ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 aprilie 2025

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 158 din 22 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută și pedepsită de art. 337 C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 167/19.05.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 08.06.2021, iar în baza art. 96 alin. (5) C. pen. și art. 43 alin. (2) C. pen., s-a cumulat pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa rezultantă aplicată în cauză rezultând pedeapsa finală de 4 ani închisoare, care se va executa în regim de detenție.

În temeiul art. 404, alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reținerii și a arestării din data de 11.10.2023 până la data de 16.10.2023.

În temeiul art. 399, alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar a inculpatului A..

Prin decizia penală nr. 998/A din 28.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 158 din data de 22 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr. x/2023, ca nefondat.

S-a menținut sentința atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, invocând art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu solicitarea de admitere a recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen.

În esență, recurentul inculpat A. a susținut că acțiunile reținute în sarcina sa, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de instanțele care l-au condamnat în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

În opinia apărării, starea de fapt probată efectiv se oprește la nivelul neconformării conducătorului auto dispozițiilor polițistului rutier de a rămâne la locul opririi, pentru eventuale activități viitoare concrete fiind în prezența unei contravenții sancționată de art. 100 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002. Pentru a avea relevanță penală activitatea autorului trebuie să se concretizeze printr-o acțiune de refuz/sustragere de la recoltarea probelor de sânge și nicidecum "de a porni autoturismul și a pleca în viteză de la fața locului"; or, din situația de fapt reiese că inculpatului nu i s-a solicitat de către agentul de poliție să se prezinte la o unitate medicală autorizată în vederea recoltării de probe biologice.

Prin încheierea din 6 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, făcând referire la situația de fapt, recurentul inculpat a susținut că, acțiunea reținută în sarcina sa, aceea "de a porni autoturismul și a pleca în viteză de la fața locului" nu intră în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 437 C. pen., aceasta neputând reprezenta o acțiune de refuz/sustragere de la recoltarea probelor de sânge, atât timp cât nu i s-a solicitat de către agentul de poliție să se prezinte la o unitate medicală autorizată în vederea recoltării de probe biologice.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanței de fond, confirmată de instanța de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen.

În fapt, instanțele de fond și apel au reținut că, în data de 08.10.2023, în jurul orelor 09:05, patrula de poliție din cadrul secției 5 Polițe Rurala Ineu, formată din agentul șef adjunct B. și agentul șef adjunct C., în timp ce efectuau supravegherea și controlul traficului rutier în localitatea Șicula, pe DJ 709 din Județul Arad, a procedat la oprirea regulamentară în trafic a autoturismului, condus de către inculpatul A., iar ulterior solicitării documentelor, inculpatul A. le-a înmânat certificatul de înmatriculare al autoturismului, precizând verbal că se numește A. și nu are asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate. În urma verificărilor efectuate de către agenții de poliție în bazele de date ale poliției, s-a stabilit că, într-adevăr șoferul se numește A., este deținător al permisului de conducere categoria AM, B1 și B, iar poza corespunde cu fizionomia acestuia.

După verificarea identității acestuia de către agenții de poliție, agentul șef adjunct B. i-a adus la cunoștință inculpatului A. că urmează să fie supus testării cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, și solicitându-i să se supună testării, însă, înainte de a fi testat, inculpatul A. a pornit autoturismul și a plecat în viteză de la fața locului, sustrăgându-se astfel de prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

Organele de poliție au procedat la urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice și luminoase, însă în timp ce se deplasau în spatele acestuia i-au pierdut urma, fiind astfel solicitat și sprijinul unui echipaj din cadrul Poliției Orașului Ineu. În urma verificărilor efectuate pe raza localității Gurba din județul Arad, organele de poliție au identificat autoturismul parcat în fața imobilului cu nr. administrativ 100 din localitatea Gurba, Județul Arad. Când organele de poliție au ajuns în dreptul imobilului în fața căruia a fost identificat autoturismul condus de către inculpatul A., au procedat la identificarea proprietarului imobilului, stabilind că să numește D., însă acesta le-a declarat că nu cunoaște de ce se află autoturismul în cauză parcat în fața imobilului său, precum și că, nu le poate permite accesul în imobil, deoarece nu are cheile la el. La un moment dat, din imobil a ieșit o persoană de sex masculin, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în momentul în care a fost întrebată dacă se află în locuință o altă persoană, a refuzat să comunice și a adresat cuvinte jignitoare organelor de poliție. După acestea, numitul D. s-a deplasat la un magazin alimentar din localitatea Gurba, iar în momentul când s-a întors la domiciliu, avea asupra sa trei sticle cu apă și mai multe lămâi, după care a intrat în imobil, iar la un moment dat, a ieșit din imobil, s-a apropiat de autoturismul ce a fost condus de către inculpatul A., a deschis ușa din spate a autoturismului, căutând ceva, după care a plecat.

Întreaga activitate desfășurată constând în oprirea în trafic a inculpatului A. a fost filmată cu dispozitivele Body Worn Camera pe care organele de poliție le aveau în dotare. Astfel, conform procesului-verbal de vizualizare din 09.10.2023, s-a procedat la vizualizarea imaginilor surprinse de dispozitivul Body Worn Camera, ID recorder 253022, din dotarea Poliției Române, ce fost alocat în data de 08.10.2023 agentului șef adjunct de poliție B., iar din această filmare se vede cum, după ce agentul de poliție îi aduce la cunoștință inculpatului A. că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, și solicitându-i să se supună testării, acesta accelerează foarte tare autoturismul și pleacă în viteză de lângă agentul de poliție, care este nevoit să urce de îndată în autoturismul de serviciu pentru a porni cu semnalele acustice și luminoase în urmărirea acestuia.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 337 C. pen., "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice" constă în "refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive".

Conform art. 88 alin. (3), (4) și 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, forma în vigoare la data săvârșirii faptei (8.10.2023), "stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge."

Potrivit alin. (6) al aceleiași norme legale penale, "persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge."

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că probele administrate dovedesc fără niciun dubiu existența elementului material, respectiv că inculpatul s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest sens, cu relevanță sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, instanța de apel a reținut că apărarea inculpatului (în sensul că, în data de 08.10.2023, în jurul orei 09:00, a fost oprit de un echipaj de poliție, a oprit regulamentar, a predat actele mașinii și documentele, a fost de acord cu testarea, a primit aparatul alcooltest în mână, după care i s-a cerut înapoi; nu a suflat în aparatul etilotest, deoarece polițistul i l-a cerut înapoi, iar când polițistul s-a întors cu spatele a înțeles că i-a spus că poate pleca, astfel că a plecat) nu este confirmată de probele administrate în cauză.

Conform considerentelor deciziei recurate, procedând la vizualizarea imaginilor surprinse de dispozitivul Body Worn Camera, ID recorder 253022, stocată pe suport CD nr. 307831 din 09.10.2023, instanța de apel a reținut că pe filmarea audio-video se observă autoturismul oprit, inculpatul la volan, agentul de poliție se prezintă, după care îi spune inculpatului să facă o testare pentru alcool și îl întreabă dacă a mai suflat. Inculpatul răspunde da, da, apoi polițistul îl întreabă dacă a consumat alcool și inculpatul răspunde că nu. Polițistul îi spune din nou "facem o testare, capătul subțire să-l introduceți în aparat așteptați să se calibreze".

Pe filmare se vede cum inculpatul A. ține aparatul în mână, polițistul îi spune să aștepte să se calibreze, încă să nu sufle, inculpatul îi dă aparatul polițistului, acesta din urmă îi arată poziția cum trebuie să-l țină pentru a sufla, îi spune "deci când suflați, suflați constant fără să întrerupeți. Bine? Suflați constant." În momentul în care polițistul întinde din nou aparatul înspre inculpatul A., care se afla la volanul autoturismului oprit, acesta pornește motorul, accelerează foarte tare și pleacă în viteză de lângă polițist, sustrăgându-se de la testarea cu aparatul alcooltest.

Cele observate de pe înregistrarea audio-video, au fost corroborate de instanța de apel cu declarațiile martorilor agenți de poliție.

Prin urmare, analizând motivele de recurs în casație, în esență, recurentul inculpat susținând, pe de o parte, că starea de fapt probată efectiv se oprește la nivelul neconformării conducătorului auto dispozițiilor polițistului rutier de a rămâne la locul opririi, pentru eventuale activități viitoare concrete, iar, pe de altă parte, că pornirea autoturismului și plecarea în viteză de la fața locului nu are semnificația refuzului de la recoltarea probelor de sânge, întrucât nu i s-a solicitat de către agentul de poliție să se prezinte la o unitate medical autorizată în acest sens, Înalta Curte constată că nu sunt reliefate, în cauză, aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Contrar susținerilor recurentului inculpat, acțiunile inculpatului A., astfel cum au fost reținute în mod definitiv de instanța de apel, depășesc sfera celor reglementate ca și contravenții de art. 100 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002 (respectiv, nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), intrând în sfera faptelor incriminate de art. 437 C. pen.

Practic, ceea ce invocă recurentul inculpat este propria culpă, susținând că nu i se poate reține săvârșirea faptei, întrucât nu i s-a solicitat de către agentul de poliție să se prezinte la o unitate medical autorizată să recolteze mostre biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge, în condițiile în care, pentru a se putea face o astfel de solicitare din partea organului abilitat, prealabil, la momentul opririi sale în trafic de către patrula de poliție, inculpatul era obligat conform legii să dea curs solicitării de a se supune testării pentru stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat. Ori, conform situației de fapt reținută în cauză, după momentul în care organele de poliție i-au adus la cunoștință că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, și solicitându-i să se supună testării, înainte de a fi testat, inculpatul A. a pornit autoturismul și a plecat în viteză de la fața locului, acțiune care corespunde elementului material al infracțiunii reglementate de art. 437 C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte amintește că, potrivit regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria culpă, pentru a valorifica un drept, invocând nerespectarea de către el însuși a unor norme legale.

Totodată, instanța de recurs în casație observă că aceleași susțineri ale inculpatului, au fost invocate și în calea de atac a apelului, instanța de apel constatând că nu se pune problema achitării, fapta inculpatului A. care, deși initial a acceptat să se supună testului privind alcoolemia, ulterior a demarat în viteză, fugind de agenții de poliție, circumscriindu-se ipotezei refuzului sau sustragerii de la prelevarea de mostre biologice, incriminate de art. 337 C. pen.

Criticând decizia instanței de apel, susținerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. care, "în data de 08.10.2023 în jurul orelor 09:05, a condus autoturismul, în localitatea Șicula din Județul Arad, și fiind oprit pentru control de către organele de poliție, s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, în sensul că, după momentul în care organele de poliție i-au adus la cunoștință faptul că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, și solicitându-i să se supună testării, înainte de a fi testat, a pornit autoturismul și a plecat în viteză de la fața locului", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2025.