ÎCCJ, Secția penală

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. și 213 alin. (1) și (4) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.

În baza dispozițiilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. j) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pe o perioadă de 5 ani, conform art. 66 alin. (1)

1

lit. a) din C. pen., pedeapsă ce urmează să se execute după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. j) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a părăsi teritoriul României, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală a închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 322 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa închisorii de 4 ani aplicată pentru infracțiunea de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în sensul că la pedeapsa închisorii cea mai grea de 4 ani s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii, perioada reținerii inculpatului, respectiv 24 ore, începând cu data de 18.09.2022, ora 18:00, până în data de 19.09.2022, ora 18:00.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce urmează să se execute după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală a închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestuia.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen., care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 92 alin. (3) teza I și art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 92 alin. (3) teza II și art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primariei Bucsani (Parcul Dalles) sau Primăriei Bucsani (Sala de Sport) jud. Dâmbovița.

În baza art. 92 alin. (3) teza a II-a și art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei ca pe parcursul termenului de supraveghere să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 96 din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse sau al săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus menținerea până la o nouă verificare conform legii, a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța procurorului din data de 29.09.2022 pronunțată în dosar nr. x/2016 (din care s-a disjuns cauza nr. 1414/295/P/2023), verificată și menținută ulterior asupra:

În baza dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a următoarelor sume de bani: 32.987 CHF (echivalent în RON la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii), 13.347 EURO (echivalent în RON la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii) și 30.267 RON.

În baza art. 112

1

alin. (1) din C. pen., s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și s-a dispus confiscarea extinsă a următoarelor bunuri:

- autoturismul, deținut în fapt de către A. și în drept de către C., având o valoare estimată la suma de 70.000 EURO, pentru care inculpatul a falsificat inclusiv actele de vânzare-cumpărare;

- imobilul tip casă de locuit construit în baza autorizației de construire cu numărul 69/14.11.2016 emisă de Primăria Comunei Bucșani la adresa din județ Dâmbovița, construit pe terenul numitei B. cu suprafața desfășurată de 234,97 m

2

, suprafața utilă de 193,74 m

2

și suprafață locuibilă de 120,88m

2

dispusă pe 2 nivele, respectiv parter și etaj, având suprafața construită a parterului de 120,60 m

2

, iar suprafața construită a etajului de 120,60 m

2

.

S-a respins în rest solicitarea de confiscare ca neîntemeiată.

S-a luat act că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisului intitulat contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport privind autoturismul înregistrat la Primăria Orașului Găești la data de 26.09.2022.

În baza art. 398, art. 404 alin. (4) lit. e) și art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în cuantum 10.100 RON (compusă din suma de 8.500 RON pentru faza de urmărire penală, suma de 800 RON corespunzător fazei de cameră preliminară și suma de 800 RON corespunzător fazei de judecată), suma fiind suportată după cum urmează: suma de 7.800 RON de către inculpatul A. și suma de 2.300 RON de către inculpata B..

Conform art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu al persoanei vătămate E. (av. F., delegație nr. 5509/2024 - 940 RON, delegație nr. 1720/2024 - 560 RON) a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în termen legal, au declarat apeluri inculpații A. și B. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 816 din data de 18 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțate de Judecătoria Târgoviște, pe care a desființat-o în parte, cu privire la acest inculpat, și a pronunțat o nouă hotărâre după cum urmează:

A fost descontopită pedeapsa principală de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor:

- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1), (4) din C. pen.,

- pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A., în temeiul disp. art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., de la 4 ani închisoare, la 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost menținută pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, în temeiul disp. art. 322 alin. (1) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare (4 luni și 20 de zile), inculpatul A. executând în final pedeapsa de 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (2) lit. a) și d) din C. pen. impune inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 92 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Bucșani (Parcul Dalles)/Primăriei Bucșani (Sala de Sport) județul Dâmbovița.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 96 din C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. cu privire la cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse sau săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare corespunzătoare exercitării căii de atac de către inculpatul A. au rămas în sarcina statului.

II) În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata B. împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțate de Judecătoria Târgoviște.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul în cuantum de 565 RON pentru avocatul desemnat din oficiu persoanei vătămate urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată apelanta inculpată B. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac.

În esență, în fapt și în drept, s-a reținut că în perioada iulie 2013 - martie 2020, pe fondul unei relații de concubinaj, inculpatul A. a determinat-o pe numita E. să practice prostituția în beneficiul acestuia în Elveția, obținând în cauză foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituție; de asemenea, în perioada 23.09.2022-26.09.2022 (profitând de faptul că în ziua de 19.09.2022 Judecătoria Târgoviște a respins propunerea de arestare preventivă a acestuia în cadrul dosarului penal nr. x/2016 (ulterior disjuns și continuate cercetările sub numărul x/2023) în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, pe care îl deținea în fapt de mai mult timp și care i-a fost ridicat la momentul percheziției domiciliare din ziua de 18.09.2022, atestând în mod nereal faptul că actul de vânzare cumpărare a fost întocmit la data de 20.08.2022 între vechiul proprietar C. și sora acestuia, inculpata B. și consemnând, de asemenea, în mod nereal că prețul vânzării a fost în sumă de 9.800 euro, înscris pe care l-a încredințat martorei C. (vechiul proprietar) în vederea radierii din evidențele fiscale ale Primăriei Găești, fapt ce a avut loc la data de 26.09.2022 (conform ștampilei de înregistrare depusă pe actul de vânzare cumpărare), precum și inculpatei B. (sora sa), care a folosit acest act de vânzare falsificat în fața Judecătoriei Târgoviște la data de 07.10.2022, cu ocazia contestării măsurii sechestrului asigurător dispusă de procuror în cadrul dosarului penal numărul x/2016 cu privire la autoturismul ce face obiectul respectivului contract, producându-se efecte juridice în sensul că în urma contestației formulate pe baza acestui înscris falsificat, autoturismul i-a fost lăsat acesteia în custodie, toate aceste activități fiind desfășurate cu unicul scop de sustragere de sub sechestru autoturismul indisponibilizat anterior de procuror.

În ceea ce o privește pe inculpata B., s-a reținut că în perioada 23.09.2022-07.10.2022, cu intenție, a înlesnit săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 din C. pen. de către inculpatul A., prin aceea că i-a încredințat acestuia o copie a actului său de identitate pentru a fi folosită la întocmirea înscrisului falsificat, dându-și implicit acordul la efectuarea falsului, după care a folosit la data de 07.10.2022 acest contract de vânzare-cumpărare falsificat în fața Judecătoriei Târgoviște cu ocazia contestării măsurii sechestrului asigurător dispusă în cadrul dosarului penal cu numărul x/2016 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, producându-se astfel efecte juridice ce au constat în admiterea contestației formulate și lăsarea autoturismului în custodia inculpatei pe întreaga durată a procesului penal, precum și transcrierea dreptului de proprietate al acesteia în actele autovehiculului.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații B. și A., prin apărător ales, avocat G., la data de 25.08.2025, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., apărarea a susținut că acestuia i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare pe parcursul procesului penal, fiind încălcate disp. art. 6 par. 3 lit. d) din CEDO prin utilizarea extinsă a prezumțiilor.

În acest sens, a susținut că pe parcursul procesului penal atât prima instanță, cât și instanța de apel au dublat valoarea probatorie a situației de fapt (motivat de faptul că latura obiectivă a infracțiunii de proxenetism nu putea fi reținută cu succes în lipsa probării prostituării victimei E.).

Mai mult, dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat și prin aceea că deși instanțele care au pronunțat hotărârile de condamnare s-au ferit a utiliza declarația martorului cu identitate protejată, totuși, chestiunea excluderii trebuie discutată cu prioritate, întrucât, inclusiv raționamentul acestora a fost alterat prin simpla prezență fizică a declarațiilor la dosarul cauzei.

În acest sens, apărarea a apreciat că au fost încălcate Deciziile CCR nr. 218/2020, nr. 22/2018 și nr. 248/2019.

În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism reținută în sarcina inculpatului A., apărarea a susținut că fapta nu este tipică obiectiv, pentru următoarele considerente:

În primul rând, este unanim acceptat în doctrina relevantă faptul că, pentru a exista infracțiunea de proxenetism, trebuie să existe cel puțin două acte sexuale, cu (cel puțin) două persoane diferite.

Prin sintagma act sexual se înțelege raportul sexual, act sexual oral sau anal, precum și orice alt act de penetrare vaginală sau anală.

Prin raportare la cele reținute de instanța de apel cu privire la modalitatea de săvârșire a infracțiunii de proxenetism de către inculpatul A., apărarea a susținut că se observă o evidentă sinecură a acuzării, care o identifică pe victima E. drept înregistrată în mod legal în cantonul Ticino, Elveția, ca maseuză independentă, ca urmare a obligativității înscrierii obligatorii a acesteia ca prostituată, conform dreptului elvețian aplicabil.

Astfel, în opinia apărării pentru calificarea actelor de prostituție în sensul legii penale române, într-un stat în care aceasta este autorizată, este necesară invocarea legii străine aplicabile - în cauză legea elvețiană, cu precădere cea existentă în cantonul Ticino - existența în sine a infracțiunii de proxenetism depinzând în mod esențial de calificarea normelor juridice elvețiene cu privire la termenul prostituată, prin raportare la specificul situației de fapt, dar și coroborat cu declarația persoanei vătămate E. și cu înscrisurile depuse care atestă activitatea întreprinsă de către aceasta in concreto, pe teritoriul Elveției.

Potrivit art. 2 din Legea privind exercitarea prostituției (H.)' în cantonul Ticino, prostituția este definită ca orice activitate care presupune punerea la dispoziție a propriului corp sau efectuarea de manipulări corporale asupra clienților, ocazional sau ca meserie, cu sau fără întreținerea de raporturi sexuale, pentru plăcerea sexuală a acestora, în schimbul unei sume de bani sau a altor beneficii economice. Recrutarea clienților este, de asemenea, considerată o formă de exercitare a prostituției."

Astfel, apărarea a subliniat că în raport cu prevederile legii elvețiene invocate anterior și situația de fapt, prezentată inclusiv în cadrul declarației persoanei vătămate E., este evident faptul că activitatea desfășurată de către aceasta pe teritoriul Elveției, cu forme legale și supusă înregistrării obligatorii sub legea elvețiană, este de maseuza sado-maso (conform înscrisului depus la dosar, emanând de la entitatea juridică "I. SA", localul în care aceasta întreprinde activitățile de masaj sado-maso/BDSM), noțiune ce se subscrie totalmente termenului de prostituată avut în vedere de legea elvețiană aplicabilă invocată mai sus.

S-a mai arătat că apărările de fond, asupra situației de fapt, au fost înlăturate de instanțele de judecată, prin utilizarea prezumțiilor, aspect care a condus la reținerea unei situații de fapt incompatibilă cu probele de la dosar (motivat de faptul că aspectul esențial al activității de prostituție practicate de victima E. este dedus prin inferență, nereieșind per se din probele administrate cauzei).

Mai mult decât atât, apărarea a evidențiat inexistența unei activități sexuale de tipul actului sexual (conform accepțiunii legii penale române, descris supra), astfel că masajul practicat de către E. nu a presupus, în niciun moment, acte sexuale cu clienții care i-au contractat serviciile, fapt ce conduce în mod flagrant la eliminarea oricărei conexiuni cu specificitatea infracțiunii de proxenetism, prin inexistența înseși a prostituției. Acest argument este susținut totodată de declarația dată de E., dar cu precădere de inexistența oricărei probe care să susțină contrariul din partea parchetului.

A mai susținut apărarea că nu există nicio probă în întreg materialul rechizitoriului care să indice altceva decât înregistrarea (obligatorie și legală) a persoanei vătămate E. la autoritățile locale elvețiene drept prostituată, însă acuzarea tace în ceea ce privește modalitățile exacte de practicare a prostituției de către persoana vătămată E. și nu indică niciun detaliu privitor la numărul de clienți care ar fi contractat presupusele servicii de prostituție ale acesteia.

Tot ceea ce oferă rechizitoriul în raport cu acuzația săvârșirii infracțiunii de proxenetism de către recurentul A. este simpla existență a înregistrării persoanei vătămate E. drept prostituată pe teritoriul Elveției (descrisă la filele x din Rechizitoriu).

Astfel, în opinia apărării tocmai legalitatea practicării activităților de masaj erotic/BDSM de către presupusa persoană vătămată, E., care invalidează în mod repetat, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în fața instanței în cursul cercetării judecătorești, statutul său de persoană vulnerabilă sau vătămată, vine să susțină necesitatea achitării recurentului cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism, motivat, în principal, de inexistența faptei, și, într-un subsidiar adiacent, de neprevederea penală a faptei, astfel cum reiese în mod clar din materialul acuzatoriu.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (reținută în forma autoratului în cazul inculpatului A. și în forma complicității în cazul inculpatei B.), apărarea a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală

În acest sens, apărarea a susținut că plecând de la faptul că, în cursul urmăririi penale, a fost realizat un raport de constatare tehnico-științifică (existent în volumele de urmărire penală), pe baza căruia s-a tras concluzia că semnătura de la rubrica "cumpărător" nu aparține niciunuia dintre co-recurenți, fiind executată, cel mai probabil, de către o altă persoană, se poate concluziona că, în mod cert, contractul în sine a fost redactat de către această terță persoană, conținutul fiind asumat de către părțile implicate în această tranzacție. În continuarea argumentului, având în vedere acest mijloc de probă de natură științifică, apărarea a tras concluzia că niciunul dintre cei doi recurenți nu este autorul falsului.

Mai mult decât atât, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în alterarea unui asemenea înscris, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod de natură să producă consecințe juridice. În cauză, nu a fost determinat faptul că oricare dintre cei doi recurenți a realizat acțiunile specifice elementului material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind demonstrată - cel mult - infracțiunea de uz de fals. În egală măsură, nu a fost identificat nici autorului falsului per se, această calitate neputând fi atribuită celor doi recurenți, tocmai prin raportare la mijlocul de probă administrat pe parcursul urmăririi penale, la care s-a făcut referire anterior.

Pe de altă parte, s-a mai susținut că prin prezentarea înscrisului în fața Judecătoriei, fapta descrisă de rechizitoriu și preluata de către instanțele judecătorești atinge, mai degrabă, cerințele uzului de fals, întrucât ceea ce s-a demonstrat efectiv este faptul că cei doi nu au semnat contractul de vânzare, ci doar aceea că aceștia l-au utilizat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16.09.2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 15.10.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație a fost legal îndeplinită cu persoana vătămată E. la data de 04.08.2025 prin afișarea înștiințării și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 02.03.2025 .

Până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 29.09.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent raportor.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 816 din 18.07.2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.

În ceea ce privește decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, având în vedere că hotărârea din apel a fost comunicată inculpaților B. și A. la ultimul domiciliu la data de 24.07.2025, iar aceștia au declarat recurs în casație, prin apărător ales, avocat G., la data de 25.08.2025, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpații având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casație și nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiași articol.

Cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele, domiciliul inculpaților, semnătura persoanei care a exercitat calea de atac (avocat G., care a atașat, în copie, împuternicirea avocațială Seria B 9461818/2025 din 25.08.2025) și hotărârea atacată.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. pen., se observă că aceasta este îndeplinită numai în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În atare condiții, se observă că, pe calea recursului în casație promovat, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciind că în cauză nu se realizează tipicitatea faptei de proxenetism întrucât victima avea calitatea de maseuză sado-maso, noțiune ce se subscrie termenului de prostituată avut în vedere de legea elvețiană, însă nu și potrivit legii penale române în viziunea art. 213 alin. (4) din C. pen., întrucât activitatea de prostituție per se impune ca victima (prostituata) să întrețină raporturi sexuale cu 2 sau mai multe persoane, raporturi sexuale de pe urma cărora să obțină foloase financiare pe care ulterior să le remită proxenetului.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 321 din C. pen., reținută în forma autoratului în sarcina inculpatului A., și în forma complicității în sarcina inculpatei B., se constată că în realitate se critică situația de fapt, în sensul că o terță persoană ar fi cea care ar fi întocmit contractul de vânzare-cumpărare al mașinii, iar cel mult în sarcina inculpaților s-ar fi putut reține infracțiunea de uz de fals, ca urmare a folosirii înscrisului în fața judecătoriei.

Or, instanțele de fond au reținut cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A. este cel care a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, iar inculpata i-a furnizat buletinul său.

Ca atare, prin criticile formulate, cei doi recurenți încearcă să acrediteze ideea că nu au săvârșit fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma autoratului, respectiv a complicității, pentru care au fost condamnați (solicitând achitarea), tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 din C. proc. pen., se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecința stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpaților pentru infracțiunile de care sunt acuzați, așa cum au solicitat cei doi recurenți, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.

Faptul că apărarea contestă situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reiese în mod clar din exprimările folosite în cererea de recurs în casație, în cuprinsul acesteia făcându-se referire la probele administrate în cauză, respectiv la raportul de constatare tehnico-științifică.

Totodată, nici susținerile vizând încălcarea dreptului la apărare nu se subsumează cazului de casare invocat.

Așadar, întrucât motivele prezentate de cei doi recurenți inculpați în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din același cod, cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu este îndeplinită.

În realitate cei doi inculpați solicită o rejudecare a cauzei, cu consecința stabilirii unei situații de fapt favorabile lor în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care să conducă la pronunțarea unei soluții de achitare, aspect ce nu este posibil pe calea recursului în casație.

În concluzie, condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este îndeplinită numai în cazul inculpatului A. referitor la infracțiunea de proxenetism.

Față de argumentele prezentate în cuprinsul cererii de casație, se mai impune precizarea că, verificarea motivelor de recurs în casație are loc exclusiv în raport de situația factuală, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului în casație se analizează doar aspecte de drept, instanța supremă neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la stabilirea unei noi situații de fapt.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii extraordinare de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 816 din data de 18 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., va admite, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva aceleiași decizii.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casație formulat de inculpatul A. la completul C8, în compunere de 3 judecători.

Va fixa termen de judecată, la data de 26.11.2025, cu citarea recurentului-inculpat A. și a persoanei vătămate E..

Se va încunoștința apărătorul ales al recurentului-inculpat A., avocat G..

Cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 816 din data de 18 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admite, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva aceleiași decizii.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casație formulat de inculpatul A. la completul C8, în compunere de 3 judecători.

Fixează termen de judecată, la data de 26.11.2025, cu citarea recurentului-inculpat A. și a persoanei vătămate E..

Se va încunoștința apărătorul ales al recurentului-inculpat A., avocat G..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2025.