară menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului militar în timp de pace și de război (art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 80/1995. Prin urmare, "profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum și interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii" (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 80/1995)". (Decizia CCR nr. 323/21.05.2019);

- "Curtea observă că Legea nr. 80/1995 este un act normativ ce reglementează statutul cadrelor militare, iar, în sensul acestei legi, prin cadre militare se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, și care, în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale [art. 1 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995]. Astfel, cadrele militare sunt în serviciul națiunii și, în virtutea art. 4 alin. (1) din această lege, se pot afla în una dintre următoarele situații:

"a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcții, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate. Pot fi ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate persoanele care au cetățenie română și domiciliul în țară; b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate; c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar". (Decizia CCR nr. 905/16 decembrie 2020).

Concluzionând, în condițiile în care, recurentul inculpat A. nu se încadrează în definiția cadrelor militare, astfel cum este reglementată în art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv de a fi cadru militar în serviciul națiunii - art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 80/1995 și de a fi învestit cu exercițiul autorității publice - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, se constată că nu poate fi reținută în speță competența instanței militare, conform art. 37 din C. proc. pen., criticile recurentului inculpat fiind așadar neîntemeiate sub acest aspect, iar recursul în casație de față nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 68/25.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 68/2024, pronunțată la data de 25.01.2024, de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2024.