ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5 din data de 10.01.2024, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatulului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. c) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 337 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în condițiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii, a arestului la domiciliu (luat prin încheierea pronunțată la data de 07.09.2022) și a arestării preventive (luată față de inculpat prin încheierea nr. 190/15.09.2022 a Curții de Apel Craiova, în baza căreia s-a emis MAP 3/C din 15.09.2022) începând cu data de 06.09.2022 până la 13.12.2022, când a fost plasat sub control judiciar.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpatul A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți

Prin decizia penală nr. 983/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 5 din data de 10.01.2024 pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2022.

S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 5 din data de 10.01.2024 pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2022.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

S-a înlăturat dispoziția prin care în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatulului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. c) C. pen.

S-a înlăturat dispoziția prin care în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii, a arestului la domiciliu (luat prin încheierea pronunțată la data de 07.09.2022) și a arestării preventive (luată față de inculpat prin încheierea nr. 190/15.09.2022 a Curții de Apel Craiova, în baza căreia s-a emis MAP 3/C din 15.09.2022) începând cu data de 06.09.2022 până la 13.12.2022, când a fost plasat sub control judiciar.

În temeiul art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., de la 1 an și 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

S-a menținut dispoziția prin care în temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

A menținut dispoziția prin care în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 6 ani închisoare și de 2 ani închisoare, aplicate pentru infracțiunile deduse judecății și dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse de 2 ani închisoare, respectiv un spor de 8 luni închisoare (2 ani închisoare echivalează cu 24 de luni închisoare care împărțit la 3 înseamnă 8 luni închisoare) și dispune ca, în final, inculpatul A. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen. cu referire la art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de art. 66 lit. b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. perioada reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive începând cu data de 06.09.2022 până la 13.12.2022 inclusiv.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 983/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 05 iulie 2025.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale atacate și, în principal, achitarea inculpatului, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., atât în ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor, cât și infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării pedepsei.

În esență, a invocat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, iar sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, nu există un temei al obligativității supunerii la prelevare în vederea determinării alcoolemiei, atât timp cât în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea de tentativă la omor.

În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor, a arătat că starea de fapt nu este susținută de un probatoriu complex, respectiv audieri de martori, imagini video și o expertiză criminalistică privind dinamica accidentului.

A precizat că lipsa unei acțiuni deliberate sau intenționate îndreptate împotriva persoanei vătămate în scopul suprimării vieții este dovedită de natura probatoriului administrat, mai ales de expertiza în domeniul accidentelor auto.

În cuprinsul acestei expertize se indică viteza de deplasare a autoutilitarei condusă de către inculpat, viteză care era sub limita legală, precum și împrejurarea că nu exista nicio urmă care să indice accelerarea vitezei. Cauza accidentului ar fi fost deplasarea pe contrasens a autoutilitarei, iar accidentul putea fi evitat dacă inculpatul s-ar fi deplasat corespunzător pe sensul său de mers, ar fi păstrat o traiectorie conformă cu direcția de deplasare.

Mai mult, a susținut că acuzația adusă este greșit formulată, întrucât în raport de situația de fapt, intenția inculpatului ar fi putut fi de distrugere a unui bun și nu de suprimare a vieții unei persoane. Împrejurarea că partea vătămată s-a aflat în proximitatea mașinii avariate nu are nicio legătură cu săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

A mai precizat că acuzația penală nu este susținută și din perspectiva faptului că modalitatea de comitere ar fi presupus ca inculpatul să își riște propria viață, a concubinei sale și a copilului, care se aflau în acel moment în mașină.

În acest sens, a învederat că din imaginile video rezultă că inculpatul a pierdut controlul autoturismului ca urmare a unor discuții în contradictoriu cu concubina sa, în condițiile unui carosabil îngust, aspecte care au favorizat intrarea pe contrasens și acroșarea autoturismului părții vătămate.

De asemenea, a arătat că nu există niciun mobil (scop) al faptei în condițiile în care la data săvârșirii faptei, inculpatul nu fusese anunțat că între fiica sa și partea vătămată a avut loc un conflict. Acest aspect este susținut și de conduita ulterioară a inculpatului care a coborât din mașină, și-a pus mâinile în cap, fiind afectat de cele întâmplate.

Tot din imaginile video rezultă că autoutilitara condusă de inculpat doar a "șters" autoturismul părții vătămate, or în situația în care inculpatul ar fi urmărit să o omoare pe aceasta, ar fi virat și ar fi intrat în spatele autoturismului și nu în lateralul acesteia.

Așadar, în opinia recurentului inculpat, elementele de fapt reținute relevă situația tipică a unui accident de circulație care a avut drept rezultat avarierea unor autoturisme din culpa exclusivă a inculpatului care nu a respectat regulile de circulație prevăzute de art. 48 și art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul Rutier.

A apreciat că din punct de vedere obiectiv și subiectiv, fapta nu a fost comisă cu intenție și astfel cum relevă expertiza, a fost un accident. Noțiunea de accident exclude forma de vinovăție a intenției, fie și indirectă, în condițiile în care inculpatul nu a urmărit sau acceptat suprimarea vieții unei persoane.

În ceea ce privește condamnarea pentru infracțiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, a arătat că premisa care ar fi generat obligativitatea supunerii la recoltarea mostrelor biologice ar fi fost săvârșirea unui accident rutier, nu o acțiune deliberată a inculpatului în vederea suprimării vieții persoanei vătămate cu intenție directă.

Dispozițiile art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede obligația conducătorului auto de a se supune recoltării mostrelor biologice în situația în care a fost implicat într-un accident de circulație din care a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, iar rezultatul testării a indicat o concentrație pozitivă de până la 0,40 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Or, în măsura în care instanța nu a împărtășit teza implicării inculpatului într-un accident rutier, ci a conchis că această faptă a fost săvârșită cu intenție, în mod concret nu ar fi existat nici obligativitatea inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice.

Totodată, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatului i s-ar fi solicitat să se supună unei astfel de proceduri, fiind doar o simplă supoziție care intră în contradicție cu însăși natura acuzației de tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

A apreciat că, infracțiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice are ca premisă săvârșirea unui accident rutier, în accepțiunea dispozițiilor art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv un eveniment rutier care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

- s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

- a avut ca urmare decesul, rănirea unei sau mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

- în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

În acest context, a susținut că raportat la obiectul concret al cauzei, nu sunt îndeplinite cerințele art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 din perspectiva existenței unui "accident rutier", sens în care a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., numai în ceea ce privește aspectele referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. și ale infracțiunii de refuz sau de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reține Înalta Curte că recurentul inculpat a formulat critici care, în esență, vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și ale infracțiunii de refuz sau de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tentativă de omor, recurentul-inculpat a susținut că, raportat la distanța redusă dintre imobilul său și cel al părții vătămate, la viteza mică de deplasare, la poziția retrasă a victimei, aflată în spatele unei autoutilitare, precum și la ansamblul circumstanțelor redate în fața instanțelor de fond, nu s-ar putea desprinde concluzia că ar fi urmărit suprimarea vieții persoanei vătămate.

În acest context, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul nu formulează critici de nelegalitate referitoare la tipicitatea obiectivă a infracțiunii, ci pune exclusiv în discuție latura subiectivă, respectiv forma de vinovăție stabilită definitiv de instanțele de fond și de apel.

În esență, acesta reiterează teza potrivit căreia nu ar fi acționat cu intenția de a suprima viața victimei, prezentând fapta drept rezultatul unei manevre greșite a autoturismului sau al neatenției.

Prin asemenea susțineri, recurentul urmărește, în fapt, o reevaluare a situației de fapt și a probatoriului administrat, inclusiv o reinterpretare a concluziilor expertizei criminalistice efectuate în cauză, în scopul obținerii unei încadrări juridice mai favorabile. Or, o astfel de abordare excedează în mod evident limitelor acestei căi extraordinare de atac, care nu permite reanalizarea probelor și nici reconsiderarea formei de vinovăție stabilite definitiv.

Reține Înalta Curte că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., potrivit cărora infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, doar neprevederea în legea penală ce subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. (decizia penală nr. 394/RC din data de 08.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

De altfel, se observă că argumentele apărării invocate vizează chestiuni de fapt și tind la o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, mai ales al raportului de expertiză întocmit în cauză, pe baza cărora instanța de apel a concluzionat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., însă, așa cum s-a arătat anterior, o atare analiză excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Așadar, a solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea hotărârii prin raportare la particularitățile speței, ci înseși particularitățile în discuție, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.. (decizia nr. 222/RC din data de 20.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În ceea ce privește infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., Înalta Curte reține că recurentul-inculpat a susținut neîndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă, invocând lipsa situației premisă a acestei infracțiuni, respectiv inexistența unui accident rutier care să justifice solicitarea organelor de poliție de a se proceda la recoltarea mostrelor biologice.

În cazul acestei infracțiuni situația premisă presupune existența unei situații concrete care impune conducătorului unui vehicul de a accepta prelevarea unor mostre biologice, la solicitarea agentului constatator, necesare pentru stabilirea alcoolemiei ori a altor substanțe psihoactive, și totodată a unui cadrul legal de sancționare a refuzului sau sustragerii.

Situația premisă a elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen. este ca persoana care refuză, se împotrivește ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto, textul de lege nu condiționează, sub nicio formă existența infracțiunii de producerea prealabilă a unui accident rutier, fiind îndeplinită situația premisă și în cazul în care fapta a fost săvârșită de către inculpat, prin folosirea calității sale de conducător auto.

Prin urmare, nu prezintă relevanță, sub aspectul tipicității obiective a infracțiunii, încadrarea juridică a conduitei anterioare refuzului prelevării mostrelor biologice a conducătorului auto, respectiv accident rutier, contravenție, infracțiune la regimul circulației sau infracțiune incriminată în partea specială a C. pen.

Pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen. este determinant exclusiv comportamentul de refuz, împotrivire ori sustragere al conducătorului auto față de procedura legală de testare, iar nu situația premisă care a determinat intervenția organelor de poliție.

Astfel, fapta inculpatului A. care, după ce a condus, autoutilitara, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoturismul ce se afla parcat pe partea stângă a drumului public, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", faptă prevăzută de art. 337 C. pen.

În consecință, față de considerentele expuse, nefiind identificat niciun motiv de recurs în casație care să impună restabilirea legalității prin casarea hotărârii definitive pronunțate în speță, hotărâre prin care s-a dezlegat fondul cauzei, statuându-se asupra existenței faptelor penale, a persoanei care le-a săvârșit și a vinovăției acesteia, în conformitate cu regulile de drept aplicabile, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 983 din data de 11 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 983 din data de 11 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.