ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 147/28.05.2024 pronunțată de Tribunalul Galați, în baza art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe o durată de 3 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 213 alin. (1), (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen., pe o durată de 3 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare care a fost majorată cu sporul de 1 an și 4 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute, în final, pedeapsa principală de 6 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe o durată de 3 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei de 6 ani și 4 luni închisoare perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 03.07.2023 la 09.02.2024.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., s-a revocat măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A.. Dispoziția este executorie conform art. 399 alin. (4) din C. proc. pen.
În baza art. 1, art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 213 alin. (1), (2) din C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la proxenetism.
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit în sarcina inculpatei B. respectarea următoarele măsuri de supraveghere:
- a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Galați, la datele fixate de acesta;
- b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- c) să anunțe Serviciului de probațiune Galați, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- d) să comunice Serviciului de probațiune Galați schimbarea locului de muncă;
- e) să comunice Serviciului de probațiune Galați informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., coroborat cu art. 94 alin. (2) și (3) din C. pen. s-a impus inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. proc. pen. s-a impus inculpatei B., pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile la una dintre următoarele instituții:
- Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Galați;
- Primăria Municipiului Galați.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., art. 96 din C. pen. s-a atras atenția inculpatei B. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea- credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 67 alin. (1), (2) din C. pen., art. 66 alin. (1) lit. d), g) din C. pen., s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani. Pedeapsa complementară se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen.. Pedeapsa accesorie devine executabilă în caz de anulare ori revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 19 si art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ., art. 1357 din C. civ., art. 1381 din C. civ., art. 1382 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și:
- au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata către aceasta, a sumelor de: 40000 euro la cursul BNR din ziua plății cu titlu de daune materiale; 50000 euro la cursul BNR din ziua plății cu titlu de daune morale.
În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., s-a aplicat sechestrul asigurător asupra imobilului: apartament nr. x, situat la etajul 1 al blocului B7, bulevardul x, municipiul Galați, în limita cotei din dreptul de proprietate asupra imobilului deținută de către inculpatul A.. Dispoziția este executorie conform art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.. Dispoziția se comunică OCPI Galați - BCPI Galați.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 2500 RON (aferent urmăririi penale și judecății în primă instanță) avansate de către stat.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel inculpații A. și B..
Prin decizia penală nr. 264/A din data de 03.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, au fost admise apelurile declarate de inculpații A. și B..
A fost desființată în parte sentința penală nr. 147/28.05.2024 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
A fost redusă, de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., reținând și prevederile art. 5 din C. pen.
A fost redusă, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (2) din C. pen., reținând și prevederile art. 5 din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, majorată cu sporul de 1 an închisoare, inculpatul A. urmând să execute, în final, pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
Au fost reținute dispozițiile art. 5 din C. pen. la încadrarea juridică dată faptei comise de inculpata B., respectiv complicitate la proxenetism, prevăzută de art. art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 213 alin. (1), (2) din C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a reținut că onorariul parțial (25%) al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 500 RON, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. Zală Mihaela).
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs în casație inculpata B. la data de 14.04.2025, prin e-mail, și inculpatul A. la data de 14.04.2025, prin e-mail .
Ambii inculpați și-au întemeiat cererile de recurs în casație pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), cu argumentarea că le-au fost aplicate pedepse peste minimul special prevăzut de lege, în cazul inculpatei B. fiind vorba de pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în cazul inculpatului A. fiind vorba de pedeapsa de 4 ani închisoare.
Au invocat faptul că instanța de apel, în mod greșit, s-a raportat la calculul eronat al pedepselor aplicate de instanța de fond, inclusiv în ceea ce privește limitele de pedeapsă.
Au arătat că în situația în care judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen., dacă, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, ceea ce nu se poate aplica în prezenta cauză. Totodată, au făcut trimitere la art. 79 alin. (3) din C. pen. care reglementează modalitatea de calcul în situația în care sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei.
De asemenea, au apreciat că în cauză se impunea aplicarea art. 40 alin. (3) din C. pen., și nu alin. (2) și (3) din C. pen. la care a făcut referire instanța.
Or, în opinia recurenților-inculpați, Înalta Curte poate constata că instanța de apel poate verifica și aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile privind acordarea liberării condiționate, în speță fiind un caz atipic.
În concluzie, au arătat că motivul de casare invocat vizează aplicarea unei pedepse principale care se încadrează în alte limite decât cele prevăzute de lege, precum și stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante și, respectiv a circumstanțelor agravante sau nerespectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracțiuni ori infracțiune continuată. Cazul de casare poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12.05.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 18.06.2025.
Cererile de recurs în casație formulate de cei doi inculpați B. și A. au fost comunicate Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane la data de 22.04.2025, persoanei vătămate C. la data de 15.04.202 și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Galați la data de 16.04.2025 .
Cauza a fost amânată, în raport de împrejurarea că s-a procedat la efectuarea de demersuri în vederea comunicării cererii de recurs în casație formulate de inculpata B. către inculpatul A., respectiv a comunicării cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. către inculpata B., potrivit art. 439 alin. (5) din C. proc. pen.
Până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. nu au fost depuse concluzii scrise.
La data de 15.09.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații B. și A., constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.
Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.
Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții de o exercită, precum și alte condiții de formă și fond.
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.".
Din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatei B. la domiciliu la data 10.03.2025, fiind primită de destinatar. Împotriva acestei decizii, recurenta inculpată a formulat prezentul recurs în casație la data de 14.04.2025, așa cum reiese din înscrisul de la filele x, transmis prin e-mail (dosar nr. x/2023).
Având în vedere dispozițiile art. 435 din C. proc. pen., se constată că termenul legal pentru declararea recursului în casație s-a împlinit la data de 10.04.2025, astfel că cererea de recurs în casație a fost formulată cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, termen în care trebuia exercitată calea de atac.
Conform art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casație conduce la pierderea exercițiului acestui drept și impune, în planul soluțiilor ce pot fi dispuse, respingerea, ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 435 din C. proc. pen.
Referitor la inculpatul A.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea instanței de apel a fost comunicată la domiciliul inculpatului, respectiv Galați, B-dul x, nr. 44, jud. Galați, la data de 06.03.2025, prin afișarea înștiințării, însă din verificările efectuate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor a rezultat că inculpatul se afla încarcerat în penitenciar din data de 04.03.2025.
Prin urmare, având în vedere că inculpatului nu i-a fost comunicată la penitenciar hotărârea atacată, ci la ultimul domiciliu, ulterior încarcerării acestuia, se apreciază că recursul în casație a fost declarat cu respectarea prevederilor art. 435 din C. proc. pen.
În cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpații având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casație și nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiași articol, aceștia declarând apel în cauză, cale de atac ce le-a fost admisă.
Cererile de recurs în casație îndeplinesc parțial condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fiind indicat doar numele inculpaților, fără a fi indicate domiciliul sau reședința acestora.
Este îndeplinită condiția de formă prev. de art. 437 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind indicată hotărârea care se atacă.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., aceasta nu este îndeplinită, cererile de recurs în casație nefiind semnate de către cei doi inculpați.
Nici condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură nu este îndeplinită.
Cei doi inculpații au invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.
Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită definitiv de instanța de apel.
Or, inculpații în cadrul motivelor de recurs în casație au susținut că li s-au aplicat pedepse peste minimul special prevăzut de lege, în situația în care judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., iar limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Totodată, cei doi inculpați au arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (5) din C. pen. și că se impunea aplicarea art. 40 alin. (3) din C. pen., și nu a alin. (2) și (3) din C. pen. la care a făcut referire instanța.
În raport cu aspectele teoretice expuse mai sus, se observă că motivele invocate de cei doi recurenți-inculpați nu se subsumează cazului de casare invocat, întrucât aceștia solicită pe de o parte diminuarea cu o treime a limitelor de pedeapsă, întrucât judecata ar fi avut loc conform dispozițiilor art. 375 alin. (1) din C. proc. pen. care fac trimitere la art. 374 alin. (4) din același cod, or judecata nu s-a desfășurat potrivit dispozițiilor procedurii simplificate, iar pe de altă parte că ar fi trebuit aplicate dispozițiile art. art. 40 alin. (3) din C. pen., și nu art. 40 alin. (2) și (3) din același cod, or în cauză nu au fost reținute aceste dispoziții legale.
Cât privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul A., se observă că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.
Așadar, textul de lege invocat prevede posibilitatea suspendării executării hotărârii atacate numai în situația în care se admite în principiu cererea de recurs în casație.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
Astfel, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 264/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 264/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.