ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 736 din data de 28.06.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 Judecătoria Gherla a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani, 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de articolul 337 din C. pen.

S-au descontopit pedepsele contopite prin sentința penală nr. 1016/2023 a Judecatoriei Gherla și s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

În temeiul articolului 585 din C. proc. pen., au fost contopite următoarele pedepse stabilite prin sentințe penale ale Judecătoriei Gherla:

a) 9 luni închisoare și

b) 9 luni închisoare (sentința nr. 1016/2023);

c) 2 ani 7 luni închisoare, stabilită la punctul 1. de mai sus, iar dintre acestea s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare; în final: 3 ani și 1 lună închisoare.

Potrivit articolului 45 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.

Conform articolului 45 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară.

S-a scăzut din pedeapsa finală, timpul executat începând cu data de 20.05.2024, până la zi.

S-a anulat mandatul de executare cu numărul x/2023 (emis la 16.05.2024), dispunând emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei finale din prezenta sentință.

A fost obligat inculpatul să achite 900 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 736/28.06.2024 pronunțată de Judecătoria Gherla, cu obligarea inculpatului apelant la plata în favoarea statului a sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

********

Împotriva deciziei din apel, nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, la data de 20.03.2025, prin poștă, a formulat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cererea formulată, invocând formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că formulează recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 311 din data de 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2023, pe care o consideră nelegală și netemeinică, motivat de faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege.

În esență, în cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen. și condamnat în primă instanță de Judecătoria Gherla la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare, iar prin decizia Curții de Apel Cluj, nr. 311, s-a dispus respingerea apelului ca nefondat.

A menționat inculpatul A. că motivele invocate sunt următoarele:

Inculpatul a făcut referire la camerele de supraveghere pe care se bazează acuzația că acesta ar fi condus un autoturism, precizând că nu sunt legale conform Legii nr. 333/20023 privind condițiile legale de instalare; a arătat că la soluționarea cauzei se precizează în mod contradictoriu și fără o verificare de legalitate camerele aflate la B.; probele sunt administrate de aceeași persoană din cadrul Poliției Municipiului Gherla, care este și agentul constatator, iar acest fapt contravine deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017; a arătat că agentul constatator C. întocmește ilegal procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; acest agent avea și are ceva personal cu inculpatul, amenințându-l de multe ori că îi va face dosar penal; a menționat că acest capăt de cerere privind legalitatea îl poate dovedi cu acte și martori după admiterea în principiu a prezentului recurs în casație.

În esență, sub acest aspect, inculpatul a susținut că "nu este nici legal, nici temeinic" ca, același judecător desemnat în camera preliminară să verifice trimiterea în judecată, să realizeze și o judecare pe fond a aceleiași cauze.

Prin acest motiv de recurs în casație, inculpatul A. a arătat că, în apel, reprezentantul Ministerului Public a constatat că infracțiunea nu este flagrantă, (conform încheierii din 20.01.2025), considerând inculpatul că în aceste condiții în care însuși procurorul spune că inculpatul nu a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice nu este posibil să fie condamnat pentru refuz de prelevare mostre biologice, fiind în opinia sa, "un non sens între cele scrise în acuzații și starea de fapt a lucrurilor."

A susținut inculpatul că nu poate fi acuzat de refuz de probe înaintate de a fi constatată calitatea de conducător auto.

În final, a menționat inculpatul că, având în vedere cele trei capete de cerere, pertinente, solicită admiterea în principiu a recursului în casație, desființarea hotărârii și dispunerea unei rejudecări sub aspectul vinovăției în fața legii penale. Astfel, pentru motivele exprimate cât și netemeinicia și nelegalitatea probelor, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 și art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 10.04.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 29.04.2025, dată până la care a fost depus raportul asupra recursului în casație.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Astfel, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Decizia recurată - nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casație, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Preliminar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, prin recursul în casație se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aspectele privind netemeinicia deciziei instanței de apel neputând fi analizate în prezenta cale de atac, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În coordonatele anterior redate, în speță, se constată din cuprinsul cererii de recurs în casație faptul că argumentele invocate de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen., în raport de care solicită achitarea sa, se referă în realitate la netemeinicia deciziei din apel, la starea de fapt, probatoriul cauzei, precum și la faptul că s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de articolul 337 din C. pen., aspecte care însă nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în casație.

Astfel, în esență, rezultă din cuprinsul cererii de recurs în casație faptul că, prin prisma cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), s-a solicitat instanței de casație să dispună "rejudecarea sub aspectul vinovăției în fața legii penale" și pentru motivele exprimate în scris în cuprinsul cererii, anterior redate, invocând netemeinicia și nelegalitatea probelor, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa.

Însă, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că recurentul A. nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de articolul 337 din C. pen., pentru care a fost condamnat în cauză, (acestea fiind singurele critici care ar fi putut fi cenzurate prin prisma acestui caz de casare), ci inculpatul critică situația de fapt reținută în cauză, modalitatea în care s-a reținut comiterea faptei, vinovăția sa, mijloacele de probă administrate, reprezentând în realitate critici în raport de care inculpatul solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond și apel sau o altă încadrare juridică, însă aceste aspecte nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Motivele invocate prin cererea de recurs în casație de față se referă în concret la probele administrate pe care inculpatul A. le consideră ilegale și contradictorii, la starea de fapt pe care inculpatul o contestă, menționând acesta că există "contradicții privind infracțiunea" în condițiile în care inculpatul nu a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice, iar infracțiunea nu este flagrantă, susținând astfel inculpatul că "nu este posibil să fie condamnat pentru refuz de prelevare mostre biologice, înaintate de a fi constatată calitatea de conducător auto", fiind în opinia sa, "un non sens între cele scrise în acuzații și starea de fapt a lucrurilor."

Înalta Curte constată că asemenea critici formulate de inculpatul A. nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare indicat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici prin prisma vreunui alt caz de casare prevăzut de lege, câtă vreme așa cum au fost formulate acestea vizează de fapt temeinicia soluției pronunțate în cauză a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat.

Din această perspectivă, întrucât în etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, în raport cu cele anterior reținute în cauză, apreciază că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., constatând că deși, în drept, cererea de recurs în casație este întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.

Așa cum s-a arătat, criticile vizând circumstanțele comiterii faptei, vinovăția inculpatului sau solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel, nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Potrivit legii și jurisprudenței în materie, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza în recurs în casație o reindividualizare a pedepselor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele invocate în cerere, așa cum au fost formulate de inculpatul A., cu referire la vinovăția sa, circumstanțele comiterii faptei și probatoriul cauzei, nu pot fi cenzurate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Sub acest aspect, se are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În concluzie, în verificarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute de lege, în raport de cele reținute anterior, se constată că motivele invocate de inculpatul A., așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie și astfel, din această perspectivă nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., motiv pentru care prezenta cerere nu întrunește cumulativ condițiile reglementate de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 311/A/2025 din data de 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă inculpatul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2025.