ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 pronunțată la data de 21 februarie 2024, Judecătoria Târgoviște a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, și la publicarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă din perioada iulie 2011 - septembrie 2016).

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2) lit. d) și alin. (3) din C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A luat act că persoanele vătămate B. și C. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 72 din C. pen. și art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., a dedus din pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului perioada reținerii 10.11.2022 - 11.11.2022.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. și art. 107 din C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat cu privire la anumite sume de bani, conform dispozitiv.

S-a dispus și cu privire la măsurile asigurătorii instituite în cauză.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 747 din 19 iulie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 37 pronunțată la data de 21 februarie 2024 de Judecătoria Târgoviște și a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

***

La data de 26 august 2024 (data poștei), inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 747 din 19 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, prin apărător ales, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii.

Prin încheierea din data de 17 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație, numai sub aspectul criticilor privind lipsa obiectului juridic special al infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen., care vizează relațiile sociale privind libertatea și demnitatea persoanelor vulnerabile, relații ce presupun interzicerea încurajării acestei categorii de persoane la practicarea prostituției, precum și interdicția exploatării acestor persoane prin practicarea prostituției, chestiune ce antamează realizarea urmării imediate, circumscrise cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., toate celelalte aspecte invocate de recurentul inculpat fiind cenzurate pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul respectivei hotărâri.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a reținut că, în argumentarea criticilor sus-menționate, apărarea a arătat, în esență, că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, lipsind elementul material al infracțiunii de proxenetism, întrucât nu a determinat practicarea prostituției de către persoanele vătămate și nu a obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către acestea.

În concret, recurentul a arătat că a fost căsătorit cu persoane care practicau prostituția în mod legal în străinătate, înainte de a-l cunoaște pe acesta, iar sumele de bani trimise de prima soție, conform declarațiilor sale, au fost destinate copilului rezultat din căsătoria celor doi, care se afla în România în grija și în întreținerea inculpatului, în timp ce sumele de bani trimise de a doua soție, conform declarațiilor acesteia, au fost destinate rezolvării unor interese personale și private ale acesteia, dovadă în acest sens fiind și faptul că nu s-a dispus confiscarea bunurilor rezultate din căsătoria cu inculpatul.

***

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracțiunea analizată, constă, în esență, în aceea că, în perioada iulie 2011 - septembrie 2016, în mod continuat, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, pe fondul unor relații de concubinaj urmate de încheierea unor căsătorii, recurentul inculpat A. a obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către persoanele vătămate B. și C. în țări precum Elveția, Germania și România și le-a înlesnit acestora practicarea acestei activități (prin transportarea și preluarea acestora la/de la diferite locații).

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deoarece persoanele vătămate nu au fost determinate de inculpat să practice prostituția, întrucât o practicau dinainte, iar faptele imputate ca activități de înlesnire și de obținere de foloase de pe urma practicării prostituției se înscriu în sfera și conținutul relațiilor conjugale dintre inculpat și persoanele vătămate, iar legea penală nu prevede faptul că o persoană căsătorită cu cineva care practică legal prostituția săvârșește infracțiunea de proxenetism.

Criticile privind regularitatea actului de sesizare, lipsa probelor care să confirme acuzațiile aduse inculpatului, precum și pretinsa omisiune a analizării criticilor formulate de recurent pe parcursul judecății în fond și apel, nu se subsumează limitelor devolutive ale recursului în casație și nu pot fi analizate în această cale de atac.

Criticile recurentului inculpat sunt nefondate.

Potrivit art. 213 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de proxenetism constă în "determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane".

Din interpretarea literală a textului incriminator rezultă că, în varianta tip, norma de incriminare nu circumstanțiază subiectul activ sau subiectul pasiv și nici nu condiționează infracțiunea de proxenetism de caracterul legal/nelegal al practicării prostituției, astfel nu prezintă relevanță în statuarea asupra tipicității infracțiunii calitatea de concubini/soți a părților, precum nici faptul că prostituția ar fi fost prestată în țări unde aceasta este reglementată ca activitate lucrativă.

În acest sens a statuat implicit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 1/2019 prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea ce antama chiar aceste chestiuni reținând, în principal, că aparenta problemă de drept privind calitatea de concubină/soție a inculpatului ca persoană majoră față de care s-a comis infracțiunea de proxenetism nu comportă nicio dificultate de interpretare în raport cu opiniile exprimate de specialiști și redate în cuprinsul deciziei, cât și cu practica judiciară reținută.

Astfel, întrebările prealabile ce au făcut obiectul sesizării sunt relevante și în privința criticilor de tipicitate a infracțiunii de proxenetism pentru care a fost condamnat inculpatul, respectiv:

"1. Dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din C. pen. - în modalitatea înlesnirii practicării prostituției - lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului.

De altfel, C. pen. în vigoare plasează infracțiunea de proxenetism în capitolul privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile în care se regăsesc și infracțiunile de trafic de persoane, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism fiind libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana "exploatată", care devine astfel subiect pasiv al infracțiunii. În acest sens este și Decizia nr. 20/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală din considerentele căreia reținem că obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană.

Norma de incriminare nu se deosebește fundamental de vechea incriminare consacrată de art. 329 din C. pen. din 1969, varianta-tip fiind, practic, preluată din vechiul cod, cu unele modificări clarificatoare determinate de faptul că prostituția nu mai este incriminată. Astfel, în cuprinsul normei se definește condiția esențială atașată elementului material, parte componentă a tipicității infracțiunii de proxenetism, "practicarea prostituției", condiție la care norma de incriminare face referire independent de caracterul legal sau nu al acestor fapte.

Așadar, în statuarea asupra tipicității faptelor este nu doar necesar, ci și suficient a analiza dacă faptele reținute în sarcina recurentului se circumscriu unor acțiuni ce constituie elementul material al infracțiunii de proxenetism în oricare dintre modalitățile alternative prevăzute de norma de incriminare -determinarea/înlesnirea practicării prostituției sau obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, de către una sau mai multe persoane.

În speță, elementul material reținut explicit prin rechizitoriu și valorificat prin decizia instanței de apel s-a concretizat în aceea că în perioada iulie 2011 - septembrie 2016, în mod continuat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, pe fondul unor relații de concubinaj urmate de încheierea unor căsătorii, inculpatul A. a înlesnit practicarea prostituției de către numitele B. și C. în țări precum Elveția, Germania și România, prin transportarea și preluarea acestora la/de la diferite locații și aeroport, obținând de pe urma practicării prostituției foloase patrimoniale în valoare totală de 22.000 Euro și 54.484,1 de Franci elvețieni.

Referitor la obținerea de foloase patrimoniale de către recurentul inculpat A., s-a statuat cu titlu definitiv că:

- persoana vătămată B. a trimis inculpatului suma de 7.000 Euro în mai multe tranșe, în lunile iulie și august 2011 și în luna noiembrie 2013, conform datelor puse la dispoziție de D. și E.; că recurentul a primit de la aceasta suma de 15.000 Euro, prin intermediul F., efectuând în acest sens 20 de tranzacții, în perioada 16.05.2011 - 08.10.2012;

- inculpatul a primit de la persoana vătămată C. suma de 37.308,1 CHF, prin intermediul F., efectuându-se în acest sens 44 de tranzacții, în perioada 08.05.2012 - 24.03.2015; în contul deschis la G., a primit la data 25.02.2015 suma de 10.000 CHF; în perioada 09.09.2015-21.10.2015, a primit în contul său suma de 7176 CHF prin 4 tranzacții.

Așadar, sub aspectul situației de fapt, s-a conchis cu titlu definitiv de către instanțele de condamnare că persoana vătămată B. a trimis inculpatului A. suma de 22.000 EURO, în perioada 16.01.2011-13.11.2013, și persoana vătămată C. a trimis acestuia suma de 54.484,1 CHF, în perioada 08.05.2012-21.10.2015.

În ceea ce privește proveniența sumelor de bani transmise de persoanele vătămate inculpatului, prin decizia apelată s-a stabilit cu titlu definitiv că sumele proveneau din activitatea de prostituție prestată de acestea, împrejurare cunoscută de inculpat, caracterul legal al acestei activități fiind extrinsec infracțiunii de proxenetism.

Referitor la exploatarea practicării prostituției de persoanele menționate s-a reținut că inculpatul A. nu a realizat venituri proprii din derularea unei activități lucrative în perioada iulie 2011 - septembrie 2016, venituri care să poată sta la baza suportării cheltuielilor proprii de subzistență, acesta fiind în concret întreținut de persoanele vătămate din veniturile rezultate din practicarea prostituției.

Astfel configurată, obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției corespunde cerinței de tipicitate proprii infracțiunii de trafic de proxenetism, întreținerea sa fiind asigurată din banii obținuți de cele două persoane vătămate.

Invocând neîndeplinirea cerinței de tipicitate a obținerii de foloase patrimoniale, inculpatul a susținut că banii au fost trimiși de persoana vătămată B. în beneficiul copilului minor al acesteia, iar de persoana vătămată C. în vederea construirii/amenajării unui imobil, susțineri care tind, în realitate, să supună cenzurii instanței de casație aspecte esențialmente de fapt, referitoare la suportul probator și al concluziei instanței de apel cu privire la beneficiarul sumelor primite.

Or, baza factuală a acuzațiilor și suportul lor probator nu pot face obiect de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului în casație, concluzia instanței de apel expusă neechivoc în decizia recurată bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește acțiunea de înlesnire a activității de prostituție, s-a reținut că inculpatul A. a asigurat transportul numitelor B. și C. la și de la aeroport sau autogară ori de câte ori plecau sau veneau din Germania, Elveția și Grecia, precum și că a preluat persoana vătămată C. și după întâlnirile avute cu clienți în București, având cunoștință de scopul deplasărilor, respectiv acela al practicării prostituției.

În absența, de lege lata, a unei limitări normative privitoare la natura actelor de înlesnire, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate cenzura tipicitatea actelor reținute fără a putea supune unei reaprecieri proprii elementele factuale, controlul de legalitate limitându-se la verificarea existenței unui act de înlesnire, ca cerință de conținut obiectiv - chestiune de legalitate - nu și a însemnătății sprijinului acordat- chestiune de fapt, supusă aprecierii suverane a instanțelor de fond și de apel. Or, în speță, transportarea persoanelor vătămate în vederea deplasării lor la sau de la locurile unde practicau prostituția, realizează cerințele de conținut obiectiv ale infracțiunii și în această modalitate.

Cât privește criticile recurentului referitoare la determinarea persoanelor vătămate la practicarea prostituției acestea excedează obiectului recursului în casație în contextul în care nu s-a reținut în conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat săvârșirea infracțiunii de proxenetism în această modalitate.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 747 din data de 19 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 180 RON, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele persoane vătămate B. și C., în cuantum de 720 RON fiecare, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 747 din data de 19 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 180 RON, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru persoanele vătămate B. și C., în cuantum de 720 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2024.