ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 881 din 14.11.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția penală, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că cele șase infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârșite în concurs real.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele șase pedepse de câte 2 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 6 șase luni închisoare (2 pedepse) și 3 luni închisoare și va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 3 luni închisoare (o treime din 45 de luni - 15 luni), în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a fost menținută față de inculpat măsura controlului judiciar dispusă prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată de Tribunalul București la data de 15.12.2020, în dosarul cu nr. x/2020, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală a închisorii perioada în care inculpatul a fost privat de libertate în prezenta cauză, respectiv durata reținerii de la data de 23.07.2020 la 24.07.2020 (o zi) și a arestării sale preventive, de la data de 23.08.2020 la data de 15.12.2020

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca x cu seria x, având inserat număr de telefon x, și telefonul mobil marca x cu seria x, având inserat număr de telefon x, ambele depuse la camera de corpuri delicte a Poliției Sectorului 1, conform Recipisei nr. x din data de 10.09.2020.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.. au fost desființate, în totalitate, următoarele înscrisuri falsificate, respectiv: Cererea de leasing nr. x/23.09.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/23.09.2019, Contractul de leasing financiar nr. x/25.09.2019 + Anexa nr. 1, Procesul-verbal de predare-primire a autovehiculului cu seria x: x din 30.09.2019, Cererea de leasing nr. x/02.10.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/02.10.2019, Cererea de leasing nr. x/24.10.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/28.10.2019, Contractul de leasing financiar nr. x/28.10.2019 + Anexa nr. 1, Procesul-verbal de predare-primire a autovehiculului cu seria x: x din 08.11.2019, Cererea de leasing nr. x/28.11.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/28.11.2019, Anexa nr. 3 Date identificare client emisă de B., Lista carduri solicitate emisă de B., Contract de vânzare x/14.07.2020 încheiat cu S.C. C. S.A și Anexa 4 Construcții la contractul de vânzare încheiat cu C..

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 alin. (1) și art. 20 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea persoanei vătămate D. S.A., de constituirea ca parte civilă.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5.000 de RON (2.000 de RON pentru faza de urmărire penală și 3.000 de RON pentru faza de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 628/A din data de 05 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 881/14.11.2022 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, secția penală, în Dosarul penal nr. x/2020

*****

Împotriva deciziei din apel, 628/A din data de 05 aprilie 2023, la data de 15.05.2023, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat E., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin apărător, a susținut că decizia Curții de Apel București, recurată în cauză, nu este conformă cu regulile de drept aplicabile deoarece pedepsele care i-au fost aplicate inculpatului sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Apărarea recurentului inculpat A. a arătat că instanța de control judiciar a constatat cauza în stare de judecată acordând cuvântul pe fondul apelului, nefăcând nicio o verificare cu privire la motive de temeinicie sau de legalitate a sentinței penale atacate sau la cele inserate de către inculpat cu referire la faptul că instanța de fond nu a judecat cauza conform procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În esență, în cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul inculpat a arătat că: a înțeles să recunoască faptele încă din faza de urmărire penală (în acest sens declarația din data de 23.07.2020); în momentul audierii în primul ciclu procesual, judecătorul de fond de la acel moment a luat act de această poziție; pe parcursul derulării cercetării judecătorești, s-a reluat cercetarea judecătoreasca având în vedere schimbarea completului de judecată pentru continuitate; ulterior judecătorul de fond nu a pus în discuție aspecte privind procedura recunoașterii, ca atare la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, judecătorul de fond a respins solicitarea inculpatului de a fi reținută procedura simplificată (încheierea din data de 12.10.2022); chiar dacă instanța de judecată a audiat martori și a readministrat probatoriul în cauza, instanța de judecată era obligată să verifice poziția sa procesuală și să dispună în consecință.

În opinia apărării, faptul că inculpatul, după precizarea făcută în data de 23.07.2020, nu a înțeles să mai dea declarații în cauză, nu poate fi considerat un motiv de nerecunoaștere, precizând însă că își menține toate declarații date în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, s-a apreciat că în aceste condiții este evident că instanța de apel i-a aplicat pentru infracțiunile deduse judecății, pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (respectiv a avut în vedere limite minime și maxime mai mari cu 1/3) încălcând și dispozițiile art. 108 alin. (4) din noul C. proc. pen., fără însă a analiza susținerile inculpatului exprimate chiar și în ultimul cuvânt (în sensul că regretă fapta, etc.).

A invocat recurentul inculpat A. că întreaga doctrină de specialitate precum și practica judiciară au stabilit că declarația de recunoaștere a vinovăției are caracter irevocabil și urmează a fi avută în vedere atât de instanța de fond cât și de apel.

Mai mult, s-a arătat că instanțele de judecată, fără a lua în considerare niciuna dintre circumstanțele atenuante judiciare, a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. La dosarul cauzei nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat instanței supreme, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23.06.2023, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 20.09.2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 31.10.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile părților pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reamintește că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocate în cauză, prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În concret, în temeiul acestui caz de casare apărarea recurentului a criticat faptul că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului A. instanțele de fond și apel nu au dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în condițiile în care acesta a recunoscut fapta încă din faza de urmărire penală, însă la momentul judecării cauzei în fond, judecătorul a respins solicitarea inculpatului de a fi reținută procedura simplificată.

Astfel, a susținut apărarea recurentului că, în situația în care instanța de fond nu a judecat cauza conform procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este evident că în cauză instanțele de fond și apel i-au aplicat inculpatului A., pentru infracțiunile deduse judecății, pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (respectiv a avut în vedere limite minime și maxime mai mari cu 1/3) încălcând și dispozițiile art. 108 alin. (4) din noul C. proc. pen., fără însă a analiza susținerile inculpatului exprimate chiar și în ultimul cuvânt (în sensul că regretă fapta, etc.). Mai mult, s-a arătat că instanțele de judecată, fără a lua în considerare niciuna dintre circumstanțele atenuante judiciare, a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt Deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat în susținerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., atât nelegalitatea pedepselor principale stabilite pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina acestuia, cât și a pedepsei principale rezultante de 3 ani și 3 luni închisoare, aplicată în urma contopirii pedepselor, criticându-se prin motivele formulate modalitatea de individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului care nu a fost redus potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., dar și ca urmare a nereținerii circumstanțelor judiciare atenuante în favoarea inculpatului.

Însă, susținerile apărării vizând neaplicarea cauzei de reducere a pedepsei ori nereținerea circumstanțelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic anterior expuse și de la dispozițiile legale incidente, în cauză, Înalta Curte constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, prin sentința de fond, definitivă prin decizia recurată în cauză, inculpatul recurent A. a fost condamnat pentru săvârșirea a șase infracțiuni reținute ca fiind comise în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen., după cum urmează:

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele șase pedepse stabilite în cauză, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an și 3 luni închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepsei stabilite, dispunându-se ca, în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare, în regim de detenție.

Din cuprinsul hotărârii definitive pronunțate în cauză rezultă că nu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și nici a vreunei cauze de agravare sau atenuare prevăzute de lege, din cuprinsul deciziei recurate reieșind că după ce s-a dat citire actului de sesizare, instanța a adus la cunoștință inculpatului posibilitatea de a solicita judecarea potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, acesta arătând că dorește readministrarea probelor, nesolicitând aplicarea prevederilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen. Așa fiind, instanța nu a avut în vedere cauza de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., această împrejurare fiind constatată și prin decizia din apel.

În raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză și având în vedere regimul sancționator aplicabil în speță, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză fiind reținută săvârșirea faptelor în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) C. pen., se are în vedere că art. 36 alin. (1) C. pen., care reglementează pedeapsa pentru infracțiunea continuată, prevede că: (1) Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

3.- pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., legea prevede că se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, inculpatului fiindu-i aplicată în cauză pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

Ca atare, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului, avându-se în vedere și regimul sancționator aplicabil în speță anterior menționat reglementat de art. 36 alin. (1) C. pen., care stabilește pedeapsa pentru infracțiunea continuată, în sensul că infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului pentru fiecare din faptele reținute în cauză, arătate mai, acestea sunt evident în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege și tratamentului sancționator aplicabil, anterior menționate.

Deopotrivă, pedeapsa principală rezultantă, de 3 ani și 3 luni închisoare, stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., îndeplinește condiția de legalitate, potrivit tratamentului sancționator aplicabil în cazul concursului de infracțiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit căruia (1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Prin urmare, în speță, au fost contopite cele șase pedepse stabilite și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu reprezentând o treime din celelalte pedepse, de 1 an și 3 luni închisoare, dispunându-se ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare, astfel cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate, motiv pentru care criticile formulate de recurentul inculpat A. privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

În consecință, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege.

De altfel, prin recursul în casație de față recurentul inculpat a criticat cuantumul pedepselor aplicate doar din perspectiva faptului că instanțele nu au dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situația recunoașterii vinovăției, însă, această împrejurare, așa cum s-a arătat, nu a fost reținută în cauză de instanțe, iar în recurs în casație, astfel de critici vizând nereținerea vreunei cauze de reducere a pedepsei sau a circumstanțelor atenuate, așa cum a solicitat apărarea, nu pot fi cenzurate de instanța supremă în actuala procedură.

Așa cum s-a arătat, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost deja stabilită de instanța de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Prin urmare, se constată că motivele recursului în casație formulate în cauză vizând în realitate reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., așa cum au fost formulate, excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 628/A din data de 05 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 628/A din data de 05 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN